joi, 17 martie 2011

Centrala Cernavodă poate ca nu e cea mai periculoasă

Dacă n-ar fi în capul listei o centrală nucleară din Armenia, ai zice că e un banc cu Radio Erevan:
Revista 22: Radio Europa Libera: Centrala de la Cernavodă, a treia cea mai periculoasă din lume
Ceauşescu a ales soluţiile CANDU impresionat de catastrofa de la Cernobîl.
Iar creierele încă nu plecaseră din România!
În actuala isterie antinucleară ce zguduie populist Occidentul, experţii de la Radio Europa Liberă/ Radio Libertatea (RFE/RL), printr-un comunicat anonim ca la postaci impun guvernului Boc o reacţie imediată, o ieşire din postromânism şi letargie, altfel tot efortul turistic al dnei Udrea de a atrage străini nu va mai da roadele anticipate pentru apropiatul sezon estival.
Dar ce e mai jalnic e că dacă Cernavoda nu explodează conform Topului, securiştii lui Ceauşescu obţin o neaşteptată victorie morală în prelungiri asupra unui adversar de cel mai înalt profesionalism.

miercuri, 2 februarie 2011

Cea mai uşoară activitate civică

FEMEIA SFÂŞIATĂ DE CÂINI are un nume, probabil Taniuşa Statchievici, la 1 februarie, pe Google.ro găsindu-se egal 1500 referinţe pentru Taniuşa Stachievici, oricum extrem de puţin interes la atâtea zile de la un asemenea supliciu.
Într-o societate nebolnavă, ar trebui să se constituie imediat Asociaţia „Taniuşa Statchievici“ pentru protecţia omului de muşcătura maidaneză.
Dar muşcătura asta e profitabilă pentru unii, financiar sau ca confort de suflet, deşi impune la toţi îndoieli periculoase daca protecţia cetăţeanului în RO se mai poate realiza cu mijloacele democraţiei şi nu în exclusivitate cu ultrasunete de import.
Nu se va rezolva nimic în general şi sectorial, dată fiind atotputernicia asociaţiilor protectoare de câini faţă de primării, care e cea mai uşoară activitate civică să-ţi donezi în pungi neguvernamentale la maidanezi ce nu mai poţi tu înfuleca, şi ţinând seama că pe femeia sfâşiată de căţeluşi o chema Taniuşa Statchievici, nu Elena Udrea, Monica Columbeanu, Loredana Groza, Paula Iacob, Gabriela Adameşteanu, Zoe Petre, Eba, Despina Petecel-Theodoru sau Angela Mungiu-Pippidi, ca sa nu cităm decât nume de intelectuali publici, iar restanţa la întreţinere la bloc la Crângaşi era de 5.915 lei, care s-ar putea acoperi, odată cu înmormântarea în cimitirul de la Străuleşti cunoscut de la Mineriadă, doar cerând în justiţie de către familie şi Partidul Poporului daune morale postacilor care au făcut-o hoaţă, evitându-se astfel chiar damnarea eternă, ca în cazul în care C.V. Tudor ar fi comis minciună în falş, declarând la popor că Taniuşa Statchievici nu se afla în timpul serviciului, ci la furat de cupru şi alte metale, ceea ce l-ar expune pe lumea cealaltă, pentru a nu da ochii cu martira, să pătimească nu o muşcătură, ci supliciul de a fi sfâşiat etern de câini, anticipat de romanul Vânătoarea regală al academicianului D.R. Popescu încă din 1973.

joi, 27 ianuarie 2011

Ministerele de forţă

A tăia pensiile nesimţite e un act eroic, iar a fi bun român înseamnă a recunoaşte că ministerele de forţă sunt, sub globalism, cele care pot apăra identitatea naţională, tocmai primele batjocorite în oligopedagogia noastră, al Educaţiei şi al Culturii.
În postromânism, după subminarea valorilor româneşti (istorie, patrimoniu, Eminescu, Voievozi, Exil, ortodoxie), a da şi Armata pradă tonomatelor editorialişti sau postacilor tonomate e periculos, poate aduce aliaţi extremiştilor, la modă în UE, în vremuri de incapacitate a democraţiei de a lumina civic poporul cum să reprime corupţia şi incompetenţa. (Președintele Partidului "Totul Pentru Țară" fu un general Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul)