sâmbătă, 4 februarie 2017

Manifest Facebook contra corupţiei


Download pdf * Manifest Facebook contra coruptiei


             Coruptă e lumea însăşi, îmblânzirea morală a hienei umane va mai dura, pe toate meridianele, cât veacul. Lupta cu porcii corupţiei nu trebuie să se oprească dacă noua putere trece prin parlamentul ei formule legale mai digerabile – 1) de nepedepsire a unor infracţiuni sau de nerecuperare a prejudiciului; 2) de încurajare a hoţiei, practicate de demnitari cu familiile lor; şi 3) de albire a CV-urilor încât orice corupt dovedit şi condamnat să îndrăznească să aspire la a fi preşedintele României în 2019 sau mai devreme.

            Aceleaşi cauze care au condus la triumful PSD-ALDE în alegeri pot genera şi înfrângerea protestelor din luminosul Februarie 2017, care deocamdată, în calculul penalilor, nu arată Occidentului decât ce mai libertate de a fierbe în suc propriu ne îngăduie noua putere de origine fesenistă. Altminteri, primele atitudini de politică externă recurg în relaţiile cu ambasadorii la un cu totul neobişnuit limbaj de înveninare deliberată a comunicării RO cu UE-NATO, pârţag care pentru pesimişti e semn rău că noua putere, dacă înfrânge Revoluţia civică declanşată la 1 Februarie, poate visa la o Axă Putin-Dragnea-Erdogan şi la controlul similar al internetului şi al oengeurilor, cu expulzarea din funcţii a unor largi categorii de experţi după modelul antigülenist.

            Cuplul Dragnea-Grindeanu e mult sub Iliescu-Roman, dar rămâne în ofensivă fiindcă nu are un adversar capabil să valorifice politic un Miracol precum protestele semnificativ de masive de la 1 Februarie, Ziua Naţională (poate chiar Europeană) a Luptei contra Corupţiei. Rezistenţa presupune organizare, cu atât mai mult cu cât blestematele ordonanţe par a fi doar pilotarea unui vast proiect de refesenizare a României, Ion Iliescu rămânând preşedinte de onoare al partidului al cărui preşedinte domneşte dar nu guvernează, violând original constituţia iorgovană republicană.

            Dincolo de Miracol, mişcarea civică, partidele de opoziţie parlamentară şi extraparlamentară trebuie să le mulţumească protestatarilor şi să aplice întreaga experienţă a Convenţiei Democrate de după 1990. După cum vedem, deocamdată, nu se încheagă însă nicio alianţă civică sau convenţie democrată, iar în caz de eşec se va spune că e aici un comportament de... beneficiar al ordonanţelor feseniste, mai toate partidele având penalii lor, iar unele oengeuri hulpave sperând finanţări suplimentare ca să se implice suplimentar contra unei corupţii în exces, revigorate noaptea. Dacă eram la nivelul de dezvoltare al societăţii civile şi al culturii politice din Franţa, am fi avut deja o Convenţie Naţională de Luptă contra Corupţiei, un front ce ar reuni toate organizaţiile civice şi politice dispuse la solidaritate cu oamenii cinstiţi.

            Până când EMANAŢIA Revoluţiei Civice – declanşate de Popor la 1 Februarie 2017 precum în 1989 fără asistenţă intelectuală – va fi închegarea unei Convenţii Naţionale de Luptă Permanentă contra Corupţiei, sau cum s-o numi această alianţă civică şi politică, datoria fiecăruia e să ajute România cu ce are.

            Şi tare mulţi nu avem decât Facebookul şi Strada!

luni, 2 ianuarie 2017

A-ţi bate joc de Eminescu, Avram Iancu şi Lorin Fortuna



Una din armele înapoierii este a-ţi bate joc de eroi.

„A murit Lorin Fortuna, combatant ezoteric și lider revoluționar.‟ Mai rău: HotNews - A murit revolutionarul si "gorilianul" Lorin Fortuna.
chat: „Să odihnească în pace, că mult ne-a mai făcut să râdem.‟ „După o îndelungată luptă reptilienii l-au răpus pe gorilian.‟

A-ţi bate joc de Eminescu, Avram Iancu şi Lorin Fortuna, când nu se mai pot apăra lucid, e uşor.
În septembrie 2013, Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor condus de Victor Socaciu, revoluţionar lansat de Adrian Păunescu şi decorat de Ion Iliescu în 2004 cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, din 2014 consul al României la Montreal, a încercat să-l dea afară din tagma revoluţionarilor certificaţi, ca impostor:

Lorin Fortuna e acuzat de împăciuitorism. Poate că a limitat corect ambiţiile timişorene.
Fără el, alţii n-au fost în stare să apere Revoluţia, preferând habsburgizarea Timişoarei ca mai interesantă pentru turismul cu mari interese securiste şi înainte de 1989, şi după.

N-am găsit decât un necrolog. Al lui Eugen Sasu:

„Lorin Fortuna a locuit în continuare într-un bloc comunist în Circumvalațiunii, a mers cu tramvaiul 4 și n-a depășit demnitatea politică de președinte de consiliu județean, deși a încercat în mai multe experiențe politice falimentare. Până să eșueze atât ca politician sau figură publică, Lorin Fortuna a inițiat alături, de alții, o dezbatere care a dus la coagularea unui „front antitotalitar” cu țintă spre Ion Iliescu și partidul său de atunci, FDSN. Ideea a fost preluată și pusă în practică în mai multe mari orașe pentru alegerile locale din 1992, pentru ca mai apoi să conducă spre apariția Convenției Democrate, cu alți actori în rolurile principale. Despre acest Lorin Fortuna aș vrea să-mi amintesc. Acestui Lorin Fortuna vreau să-i mulțumesc. Dumnezeu să-l odihnească.‟

Şi o singură părere de rău necondiţionată din rândul revoluţionarilor

 Despre singurătatea eroului:
Timisoara 20 decembrie 2006. In memoriam Lorin Fortuna
https://www.youtube.com/watch?v=H2-AZSbou1A

duminică, 17 iulie 2016

Frământările turceşti şi Luminarea Poporului


Bine era de la Istanbul să importăm pentru bucureşteni nu numai Moscheea lui Ponta, ci şi Metrobusul: https://www.youtube.com/watch?v=4UdWr7RQVdw
Are si la Borges la Buenos Aires: https://www.youtube.com/watch?v=JTVojESwRAo

De regulă, la problemele complicate, se răspunde cetăţeanului la televizor cu aceiaşi vorbitori ai canalului şi cam cu aceiaşi invitaţi pricepuţi la orice, iar dacă se recurge la specialişti adesea sunt dubioşi.
Presa, câtă a mai rămas, vorbeşte mai totdeauna despre ce s-a arătat la televizor, rareori vede cu proprii ei ochi viaţa reală.

Frământările turceşti ne surprind cu două materiale serioase, venite la momentul potrivit, ceea ce rareori se întâmplă. De aceea, ne grăbim a le semnala:

Adrian Cioroianu

Alina Mungiu-Pippidi

În contrast, criticul literar Ion Cristoiu, înclinat să convingă din creion masile că Erdogan şi-a înscenat singur criza, mai are şi îndoieli retorice:


Răspunsul Poporului fiind evident: vom fi cu americanii, fiindcă ei sunt singurii prieteni îngrijoraţi de sănătatea justiţiei noastre şi de fragilitatea vieţii civice, slabă apărătoare a democraţiei, câtă vreme kilointelectualii se citesc numai între ei, neobsedaţi de Luminarea Poporului.





***** 19 07 2016 Adaos
[A început epurarea în Educaţie, inclusiv în învăţământul superior, fiind lovite 15 000 de cadre, lista era deci pregătită.]

Marius Văcărelu
Turcia în 10 puncte: fotografie geopolitică


Şerban F. Cioculescu
De ce ţi-e frică (nu) scapi. Erdogan, obsesia loviturii de stat şi destructurarea durabilă a societăţii turce

BBC - Ezgi Basaran
Turkey coup: Who was behind Turkey coup attempt?


*****  Linkuri utile privind atmosfera locală

http://www.hurriyetdailynews.com/

http://www.trtworld.com/live

http://www.cnnturk.com/canli-yayin

http://www.trthaber.com/canli-yayin-izle.html

http://www.tgrthaber.com.tr/canli

http://www.haberturk.com/canliyayin

De observat înapoierea mediatică a României, a cărei imagine distorsionată şi de neprieteni, cere de-a dreptul un Minister Propagandei.

---