Rezistenţa prin cultură, oximoron

Teamă mi-e de impropria folosire a... oximoronului "Rezistenţă prin Cultură"!
A citi cărţi rare şi a scrie cărţi rare e mai mult o Rezistenţă Aristocrată decât o Rezistenţă prin Cultură. Aşa şi este perceput epistolarul ce ar rezulta din practicarea acestui nobil viciu: plăcere solitară. Important în istorie şi în soteriologie este însă dacă ţi-ai adus sau nu obolul la Luminarea Poporului. Clasa financiară, politică şi intelectuală interbelică nu a desăvârşit acest proces de răspândire a culturii până în ultimul cătun şi, în consecinţă, din punct de vedere al lui Sirius şi-a cam meritat analfabetismul torţionar al Romlagului. Sub ceauşism, Rezistenţă prin Cultură o au făcut cei ce semnalau Neamului Românesc că mai există pe lume şi altceva decat hrana şi căldura. Sunt mii de contributori, amintesc ce-mi vine imediat în minte: Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Dan Hăulică, Dan Grigorescu, A.E. Baconsky, Zigu Ornea, Constantin Noica, Anton Dumitriu, Ovidiu Drimba, Nicolae Mărgineanu, George Bălan, Iosif Sava, Mircea Maliţa, Victor Săhleanu, Edmond Nicolau, Grigore C. Moisil şi chiar Alexandru Mironov sau însuşi Adrian Păunescu atunci când silea un stadion ceauşist să asculte Sonata Lunii în plin răsărit de lună!
Paradoxal, adevărata Rezistenţă prin Cultură a început la noi abia după 1989, la 5 martie 1998, când lupta în stradă era terminată şi a fost jertfit Eminescu tocmai pentru accesibilitatea sa zâmbitoare ca Grigore Vieru, preferându-se un elitism eolic şi fără şanse in vacarmul torenţial al tembeliziunilor subculturale şi al presei asociate lor.

Nu se judeca niciodata popoarele, ci doar elitele.

Nu cred ca eminentul critic Nicolae Manolescu a ajuns asa de rau incat sa fie aparat sub un titlu criptorasist:
Laşitatea poporului român

Nu se judeca niciodata popoarele, ci doar elitele. Nu poporul trebuia sa se alature in 1977 Miscarii Goma, ci intelectualii.
Poporul roman a mers impotriva bolsevismului pana la Volga si in Caucaz, iar in 1989 a doborat sangerosul totalitarism ceausist.
Nechezolii nostri insa, decat sa lumineze masele largi populare, sa le arate Calea, au proclamat Imposibila Lustratie si au inlocuit un stapan cu altul.
2010 10 05, ReTV, Cristi Rogozanu - Laşitatea poporului român

Clauza minoritatii celei mai favorizate

Burghezia de merit si cleptocratia ar trebui sa solicite clasei politice din RO o strategie unionista limpede, ca a fostilor nostri aliati germani. Doctrina ca ne vom uni cum Letonia si Spania, adica in UE, e un mod de a dispretui idealismul tineretului care a rasturnat bolsevismul si la Bucuresti, si la Chisinau. (Dimpotriva, ar trebui stabilite raspunderile politice si intelectuale: de ce Romania nu a recuperat Basarabia!)

Noii Golani au dreptate: e timpul faptelor nu al vorbelor. Poate ca memorabila aniversare în trei culori staruitoare a Unirii, la 27 martie 2009, a alimentat Speranta în perspectiva careia s-au nascut protestele din 6-7 aprilie, cand tineretul a readus Republicii Moldova un viitor european.

Problema cheie a unionismului este cum lamurim minoritatea rusofona ca e mai bine asa. Revine elitei intelectuale romanesti de pretutindeni sarcina de a demonstra convingător ca o ipotetica Uniune Democrata a Rusofonilor din Romania s-ar bucura de clauza minoritatii celei mai favorizate: ar fi aproape tot timpul la putere in diverse coalitii, cum demonstreaza ultimii 20 de ani de democratie la Bucuresti ca a beneficiat Uniunea Democrata a Maghiarilor din Romania.