sâmbătă, 8 martie 2014

Bicentenarul poetului naţional ucrainean Taras Şevcenko



Romanticul poet care a scris Fata vrăjită, devenit imnul ucrainenilor de pretutindeni, trebuie să ne fie cel autoportretizat în iarna 1840-1841, ras, cu trăsături fine, cu privire de visător şi cu bărbie de luptător pe baricade, frate bun cu Shelley, cu Eminescu şi chiar cu Esenin. Această imagine dă şi cel mai frumos pamiatnik, cel de la Baku, unde poetul în rubaşcă oferă neamului său cartea Cobzar, chip aproape la fel de frumos ca acel Eminescu realizat în anul 2000 de sculptorul Dumitru Gorşcovschi la Cernăuţi.
Zek-ul mustăcios de sub căciula gerului exilului, a fost impus percepţiei publice de celebrul Kramskoi abia la zece ani de la atacul de cord care l-a răpus pe marele creator estic.

Taras Şevcenko s-a născut la 9 martie 1814 la Morînţi (lângă Cerkasî, la sud de Kiev), în robie (iobag, şerb), şi moare la Sankt-Petersburg sub supravegherea Ohranei, la 10 martie 1861. Orfan de ambii părinţi, s-ar fi pierdut în mulţimea pitorească a mujicilor Sufletelor moarte dacă harul nu i-ar fi fost observat de un diacon, în forma talentului pentru pictură şi al patimii cititului, desigur şi al primelor stihuri. Boierul oligarh Pavel Engelhardt, socotind că Taras e bun de pictor personal boieroaicei sale, după ce-l biciuieşte îl dă la şcoli de artă, la Vilnius şi la Petersburg. Aici, marele profesor şi pictor romantic Karl Briullov (truditor şi la Catedrala Sf. Isaac) îi obţine libertatea, inclusiv scoţând bani de la o loterie cu tablouri.
Se afirmă ca poet (cele opt poeme romantice din Cobzarul fixează limba literară ucraineană), ca folclorist şi ca pictor patriot: extraordinarul album de gravuri cu locuri istorice naţionale Ucraina pitorească.
Pentru aşa idealism, cade la 5 aprilie 1847 odată cu Frăţia Sfinţii Kiril şi Metodiu a patrioţilor kieveni şi ajunge proscris simplu soldat la Marea Caspică şi la Marea Aral, însuşi ţarul Nicolae I, care se zice c-ar inspira pe Putin, îngrijindu-se să nu mai scrie şi să nu mai picteze. Vin vreo zece ani de chin, cu manuscrise ascunse-n bocanci. Când scapă, e ţinut departe de Ucraina, pe la Nijni Novgorod (oraş zis de sovietici Gorki, loc de exil şi pentru disidentul Andrei Saharov) şi tot la Petersburg, sub cea mai infamă supraveghere.
Moare în chiar zilele emancipării iobagilor din Imperiului Ţarist, ceea ce le va permite patrioţilor ucraineni, în trena de libertate, să organizeze funeralii naţionale, mai ales studenţimea implicându-se.
Mormântul este loc de pelerinaj pentru milioane de ucraineni, la Cernecea Gora, pe malul  Niprului, lângă Kanev. Un spaţiu natal amenajat cam cum au îngrijit polonezii pentru Chopin la Stalowa Wola. Cu trimiteri spre contemporaneitate: o splendida tabără de sculptură, cum noi am ratat până şi la Hobiţa.   
Lasă că s-au înmormântat şi hatmani ucraineni la mănăstirea de aici, dar eroii celebraţi sunt mai mulţi! Printre ei, disidentul contributor la samizdat Oleksa Hirnîk, care şi-a dat foc ca Pallach şi ca Babeş, chiar la mormântul lui Taras Şevcenko, răspândind manifeste cu citate din marele poet naţional, protestând contra rusificării, în 21 ianuarie 1978, la 60 de ani de la declararea independenţei Ucrainei de sub ţarism (cam odată cu Basarabia).  

Îndârjirea cu care se bat azi pentru viitorul lor ucrainenii, spre admiraţia tuturor esticilor care nu admit mankurtizarea, se explică şi prin memoria că la centenarul lui Taras Hrihorovici Şevcenko, în martie 1914, oligarhii ce stăpâneau Rusia se purtau ca şi-acuma: un ukaz a interzis manifestările, iar jandarmul ţarist a păzit mormântul şi a făcut cordon cum e azi în Crimeea.
În acest martie sumbru, să fim, aşadar, cu inima şi cugetul, lângă fraţii ucraineni, la Bicentenarul poetului lor naţional, Taras Hrihorovici Şevcenko! 


Pentru Liceanul Neascultător care mai citeşte, în loc să memoreze comentarii:

Taras Şevcenko – Cobzarul, Ed. Univers, 1990, trad. Victor Tulbure, prefaţă Dan Horia Mazilu.
Taras Şevcenko, Tinerele mele gînduri, Ed Augusta, Timişoara, 2005, trad. Ion Cozmei.
Magdalena Laszlo-Kutiuk, Opera lui Sevcenko pe fundalul epocii sale, Editura Mustang, Bucuresti, 2002.    
Marius Chelaru – Taras Şevcenko sau suspinul în versuri al nisipului, în Convorbiri literare, sep. 2006.



Taras Sevcenko pictorul



 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu