Se afișează postările cu eticheta Mălin Bot. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Mălin Bot. Afișați toate postările

vineri, 17 septembrie 2021

S-a uitat Afghanistanul?... S-a uitat. Ne vom aminti de mizerabila Retragere peste alţi 20 de ani!

Nu corupţia, nu incompetenţa, ci neseriozitatea ne termină!

 "La audierea din Congres, secretarul de stat, Antony Blinken, a luat apărarea manierei în care administraţia Biden a administrat retragerea forţelor americane din Afganistan, arătând că a venit vremea ca cel mai îndelungat război din istoria Americii să se încheie."

Şeful diplomaţiei americane, în Congres: SUA pot lupta cu terorismul, dar nu pot reface o societate

https://adevarul.ro/international/statele-unite/Seful-diplomatiei-americane-congres-sua-lupta-terorismul-nu-reface-societate-1_61404a6d5163ec4271361ce8/index.html

Ca şi în cazul fugii americanilor din Kabul, criza de guvern din RO există cât se ocupă presa din ea. De fapt, mai nimeni, editorialist, nu i-a jelit pe tinerii tehnocraţi, care pleacă pentru a reîncepe la toate televiziunile ştiriste spectacolul uselist al incomptenţei, inculturii şi corupţiei. Au fost unii care l-au criticat până şi pe Iohannis, cam „cu voie de la poliţie“, dar numai cât să păstreze credibilitatea paginii. Totul într-un silenţiu lugubru, care te îndeamnă ca tânăr specialist să emigrezi. Luptă în apărarea unor principii nu duce nimeni, nici măcar din Autoelită. Oengeurile sunt bune doar pentru protecţia urşilor agresivi. Iar seismectualii pentru autopublicitate. România poate să dispară geografic până în 2112, iar limba română poate fi în 2222 o limbă moartă sau omorâtă, dacă nu investim în Luminarea Poporului şi în Marea Recuperare a istoriei culturale netrăite. Cui îi pasă? Nimeni nu prea vrea să dea.

Sunt două moduri de a pierde popularitatea prezidenţială. De prea multă implicare şi de prea puţină.

Popularitatea lui Joe Biden s-a prăbușit. De ce nu-l mai plac americanii pe președintele lor
https://ziare.com/joe-biden/stiri-joe-biden/scadere-popularitate-joe-biden-presedinte-sua-1700538

Vremea se schimbă radical. Temperaturile scad brusc și încep ploile. Prognoza pentru următoarele patru săptămâni
https://ziare.com/social/vremea/meteo-furtuni-schimbarea-vremii-1700547

*

Dacă e să te iei după exagerările din presa noastră scrisă, şi după Gâdea, pe Florin Roman l-au sfâșiat și desfigurat complet doi urși agresivi, unul fost șef de gară, iar celălalt manager în domeniul imobiliarelor, meserii mai onorabile decât alea de politician incompetent sau de ziarist vândut! Era mai bine Ludovic Orban să fi delegat pe Gorghiu, nu pe tupeistul Florin Roman, din proiect evitându-se astfel brutalismul.

"Am răspuns la Digi24 unui interogatoriu interesant" - Cioloş, deranjat de atitudinea lui Prelipceanu

https://epochtimes-romania.com/news/am-raspuns-la-digi24-unui-interogatoriu-interesant-ciolos-deranjat-de-atitudinea-lui-prelipceanu---318739

" Moderatorul Cosmin Prelipceanu s-a remarcat, miercuri seara, într-un interviu cu Dacian Cioloș printr-o serie de întrebări formulate insistent în așa fel încât să rezulte că se pregătește de guvernare cu AUR, deși interlocutorul nega, sau că liderii USR PLUS sunt vinovați de criza politică, deși premierul Cîțu l-a demis unilateral pe ministrul justiției."

Dan Tăpălagă: Portretul ziaristului preferat de mogul / Studiu de caz, Cosmin Prelipceanu
https://www.g4media.ro/portretul-ziaristului-preferat-de-mogul-studiu-de-caz-cosmin-prelipceanu.html

Doar Mălin Bot ce se mai zbate să recupereze Prejudiciul.

"E soluția lui Dan Voiculescu, strigată de Mihai Gâdea: susțineți-l pe Cîțu în bătălia cu Orban, forțați ruperea PNL de USR-PLUS, încurajați aducerea PSD la guvernare, dați o șansă USL 2, trebuie să ajungem cumva la bani!"

Grgore Cartianu: De ce a devenit Gâdea mare susținător al lui Cîțu
https://ziaristii.com/de-ce-devenit-gadea-mare-sustinator-al-lui-citu/

Poate fi adus arbitru la vot, observator, Darău de useriştii braşoveni.

Infectările CRESC văzând cu ochii, Orban bate cu pumnul în masă: NU se poate vota online la congresul PNL
https://www.stiripesurse.ro/infectarile-cresc-vazand-cu-ochii-orban-bate-cu-pumnul-in-masa-nu-se-poate-vota-online-la-congresul-pnl_1999264.html

 ***

Rezultatul se cunoaşte. Mai bine s-ar vota online şi s-ar dona banii de Congres. Îndeosebi Biblioteca Naţională sau a Academiei ar trebui să se digitalizeze precum Gallica a Franţei, să poată fi citită de către tineret, online, presa interbelică progresistă.

Vot doar cu prezenţă fizică la congresul PNL
https://www.cotidianul.ro/vot-doar-cu-prezenta-fizica-la-congresul-pnl

 ...În mare parte mecanismul formării fondurilor și distribuției acestora către una sau alta din țări este aproape necunoscut cetățenilor. De aceea voi încerca să prezint, punctul meu de vedere, într-un mod simplu și clar acest mecanism (focalizat pe țările est-europene)...

Octavian Vidican:  Cei din umbră

https://www.contributors.ro/cei-din-umbra/

 Precum sub ceauşism, vom regreta că se puteau citi mai multe liste de cărţi de bune în lunile carantinei.

 Expoziţie Modigliani, la Albertina vieneză, 17 septembrie 2021 - 9 ianuarie 2022

Modigliani. Until 9 January 2022

https://www.albertina.at/en/exhibitions/modigliani-the-primitivist-revolution/

 Die Ausstellung zeigt mehr als 80 Werke von Modigliani. Der italienische Künstler war für seine skandalösen Akte verschrien. 

Modigliani-Schau kostet Albertina 2,5 Millionen Euro

https://www.heute.at/s/albertina-zeigt-grosse-modigliani-schau-100163691

 Modigliani-Schau in der Albertina: Der Prinz des Primitivismus revolutionierte den Blick
https://www.sn.at/kultur/bildende-kunst/modigliani-schau-in-der-albertina-der-prinz-des-
primitivismus-revolutionierte-den-blick-109568605

 Stravinski - Pasărea de foc

Chausson - Poème op. 25

 Adolescentul miop, Liceanul Neascultător care a citit o mie de cărţi bune, nu prea are vreun avantaj la noi, nici măcar la bac.  Consolare, listele clasice de cărţi bune:

https://propinatiu.wordpress.com/lista-lui-propinatiu

Carte străina clasică gratuită:

https://archive.org/details/fav-camelian_propinatiu?sort=creatorSorter

 *** *** *** ***

Guvernul Cîțu a ratat vaccinarea. Campania s-a oprit treptat după demiterea ministrului Vlad Voiculescu, legitimându-se astfel de către PNL doleanțele antivacciniștilor din alt partid.

Trebuie să cumpărăm încă 240 milioane doze vaccin şi, pe urmă, vedem noi cui le donăm.
Cîţu nu a luat act de demisia miniştrilor USR PLUS: „O să analizez.Nu am ezitat sa iau decizii controversate. La Sănătate am avut un minister eficient”
https://adevarul.ro/news/politica/citu-nu-luat-act-demisia-ministrilor-usr-plus-o-analizez---nu-ezitat-iau-decizii-controversate-sanatate-avut-minister-eficient-1_613750885163ec4271f9229d/index.html

24 august 2021: România a donat peste două milioane de doze de vaccin anti-COVID şi a revândut peste 1,1 milioane de doze
https://www.g4media.ro/romania-a-donat-peste-doua-milioane-de-doze-de-vaccin-anti-covid-si-a-revandut-peste-11-milioane-de-doze.html

Moldova împrumută de la Banca Mondială 25 milioane de euro pentru vaccinarea populaţiei
https://adevarul.ro/moldova/actualitate/moldova-imprumuta-banca-mondiala-25-milioane-euro-vaccinarea-populatiei-1_6142fc565163ec427149b2f7/index.html

Stop Screening Job Candidates’ Social Media
https://hbr.org/2021/09/stop-screening-job-candidates-social-media

 Toate metropolele au trenuri metropolitane, dar veştile nasoale alungă voturile şi se ştie. Studiu de caz: pensionarii din Ilfov aveau gratuitate pe STB, iar chioşcurile de abonamente le spun că nu mai au după creşterea din 1 august a tarifelor. Dacă încearcă să se dumirească pe net, dau doar peste ostilitatea faţă de vârstnici. Nimeni n-are curaj să le spună adevărul! Iar autoritățile limitrofe Bucureștiului vedem că există.

Nicușor Dan vrea să colaboreze cu Guvernul și cu autoritățile limitrofe Bucureștiului, pentru realizarea trenului metropolitan
https://www.g4media.ro/nicusor-dan-vrea-sa-colaboreze-cu-guvernul-si-cu-autoritatile-limitrofe-bucurestiului-pentru-realizarea-trenului-metropolitan.html

 Economist, despre anunțul triumfalist al premierului Cîțu privind creșterea economică a României: Spania, Franța dar și Ungaria înregistrează creșteri de aproape 20%

https://ziare.com/economie/crestere-economica/economist-anunt-citu-crestere-economica-romania-spania-franta-ungaria-1695773

 România, printre ţările UE cu cea mai ridicată rată anuală a inflaţiei în iulie 2021. Raportul detaliat publicat de Eurostat

https://ziare.com/economie/rata-inflatiei/romania-rata-anuala-ridicata-inflatie-tari-uniunea-europeana-1695720

 Vine Cîţu opt ani.

Kelemen Hunor: Cum putem ajunge la eficienţă când aproape în fiecare an se schimbă Guvernul?
https://adevarul.ro/news/politica/kelemen-hunor-putem-ajunge-eficienta-aproape-an-schimba-guvernule-1_614451005163ec4271541101/index.html

 Disperare mare, se apuca si Ponta sa stranga semnaturi pentru demiterea lui Clotilde. Face alianta cu Ciolacu contra primarului Sectorului 1

https://www.aktual24.ro/disperare-mare-se-apuca-si-ponta-sa-stranga-semnaturi-pentru-demiterea-lui-clotilde-face-alianta-cu-ciolacu-contra-primarului-sectorului-1/

 *** *** *** *** *** *** *** ***

Dacă Rareş Bogdan le mai dă useriştilor doar Cultura, ca la milogi, PSD devine suficient de puternic politic încât să ceară liberalilor ori graţierea lui Dragnea, ori alegeri anticipate.

Cîţu: „După congres, suntem un partid unit. Ne vom concentra toate eforturile în două direcţii: dezvoltarea României şi către inamicul nostru etern – PSD”

https://adevarul.ro/news/politica/citu-dupa-congres-partid-unit-vom-concentra-eforturile-doua-directii-dezvoltarea-romaniei-inamicul-etern-psd-1_6140b36a5163ec4271399ccc/index.html

 "de această dată Congresul UDMR a fost deschis de imnul României, cu toți participanții în picioare. Ulterior, au fost intonate imnurile Ungariei și imnul Ținutului Secuiesc. Ulterior a fost intonat imnul Europei."

Moment neașteptat, la Congresul UDMR: imnul României a fost intonat primul, cu toți participanții în picioare
https://www.stiripesurse.ro/video-moment-neasteptat-la-congresul-udmr-imnul-romaniei-a-fost-intonat-primul-cu-toti-participantii-in-picioare_1998759.html

 Rareş Bogdan mai bine ar descrie cum e cu viaţa  culturală la Strasbourg (foarte bogată). Este europarlamentar. Rolul său e să lupte acolo pentru Schengen.

Rareș Bogdan, reproș adresat primarului Capitalei: Nicușor Dan să explice de ce au plecat doar trei directori din Administrația Firea, și ei prin pensionare, iar restul sunt toți tot acolo
https://www.g4media.ro/rares-bogdan-repros-adresat-primarului-capitalei-nicusor-dan-sa-explice-de-ce-au-plecat-doar-trei-directori-din-administratia-firea-si-ei-prin-pensionare-iar-restul-sunt-toti-tot-acolo.html

 Strasculture 2021

https://www.strasbourg.eu/strasculture

 România se află pe culmile unei prosperităţi nevisate şi ar putea felia mai mult pib la Edu-Cultură, Cercetare şi Tineret. Cel mai prost stăm noi la educaţia adulţilor, dovadă faptul că guvernul Cîţu a ratat vaccinarea.

 "A s fascism swept 1930s Europe, some universities paid little attention. Others rejected domestic panic, set aside prejudices, ignored balance sheets and rose in defense of knowledge and freedom. Now as the Taliban sweeps Afghanistan, higher education must once again answer that call."

Our Universities Can Save Afghanistan's Best and Brightest
https://www.newsweek.com/our-universities-can-save-afghanistans-best-brightest-opinion-1629472

*** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***

Parlamentul European pregătește LOVITURA pentru Vladimir Putin: UE e gata să NU recunoască rezultatul alegerilor legislative
https://www.stiripesurse.ro/parlamentul-european-pregateste-lovitura-pentru-vladimir-putin-ue-e-gata-sa-nu-recunoasca-rezultatu_1999309.html

duminică, 7 martie 2021

Inspector de la DSP Gorj în stare gravă cu COVID, mort după ce o siguranță din tabloul electric al ambulanţei nu a mai funcționat

 Revista presei

DSP = Direcţia de Sănătate Publică.

"La intrare în Râmnicu Vâlcea o siguranță din tabloul electric nu a mai funcționat. S-a trecut pe ventilare manuală cu ventilator cu balon."

Inspector de la DSP Gorj în stare gravă cu COVID, mort după ce sistemul de ventilație cu oxigen din ambulanța cu care era transferat nu a mai funcționat

https://www.g4media.ro/inspector-de-la-dsp-gorj-in-stare-grava-cu-covid-mort-dupa-ce-sistemul-de-ventilatie-cu-oxigen-din-ambulanta-cu-care-era-transferat-nu-a-mai-functionat.html

 ??? OMS: Pandemia de Covid-19 a provocat mai multe traume decât al Doilea Război Mondial

https://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/oms-pandemia-de-covid-19-a-provocat-mai-multe-traume-decat-al-doilea-razboi-mondial-1463615

 *

Augustin Lazăr critică decizia de clasare în dosarul 10 august: „Este clar faptul că marile dosare sunt din nou blocate sub controlul celor interesaţi”

https://www.romaniatv.net/augustin-lazar-critica-decizia-de-clasare-in-dosarul-10-august_5323193.html

O chichiţă regretabilă, care închide discuţiile privind... închiderea dosarului 10 august 2018 Gazarea Diasporei. Deşi de fapt nu era vorba de a pedepsi vreun jandarm din cei aflaţi sub ordin, ci precum la înscenarea teroristă de la Revoluţie sau Mineriadă, pentru democraţie în RO procesul interesa doar în măsura în care ar fi fost nominalizaţi politicienii implicaţi în represiune.

Deputat PNL Alexandru Muraru: „Le solicit domnilor Barna și Cioloș să se disocieze de afirmațiile cu tentă xenofobă si calomnioasă ale deputatului USR Emanuel Ungureanu la adresa președintelui Iohannis. Am sesizat CNCD”

https://www.g4media.ro/deputat-pnl-alexandru-muraru-le-solicit-domnilor-barna-si-ciolos-sa-se-disocieze-de-afirmatiile-cu-tenta-xenofoba-si-calomnioasa-ale-deputatului-usr-emanuel-ungureanu-la-adresa-presedintelui.html

Pierderile electorale se vor vedea în 2024, vine coaliţia PSD-AUR-UDMR la guvernare. Se puteau da politicienilor decidenţi nişte pedepse simbolice, cu suspendare sau cu executare acasă.

”Cred că acest dosar va fi rezolvat de justiția română și se va vedea că acesta va fi pasul decisiv pentru maturitatea ei democratică. Salut faptul că ieri CSM nu a rămas inert față de mesajul președintelui Iohannis, mai ales că acest mesaj are la bază vocea societății”.

Alina Gorghiu, senatoare PNL, despre clasarea dosarului 10 august

https://www.rfi.ro/invitatul-diminetii-131336-alina-gorghiu-senatoare-pnl-clasare-dosar-august

Două asociații ale magistraților îl acuză pe președintele Iohannis de ”încercare de manipulare a opiniei publice” în cazul închiderii dosarului 10 August

https://www.g4media.ro/doua-asociatii-ale-magistratilor-il-acuza-pe-presedintele-iohannis-de-incercare-de-manipulare-a-opiniei-publice-in-cazul-inchiderii-dosarului-10-august.html

 Inadecvarea unui președinte. Ce obține Klaus Iohannis în cazul 10 August

https://www.rfi.ro/presa-romaneasca-131328-inadecvarea-presedinte-ce-obtine-klaus-iohannis-cazul-10-august

 Se uită repede toate. Poţi fi umilit de miliţie în 1989 şi în 1990 să faci gazetărie pentru FSN Iliescu. Dealtfel, literar privită, gargara subită şi masiv mediatizată cu nişte poliţişti care „au torturat“ nişte băieţi, pare o campanie de convingere a organizaţiilor civice anticorupţie, că deşi s-a închis dosarul10 august 2018 Gazarea Diasporei, tandemul Iohannis-Căţu veghează  ca forţele de ordine să nu mai tortureze pe supuşii statului român.
Cum a fost ridicat CTP de Miliție, pe vremea lui Ceaușescu. Comparație cu abuzurile Poliției de azi

https://ziaristii.com/cum-fost-ridicat-ctp-de-militie-pe-vremea-lui-ceausescu-comparatie-cu-abuzurile-politiei-actuale/

 "Dosarul este instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Direcția Generală Anticorupție."

3 martie 2021 Cum au torturat cei 9 polițiști din București două persoane care le-au reproșat că nu poartă mască. Detalii șocante din dosar

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/cum-au-torturat-cei-9-politisti-din-bucuresti-doua-persoane-care-le-au-reprosat-ca-nu-poarta-masca-detalii-socante-din-dosar-1461992

*** *** *** ***

Nici guvernul Cîţu, nici noii primari nu par dispuşi să lase în urma lor aşezăminte culturale remarcabile, utile la Luminarea Poporului, cum au fost Ateneul regal şi universitata populară Sala Dalles sub comunişti. Nici măcar noua Operă visată de soţii Cea nu se va construi.

Amuzant că România n-are, şi nu va avea curând, un TVR Cultural, cu atât mai puţin un TVR Didactic, care să se ocupe şi de educaţia adulţilor odată cu şcoala online. Şi nici o Cetate a Ştiinţei cum e în La Villette la Paris, în Valencia, în Winterthur (Elveţia, Technorama) sau Science City Kolkata. Televiziunile ştiriste, şi chiar cele tabloide, ar putea fi însă obligate de un CNA condus de Mircea Toma să transmită 15 % documentare şi emisiuni instructive civic, avizate de ministere, Academie sau CNA. Bibliotecile, cu fond de carte învechit, rămân totuşi neatractive.

USR PLUS apreciază că nu trebuie închisă criza de imagine a unei propuneri contestate.

 Un nou scandal în USR PLUS. Dan Barna l-a propus pe Mircea Toma pentru funcția de membru CNA, după ce Iulian Bulai lansase un apel intern de candidaturi / Controversele din cariera lui Mircea Toma

https://www.b1.ro/stiri/eveniment/scandal-in-usr-plus-dupa-nominalizarea-dan-barna-lui-mircea-toma-la-cna-controversele-din-cariera-lui-mircea-toma-361669.html

 ??? Cine este Mircea Toma - propunerea activisto-pesedizată a USR pentru CNA

https://www.podul.ro/articol/13695/cine-este-mircea-toma-propunerea-activisto-pesedizat-a-usr-pentru-cna

 ???"Coincidente stranii: Mircea Toma, cel pe care-l stim cu totii, s-a nascut in decembrie 1952, ca si Mircea Toma, fiul bolsevicului Sorin Toma Moscovici, redactorul sef de la Scinteia..."

??? Mircea Toma in Dosarul de la Securitate al lui Sorin Toma – Moscovici, seful Scinteii

http://www.ziaristionline.ro/2010/12/23/mircea-toma-in-dosarul-de-la-securitate-al-lui-sorin-toma-moscovici-seful-scinteii/

Twitter: Cristian Pătrășconiu @patrasconiu

Mar 6 Să nu uit: Mircea Toma, acest ”atârnache” ong-istic, noua propunere a USR -Plus la CNA, e cel care a avut nesimțirea de a-i face pe Ana Blandiana și Gabriel Liiceanu ”legionari”. Chiar el, psiholog înainte de1989 la o unitate din zona Băneasa față de care vechea Secu era f atentă.

 Mălin Bot: Dan Barna anunță o mare măgărie: Mircea Toma, propus de USR pentru CNA. Cât de gravă e mutarea asta

https://www.youtube.com/watch?v=13G9EPYEYsQ

 9 ianuarie 2013 Constantin Bucur şi Mircea Toma, despăgubiţi de CEDO, în urma unor interceptări SRI

https://www.economica.net/constantin-bucur-si-mircea-toma-despagubiti-de-cedo-in-urma-unor-interceptari-sri_42525.html

*** *** *** *** *** *** *** ***

 Musée du Quai Branly - Jacques-Chirac
https://fr.wikipedia.org/wiki/Mus%C3%A9e_du_Quai_Branly_-_Jacques-Chirac

 " Chasses féodales d'aujourd'hui. U.R.S.S., Pologne, Roumanie, 1934 

Portrait de la Roumanie, 1935

Chemises noires, brunes, vertes en Espagne, 1938

Croix gammée sur l’Europe centrale, 1938

La reine Marie de Roumanie , 1939"

Georges Oudard
https://fr.wikipedia.org/wiki/Georges_Oudard

 "Adolescentul miop, Liceanul Neascultător care a citit o mie de cărţi bune, nu prea are vreun avantaj la noi, nici măcar la bac", zise bibliotecarul Borges. "Numai prostii debitaţi!", îl şterse inspectoarea din Friends şi de pe grupuri. Consolare, listele clasice de cărţi bune:

https://propinatiu.wordpress.com/lista-lui-propinatiu

Carte străina clasică gratuită:

https://archive.org/details/fav-camelian_propinatiu?sort=creatorSorter

*** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***

O artistă cunoscută de la noi, înșelată de soț, în propria casă: „Am și primit-o acasă, am luat masa împreună”

https://antenastars.ro/star-matinal/o-artista-cunoscuta-de-la-noi-inselata-de-sot-in-propria-casa-am-si-primito-acasa-am-luat-masa-impreuna-id96039.html

sâmbătă, 15 septembrie 2018

E loc pentru toţi în mişcarea civică!


Revista Presei
Referendumul trebuia programat după Centenar.  Nu de 7 octombrie, şi nu pentru că e ziua preşedintelui Putin, ci pentru că în această toamnă există riscul ca România să nu intre în spaţiul Schengen, spre deosebire de Croaţia şi Bulgaria.
Propaganda Kremlinului are succes: La Bucuresti se face referendum, la Chisinau are loc Congresul Mondial al Familiei
Cea mai stupidă tentativă de lovitură de stat
În subsolul paginii, 15 links Toate articolele din seria „Orașul subteran”.
*
Nu se aude decât discursul puterii. Opoziţia civică şi politică n-avea decât un singur canal de comunicare directă cu masile: protestul permanent din Piaţa Guvernului Incompetent. Neelaborarea unui document intelectual despre Jandarmiadă demonstrează incapacitate de a proteja cel mai activ electorat, singura soluţie de protest lăsată tineretului fiind Emigrarea fără speranţă de mai bine. Şi mai vine anti-Schengen şi referendumul! 
Theodor Paleologu: Sa vedeti ce lista ne pregateste PNL la europarlamentare. De nevotat!
E loc pentru toţi în mişcarea civică! Absenţa de pe Facebook a lui Oreste şi a lui Mălin Bot s-a resimţit în mobilizarea slabă din 10 septembrie aniversar şi în curajul anteniştilor de a se lua acum de Florin Bădiţă.
Oreste revine cu o pagină de Facebook!
*
Potrivit unor informaţii primite de Bugetul.ro, la începutul lunii august 2018, de la Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), cel mai bine plătit pensionar avea o pensie specială brută de 56.816 lei. În mână, norocosul pensionar încasează lunar 51.334 de lei.
Moartea pândeşte la fiecare macaz al CFR. 65% din linii şi poduri pot ceda în condiţii reale de trafic
Tolontan a dat lovitura! Contract de 3 MILIOANE de euro cu o Primărie importantă - despre ce este vorba
*** *** *** *** *** *** ***
Numai cărţi istorice deprimante, obiective, în 2018! Amuzant în postromânism că ratăm Centenarul doar pentru că n-a aniversat întâi Budapesta Trianonul 1920, să vadă şi naivii noştri dimensiunea investiţiei şi cum sunt puse problemele.
" o sinteză de istorie a românilor eliberată de clişee propagandistice festiviste sau naţionaliste"
Dezbatere „Historia la „Adevărul Live”, ora 12.00. „Mereu nerostita istorie a luptelor românilor din Antichitate până în zilele noastre"

