Se afișează postările cu eticheta PNL. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta PNL. Afișați toate postările

marți, 10 mai 2022

Occidentul n-a anticipat legătura viitoare dintre Transnistria și Crimeia, protejând doar Republicile Baltice

 Nu corupția, nu incompetența, ci neseriozitatea ne termină!

Numai cine o fi urmărit Rossia 24 tv nu parada din Piața Roșie ci pe cele regionale, din Petropavlovsk-Kamceatski până la Kaliningrad, începând la noi de pe la unu noaptea în 8-9 mai, și-a putut face o idee despre cât de profund sovietică e astăzi Rusia. Suficient cât să ne mirăm de grija lui Macron pentru demnitatea partenerului rus. Și au mai fost după parăzi și marșurile cu portrete ale celor căzuți în războaie conduse de Stalin, Brejnev și... Putin!   

România nu își evidențiază suficient războiul anti-Hitler. Neinvestind în Edu-Cultură ca să nu se schimbe electoratul, uităm istoria națională. La înfrângerea lui Hitler, care împreună cu Mussolini ne-a impus Diktatul de la Viena cu tot cu cedarea Balcicului, România a fost a patra forță, cu toate că Stalin ne-a limitat participarea. Să nu uităm pe eroii români ai acestei continuări a războiului nostru cu totalitarismul!

Vladimir Putin, discurs de Ziua Victoriei: ”Am fost nevoiți să începem această operațiune pentru că NATO a ajuns la granițele noastre”
https://ziare.com/vladimir-putin/putin-mesaj-ziua-victoriei-razboi-ucraina-1739948

„Sărbătoresc pe oasele locuitorilor din Mariupol”. Cum a arătat „Ziua Victoriei” în teritoriile ocupate de ruși

https://www.digi24.ro/stiri/externe/sarbatoresc-pe-oasele-locuitorilor-din-mariupol-cum-a-aratat-ziua-victoriei-in-teritoriile-ocupate-de-rusi-1933007

Se agită tot mai mult steagul URSS, deci ambițiile sunt foarte mari.

9 mai al Rusiei lui Putin, sub umbra repetării ororilor celui de-al Doilea Război Mondial
https://adevarul.ro/international/rusia/9-mai-rusiei-putin-umbra-repetarii-ororilor-celui-de-al-doilea-razboi-mondial-1_6277857b5163ec42712dd289/index.html

Obicei mussolinesc! Merită însă căutate pe net și niște spectacole militariste balerin-sportive, de sală mare, inspirate vădit de maoism și kimirsenism din anii '70.

Regimul lui Putin defilează cu copii de grădiniță "îmbrăcați" în tancuri și avioane cu litera "Z"
https://www.antena3.ro/externe/putin-copii-gradinita-litera-z-parada-ziua-victoriei-638819.html

Războiul nu mai poate fi decât hibrid.
Șoc la televiziunile rusești, de 9 mai: „Sângele copiilor ucraineni este pe mâinile voastre”! Hackerii au făcut zob propaganda lui Putin
https://ziaristii.com/lovitura-de-maciuca-pentru-propaganda-lui-putin-hackerii-au-spart-posturile-tv-rusesti-chiar-inaintea-paradei-din-piata-rosie-transmitand-publicului-ca-guvernul-si-televiziunile-va-mint

*

Declarația Franței sună ca un dar către Putin de Ziua Victoriei. Lenin ar zice că francezii vor să înlocuiască pe capitaliștii germani, dacă aceștia chiar se retrag.

Macron susţine că va fi nevoie de „câteva decenii“ pentru ca Ucraina să fie confirmată ca membră UE

https://adevarul.ro/international/europa/macron-sustine-nevoie-cateva-decenii-caucraina-confirmata-membra-ue-1_627940e55163ec427139e87a/index.html

Emmanuel Macron spune că vrea pace în Ucraina fără „umilirea” Rusiei

https://www.hotnews.ro/stiri-razboi_ucraina-25545623-emmanuel-macron-spune-vrea-pace-ucraina-fara-umilirea-rusiei.htm

Străinii care luptă în Ucraina se plâng că armamentul trimis de Occident „este de negăsit pe front”

https://stirileprotv.ro/stiri/international/strainii-care-lupta-in-ucraina-se-plang-ca-armamentul-trimis-de-occident-zeste-de-negasit-pe-front.html

 *

Ziua 76 de război. Obiectivul Rusiei este de a cuceri teritoriile ucrainene până la Transnistria, susține spionajul american / Armata rusă susține că a ajuns la frontiera administrativă a regiunii Lugansk. Ucrainenii rezistă și spun că „nimeni nu a străpuns apărarea”
https://www.g4media.ro/live-ziua-76-de-razboi-obiectivul-rusiei-este-de-a-cuceri-teritoriile-ucrainene-pana-la-transnistria-sustine-spionajul-american-armata-rusa-sustine-ca-a-ajuns-la-frontiera-administrativa-a-regiuni.html

Putin determined to take war beyond Donbas to Transnistria

http://timesofindia.indiatimes.com/articleshow/91471882.cms

Putin’s encroaching war is fueling a battle for Moldova’s future

https://www.politico.eu/article/putin-war-russia-ukraine-moldova-transnistria-border-separatists/

How Russia Tries to Counter Moldova Separatist Region's Westward Drift
https://www.voanews.com/a/how-russia-tries-to-keep-moldova-separatist-region-from-drifting-toward-west/6561813.html

Putin’s encroaching war is fueling a battle for Moldova’s future

https://www.politico.eu/article/putin-war-russia-ukraine-moldova-transnistria-border-separatists/

Serviciile de informaţii americane: Rusia vrea să-şi extindă podul terestru până în

Transnistria. Care ar fi obiectivele lui Putin pe termen lung

https://adevarul.ro/international/europa/serviciile-informatii-americane-rusia-vrea-sa-si-extinda-podul-terestru-transnistria-obiectivele-putin-termen-lung-1_627a77f25163ec427142c817/index.html

Următoarea lună, decisivă pentru Moldova. Putin „țintește Transnistria”, anunță serviciile de informații ale SUA. Pentru asta, ar trebui să decreteze însă mobilizarea generală

https://ziaristii.com/urmatoarea-luna-decisiva-pentru-moldova-putin-tinteste-transnistria-anunta-serviciile-de-informatii-ale-sua-pentru-asta-ar-trebui-sa-decreteze-insa-mobilizarea-generala

Cu atâtea rachete, i-a apucat frica de extinderea NATO în Ucraina, parcă nu era și în Estonia, la doi pași de artezienele aurite de la Peterhof!

Vicepremierul Rusiei susține că Moscova are suficiente rachete şi muniţii de înaltă precizie pentru a îndeplini sarcinile trasate în Ucraina / Armata rusă a început deja să tragă cu rachete fără ghidaj
https://www.g4media.ro/vicepremierul-rusiei-sustine-ca-moscova-are-suficiente-rachete-si-munitii-de-inalta-precizie-pentru-a-indeplini-sarcinile-trasate-in-ucraina-armata-rusa-a-inceput-deja-sa-traga-cu-rachete-fara-ghida.html

*

Din perspectiva coaliției de guvernare, o fi normal în contextul apropierii lui Putin de Nistru și de Tisa.

Hocheiștii din naționala României au cântat imnul Ținutului Secuiesc la Campionatul Mondial
https://www.g4media.ro/hocheistii-din-nationala-romaniei-au-cantat-imnul-tinutului-secuiesc-la-campionatul-mondial-au-jucat-impotriva-ungariei-si-au-pierdut-2-4.html

E drept și că intelectualii civici nu pot cere politicienilor intelectuali patinoar în Capitală și în alte municipii uriașe.

Prima reacție a ministrului Mediului (fost președinte al Federației Române de Hochei), surprins în galeria Ungariei la meciul cu România: „Am susținut jucătorii din Miercurea-Ciuc, Gheorgheni și Brașov”

https://www.gsp.ro/sporturi/hochei/prima-reactie-a-lui-tanczos-barna-ministrului-mediului-663136.html

GSP îl pune pe CTP de la Digi (!) să ne tranchilizeze – nu fiți auriști! – că nu e nimic grav dacă în contextul Orban-Putin o echipă reprezentativă a României cântă imnul secuiesc.

Cântarea înfrângerii
https://www.gsp.ro/opinii/editorial-ctp-cantarea-infrangerii-663252.html

***

Cele trei semnificații ale zilei de 10 Mai: toate sunt legate de Regele Carol I

https://romania.europalibera.org/a/cele-trei-semnifica%C8%9Bii-ale-zilei-de-10-mai/31842610.html

Precum sub ceaușism, vom regreta timpul pierdut la spectacolul corupției, incompetenței, nesimțirii și inculturii.

Petru Comarnescu – Jurnal. 1931-1937, editura Institutul European, București, 1994

Constantin C. Giurescu – Cinci ani şi două luni în penitenciarul de la Sighet, Editura Fundației Culturale Române, Bucureșt, 1994

Constantin I. Stan – Crucea reeducării. O istorie a „reeducărilor” în temniţele comuniste din România (1948-1964), Ed. Christiana, Bucureşti, 2010.

Sorin Toma – Privind înapoi. Amintirile unui fost ziarist comunist redactor-șef al „Scânteii” din 1947 până în 1960, Editura Compania, 2004

Ion Cristoiu - Un talmeș balmeș bine regizat. 2021, [desigur despre Revoluția împușcată din 1989]

Radu Călin Cristea – Împăratul cu șapcă. Regimul Traian Băsescu și elitele sale (București: RAO, 2017)

Consolare în toate, listele clasice de cărți bune:

https://propinatiu.wordpress.com/lista-lui-propinatiu

Carte străina clasică gratuită:

https://archive.org/details/fav-camelian_propinatiu?sort=creatorSorter

Propaganda românească e a unei țări care își râde de propria istorie în postromânism:

http://propinatiu.ro/carti

*** *** *** ***

Lasă că vine înapoi Firea cu societățile și le spală pe vehicule cu detergent din Turcia.

P:„ Băi NIMICITOR BAN , tu vorbești care ai distrus viețile multor bucureșteni ,care voiau sa își construiască o locuință unifamilială , tu împreună cu ONG-urile DIABOLICE ați suspendat PUZ-urile în sectoarele Bucureștiului . BLESTEMAȚI SĂ FIȚI ,ÎN VECII ,VECILOR !”

„Inspectorii ANPC susțin că principalele nereguli întâlnite la unele dintre mijloacele de transport în comun verificate au fost neigienizarea corespunzătoare a multora dintre vehicule (resturi alimentare, praf în strat grosier, rugină în exces, geamuri neigienizate, sistem de ventilare plin de praf).“
Nicuşor Dan acuză Protecția Consumatorului că e ”noua bâtă” a PSD în Bucureşti, prin care ”încearcă să blocheze transportul în comun”

https://www.g4media.ro/nicusor-dan-acuza-protectia-consumatorului-ca-e-noua-bata-a-psd-in-bucuresti-prin-care-incearca-sa-blocheze-transportul-in-comun.html

Înainte vreme se chema Ziua băieților cu ochi albaștri de pe Calea Victoriei. Și sub comuniști se serba zilnic aproape tot anul.

Ion Iliescu, de Ziua SPP: Auzim, nu o dată, că de ce este nevoie de un astfel de serviciu, de cine se tem demnitarii, de popor? Este o abordare care nu serveşte interesului public, şi este tot mai departe de contextul în care ne aflăm

https://www.g4media.ro/ion-iliescu-de-ziua-spp-auzim-nu-o-data-ca-de-ce-este-nevoie-de-un-astfel-de-serviciu-de-cine-se-tem-demnitarii-de-popor-este-o-abordare-care-nu-serveste-interesului-public-si-este-tot-mai-dep.html

Ungaria anunță că va construi 317 km. de autostrăzi noi și va adăuga benzi pe alți 265 km. de autostradă
https://www.hotnews.ro/stiri-international-25541245-ungaria-anunta-construi-317-autostrazi-noi-adauga-benzi-alti-265-autostrada.htm

Coaliția lui Iohannis se uită la cum crește iar în economie diferența față de Ungaria și scade față de Bulgaria, Serbia și R. Moldova. A se compara 2022 cu 2020:

List of countries by GDP (nominal) per capita

https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_countries_by_GDP_(nominal)_per_capita


*** *** *** *** *** *** *** ***

Trendul e spre mutarea Capitalei. Coaliția recunoaște că nu mai pune accent pe viitorul Bucureștiului. Păcat de cât a muncit Gheorghiu-Dej! Casa Scânteii, Sala Palatului, Clădirea Radio, Opera, Circul...

„Pe ultimele locuri sunt București (175 de milioane de lei), Ilfov (794 de milioane de lei) și Brăila (849 de milioane de lei).”

Cum arată aritmetica împărțirii banilor din PNDL pe județe. Cifrele pe cap de locuitor
https://ziare.com/pndl-3/aritmetica-impartitii-banilor-pndl-judete-cifre-cap-locuitor-1740289

Ce intelectualitate avem! Clasa politică măcar ne-a vârât în NATO-UE. Din 2002 e priponit MNIR în reparații și n-a deranjat cărturarii, nici măcar din Educație, darmite politic în contextul revizionismului din jurul României! Ce tupeu aniversar în Epoca Iohannis!

Muzeul Naţional de Istorie a României aniversează 50 de ani de activitate cu o expoziție în premieră pentru România

https://www.ordineazilei.ro/muzeul-national-de-istorie-a-romaniei-aniverseaza-50-de-ani-de-activitate-cu-o-expozitie-in-premiera-pentru-romania/

Presa ascunde cu perseverență acest dezastru și cu greu poți descoperi informații, și în niciun caz la București, într-o capitală moartă, practic fără viață culturală.

„În ultimii 14 ani, doar 7% din suprafaţă a fost folosită, iar lucrările de consolidare au fost sistate acum 10 ani din lipsa banilor. Noul proiect va demara în 2017 şi are termen de finalizare în 2021... O problemă o constituie găsirea unui spaţiu adecvat pentru depozitarea celor 750.000 de piese de patrimoniu.“

03 02 2016 Muzeul Naţional de Istorie a României, închis timp de patru ani
https://www.radiooltenia.ro/muzeul-national-de-istorie-a-romaniei-inchis-timp-de-patru-ani/

Șmecherul de la cultură se exprimă foarte periferic, în... Profit, și habar n-are de sabotajul educației patriotice, acum cu Hannibalul putinist deja la Nistru!

8 mai 2022 Ministrul Culturii: Muzeul Naţional de Istorie a României, una dintre instituţiile reprezentative pentru identitatea noastră naţională

https://www.ziarulprofit.ro/index.php/ministrul-culturii-muzeul-national-de-istorie-a-romaniei-una-dintre-institutiile-reprezentative-pentru-identitatea-noastra-nationala/

31 ianuarie 2022, în atenția dlor Pop, Zub și Răzvan de la Academia Română.

Deschiderea expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste”, la Muzeul Național de Istorie a României

https://www.modernism.ro/2022/01/31/deschiderea-expozitiei-corina-chiriac-istoriile-unei-mari-artiste-la-muzeul-national-de-istorie-a-romaniei/

*** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***

miercuri, 20 aprilie 2022

O explicație e că abia acum România schimbă legislaţia ca să poată dona echipamente militare Ucrainei

 Nu corupția, nu incompetența, ci neseriozitatea ne termină!

 Tot așa vor face și Ungaria lui Orban și România coaliției Fără USR.

Germania se angajează să apere „fiecare colţ de teritoriu” NATO, dacă Rusia ameninţă statele baltice
https://www.g4media.ro/germania-se-angajeaza-sa-apere-fiecare-colt-de-teritoriu-nato-daca-rusia-ameninta-statele-baltice.html

Coaliția  UDMR-PSD-PNL se focusează pe creșterea nivelului de trai, coordonându-se cu vecinii.
Klaus Iohannis, după o discuție cu Rumen Radev: România  și Bulgaria  vor continua să își coordoneze eforturile pentru a oferi un sprijin umanitar consistent Ucrainei și refugiaților
https://www.g4media.ro/klaus-iohannis-dupa-o-discutie-cu-rumen-radev-romania-si-bulgaria-vor-continua-sa-isi-coordoneze-eforturile-pentru-a-oferi-un-sprijin-umanitar-consistent-ucrainei-si-refugiatilor.html

România schimbă legislaţia ca să poată dona echipamente militare Ucrainei
https://adevarul.ro/news/eveniment/romania-schimba-legislatia-poata-dona-echipamente-militare-ucrainei-1_626023825163ec427193e547/index.html

România este principalul furnizor de fier vechi pentru cea mai mare uzină metalurgică din Transnistria

https://www.g4media.ro/romania-este-principalul-furnizor-de-fier-vechi-pentru-cea-mai-mare-uzina-metalurgica-din-transnistria.html

În tabloidele occidentale, tema războiului s-a tot rărit, semn că se visează la reluarea afacerilor, exact ce speră Putin.
Ce spun ruşii care au fost nevoiţi să se întoarcă în ţară: „Războiul e rău şi Putin e malefic, dar viaţa continuă. Totul este mai mult sau mai puţin în regulă”
https://adevarul.ro/international/rusia/ce-spun-rusii-fost-nevoiti-intoarca-tara-razboiul-e-rau-putin-e-malefic-viata-continua-totul-mai-mai-putin-regula-1_625d7bf25163ec427181544f/index.html

Putin e mai trecător decât Stalin. Temă complexă, greu de abordat în 2-3 pagini. Tocmai citeam Kaștanka. Cenzura antonesciană ar fi respins subtitlul „bestialitatea poporului rus“, poate și cu gândul la Odessa și Transnistria. Soljenițîn e mai mare decât Thomas Mann. Bucureșteanul, pe Google Earth, dacă umblă prin Moscova, pe Tverskaia, de la statuia lui Jukov până la ale lui Maiakovski și Kalașnikov, se crucește de câte biblioteci (digitalizate, nu ca la noi), teatre, muzee sau case memoriale în zonă. Acolo, te plictisești și citești mult, pe când Occidentul inculților funcțional de azi, ca și la noi, dărâmă statui mai mult pe bază de citate și like-uri ușurele.

„Complexul de inferioritate rezidă în faptul că ruşii ştiu că între ei şi vecinii lor, polonezii, se află Renaşterea şi Barocul, mişcări culturale pe care Rusia nu le-a avut.“ „Cultura germană prin Thomas Mann s-a salvat cu greutate din dezastrul nazist, însă ruşii nu au un Thomas Mann care să le apere onoarea.“ „Bestialitatea poporului rus.“

Sinuciderea culturală a Rusiei. Ioan Stanomir, politolog: „De la Stalin, ruşii au învăţat că un glonţ este soluţia“

https://adevarul.ro/locale/constanta/sinuciderea-culturala-rusiei-ioan-stanomir-politolog-de-stalin-rusii-invatat-glont-solutia-1_62587aff5163ec42716042a7/index.html

Să dea arme serioase Ucrainei, fotografiile nu pot convinge  pe acei politicieni ai căror clienți abia așteaptă să-și reia cu Rusia afacerile cele neperturbate în 2014 de Răpirea Crimeii.

Pozele care pot câştiga războiul. Ce rol au avut fotografiile cu impact emoţional în conflictele militare care au zguduit omenirea

https://adevarul.ro/news/eveniment/special-negationism-razboi-informational-pozele-castiga-razboiul-1_625a56865163ec42716beb44/index.html

Ucraina riscă să-și epuizeze și ea rezervele de război acumulate după 2014. Deocamdată, NATO înseamnă Biden și Johnson. Germania, Franța, Olanda și alte țări importante se comportă ezitant, dat fiind jocul oamenilor de afaceri. Miza e însă uriașă: căderea Ucrainei ar fi un alt fel de sfârșit al istoriei decât se credea în 1989-1991

Cum poate NATO să ajute Ucraina să câştige. Ce armament îi poate livra?

https://adevarul.ro/international/europa/cum-nato-ajute-ucraina-castige-armament-livral-1_625acd0d5163ec42716f62d5/index.html

*

Iar francezii nu prea se mai tem de Marine Le Pen.

Cosmin Zamfirache: Femei rămase în istorie pentru cruzimea lor. Erau de o frumuseţe răpitoare şi au făcut mii de victime
https://adevarul.ro/locale/botosani/femei-ramase-istorie-cruzimea-lor-erau-frumusete-rapitoare-facut-mii-victime-1_6259761b5163ec4271668c62/index.html

Numai Boia, la București, a studiat mai multe adevăruri.

Cosmin Zamfirache: Adevărul despre cea mai cunoscută bătălie a lui Vlad Țepeș. De ce a eșuat celebrul „Atac de noapte”

https://adevarul.ro/locale/botosani/adevarul-despre-cea-mai-cunoscuta-batalie-vlad-Tepes-esuat-celebrul-atac-noapte-1_61457be85163ec42715c095e/index.html

Les 18-24 ans s’intéressent aux faits de société, mais leur abstention massive lors des élections traduit leur incompréhension et leur rejet du fonctionnement de la prise de décision politique, explique, dans un entretien au « Monde », le sociologue Olivier Galland.

« Dans le refus des jeunes de choisir, il y a bien une remise en cause de la démocratie participative »

https://www.lemonde.fr/societe/article/2022/04/20/dans-le-refus-des-jeunes-de-choisir-il-y-a-bien-une-remise-en-cause-de-la-democratie-participative_6122967_3224.html

***

Precum sub ceaușism, vom regreta timpul pierdut la spectacolul corupției, incompetenței, nesimțirii și inculturii.

For most of his career, Radu Lupu regularly refused to grant interviews to the press out of "fear of being misunderstood or misquoted".

Radu Lupu
https://en.wikipedia.org/wiki/Radu_Lupu

Beethoven concerto n°5 "Empereur" Radu Lupu

https://www.youtube.com/watch?v=MHXim9fC8og

Totuși, pe Facebook, nu prea știe nimeni de Radu Lupu, educația artistică e la pământ: scoatem mai mulți inculți funcțional decât analfabeți.

Ioana Marghita: Daniel Barenboim si Radu Lupu din nou în Festivalul George Enescu, 2013

https://agenda.liternet.ro/articol/16908/Ioana-Marghita/Daniel-Barenboim-si-Radu-Lupu-din-nou-in-Festivalul-George-Enescu-2013.html

3 septembrie 2013 Daniel Barenboim şi Radu Lupu – un cuplu ideal de muzicieni
https://adevarul.ro/news/festivalul-george-enescu/daniel-barenboim-radu-lupu-cuplu-ideal-muzicieni-1_5225bb34c7b855ff563f42b4/index.html

Pianistul Radu Lupu
https://www.agerpres.ro/documentare/2019/10/17/romani-celebri-pianistul-radu-lupu--386891

Consolare în toate, listele clasice de cărți bune:

https://propinatiu.wordpress.com/lista-lui-propinatiu

Carte străina clasică gratuită:

https://archive.org/details/fav-camelian_propinatiu?sort=creatorSorter

Propaganda românească e a unei țări care își râde de propria istorie în postromânism:

http://propinatiu.ro/carti

*** *** *** ***

Până se face rotația premierilor în mai 2023 și vine Ciolacu, PNL trebuie neapărat să urce la 36%. Liberalii nu pot însă rupe voturi decât de la USR și AUR. Dar puse la izolare în interbelic, Germania și URSS au găsit domenii în care să coopereze, dincolo de ideologii antagoniste. În RO, speriind democrația, coaliția neo-USL e prea sigură azi că ia 67% la viitoarele alegeri, încât un... Șchimb de Experiență ar putea fi productiv! USR să învețe pe AUR să nu mai derapeze degeaba și cum să atragă intelectuali de valoare în partid, iar Simion să explice useriștilor importanța trecutului istoric sau religios și misterul comunicării cu oamenii așa cum sunt ei după 33 de ani de economii la Edu-Cultură.

Sondaj. PNL creşte în opţiunile de vot. AUR, în cădere liberă. PSD rămâne lider

https://adevarul.ro/news/politica/sondaj-pnl-creste-optiunile-vot--aur-cadere-libera-psd-ramane-lider-1_625a87bc5163ec42716d8fec/index.html

USR e iar peste AUR.

Drulă: Hellvig e creatorul proiectului Iohannis încă de la Grivco și un om care a influențat politica din România în ultimii ani / Se face un trafic de influență în numele serviciilor secrete

https://www.g4media.ro/drula-hellvig-e-creatorul-proiectului-iohannis-inca-de-la-grivco-si-un-om-care-a-influentat-politica-din-romania-in-ultimii-ani-se-face-un-trafic-de-influenta-in-numele-serviciilor-secrete.html

Dacă ești presă cu vederi oengiste finanțate, trebuie să sprijini AUR atacând preoțimea BOR în Săptămâna Patimilor!

Panglică, pâine cu sare și sobor de preoți la inaugurarea contorului de gaz de la școala din comună / ”Astăzi la Frumușica s-a scris #ISTORIE”!

https://www.g4media.ro/panglica-paine-cu-sare-si-sobor-de-preoti-la-inaugurarea-unui-contor-de-gaz-astazi-la-frumusica-s-a-scris-istorie.html

*** *** *** *** *** *** *** ***

Inginerii și contabilii, chiar și juriștii de la fabricile de diplome, trec apar, din perspectiva umaniștilor consacrați, drept specialiști inculți funcționali, care nu au ei cultură de Liste de cărți bune, dar pot pescui agil o idee din plasele sociale și o pot destructura desființa prin mijloace chimice sau de service auto-moto. Clișeele corecte la modă se însușesc din zbor, încât umanistul, cu inima aia bună a lui, își închipuie că preopinentul a citit doar din Boia-Smitt, nu și din Iorga-Kirițescu, dar însă totuși de fapt n-a citit ăla nimica, pentru că nu servește în prezent niciun fel de istorie, zise Iancu Noveanu.

Ideea educativă e a insufla elevilor convingerea că așa s-au făcut marile averi din RO și că actuala e cea mai fericită epocă, îndeosebi România Regală fiind șubrezită prin reaua ei guvernare.
Competențele propuse în Strategia de educație financiară: Copiii de școală primară să înțeleagă diferența între nevoi și dorințe, cei de gimnaziu să știe să se informeze și ce înseamnă un cont sau depozit, elevii de liceu – să poată să identifice riscuri, să știe ce sunt investițiile și ce fac instituțiile financiare
https://www.edupedu.ro/competentele-propuse-in-strategia-de-educatie-financiara-copiii-de-scoala-primara-sa-inteleaga-diferenta-intre-nevoi-si-dorinte-cei-de-gimnaziu-sa-stie-sa-se-informeze-si-ce-inseamna-un-cont-sau-dep

În oligopedagogia noastră, avem o întreagă politică de blocare a afirmării elevului performant și favorizării șmecherului sau beizadelelor: rasolirea premierii la sfârșit de an școlar, calificative fără medii, tentativa de a desființa olimpiadele de istorie și limba română, anonimizarea rezultatelor excelente la clasele VIII și XII: https://propinatiu.files.wordpress.com/2012/03/camelian-propinatiu-oligopedagogia.pdf

Renunțarea la teze este o mare greșeală, o decizie foarte proastă, avertizează fostul ministru al Educației, Mircea Miclea: Degeaba dăm evaluări dacă nu folosim rezultatele pentru a optimiza învățarea
https://www.edupedu.ro/renuntarea-la-teze-este-o-mare-greseala-o-decizie-foarte-proasta-crede-fostul-ministrul-al-educatiei-mircea-miclea-degeaba-dam-evaluari-daca-nu-folosim-rezultatele-pentru-a-optimiza-invatarea/

 *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***

luni, 4 aprilie 2022

Nemaicitind cărți lungi sau dificile, de la Brexit încoace electoratul alege de regulă ce e mai rău

Nu corupția, nu incompetența, ci neseriozitatea ne termină!

 Pro-Putin leaders win two elections in Europe, reminding the Kremlin it has friends in high places
https://edition.cnn.com/2022/04/04/europe/hungary-serbia-elections-putin-friends-analysis-intl-cmd/index.html

 Aleksandar Vucic revendică o victorie zdrobitoare în alegerile din Serbia
https://www.g4media.ro/aleksandar-vucic-revendica-o-victorie-zdrobitoare-in-alegerile-din-serbia.html

 Hungary election: PM Viktor Orban criticises Ukraine's Zelensky as he wins vote
https://www.bbc.co.uk/news/world-europe-60977917

 Nicio reacție AUR. Adversarul lor e... Zelenski!

Kelemen Hunor, după victoria lui Viktor Orban: Un lucru este cert - interesele maghiarilor din România şi Transilvania vor fi importante pentru Guvernul Ungariei
https://www.hotnews.ro/stiri-politic-25476153-kelemen-hunor-dupa-victoria-lui-viktor-orban-lucru-este-cert-interesele-maghiarilor-din-romania-transilvania-vor-importante-pentru-guvernul-ungariei.htm

Amintindu-și de românii din jurul României, vor să câștige voturi niște creștini fățarnici. Știe până și un bezbojnic că Dumnezeu nu ajută dacă vecinul are înmormântare și tocmai atunci te găsești tu să-i aduci aminte de niște chestii care de fapt nici nu te frământă.  

Ce parlamentari au avut reacţii bizare la discursul lui Zelenski din Parlamentul României
https://adevarul.ro/international/rusia/ria-novosti-articol-halucinant-despre-denazificarea-ucrainei-titlul-ce-trebui-faca-rusia-ucrainac-1_624afce75163ec4271042bfa/index.html

Corupția generează incompetență. Cu doctorate false, nu se pot forma specialiști în secolul XXI, dar așa se face banul gros.
Transmisiunea execrabilă a discursului lui Zelenski în Parlament scandalizează România. ''Ce mi-era teamă că face Șoșoacă a reușit traducătorul''
https://ziare.com/razboi-ucraina/transmisiune-discurs-zelenski-parlamentul-romaniei-1733934

?! „Conform informațiilor preluate de site-ul Obozrevatel.com, teroriștii bureați (înrudiți cu mongolii) fac parte din unitatea militară 51460 cu sediul în satul Kniaz-Volkonskoe din regiunea rusă Habarovsk. Orașul cu același nume – Habarovsk – se află la 30 de kilometri de granița cu China, la confluența râurilor Amur și Usuri, fiind al doilea ca mărime din Orientul îndepărtat rusesc.”

„Putiniștii” care au violat, torturat și ucis civili ucraineni în orașul Bucea sunt mongoloizi din Republica Bureatia, înființată de bolșevici în 1923
https://ziaristii.com/putinistii-care-au-violat-torturat-si-ucis-civili-ucraineni-orasul-bucea-sunt-mongoloizi-din-republica-bureatia-infiintata-de-bolsevici-1923-curand-toti-acesti-criminali-violatori-si/

Fostul procuror pentru crime de război, Carla Del Ponte, cere Curții Penale Internaționale să emită un mandat de arestare pe numele lui Vladimir Putin: „Este un criminal de război”
https://www.g4media.ro/fostul-procuror-pentru-crime-de-razboi-carla-del-ponte-cere-curtii-penale-internationale-sa-emita-un-mandat-de-arestare-pe-numele-lui-vladimir-putin-este-un-criminal-de-razboi.html

UNESCO said that overall 29 religious sites, 16 historic buildings four museums and four monuments are confirmed to have been damaged in Ukraine.

Dozens of Ukrainian cultural sites damaged in Russian invasion

https://www.aljazeera.com/news/2022/4/1/ukrainian-cultural-sites-heritage-damaged-russian-invasion-unesco

UK culture minister, Auschwitz Memorial and Europa Nostra call for the June event to be relocated following Russian invasion of Ukraine.

Unesco under pressure to pull world heritage meeting from Russia
https://www.theartnewspaper.com/2022/04/01/unesco-world-heritage-meeting-kazan-russia

Limbaj adecvat la CNN. Suntem în secolul XXI și nu prea mai ține poanta cu „Ceaușescu este principalul vinovat!”. Condamnăm doi și restul continuăm. E un caz de hitlerism, cu popor cooperant la declanșarea unui început de război mondial. E însă imprudent să sheruiești un titlu care conține cuvinte monopolizate deja.

Putin is making the same mistakes that doomed Hitler when he invaded the Soviet Union
https://edition.cnn.com/2022/04/02/world/putin-invasion-mistakes-hitler-blake-cec/index.html

 Zelenski crede că retragerea lui Putin din Kiev nu ajută pe Viktor Orban la alegeri, deoarece s-au adăugat alte probe la investigația privind crimele de război.
Miza alegerilor din Ungaria. Opţiunea pusă de Viktor Orban pe buletinul de vot
https://adevarul.ro/international/europa/miza-alegerilor-ungaria-optiunea-pusa-viktor-orban-buletinul-vot-1_624889e05163ec4271f2829e/index.html

Dacă n-are Putin milă de copii, nici fanii săi nu ascultă Mahler - Cântecele alea pe versuri de Friedrich Rückert.

P: „Daca stiam, ma duceam sa las si eu acolo niste perechi de incaltari pe care nu le mai folosesc… Ce naivi și fățarnici… Aștept manifestări de protest în sprijinul: copiilor români traficați,  celor peste 200.000 de copii români care se culca flamanzi in fiecare seara,  celor peste 15% dintre copii români care abandonează școala etc. Cu exhibiționism de-ăsta pueril vom ajunge departe. Sigur va ajuta cu mult pe ucraineni o prosteală de genul ăsta. Așa e când ai timp liber și habar nu ai ce e greul, te prostești. Toate răsfățatele din familii de bani gata or fi dus acolo pantofi, să se simtă și ele utile, săracele.

Marș pentru Ucraina, în memoria copiilor uciși în război: Peste 200 de pantofi de copii, așezați în Piața Universității
https://www.g4media.ro/video-mars-pentru-ucraina-in-memoria-copiilor-ucisi-in-razboi-peste-200-de-pantofi-de-copii-asezati-in-piata-universitatii.html#comment-1671831

„La 23 decembrie 2011, Long Liyuan, un miliardar chinez, a murit după ce a mâncat tocană de pisică otrăvită cu Gelsemium elegans.”

7 mari greșeli făcute de ministrul Șoigu, pentru care Kremlinul l-ar fi otrăvit cu plante toxice care afectează vederea și respirația
https://ziaristii.com/7-mari-greseli-facute-de-ministrul-soigu-pentru-care-kremlinul-l-ar-

fi-otravit-cu-plante-toxice-care-afecteaza-vederea-si-respiratia/

Tehnica putinistă a respingerii acuzației e identică celei sovietice pentru crimele de război de la Katyn: alții sunt de vină!

Rusia acuză Ucraina de masacrul de la Bucha. „Este o provocare a armatei şi radicalilor ucraineni”, spune Zaharova

https://www.publika.md/rusia-acuza-ucraina-de-masacrul-de-la-bucha-este-o-provocare-a-armatei-si-radicalilor-ucraineni-spune-zaharova_3123590.html

„Purtătorul de cuvânt al Ministerului Rus de Externe, Maria Zaharova, vorbește, într-o postare de pe canalul său de Telegram, despre faptul că, în timpul celui de-al Treilea Reich, cunoscuta Coco Chanel a fost colaboratoare și agent al naziștilor.

Reacția Mariei Zaharova vine după ce magazinele Chanel din străinătate au refuzat să-și vândă produsele cetățenilor ruși.”

Maria Zaharova: Casa Chanel revine la cercurile sale naziste

http://www.vestidinrusia.ro/2022/04/03/casa-chanel-revine-la-cercurile-sale-naziste/

Rușii au jefuit reședința lui Zelenski de pe malul Mării Azov, care timp de 11 ani a fost folosită de Hrușciov, conducătorul URSS
https://ziaristii.com/rusii-au-jefuit-resedinta-lui-zelenski-de-pe-malul-marii-azov-care-timp-de-11-ani-fost-la-dispozitia-lui-hrusciov-conducatorul-urss/

Cum e cu dialectica unității contrariilor.

“We all condemn war crimes,” Liberman told Army Radio in response to a question about the alleged Bucha Massacre. “There are mutual accusations here – Ukraine blames Russia and Russia blames Ukraine.”  Rather than condemn one side, Liberman said, “we need to understand there is a bloody war there and we need to maintain Israel’s moral position and, at the same time, our interests.”

Liberman equivocates after Lapid condemns Russian war crimes in Bucha

https://www.jpost.com/israel-news/politics-and-diplomacy/article-703217

Pentagon can't independently confirm atrocities in Bucha, official says - The Jerusalem Post

https://www.jpost.com/breaking-news/article-703210

Austria rejects sanctions against Russian oil, gas

https://www.politico.eu/article/austria-rejects-sanctions-against-russian-oil-gas/

Premierul Poloniei: Germania se opune sancțiunilor mai dure împotriva Rusiei

https://revista22.ro/international/premierul-poloniei-germania-se-opune-sanctiunilor-mai-dure-impotriva-rusiei

*

Dl Cîțu era totuși cel mai liberal dintre politicienii tineri. Păcat că pleacă! Nu-l poate continua mai corect decât Alina Gorghiu sau Rareș Bogdan, și mai puțin premierul Ciucă.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la șefia PNL: Analizez. Nu am luat încă o decizie
https://www.g4media.ro/nicolae-ciuca-intrebat-daca-va-candida-la-sefia-pnl-analizez-nu-am-luat-inca-o-decizie.html

„România are 1.800 de generali activi sau în rezervă. Potrivit datelor obținute de timpolis.ro, din 1990 și până în 2016, Ministerul Apărării Naționale (MApN) avea 1.284 de generali, dintre care 81 activi. Lor li se adaugă alte câteva sute din celelalte structuri militare: Marină, Aviație, IGSU, SPP, STS, SRI și SIE... De exemplu, doar pe data de 26 noiembrie 2021... șeful statului a pus câte o stea în plus pe umerii a 44 de generali. Cu un an înainte, adică pe 27 noiembrie 2020, Klaus Iohannis a semnat alte 48 de decrete...”

Legea care scoate generali din oportuniști la "foc automat". Cine se află pe "lista scurtă" a impostorilor cu epoleți

https://ziare.com/generali/generali-oportunisti-lege-statutul-cadrelor-militare-1733520

 ***

 Precum sub ceaușism, vom regreta timpul pierdut la spectacolul corupției, incompetenței, nesimțirii și inculturii.

 Andrzej Wajda
https://en.wikipedia.org/wiki/Andrzej_Wajda

 Katyń (film)
https://en.wikipedia.org/wiki/Katy%C5%84_(film)

 War crime
https://en.wikipedia.org/wiki/War_crime

 Consolare în toate, listele clasice de cărți bune:

https://propinatiu.wordpress.com/lista-lui-propinatiu

Carte străina clasică gratuită:

https://archive.org/details/fav-camelian_propinatiu?sort=creatorSorter

Propaganda românească e a unei țări care își râde de propria istorie în postromânism:

http://propinatiu.ro/carti

*** *** *** ***

Cîțu a demisionat, cum l-a avertizat Drulă.

 Lumea avea o părere mai bună despre Alina Gorghiu și Rareș Bogdan.

„La PNL au ajuns doar Florin Cîțu, Dan Vîlceanu, deputatul Cristian Băcanu și Teodor Stolojan. La ședință nu a venit nici măcar Alina Gorghiu, considerată apropiată de actualul președinte al partidului căruia i se cere demisia.”

Ședința convocată de Florin Cîțu a fost suspendată pentru că nu s-a îndeplinit cvorum/ La PNL au ajuns doar Cîțu, Vîlceanu, Băcanu și Stolojan/ Florin Cîțu și-a înregistrat demisia de la conducerea PNL

https://www.g4media.ro/sedinta-convocata-de-florin-citu-a-fost-suspendata-pentru-ca-nu-s-a-indeplinit-cvorum-la-pnl-au-ajuns-doar-citu-vilceanu-bacanu-si-stolojan-florin-citu-si-a-inregistrat-demisia-de-la-conducerea-pn.html

E și ingratitudinea unora aici. Tovarășul Ion Iliescu, înainte de a emana și a chema minerii, a fost șef județean absolut peste securitate, implicat și în epurările din universități după anul Goma-Labiș 1956. Literar, se vede doar că sistemul l-a pedepsit pe Băsescu pentru c-a pus accentul pe intelectuali, a condamnat comunismul și mai ales a creat momentul anticorupție Kovesi. Normal era să fie mai multă presă în România care să sublinieze protejarea foarte atentă în ultimii ani a lui Iliescu.
Grigore Cartianu: „Umilința la care este supus în aceste zile măruntul turnător Traian Băsescu, în rânjetul răzbunător al marelui turnător Dan Voiculescu, arată nivelul de ticăloșie la care au ajuns Parlamentul României și președintele Klaus Iohannis. Legea votată și promulgată anul trecut se adresează unui singur om: Traian Băsescu, lăsat fără beneficiile statutului de fost șef de stat. În acest timp, de marele nomenclaturist comunist Ion Iliescu nu se atinge nimeni.”

Micul turnător Băsescu, hăituit de marele turnător Voiculescu cu abjecta "lege a lui Iohannis". De Iliescu nu se atinge nimeni
https://ziaristii.com/micul-turnator-basescu-haituit-de-marele-turnator-voiculescu-cu-abjecta-lege-lui-iohannis-de-iliescu-nu-se-atinge-nimeni/

Normal era ca liberalii și socialiștii ceară să se facă la RomExpo zonă cultural-științifică, cinematografică și muzicală, cum e în La Villete la Paris.

Bugetul pe 2022 a fost votat vineri de consilierii Sectorului 1, cu întârziere de două luni/ Clotilde Armand: ”Bugetul care era declarat ilegal de PSD și PNL a fost votat tocmai de aceștia. Dăm drumul la investiții istorice”
https://www.g4media.ro/bugetul-pe-2022-a-fost-votat-vineri-de-consilierii-sectorului-1-cu-intarziere-de-doua-luni-clotilde-armand-bugetul-care-era-declarat-ilegal-de-psd-si-pnl-a-fost-votat-tocmai-de-acestia-da.html

Corupția s-a diminuat aproape complet odată cu aducerea PSD la guvernare. Primarii și prefecții se plâng mai mult de raritatea avertizorilor de incompetență.

Stelian Ion: ”Cătălin Predoiu a ratat deja un jalon din PNRR/ Legea pentru protecția avertizorilor de integritate trebuia adoptată până la 31 martie/ Proiectul lui are hibe majore, scade protecția avertizorilor/ Riscăm infrigement și pierderea unor fonduri UE”

https://www.g4media.ro/stelian-ion-catalin-predoiu-a-ratat-deja-un-jalon-din-pnrr-legea-pentru-protectia-avertizorilor-de-integritate-trebuia-adoptata-pana-la-31-martie-proiectul-lui-are-hibe-majore-scade-prote.html

*** *** *** *** *** *** *** ***

Paradoxal, la noi, cu subfinanțarea cronică 33 de ani la Edu-Cultură, clasa intelectuală nu e mai brează decât aia politică! Muzeul Național de Istorie stă în reparații din 2002, fără ca anomalia asta să deranjeze cărturarii măcar de Centenar, iar Unirea de la 1918 a fost pusă la îndoială de istoriografia postmodernă eseistică bestsellară. Încât ne și mirăm azi de patriotismul halucinant din Ucraina.

