Se afișează postările cu eticheta separatism. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta separatism. Afișați toate postările

marți, 18 august 2026

Mâncătoria dintre scriitori pute a necrofagie, desantul a prea mulți contemporani vădit necanonici în manualele școlare agravând Greva Cititorilor !

Și în Parlament, intențiile legiuitorului sunt grăitoare asupra la ce-are el în cap, care e concepția lui, ce interese îl mână. La fel e și cu propunerile de autori, până și învățământul ceaușist fiind prudent cu a testa pe elevi, fără Proba Timpului, autori în viață, aproape debutanți. Acest desant va fi o grea lovitură pentru mișcarea civică, cine e declarat scriitor de manual n-are de ce să mai iasă la protest sau să-și primejduiască împlinirea supremă a talentului! Prudența e vizibilă și pe netul de fildeș. Dealtfel și perspectiva unei lungi guvernări AUR-PSD-UDMR face ca mișcarea civică să intre în adormire, oamenii cu cap înțelegând cei dintâi că nu e bine să se pună rău cu băieții deștepți!

De observat că interacțiunea didactică influencer-elev e precedată de patru filtre. Întâi, apare o listă de propuneri de autori agreați de Cenzură. Pe urmă, se aprobă lista. Dar cu portițe prin care, ca filtru numărul trei, autorul manualului poate prioritiza gașca sa, literatura română fiind o emanație a mediului universitar, care de regulă compune sau dirijează și producția auxiliarelor didactice. În fine, profesorul de română poate fi și el trăinuit sau amenințat să scoată în față numai o anume listă ultimă de autori agreați, ale căror produse să fie căutate de bibliotecile școlare și de părinți! Toată euforia putând îngheța dacă va fi președinte Georgescu, premier Simion, iar ministru la Educație vreun anti-soroșist fanatic!

În ce privește situațiunea din dreapta Prutului, se știe bine că la 15 iunie 1991, cu oaste de strânsură, ce mai avea din Cenaclu, Adrian Păunescu trece Prutul la Chișinău, URSS încă existând și KGB-ul pregătindu-se să-l aresteze pe Gorbaciov în Crimeia, în timp ce băieții noștri deștepți de la București își căutau de zor, invers, burse occidentale! Romantism considerat irelevant, pentru că în postmodernitate bășcălia primează, rezultatul fiind că în discutatele programe școlare 2025 din România, e recomandat doar un singur (!) scriitor de peste Prut, și nu e Grigore Vieru, Nicolae Dabija, Ion Druță, Dumitru Matcovschi, Vladimir Beșleagă, Dumitru Crudu sau Alexandru Vakulovski ... 

 Numele recomandate pentru liceele umaniste ( la real, doar la clasa a IX-a dispar câteva)

 * Anexa 92 clasa IX filologie. Recomandări de autoare și autori:

Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce, Radu Popescu, Constantin Cantacuzino, Costache Conachi, Anton Pann, Iancu Văcărescu, Ioan Budai-Deleanu, Dinicu Golescu, Gheorghe Asachi, Elena Hartulari, I. Codru-Drăgușanu, Maria Rosetti (Mary Grant), Ion Heliade-Rădulescu, Radu Ionescu, Dimitrie Bolintineanu, Grigore Alexandrescu, Vasile Alecsandri, Costache Negruzzi, Mihail Kogălniceanu, Alecu Russo, Cezar Bolliac, Ion Ghica, Sofia Nădejde, Ion Creangă, Ioan Slavici, I.L. Caragiale, Titu Maiorescu;

* Anexa 173  clasele X-XII filologie. Recomandări de autoare și autori pentru clasa a X-a:

 Titu Maiorescu, Mihai Eminescu, Veronica Micle, C. Dobrogeanu-Gherea, Al. Macedonski, Barbu Ștefănescu-Delavrancea, Al. Vlahuță, Duiliu Zamfirescu, George Coșbuc, Traian Demetrescu, G. Ibrăileanu, Nicolae Iorga, Dimitrie Anghel, Șt. O. Iosif, Hortensia Papadat-Bengescu, Ștefan Petică, Gala Galaction, Tudor Arghezi, Mihail Sadoveanu, George Bacovia, E. Lovinescu, Ion Minulescu, Ion Agârbiceanu, Panait Istrati, V. Voiculescu (poet), Mateiu I. Caragiale, Liviu Rebreanu, Ion Pillat, Cezar Petrescu, Otilia Cazimir, Gib Mihăescu, Camil Petrescu, Ion Barbu, Lucian Blaga, Ionel Teodoreanu, G.M. Zamfirescu, G. Călinescu (prozator), Isac Peltz, Anton Holban, Magda Isanos.

Recomandări de autoare și autori pentru clasa a XI-a: Urmuz, V. Voiculescu (prozator și poet), Perpessicius, Ion Vinea, Tristan Tzara, B. Fundoianu/ Benjamin Fondane, Tudor Vianu, G. Călinescu (critic și istoric literar), Henriette-Yvonne Stahl, Pompiliu Constantinescu, Vladimir Streinu, Ilarie Voronca, Mircea Eliade, Mihail Sebastian, Cella Serghi, Geo Bogza, M. Blecher, Eugen Ionescu/Eugène Ionesco, Emil Botta, Emil Cioran, Anișoara Odeanu, Gellu Naum, Geo Dumitrescu, Radu Stanca, Ștefan Aug. Doinaș, Marin Preda, Constantin Țoiu, Petru Dumitriu, Ștefan Bănulescu, Leonid Dimov, Radu Petrescu, Mircea Horia Simionescu, Radu Cosașu, Nora Iuga, Mircea Ivănescu, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Emil Brumaru, Augustin Buzura, Ileana Mălăncioiu, Angela Marinescu, Gabriela Adameșteanu, Ana Blandiana, Gabriela Melinescu, Virgil Mazilescu.

Recomandări de autoare și autori pentru clasa a XII-a: Lena Constante, N. Steinhardt, Jeni Acterian, I.D. Sîrbu, Monica Lovinescu, Eugen Simion, Norman Manea, Oana Orlea, Nicolae Manolescu, Andrei Codrescu, Ștefan Agopian, Adriana Babeți, Gheorghe Crăciun, Mircea Nedelciu, Alexandru Vlad, Rolf Bossert, Herta Müller, Traian T. Coșovei, Ioan Groșan, Florin Iaru, Mircea Mihăieș, Cristian Teodorescu, Alexandru Mușina, Magdalena Ghica, Ion Mureșan, Marta Petreu, Ion Stratan, Romulus Bucur, Mircea Cărtărescu, Mariana Marin, Matei Vișniec, Ioan Es. Pop, Cristian Popescu, Emilian Galaicu-Păun, Andrei Bodiu, Simona Popescu.

Aha! Previzibil, cenzurat Paul Goma. Interesant simțul politic că deja e cenzurat și Octavian Goga, încă din toamna trecută!

Tot previzibil, acceptat Petru Dimitriu! Absențe frapante: Nicolae Filimon, Alexandru Odobescu, Nicolae Bălcescu, Alecu Russo, Nicolae Iorga, adică e prigonit patriotismul .... Între cei noi, marii excluși: blacklistatul academician Nicolae Breban, prozatorul Radu Mareș (Caii sălbatici!) poetul pindaro-heideggerian Ioan Alexandru, labișianul incomod Cezar Ivănescu...

Dacă lui Eminescu îi este îngăduită în manual Veronica Micle, lui Mircea Cărtărescu îi este cenzurată Ioana Nicolae, deși nu scriu mai grozav literatură Adriana Babeți, Magdalena Ghica, Marta Petreu (de ce nu Ruxandra Cesereanu?) sau Simona Popescu.

Aceeași stranie procedură „noi și-ai noștri” prin care scriitorii încă vii, cel puțin unul din trei mediocru, invadează manualele școlare, e preluată cu aplauze și ovații și în Basarabia.

18 08 2026  Fbk, Ioana Nicolae: ... Eu aș vrea să fiu licean în Republica Moldova. Noi cu cronicarii, ei cu literatura. Iată ce scrie Gheorghe Erizanu despre ce se va studia acolo: "Vești bune: Alexandru Mușina, Mariana Marin, Constantin Cheianu, Oleg Serebrian, Ioana Pârvulescu, Radu Vancu, Dan Coman, Tatiana Țîbuleac, Lorina Bălteanu, Larisa Turea, Paula Erizanu, Ioana Nicolaie, Savatie Baștovoi, Vitalie Ciobanu, Eugen Lungu, Mircea V.Ciobanu, Lucia Țurcanu, Dumitru Crudu, Moni Stănilă, Robert Șerban, Andrei Bodiu, Vasile Gribincea, Simona Popescu, Bogdan Crețu sunt numele noi propuse pentru noua Curricula la literatura română pentru clasele liceale din Republica Moldova. Mircea Cărtărescu, Emilian Galaicu-Păun, Andrei Pleșu, Vasile Romanciuc, Gabriel Liiceanu erau și în lista precedentă. Marii absenți: Eugen Cioclea, Gheorghe Crăciun și Vasile Gârneț. Proiectul este în dezbatere publică.”

Aici se vede că spre deosebire de România, unde propunerile globaliste cenzurează folclorul și cronicarii, se mai dă o șansă în Basarabia conștiinței Continuității pe meleag, cea atacată prioritar în războiul hibrid; curioasă totuși din Search e absența din bogata listă a basarabenilor chișinăuianul Alecu Russo (Pe câmpiile Tenechiei/ Tigheciului răsărit-au florile?) și... Adrian Păunescu! La fel, Nicolae Filimon, Alexandru Odobescu, sanctificabilul Nicolae Bălcescu sau la cer strigătoriu păcatul de a-l prigoni tocmai pe Nicolae Iorga. 

Competențe competențe ca-n UE, dar e prea mare bucuria fanilor lui Putin, cu speranță-n Cenzură de a lovi la busturi Aleea Clasicilor, să observe în propuneri nu doar ignorarea patriotului Alecu Russo cel cu Cântarea României, ci și recomandarea insistentă a eseistului Neagu Djuvara, oarecum ostentativ și dirijat correctitudinar, în locul istoricului Nicolae Iorga, cel mai implicat în recuperarea Basarabiei!

16 08 2026 Ce autori recomandă noul curriculum școlar pentru elevii de liceu? În listă se află Tatiana Țîbuleac și Constantin Cheianu

https://diez.md/2026/08/16/ce-autori-recomanda-noul-curriculum-scolar-pentru-elevii-de-liceu-in-lista-se-afla-tatiana-tibuleac-si-constantin-cheianu

Deci vasăzică văleu, aventurierul Neagu Djuvara este preferat lui Nicolae Iorga și atâtor altor mari istorici, inclusiv contemporanul basarabean Iurie Colesnic. Iar Poetul Mateevici nu apare deloc. Dar spre deosebire de slugărnicia bucureșteană, la Chișinău apar totuși Paul Goma și Constantin Virgil Gheorghiu (preferabil era Vintilă Horia).

Se respectă precum sub comunism, ideologia momentului. Ploconire față de ce e la modă în țările care au combătut doar jumătate din totalitarismul secolului XX: „trebuie să fie acordat mai mult timp unor subiecte precum războiul pentru independența Republicii Moldova, deportările, foametea și Holocaustul... Elevii nu vor mai fi împărțiți în grupe în funcție de gen la orele de „Educație tehnologică”... La „Limba și literatura română” vor fi introduse texte care prezintă femeile în roluri diverse, inclusiv din perspectivă antreprenorială, nu doar ca victime ale abuzurilor. Selecția autorilor studiați va fi, de asemenea, mai echilibrată din perspectiva reprezentării de gen.”

12 08 2026 Informatica din clasa a V-a, disciplina „Arte” și mai multă istorie contemporană. Ce prevede noul Curriculum național

https://diez.md/2026/08/12/informatica-din-clasa-a-v-a-disciplina-arte-si-mai-multa-istorie-contemporana-ce-prevede-noul-curriculum-national/

* La noile criterii feministe, șanse Nobel comparabile cu ale lui Mircea Cărtărescu. Depinde și de cum se va implica noua conducere cu nuanțe PSD-AUR a ICR!!!

29 07 2026 Fbk, Iulian Boldea: ... Gabriela Adameşteanu, colaboratoare permanentă a revistei Vatra, e o voce importantă a literaturii române,  despre care se vorbește la superlativ în străinătate. „Gabriela Adameșteanu este, alături de Mircea Cartarescu, cea mai importantă voce a literaturii române din ziua de azi; ambii sunt considerați candidați serioși la Premiul Nobel pentru Literatură. (...)”  Andreas Platthaus, Frankfurter Allgemeine Zeitung...

 „...ultimele date de la Institutul Naţional de Statistică, în 2019 România a importat 11.192 de tone de fructe de pădure şi a exportat 2.444 de tone de fructe de pădure...”

05 06 2026 Paradox: importăm fructe de pădure de peste 25 mil. euro anual, dar sancţionăm culegătorii

https://www.zf.ro/economia-verde/paradox-importam-fructe-de-padure-de-peste-25-mil-euro-anual-dar-sanctionam-culegatorii-23210318

 Mișto pentru educația ceaușistă acest fierbinte iulie 2026!

 „Vineri, 24 iulie, începând cu ora 12:00, jurnalistul Dan Andronic aduce în fața publicului o ediție de colecție a podcastului său, avându-l ca invitat pe unul dintre cei mai cunoscuți foști ofițeri de informații externe ai României: Ristea Priboi”.

https://www.youtube.com/watch?v=O9PFogtCYJM

 Ristea Priboi

https://ro.wikipedia.org/wiki/Ristea_Priboi

 „Urmăriți astăzi, 31 iulie, de la ora 12.00, o ediție specială a podcastului „Evenimentul Istoric”. Jurnaliștii EVZ Dan Andronic și Alecu Racoviceanu disecă aceste dosare secrete alături de generalul de brigadă (r) Vasile Mălureanu, fost ofițer de informații în Direcția I a DSS, sectorul Artă-Cultură din 1971 până în 1989. Aflați detalii despre manipulările politice și dramele din culisele epocii.”

https://www.youtube.com/watch?v=SVRjGNfFMt0

 Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) condamnă ferm organizarea evenimentului din data de 7 aprilie 2026, la Muzeul de Istorie „Cuza Vodă” din Galați, dedicat volumelor „Cultura și elitele române sub comunism, din perspectiva securității (1964–1989)” și „Ordine statală versus dezordini publice – istoric, analize și învățăminte românești”, semnate de generalul (r) Vasile Mălureanu. De asemenea, solicităm organizatorilor să vină în fața publicului și să prezinte scuze pentru faptul că au permis ca, într-o instituție a Statului român, să se facă apologia comunismului.

https://www.iiccmer.ro/comunicate-de-presa/2026/comunicat-de-presa-aprilie-2026/

 Mai toată presa vine și cu imagini.

04 08 2026 Dunărea a ajuns un pârâu la Corabia, cu apă până la genunchi și bărci înțepenite în nisip: „Nu poți să te cerți cu natura”

https://www.libertatea.ro/stiri/dunarea-parau-corabia-apa-genunchi-barci-intepenite-nisip-reportaj-seceta-5839557

 În RO, alegătorul, necititor de liste de cărți bune, fără adică gândire critică, poate fi și cu apele Dunării lesne orbit de la obraz de propaganda extremistă ca cu antivaccinismul.

 „Experții navigatori de la Administrația Fluvială a Dunării de Jos ne spun că nu sunt probleme pe fluviu și că Dunărea e bine mersi. Fenomenul scăderii debitelor în zona Cernavodă, despre care vorbesc autoritățile, este de neînțeles, având în vedere că debitele Dunării sunt absolut normale la intrarea în țară, iar până la vărsare mai acumulează și apele din râuri importante din țară, precum Argeș, Olt și Jiu, care și ele au cote normale.”

Claudia Marcu: Specialiștii spulberă ”informațiile oficiale”. Dunărea e bine mersi

https://www.activenews.ro/stiri/Claudia-Marcu-Specialistii-spulbera-informatiile-oficiale-.-Dunarea-e-bine-mersi-207158

5 miliarde de euro nerambursabili! Tocmai când electoratul ar vrea înapoi un guvern Ciolacu, când țara era în progresie și creșteau pensiili, parlamentul a votat recent să perdem prin recarbonizare la PNRR miliarde nerambursabile, încât AUR vine degeaba la putere, când va fi visteria goală.

06 08 2026 Sabotaj grav al PNRR, de către tabăra anti-europeană PSD-AUR: pierdem 5 miliarde de euro și nu câștigăm niciun kilowatt! Explicațiile convingătoare ale ministrului Pîslaru

https://ziaristii.com/sabotaj-grav-al-pnrr-de-catre-tabara-anti-europeana-psd-aur-pierdem-5-miliarde-de-euro-si-nu-castigam-nimic-explicatiile-convingatoare-ale-ministrului-pislaru

Era previzibil încă din 2011 când țara a intrat în postromânism că Autoelita cu demitizările ei pulverizând patriotismul, uite, bă, când se va mai striga Hoții! Hoții! nu va mai reacționa nimeni corespunzător, adică neglijabil numai foarte puțini mai idealiști, adică mai fraieri.

06 08 2026 Guvernul cere populației și companiilor să reducă consumul de energie electrică între orele 19:00 și 23:00
https://www.g4media.ro/guvernul-cere-populatiei-si-companiilor-sa-reduca-consumul-intre-orele-1900-si-2300.html

Adică numai bolșevismul ăla adus pe tancuri sovietice și în camioane americane era correct politic scandând „voi ce stați ca șobolanii/și-așteptați americanii”!

În contra „discursului urii”, dă-i cu atitudinea atitudinară în folos AUR-PSD, Simion luându-și obligații externe posibil cam ca ale lui Viktor Orbán, devenind o speranță, însuși succesorul în Est.

... În interiorul fostei Coaliții, robinetul discursului urii a fost pornit chiar de premierul Ilie Bolojan. În aprilie, când PSD forja tot mai puternic către demiterea lui Bolojan din funcția de premier, liderul liberalilor a făcut o declarație cu tentă nazistă. Bolojan spunea atunci că a deranjat pentru că a găsit „niște șobolani care rod proviziile”, când a deschis „cămara satului”, și a „pus lumina pe ei”...

05 06 2026 Bolojan, Grindeanu și USR vor să bată la urne AUR cu propria armă. Cum a devenit discursul urii norma în politica românească
https://www.cotidianul.ro/bolojan-grindeanu-si-usr-vor-sa-bata-la-urne-aur-cu-propria-arma-cum-a-devenit-discursul-urii-norma-in-politica-romaneasca/

*** *** 

Aici, talentata prozatoare Galina Cobiliță, a anarhistului Alin Vișan, specialistă în Cotropirea Uniunii Sovietice de către poporul român, manager de acest proiect estival la Institutul pentru Studiul Prigonirii Minorităților din România, înființat de doamnele senatoare Aneta Avăcăressi și Cipriana Enache, începând de pe la min 8, sec 20, își pierdu, sărmana, înroșindu-se nu de la pudoare ci de la inimă de invidie, orice nădejde, orice ambiție de a mai subtiliza Nobelul altuia, și această capitulare necondiționată se petrecu numai din nenorocul ei de a se fi născut cu sex neadecvat succesurilor, într-o lume încă excesiv de patriarhală, dacă e să ne tălmăcim după un fel de aforism critic ce și-l notase pentru liniștea noastră.

„... am întâlnit un film despre Mexic și despre o specie pe cale de dispariție, axolotul... Alexander Hick, Scorced Water [Apă pârjolită, 2015]... un fiu, figură destul de brutală, de extracție foarte joasă, dar extrem de interesant. Ce-i spunea tatăl acestui fiu, un mexican, o frază care mi-a plăcut enorm și care cred că recuperează ceea ce într-un fel conferă Cărtărescu Scrisului. Spunea: dacă vrei să omori un om, nu tragi cu pușca, nu apeși pe trăgaci, nu tragi cu pistolul, tragi cu coaiele!... Cărtărescu scrie cu tot corpul, nu în sensul efectiv corporal, totul este investit în Scris...”

04 06 2026 Lansarea celei mai recente cărți a lui Mircea Cărtărescu, „Texistența”. Alături de autor, participă Cristina Bogdan, Angelo Mitchievici și Lidia Bodea.

https://www.youtube.com/watch?v=WZbcb0p1Bw4

 De citit, băi, dupe Listă măcar cele două cărți bune de Victor Hugo, chiar dacă mizerabil de  inegale. Și iată de ce e și azi un canonic seductor de la Notre-Dame:

„... Victor Hugo a avut o poftă de viață uriașă și un apetit sexual considerat legendar sau ieșit din comun pentru epocă, așa încât toate cocotele Parisului au fost îndoliate în ziua înmormântării lui și se spune că unele au purtat doliu inclusiv în părțile intime, pentru a marca durerea dispariției lui... Un ”fun fact” care a fascinat este istorisirea potrivit căreia localurile de noapte și-ar fi oprit activitatea o zi, la moartea lui Victor Hugo...”

05 08 2026 Era adorat de prostituate, pentru apetitul său sexual uriaș. Când a murit faimosul scriitor, toate cocotele Parisului l-au plâns

https://okmagazine.ro/vedete/news/viata-romantata-a-lui-victor-hugo-2547848.html

Precum sub ceaușism, vom regreta timpul pierdut la spectacolul corupției, incompetenței, nesimțirii și inculturii. Măcar acum știm că a fi incult după globalizarea webară e o opțiune a pământeanului. Consolare în toate, listele clasice de cărți bune:

https://propinatiu.wordpress.com/lista-lui-propinatiu

Carte străina clasică gratuită:

https://archive.org/details/fav-camelian_propinatiu?sort=creatorSorter

 Russification

https://en.wikipedia.org/wiki/Russification

 Agenda-setting theory

https://en.wikipedia.org/wiki/Agenda-setting_theory

 Despre folcloristul nostru Harry Brauner.

Irina Nicolau, Carmen Huluţa - Surîsul lui Harry, Ed Ars Docendi, 1999.

 Soma Morgenstern

https://en.wikipedia.org/wiki/Soma_Morgenstern

 Serghei Mizil: Vernisaj 1989

https://www.youtube.com/watch?v=znJTqP346zM

 Serghei Mizil: Critica (Vernisaj 1989)

https://www.youtube.com/watch?v=V4u_phjW-BA

 Serghei Mizil - Film Documentar - Viata inainte si dupa Revolutie

https://www.youtube.com/watch?v=py89lW5Tr0g

De când asist la acest măcel sălbatic pornit în Est, apoi și în Levant, de netolerat în secolul XXI al super-tehnologiilor, citesc din Armand Hrestic - Războiul Sfânt (vol. I-IV), un fel de Lev Tolstoi - Război și Pace, cu naratologie încâlcită din proiect să te plictisești de la Joyce și Musil până la Pynchon și să abandonezi.

https://archive.org/search?query=Hrestic

http://propinatiu.ro/carti 

*** *** *** ***

E tot mai periculos să lucrezi în Sănătate sau Educație.

 12 08 2026 De ce a fost atacată ambulanţa din Cluj? Băsescu: Prostia, doamnă! Oameni needucaţi care cred ce li se spune pe TikTok, aceiaşi care l-au votat pe CG

https://epochtimes-romania.com/news/de-ce-a-fost-atacata-ambulanta-din-cluj-basescu-prostia-doamna-oameni-needucati-care-cred-ce-li-se-spune-pe-tiktok-aceiasi-care-l-au-votat-pe-cg---392219

 12 08 2026 Profesoară bătută de părinţii unui copil într-o localitate din Dâmbovița, nemulţumiţi că minorul a fost certat în excursie

https://www.g4media.ro/profesoara-batuta-de-parintii-unui-copil-intr-o-localitate-din-dambovita-nemultumiti-ca-minorul-a-fost-certat-in-excursie-agresorii-au-fost-arestati-preventiv.html

 În RO, cadrele didactice sunt tratate ca elemente incapabile de autoeducație: ele nu pot descifra cărți sau pdf-uri, trebuie să li se explice fes-tu-fes de către experți Metoda Pălăriei!  

 Alina Zibrițchi: „Florian Lixandru, șeful Inspectoratului Școlar București și fost secretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării, susținut de PSD, a concentrat în jurul său o rețea de firme și ONG-uri care obțin contracte de milioane de lei de la școli și instituții publice aflate în sfera de autoritate a inspectorului.” „Începând cu 2026, profesorii trebuie să cheltuie cel puțin 975 de lei (65%) din prima de carieră didactică de 1.500 de lei pentru cursuri de pregătire profesională acreditate sau avizate de Ministerul Educației.”

02 09 2026 Florian Lixandru, cercetat de Agenția Națională de Integritate. Contracte de două milioane de lei cu școlile din București pentru partenerul său de afaceri

https://pressone.ro/florian-lixandru-cercetat-de-agentia-nationala-de-integritate-contracte-de-doua-milioane-de-lei-cu-scolile-din-bucuresti-pentru-partenerul-sau-de-afaceri

 ... Su anuncio se produce cuando el Ministerio del Interior español ha anunciado que prácticamente todos los migrantes que entraron en el enclave español en África ya han retornado a Marruecos, unas 48.300 personas de las 50.000 que se calcula que cruzaron las fronteras....

Italia anuncia la suspensión total del acuerdo del espacio Schengen con España
https://www.larepublica.ec/blog/2026/07/31/italia-anuncia-la-suspension-total-del-acuerdo-del-espacio-schengen-con-espana/

 ... Un contentieux évoqué dès jeudi par le représentant d’Israël aux Nations Unies : « Il serait temps que l’Espagne explique au monde pourquoi elle maintient des enclaves coloniales en Afrique », a ainsi réagi Danny Danon. Au même moment, le département d’Etat américain, dirigé par Marco Rubio, blâmait le chef du gouvernement espagnol Pedro Sanchez, l’accusant de « faciliter l’immigration illégale massive en Europe »...

Comment le Maroc met sous pression les enclaves espagnoles de Ceuta et de Melilla
https://www.lemonde.fr/afrique/article/2026/08/03/comment-le-maroc-met-sous-pression-les-enclaves-espagnoles-de-ceuta-et-de-melilla_6737328_3212.html

 ... France’s General Directorate for External Security (DGSE) finished in second place with 169 points for its global reach and operational capability, the Times reported. The Netherlands, Ukraine and Germany complete the top five...

MI6 is top European foreign intelligence service, peer review finds

https://www.theguardian.com/uk-news/2026/aug/04/mi6-top-european-foreign-intelligence-service-peer-review

 „Despite several attempts to ban it across Europe, ritual circumcision remains legal in all European countries – though many, including Belgium, limit the practice to licensed surgeons and often perform it in a synagogue.”

25 06 2026 Jewish Leaders, EU Officials, Medical Experts Rally Against Belgium’s Circumcision Prosecution
https://www.algemeiner.com/2026/06/25/jewish-leaders-eu-officials-medical-experts-rally-against-belgiums-circumcision-prosecution/?utm_source=copilot.com

 Filosoful român Cătălin Avramescu nu răspunde pe Fbk dezvăluirilor de divorț de pe Activenews:

„Felicitări colegului Florin Țurcanu, profesor la Facultatea de Științe Politice a Universității din București, pentru recent publicata analiză a bătăliei de la Turtucaia (1916), o extraordinară pagină de istorie militară scrisă împreună cu Victor Demiaux și publicată la Paris, la Éditions du Félin, cu sprijinul Ministère des Armées.”

 Dar Mircea Eliade se miră în aceeași bulă că prizonierul istoriei cu nume de legendă, Țurcanu, din imensitatea istoriei Neamului Românesc altă bătălie decât Turtucaia nu găsi să popularisească pe la Paris! Totodată, cuviosul N. Steinhardt apreciază că un site care ține toate sărbătorile ortodoxe detaliind și faptele de minune ale sfinților n-ar trebui să dea apă la moară tabloidelor de citit cu o singură mână.

 07 08 2026 Cătălin Avramescu, psihopat cu acte în regulă! ActiveNews publică declarația completă a mamei copiilor abuzați: ”Penetrare anală reciprocă între copii și manipularea organelor genitale”! Perversiuni sexuale, presiuni psihologice și comportament deviant

https://www.activenews.ro/stiri/Catalin-Avramescu-psihopat-cu-acte-in-regula-ActiveNews-publica-declaratia-completa-a-mamei-copiilor-abuzati-Penetrare-anala-reciproca-intre-copii-si-manipularea-organelor-genitale-Perversiuni-sexuale-presiuni-psihologice-si-comportament-deviant-207238

 Totodată, e preluată inițiativa strategică în polemicile interesând istoria militară.

08 08 2026 Gen. brg. (rez) Adrian Stroea dă de pământ cu Cătălin Avramescu: Gânditorul woke, urmărit pentru pornografie infantilă, înfiera decorarea veteranului de război Ion Vasile Banu, de 107 ani, numindu-i ”criminali” pe militarii români de la Campania din Est
https://www.activenews.ro/stiri/Gen.-brg.-rez-Adrian-Stroea-da-de-pamant-cu-Catalin-Avramescu-Ganditorul-woke-urmarit-pentru-pornografie-infantila-infiera-decorarea-veteranului-de-razboi-Ion-Vasile-Banu-de-107-ani-numindu-i-criminali-pe-militarii-romani-de-la-Campania-din-Est-207253

* Sabin Gherman e perceput în RO  ca separatist și totuși e băgat în seamă la nivel înalt maxim, de ambasadorii americani, în trena contextului cu atacarea la Cluj Napoca, în chiar inima sau buricul Europei Centrale, a unei ambulanțe semnalate tiktokar că răpește copii!

 16 08 2026 Adrian Zuckerman, Ronald Gidwitz, Mark Gitenstein, James S. Gilmore Iii, Sabin Gherman: What Is the memory of the Holocaust worth? Less than a US visa for George Simion? - opinion

https://www.jpost.com/opinion/article-905673

 Celebrul manifest contra Miticilor regățeni din 16 septembrie 1998, „M-am săturat de România”, Monitorul de Cluj, încă este accesibil pe net la diverse adrese, inclusiv pe Scribd.

Sabin Gherman - M-am saturat de Romania

https://docs.google.com/document/d/1JI6HUQmR1KLw23OjcFppB6_B3m9a69y4ozZOYQKEPvk/edit?tab=t.0

Interesant că aceeași metodă, pamflet-cartea reacțiilor, s-a aplicat și lui Eminescu. După fulminantul număr Dilema 265/ 5 martie 1998, s-a scos și o carte - „Cazul Eminescu. Polemici, atitudini, reacții din presa anului 1998”, coord. Cezar Paul-Bădescu, Ed Paralela 45, tot în anul 1999, iar în 2000  fu reales Iliescu, pubintelectualii spălându-se pe bot de autoritate și audiență luând la mișto amărâtul de patriotism românesc...

„În decembrie 1999, la Editura „Erdélyi Híradó” din Cluj, a fost lansată cartea „M-am săturat de România. Fenomenul Sabin Gherman în viziunea presei”, având 422 pagini în care este analizată percepția manifestului lui Sabin Gherman în presa română.”

Sabin Gherman

https://ro.wikipedia.org/wiki/Sabin_Gherman

10 august 2026. Ca Lenin cu Gorki, Jenel Noveanu juca șah la Capri cu părintele Damian, căscând plictisit, niciun politician nefiind prins în rechizitoriu, iar în rest, obișnuita alba-neagra de-a prescripția faptelor de violență sau de-a neexecutarea pedepselor. Părintele, dus departe pe aripi de marijuană legală procurată din Napoli, de pe Via Toledo, pierdu un cal și zise necăjit, parcă blestemând greu:

            – 10 august 2018 e bun de bornă în Postromânism, adică de sistem automat de barieră electromecanică pentru acces în parcare. Desparte Epoca Mooye, cât am frecangit-o nefăcând nimic serios, de Epoca Wash a dizolvării pe nesimțite în vidanja globalizării, ca peste tot unde viața intelectuală e neglijabilă din vina intelectualilor înșiși, că sunt prea deștepți față de poporul incult funcțional, și nu se pot citi decât unii pe alți!

„Câteva zeci de persoane participă la protest.”

10 08 2026 Protest în Piața Victoriei, la 8 ani de la reprimarea violentă a manifestației din 10 august 2018: „Am venit cu o pancartă, am plecat cu buza spartă”, „Gazați în masă, achitați în serie”, „Vrem dreptate, nu impunitate”

https://www.g4media.ro/protest-in-piata-victoriei-la-8-ani-de-la-reprimarea-violenta-a-manifestatiei-din-10-august-2018-am-venit-cu-o-pancarta-am-plecat-cu-buza-sparta-gazati-in-masa-achitati.html

*** *** *** *** *** *** 

De ce nu e bine să lași niciodată vasele murdare în chiuvetă peste noapte

https://ziare.com/vase-murdare/de-ce-nu-e-bine-sa-lasi-niciodata-vasele-murdare-chiuveta-peste-noapte-2026687

01 07 2026 Aflată în Mamaia, o turistă a comandat o ciorbă de văcuță și o pastramă de oaie cu mămăliguță și iahnie de fasole. Cât a plătit la final, pentru tot

https://www.cancan.ro/aflata-in-mamaia-o-turista-a-comandat-o-ciorba-de-vacuta-si-o-pastrama-de-oaie-cu-mamaliguta-si-iahnie-de-fasole-cat-a-platit-la-final-pentru-tot-21459931

05 07 2026 Cât a plătit un român pentru un platou cu 24 de mici, într-un local din centrul Timișoarei

https://www.cancan.ro/cat-a-platit-un-roman-pentru-un-platou-cu-24-de-mici-intr-un-local-din-centrul-timisoarei-21462452

Why You Should Never Leave Dirty Dishes in the Sink Overnight

https://www.marthastewart.com/never-leave-dirty-dishes-overnight-12027222 

*** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***

vineri, 11 februarie 2022

Atmosfera literar respirată ucrainean e ca de München 30 septembrie 1938, când alianța a două puteri revizioniste supunea bulliyngului copiii Cehoslovaciei

 Nu corupția, nu incompetența, ci neseriozitatea ne termină!