Director of banned Kenyan film about lesbian romance sues government
Wanuri Kahiu has filed a lawsuit to make Rafiki eligible for an Oscar, appealing against Kenya’s hardline conservative laws regarding homosexuality

*** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***

sâmbătă, 8 septembrie 2018

Deocamdată Dragnea nici nu simte nevoia să se ia de Firea


Revista Presei
Deocamdată Dragnea nici nu simte nevoia să se ia de Firea, fiindcă lucrează involuntar pentru el, atacând-o feroce, sprijinitori naivi de la care nu se aştepta. Firea nu poate învinge provincia, dar poate întârzia jocul de-a stoparea anticorupţiei şi de-a non-UE.
PSD, in zodia Gabriela Firea. Dragnea are putine sanse de supravietuire
Opoziţia a înţeles că trebuie să combată disidenţii PSD-ului.
Băsescu: Opoziţia pierde un moment foarte bun pentru o moţiune de cenzură
Dragnea e primul lider PSD-ALDE care nu se mai trage din Iliescu, ci practică rotaţia preventivă a cadrelor, generând fireşti reacţii de apărare.
Surse: Dragnea unelteşte mazilirea Gabrielei Firea. Cine se „încălzeşte“ pentru şefia PSD Bucureşti
Scrisoare deschisă a Gabrielei Firea către colegii din PSD. „Conducerea partidului concentrată în mâinile unui singur om nu ne poate duce decât într-o fundătură“
*
Pensia fabuloasă a tatălui procurorului propus pentru șefia DNA, cel care a spus că președintele Iohannis poate să aibă probleme cu DNA
*
Jandarmul cu gaze e-n avangarda poliţiei gândirii.
Realitatea TV, lovită în plin! Decizie după difuzarea emisiunii lui Rareș Bogdan
*
Protestul e verificarea cea mai sigură că masele au înţeles lăcrimând despre ce este vorba. Interesant că elitele şi-ar dori să nu participe decât persoane cu educaţie, dispariţia recentă de pe Facebook a lui Mălin Bot şi a lui Oreste nefiind privită ca o victorie a batalioanelor de postaci PSD-ALDE, ceea ce nu va mări neapărat participarea la comemorările din 10 septembrie.
Despre eficiența durabilă a mișcărilor civice de protest
Este greu de acceptat intelectualiceşte ipoteza că ultimele alegeri au fost decise mai degrabă de superioritatea batalioanelor de postaci PSD-ALDE-PRM-DD decât de absenteism!
Ponta: În trezoreria PSD intră în fiecare lună cam 100.000 de euro din Bugetul de Stat, bani care trec apoi la firmele de partid
https://adevarul.ro/news/politica/ponta-In-trezoreria-psd-intra-luna-cam-100000-euro-bugetul-stat-1_5b92d3d9df52022f753834e2/index.html
Victor Ponta sustine ca 130.000 de euro de la PSD se duc in fiecare luna pentru postarea de "mizerii" pe Facebook
*** *** *** *** *** *** ***
Amuzant că până la urmă, tot despre SSI ştim mai multe decât despre DSS! Concentrarea elitelor pe canonizarea de Centenar a unei istorii privite rece, cam cum s-ar vedea ea dinspre Viena tânărului Schmitt, a condus la neglijenţa că fesenismul de azi s-a privatizat în tema terorii şi a mizeriei concentraţionare, încât pentru electoratul încă majoritar, pe ecranul preferat sunt numai luptători până la capăt cu răul securist!
Eugen Cristescu, şeful Serviciului de Informaţii, ameninţat de legionari şi de Securitate.
Istoricul Oliver Jens Schmitt, despre relatia dintre Biserica Ortodoxa si puterea politica, intr-o Romanie devenita tinta a strategiei de destabilizare a Rusiei

*** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***