Cum li s-a inoculat românilor o mentalitate de slugi

https://www.cristoiublog.ro/cum-li-s-a-inoculat-romanilor-o-mentalitate-de-slugi/

Nu prea mai are cine să se solidarizeze. Clasa intelectuală a ajuns la nivelul celei politice, care de 33 de ani face economii la Edu-Cultură ca să nu mai avem intelectuali, ci nechezoli, adică înlocuitori de intelectuali. E bună pentru corupție incompetența.

Emilia Șercan: “Autoritățile statului au orchestrat o operațiune de kompromat împotriva mea. Acum încearcă să o mușamalizeze”

https://pressone.ro/emilia-sercan-autoritatile-statului-au-orchestrat-o-operatiune-de-kompromat-impotriva-mea-acum-incearca-sa-o-musamalizeze

 *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***

joi, 31 martie 2022

E bine că ucrainenii nu citesc presa occidentală optimistă de fiecare dată când Lavrov zice că ai lui Putin se retrag umanitar denazificând pentru pace

Nu corupția, nu incompetența, ci neseriozitatea ne termină!

Karl Marx, coautor del Manifiesto del Partido Comunista, declaró: “El comunismo comienza donde comienza el ateísmo”

Religión en la Unión Soviética: Stalin trató de eliminarla

https://www.larazon.es/cultura/historia/20220316/ev6kw27cujecpkacw52kszcb6m.html

Se mănâncă, se bea și se petrece bine ca străin în vizită la putiniști.

Oamenii de știință occidentali avertizează factorii de decizie politică din SUA: Oprirea oricărei interacțiuni cu oamenii de știință ruși ar fi un regres grav

https://www.g4media.ro/oamenii-de-stiinta-occidentali-avertizeaza-factorii-de-decizie-politica-din-sua-oprirea-oricarei-interactiuni-cu-oamenii-de-stiinta-rusi-ar-fi-un-regres-grav.html

Putin acuză Occidentul că vrea ”să anuleze cutura rusă”: ”Ultima oară naziștii au purtat o astfel de campanie de distrugere a unei culturi indezirabile”
https://www.g4media.ro/putin-acuza-occidentul-ca-vrea-sa-anuleze-cutura-rusa-ultima-oara-nazistii-au-purtat-o-astfel-de-campanie-de-distrugere-a-unei-culturi-indezirabile.html

Presa acordă foarte puțină atenție voluntarilor. Pesemne pentru că s-ar vedea brusc că există și o Românie cu vederi și implicări foarte occidentale.
Sergiu Lucian Raiu: Ce au văzut și ce au trăit voluntarii care îi ajută pe refugiații din Ucraina. 34 de interviuri
https://www.contributors.ro/implicarea-institutiilor-si-ong-urilor-in-ajutorarea-refugiatilor-perceptia-voluntarilor-care-ofera-sprijin-refugiatilor-ucraineni/

*

Nice la russe rattrapée par la guerre de Poutine

https://www.lemonde.fr/m-le-mag/article/2022/03/25/nice-la-russe-rattrapee-par-la-guerre-de-poutine_6119035_4500055.html

Wiki: Russkiy Mir Foundation (Russian: Фонд "Русский мир", literally "Russian World Foundation") was created by decree by Vladimir Putin in 2007, as a government-sponsored organisation aimed at promoting the Russian language and Russian culture worldwide, and "forming the Russian World as a global project", co-operating with the Russian Orthodox Church in promoting values that challenge the Western cultural tradition. The Foundation was modeled after similar culture promotion agencies, such as British Council and Goethe Institute.

Che cos’è “Russkiy Mir”, la vera ideologia alla base del putinismo
https://www.lastampa.it/esteri/2022/03/27/news/che_cos_e_russkiy_mir_la_vera_ideologia_alla_base_del_putinismo-2882195/

Probabil Putin le va da zahăr la cetățeni. Efectul unui apel la insurecție ar fi slab și dacă ar emana de la țările care au comerț bun cu Rusia și nu lasă pe bulgari în Schengen.

Declarația lui Biden că Putin ”nu poate rămâne la putere”, o gafă sau ceva intenționat? Un fost ofițer din Serviciile Secrete dă răspunsul

https://ziare.com/joe-biden/joe-biden-declaratie-despre-putin-analiza-ofiter-serviciile-secrete-marea-britanie-1732597

Ar fi jale mare fără gazoductul Nord Stream 2 Putin. Dar Ucraina ar sta tot la poarta UE, cam ca bulgarii la a Schengenului.

Cancelarul german Olaf Scholz: O schimbare de regim în Rusia „nu este scopul NATO, nici al preşedintelui american”

https://www.g4media.ro/cancelarul-german-olaf-scholz-o-schimbare-de-regim-in-rusia-nu-este-scopul-nato-nici-al-presedintelui-american.html

Rușii nu se mai tem de o Ucraină mai ofensiv înarmată. UE a respins, de fapt, la Versailles aderarea Ucrainei. Iar anglo-americanii, singurii mai belicoși, arată că  și-au însușit și ei temerile presei române cum că denazificarea invocată de Putin are temei în felul ei!

A far-right battalion has a key role in Ukraine's resistance. Its neo-Nazi links have given Putin ammunition

https://edition.cnn.com/2022/03/29/europe/ukraine-azov-movement-far-right-intl-cmd/index.html

Who are Ukraine’s neo-Nazi Azov Battalion?
https://www.independent.co.uk/news/world/europe/ukraine-azov-battalion-mariupol-neo-nazis-b2043022.html

Russia’s war in Ukraine galvanizes extremists globally

https://www.washingtonpost.com/world/2022/03/25/germany-far-right-ukraine-russia/

***

Precum sub ceaușism, vom regreta timpul pierdut la spectacolul corupției, incompetenței, nesimțirii și inculturii.

Jim Crow laws
https://en.wikipedia.org/wiki/Jim_Crow_laws

Józef Piłsudski
https://fr.wikipedia.org/wiki/J%C3%B3zef_Pi%C5%82sudski

Michał Rola-Żymierski
https://fr.wikipedia.org/wiki/Micha%C5%82_Rola-%C5%Bbymierski

Alexandru Nicolau

https://en.wikipedia.org/wiki/Alexandru_Nicolau

Felix Dzerzhinsky
https://en.wikipedia.org/wiki/Felix_Dzerzhinsky

Consolare în toate, listele clasice de cărți bune:

https://propinatiu.wordpress.com/lista-lui-propinatiu

Carte străina clasică gratuită:

https://archive.org/details/fav-camelian_propinatiu?sort=creatorSorter

Propaganda românească e a unei țări care își râde de propria istorie în postromânism:

http://propinatiu.ro/carti

*** *** *** ***

2022 03 27 Epoca Wash. Clasa intelectuală e mai proastă decât aia politică. Cât de puțin, 2 pagini caiet, poate scrie România nechezolilor și doctoratelor false despre Ansamblul Brâncuși de la Târgu Jiu! Studențimea filoloagă poliglotă poate observa că notița asta e preluată doar în limbile catalană, FR și EN!!!

Ansamblul sculptural Constantin Brâncuși de la Târgu-Jiu
https://ro.wikipedia.org/wiki/Ansamblul_sculptural_Constantin_Br%C3%A2ncu%C8%99i_de_la_T%C3%A2rgu-Jiu

Mai ales RAAPPS se pricepe la nomenclaturiști. Tovarășul Ion Iliescu, înainte de a emana și a chema minerii, a fost șef județean absolut peste securitate, implicat și în epurările din universități după anul Goma-Labiș 1956. Literar, se vede doar că sistemul l-a pedepsit pe Băsescu pentru c-a pus accentul pe intelectuali, a condamnat comunismul și mai ales a creat momentul anticorupție Kovesi.

RAAPPS îl lasă pe Traian Băsescu fără vilă de protocol
https://adevarul.ro/news/politica/raapps-lasa-traian-basescu-vila-protocol-1_6241a8675163ec4271c10f2f/index.html

Urmarea imediată poate fi creșterea ratelor dobânzilor de referință și încetinirea creșterii economice a guvernului, cu reverberații afectând diferite titluri de valoare cu dobândă variabilă, opțiuni, contracte forward și swapuri.

Viorica Dăncilă nu mai lucrează la BNR. Cum s-a produs despărțirea

https://stirileprotv.ro/divers/viorica-dancila-nu-mai-lucreaza-la-bnr-cum-s-a-produs-despartirea.html

Echilibrul necesar păcii poate veni de la niște arme mai ofensive pentru ucraineni.

Putin are necazuri, dacă chiar presa știe ceva, pentru că e un război fratricid. E ca și cum ar ataca în secul XXI americanii pe canadieni.

Culmea agriculturii e a importa cartofi sau pere din țări care nu te lasă în Schengen.

Literar, normal ar fi ca Traian Băsescu să fie mândru și liniștit: a făcut totuși istorie nu sport, spre deosebire și de Iliescu, cu înscenarea teroristă și mineriada și epurările din universități după anul Goma-Labiș 1956. Să-și spună că sistemul s-a răzbunat pentru nebunia de a gândi cu mintea sa, încât a pus accentul pe intelectuali, a condamnat comunismul și mai ales a creat momentul anticorupție Kovesi de rezonanță europeană.

Plînsul după Traian Băsescu

https://www.cotidianul.ro/plinsul-dupa-traian-basescu

Sunt speranțe liberale că Visa Waiver se va numi viza Cîțu.

Florin Cîţu a discutat cu Nancy Pelosi despre includerea României în Visa Waiver

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/florin-citu-a-discutat-cu-nancy-pelosi-despre-includerea-romaniei-in-visa-waiver-1888021

Manipulare pro-liberală din titlu, USR nu există pentru presa cea mai independentă teoretic. PSD a pierdut procente din cauza coaliției. În plus, de regulă, intervievatul nu se pune rău cu puterea, e foarte prudent, fiind mai sigur pe el doar în cabina de vot. Deci PNL e în realitate sub USR și AUR.

„În ceea ce priveşte intenţiile de vot pentru parlamentare, 35% dintre cei chestionaţi spun că ar vota PSD, 16% optează pentru PNL, 15% votează AUR, iar 12% votează USR.”

Sondaj Avangarde comandat de PSD: Geoană, Ciucă și Rafila, primii în topul încrederii/ PSD a ajuns la 35%, PNL - 16%, AUR - 15%

https://www.g4media.ro/sondaj-avangarde-comandat-de-psd-geoana-ciuca-si-rafila-primii-in-topul-increderii-psd-a-ajuns-la-35-pnl-16-aur-15.html

*** *** *** *** *** *** *** ***

România se află pe culmile unei prosperități nevisate și ar putea felia mai mult pib la Edu-Cultură, Cercetare și Tineret. Vai de educația adulților!  RO n-are și nu va avea un TVR Cultural, un TVR Didactic. Și nici o Cetate a Științei ca-n La Villette Paris, în Valencia, în Winterthur (Elveția, Technorama) sau Science City Kolkata. Capitala nu va avea o Grădină Botanică ca la Medellin sau Singapore. Nici vreun panda gigant sau roșu cum Tiergarten Schönbrunn. Televiziunile știriste sau tabloide, ar putea fi însă obligate la 45 % documentare educative, iar Biblioteca Națională să ofere online cartea clasică românească și periodicele, precum Gallica, și toate căminele culturale să aibă internet. Presa trebuie să-i întrebe mai des pe politicieni ce-au mai citit, la ce concert au fost, ce muzee au vizitat (când se întorc din străinătate). Iar pe noii îmbogățiți, cu ce donații filantropice se mai laudă.

PSD nu le are cu istoria și cultura prea cu atenție. Pe lângă lipsa de cadre de conducere calificate la ICR, Literatura cu L mare, deci Peneș Curcanul și Scrisoarea III, nu mai e respectată ca sub ceaușism, fiindcă nu avem nici TVR Cultural, nici Bibliotecă Națională ca a Franței (Gallica permite lectura online a presei interbelice!), iar Muzeul Național de Istorie stă în reparații din 2002, tocmai când e nevoie maximă de un patriotism ca în Ucraina și la noi în țară.

Daniel Ghiță, reacție agresivă la vestea că Zelenski va vorbi în Parlament: „E ușor să duci un război din bucăr”

https://ziare.com/volodimir-zelenski/daniel-ghita-reactie-agresiva-veste-zelenski-parlament-usor-sa-duci-razboi-buncar-1733208

Degeaba comentezi ca postac că nu poți forma patrioți cu maxim mediatizate îndoieli critice Boia-Schmitt, până și asupra Marii Uniri, și cu Muzeu de Istorie sabotat prin reparații întreținute din 2002, să nu-l avem nici de Centenar!

Patriotismul cu arma în mână versus patriotismul populist

https://ziare.com/romania/patriotismul-cu-arma-in-mana-1732980

Normal electoral e Coaliția să desființeze notarea elevilor, iar admiterea în facultăți sau la doctorat să se facă prin tragere la sorți, cum e și loteria vizelor.

„Viitorul an școlar ar putea avea o structură complet nouă, care nu a mai fost niciodată folosită în sistemul de educație din România. În loc de organizarea pe semestre și trimestre, ar urma să fie adoptat un an școlar cu 5 module de învățare, însă nu există încă o soluție concretă privind modalitatea de evaluare a elevilor într-o astfel de structură”

Surse: Ministerul Educației ar putea renunța la ideea de semestre sau trimestre și le-ar putea înlocui cu un model de 5 module de învățare / A fost propusă renunțarea la teze

https://www.g4media.ro/breaking-surse-ministerul-educatiei-ar-putea-renunta-la-ideea-de-semestre-sau-trimestre-si-le-ar-putea-inlocui-cu-un-model-de-5-module-de-invatare-a-fost-propusa-renuntarea-la-teze.html

*** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***

luni, 21 martie 2022

Sensibilul poet Nicolae Labiș ar zice de Căprioara Ucraina că e încet-încet sugrumată și înghițită de pitonul Putin sub ochii miloși ai Occidentului

Nu corupția, nu incompetența, ci neseriozitatea ne termină!

 ...L’altro giorno, Putin ha riempito lo stadio Lujniki per festeggiare l’anniversario dell’annessione della Crimea e la guerra all’Ucraina. Uno degli ospiti ammessi a intervenire sul palco era il cantante amato dal Cremlino, Oleg Gazmanov, che ha cantato: "Ucraina e Crimea, Bielorussia e Moldavia, questo è il mio paese". A Chișinău, capitale della Moldavia, il video viene condiviso con crescente allarme e raccapriccio. Purtroppo, Gazmanov non è un personaggio distante dai desideri del Cremlino, e come tali vengono vissute le sue canzoni “patriottiche”...

Mosca, la canzone del cantante amato dal Cremlino che terrorizza Bielorussia e Moldavia
https://www.lastampa.it/esteri/2022/03/20/video/mosca_la_canzone_del_cantante_amato_dal_cremlino_che_terrorizza_bielorussia_e_moldavia-2877684

Rusia și-a stricat imaginea pe 50 de ani, atacând Ucraina și înglodându-se în sancțiuni.

Expert american: Republica Moldova poate fi următoarea ţintă a lui Vladimir Putin
https://adevarul.ro/moldova/politica/expert-american-republica-moldova-urmatoarea-tinta-vladimir-putin-1_6235aeb35163ec4271687061/index.html

Guerre en Ukraine : Kiev n'est qu'une étape pour Poutine dans sa guerre contre l'Europe

https://www.lexpress.fr/actualite/monde/europe/guerre-en-ukraine-kiev-n-est-qu-une-etape-pour-poutine-dans-sa-guerre-contre-l-europe_2170006.html

Sunt există mai mulți comentatori decât soldați. Mai ales în America, al cărei NATO foarte costisitor nu impune suficient respect supraputerilor subdezvoltate. Nimeni nu poate citi toată oferta de analize privind războiul lui Putin. Pe anumite trasee în labirint, pesimistul reține că din presa occidentală ar rezulta că limitele până la care poate fi ajutată Ucraina sunt chiar cele fixate de Putin. Concret, liderii occidentali trebuie să umble în vârful picioarelor, să nu-l enerveze cumva pe cel ce poate dezlănțui un WW3 și, întrucât le poate folosi cum vrea mușchii lui de înotător, e de fapt... singurul șmecher cu Arme Nucleare, pe amărâta noastră planetă. S-ar părea atunci vasăzică deci că Biden vine doar ca să vândă niscaiva armament defensiv țărilor europene, nu să mărească decisiv agiutoriul militar pentru Ucraina. Adică s-au dat deja, cu atâtea sacrificii, sancțiunile și s-a expediat ceva armament, adesea din stocuri vechi, gata! De-acum, mai bine UE ar fi mai atentă la ce mai uneltește China.

But punishing China -- the world's second-largest economy -- would be far more complicated than it has been with Russia, and would require the same unity with Europe, which hasn't always agreed with Biden on how to approach Beijing. Volker [a former US ambassador to NATO] identified several messages the alliance must send during its summit, including recommitting to the Article 5... But he said NATO must also make clear that Ukraine -- not a member of its grouping -- is nonetheless a matter of critical importance to its members.

Biden's European trip will be heavy on displays of Western unity, but could be light on actions to stop Putin's Ukraine war
https://edition.cnn.com/2022/03/20/politics/joe-biden-europe-trip-vladimir-putin/index.html

Interesant în contextul de război, incapacitatea de a înțelege texte, pricinuită de faptul că lumea nu mai citește liste de cărți bune, în special romanele clasice. Articolul ”On the Historical Unity of Russians and Ukrainians“ a apărut pe site-ul Președinției Rusiei la 12 07 2021. Analiștii occidentali au înțeles că se pregătesc lovituri mari. La noi însă, întoarcerea din vacanță a însemnat, la 1 septembrie 2021, alungarea USR de la guvernare și aducerea PSD la putere, contrar sensului politic al rezultatului ultimelor alegeri!

Ședință-maraton a coaliției PSD-PNL-UDMR, toți miniștrii dau raportul luni. Florin Cîțu: ”Azi PNL putea fi mult mai sus dacă nu existau câteva sincope”
https://www.g4media.ro/sedinta-maraton-a-coalitiei-psd-pnl-udmr-toti-ministrii-dau-raportul-luni.html

 *

Noi detalii despre asediul din Mariupol. „Ca să supraviețuiască, oamenii scurgeau apa din calorifere”
https://www.libertatea.ro/stiri/noi-detalii-despre-situatia-din-mariupol-nu-exista-cladire-fara-pagube-au-nivelat-90-din-oras-4037389

Russia's terrifying vacuum bomb blasts Mariupol

https://www.dailymail.co.uk/news/article-10634903/Russias-terrifying-vacuum-bomb-blasts-Mariupol.html

„Luptătorii unui detașament separat de forțe speciale ale batalionului „Azov” au distrus complet o unitate de 200 de spioni ruși de elită ale GRU (Direcția Principală de Spionaj a Armatei Federației Ruse), în zona Mariupol.“

Batalionul „Azov” a distrus o unitate de 200 de spioni ruși de elită (GRU) din Republica Kabardino-Balkaria. „Mai mult au călătorit decât au luptat”

https://ziaristii.com/batalionul-azov-distrus-o-unitate-de-200-de-spioni-rusi-de-elita-gru-din-republica-kabardino-balkaria-mai-mult-au-calatorit-decat-au-luptat

Formidabilă acoperirea războiului din Ucraina de către platforma Ziariștii. Nicio ambiguitate. Mulțumim!

O ucraineancă, mamă a 4 copii, e copleșită de omenia românilor. "Mi-am șters lacrimile, nu puteam înțelege" / "Întreaga lume ne ajută, ne oferă cazare gratis, mâncare, haine, bani, iar vecinii noștri din Rusia ne omoară"
https://ziaristii.com/omenia-unui-roman-necajit-coplesit-o-pe-o-ucraineanca-mama-4-copii-mi-sters-lacrimile-nu-puteam-intelege-intreaga-lume-ne-ajuta-ne-ofera-cazare-gratis-mancare-haine-bani-iar-vecini/

Mariupol mayor Vadym Boichenko likened the alleged forced deportations to transportation of prisoners by the Nazi regime during World War II. Boichenko said: 'What the occupiers are doing today is familiar to the older generation, who saw the horrific events of World War II, when the Nazis forcibly captured people. It is hard to imagine that in the 21st century people can be forcibly taken to another country.'

Putin 'deports Ukrainians to camps': Russia is accused of genocide by putting refugees in 'filtration' centres and forcibly taking them to remote Siberian towns after confiscating their phones and documents
https://www.dailymail.co.uk/news/article-10634885/Putin-deports-Ukrainians-camps-Russia-accused-putting-refugees-filtration-centres.html

 ***

Residents of the Ukrainian capital of Kyiv came out to a central square in the sunshine on Friday to arrange some 1.5 million tulips in the shape of the country's coat of arms.

2022 03 19  Defiant Kyiv residents arrange tulips display

https://www.youtube.com/watch?v=CWjsG7iJoiw

Precum sub ceaușism, vom regreta timpul pierdut la spectacolul corupției, incompetenței, nesimțirii și inculturii.

Oleg V. Hlevniuk - Stalin. O nouă biografie a unui dictator

Simon Sebag Montefiore - Stalin. Curtea țarului roșu

Rupert Butler - Instrumentele terorii lui Stalin. CEKA, OGPU, NKVD, KGB

Orlando Figes - Vorbind în șoaptă. Viața privată în Rusia lui Stalin

Amy Knight - Beria. Mana dreaptă a lui Stalin

Françoise Thom - Comprendre le Poutinisme

Norman M. Naimark - Stalin's Genocides

John Kelly - Roosevelt și Churchill, salvatorii lui Stalin

Alexander Gogun - Între Hitler și Stalin. Insurecționiștii ucraineni

Gheorghe Onișoru - Stalin și poporul rus... Democrație și dictatură în România contemporană. Premisele instaurării comunismului

Stefano Bottoni - Moștenirea lui Stalin în România. Regiunea Autonomă Maghiară. 1952-1960

Consolare în toate, listele clasice de cărți bune:

https://propinatiu.wordpress.com/lista-lui-propinatiu

Carte străina clasică gratuită:

https://archive.org/details/fav-camelian_propinatiu?sort=creatorSorter

Propaganda românească e a unei țări care își râde de propria istorie în postromânism:

http://propinatiu.ro/carti

*** *** *** ***

Pentru poeții mai sensibili, e vorba de complicitate la agresiune și crimele ei.

200 Millionen Euro zahlt Deutschland täglich an Russland, wegen seiner Energieimporte. Ohne die glaubwürdige Drohung eines Öl- und Gas-Embargos gibt es wenig, was Putin stoppen wird.

Energieimporte: Für Putins Kriegskasse

https://www.sueddeutsche.de/meinung/wladimir-putin-olaf-scholz-robert-habeck-gasimporte-russland-krieg-ukraine-sanktionen-1.5551926

La Summitul de la Versailles, 11 martie 2022, balticii nu înțelegeau de ce Rutte nu voia    discute aderarea rapidă la UE a Ucrainei. Acum, se vede că tocmai țările cu bun comerț cu Rusia sunt mai înclinate să nu-i primească pe... bulgari în Schengen. Literar, mirarea e că invadarea Crimeii în 2014 n-a schimbat în Occident strategiile energetice favorabile lui Putin.

„Pe de altă parte, Bulgaria, ţară care depinde aproape în totalitate de livrările de gaze ruseşti, a anunţat că ar putea să renunţe la petrolul rusesc. Singura rafinărie de petrol din Bulgaria este deţinută de grupul rus Lukoil şi furnizează aproximativ 60% din combustibilii utilizaţi în ţara vecină.”

Ţările membre ale Uniunii Europene încă sunt în cea mai mare parte dependente de ţiţeiul şi gazele din Rusia pentru aprovizionarea lor cu energie, iar importul acestor resurse nu poate fi tăiat pur şi simplu într-un termen scurt, a afirmat luni premierul olandez Mark Rutte, transmite Reuters, citate de Agerpres.

https://www.g4media.ro/mark-rutte-ue-nu-poate-intrerupe-maine-importul-de-titei-si-gaze-din-rusia-prea-multe-rafinarii-din-estul-si-vestul-europei-inca-sunt-complet-dependente-de-petrolul-rusesc-iar-la-gaze-sit.html 

... "Nu există procedură rapidă de aderare la Uniunea Europeană", a reamintit, joi, premierul olandez Mark Rutte, aflat la summitul UE care are loc la Versailles. "Nu le putem da impresia cetăţenilor ucraineni că totul se poate produce de pe o zi pe alta", a declarat, la rândul său, premierul Luxemburgului, Xavier Bettel....

10.03.2022 Premierul Olandei, despre aderarea Ucrainei: Nu există procedură rapidă de a intra în Uniunea Europeană

https://www.digi24.ro/stiri/externe/premierul-olandei-la-summitul-ue-nu-exista-procedura-rapida-de-aderare-la-uniunea-europeana-1867357

Treptat Ucraina se îndepărtează. Pentru unele țări fericite din UE se situează geografic lângă Myanmar, unde tot așa e un genocid împotriva căruia n-ai ce să faci.

Cui i-ar conveni, și la noi, ca din zece felii de salam să-i dispară una din pricina consecințelor sancțiunilor!

  *** *** *** *** *** *** *** ***

 The Russian occupiers "demilitarized" a shopping center with a sports complex and supermarkets in Kyiv's Podilskyi district last night.

What destroyed shopping center in Kyiv look like because of Russians' shelling
https://rubryka.com/en/2022/03/21/kyyiv-obstril-trts/

„Procentul de 40% înseamnă circa 6.000 - 7.000 de angajați.”

Cel mai mare aeroport din Rusia trimite 40% din personal în concediu, pe perioadă nedeterminată, pe fondul sancțiunilor impuse

https://ziare.com/sheremetyevo/aeroport-rusia-trimite-40-la-suta-personal-concediu-sanctiuni-impuse-1731420

 *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***