Între armatele lui Putin din nord, est și sud, oare cum se simt copiii din Ucraina în timpul olimpiadei din China comunistă a lui Xi?

Joe Biden le-a spus aliaților că Vladimir Putin va invada Ucraina: Atacul ar putea avea loc în câteva zile/ Americanii au 48 de ore să plece pentru că ”nu va exista perspectivă de evacuare”/ Atacul va începe ”cel mai probabil” cu bombardamente aeriene și rachete

https://www.g4media.ro/breaking-joe-biden-le-a-spus-aliatilor-ca-vladimir-putin-va-invada-ucraina-atacul-ar-putea-avea-loc-in-cateva-zile-americanii-au-48-de-ore-sa-plece-pentru-ca-nu-va-exista-perspectiva-de-eva.html

„Die Lage in der Ukraine spitzt sich dramatisch zu: Nach SPIEGEL-Informationen warnten die USA die Alliierten in Europa, dass man einen russischen Angriff am Mittwoch fürchte.”

Krise in Osteuropa: CIA rechnet mit russischem Angriff kommende Woche

https://www.spiegel.de/politik/deutschland/krise-in-osteuropa-cia-rechnet-mit-russischem-angriff-kommende-woche-a-2e10a45f-b6eb-4b1a-b692-2edc64c04adf

The Foreign Office updated its advice on Friday evening to tell UK nationals in Ukraine to 'leave now while commercial means are still available'. The urgent government advice changed less than 24 hours after a similar announcement by the US as western analysts feared that Vladimir Putin was about to send in the 130,000-plus troops massed on the borders of Ukraine.

Get out while you can

https://www.dailymail.co.uk/home/index.html

Israel said preparing for potential need to evacuate Ukrainian Jews in case of war

https://www.timesofisrael.com/israeli-said-preparing-for-potential-mass-immigration-from-ukraine-in-case-of-war/

US Secretary of State Antony Blinken said Friday that a Russian invasion of Ukraine "could begin at any time," including during the Beijing Winter Olympics, and the United States continues "to see very troubling signs of Russian escalation, including new forces arriving at the Ukrainian border."

11 02 2022 Blinken: Russian invasion of Ukraine 'could begin at any time'

https://edition.cnn.com/2022/02/11/politics/blinken-ukraine-russia-quad-melbourne/index.html

„US Secretary of State Antony Blinken said Friday that a Russian invasion of Ukraine "could begin at any time," including during the Beijing Winter Olympics, and the United States continues "to see very troubling signs of Russian escalation, including new forces arriving at the Ukrainian border." Kyiv is among the targets identified in the Russian planning, three sources familiar with the new intelligence tell CNN.

11 02 2022 19.30 RO New intel suggests Russia is prepared to launch an attack before the Olympics end, sources say

https://edition.cnn.com/europe/live-news/ukraine-russia-news-02-11-22/index.html

Japan considers evacuating nationals in Ukraine amid military tensions

https://www.japantimes.co.jp/news/2022/01/25/national/japanese-evacuation-ukraine/

Ucraina cere comunităţii internaţionale să interzică accesul navelor ruse în porturi / Kievul denunță faptul că exercițiile Rusiei în Marea Neagră vor face transportul maritim „practic imposibil”
https://www.g4media.ro/ucraina-cere-comunitatii-internationale-sa-interzica-accesul-navelor-ruse-in-porturi-kievul-denunta-faptul-ca-exercitiile-rusiei-in-marea-neagra-vor-face-transportul-maritim-practic-imposib.html

„Désormais, les six bâtiments sont en mer Noire, officiellement pour des exercices. Mais la crainte est que ces navires militaires ne viennent renforcer la capacité de la Russie à lancer une opération de débarquement contre l’Ukraine, si tel est son but.”

Crise en Ukraine : six navires russes franchissent le détroit du Bosphore, en route vers la Crimée. Chacun de ces bâtiments amphibies peut transporter 350 soldats et des blindés

https://www.lemonde.fr/international/article/2022/02/11/six-navires-russes-franchissent-le-detroit-du-bosphore-en-route-vers-la-crimee_6113249_3210.html

„Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg se află în România, în timp ce Statele Unite trimit trupe din Germania, pentru a consolida flancul estic al NATO ca răspuns la masarea trupelor ruse la graniță cu Ucraina. „Cerem Rusiei să detensioneze situația și să se angajeze în dialog cu NATO”, a declarat între altele Stoltenberg, care a vizitat baza militară Mihail Kogălniceanu, alături de președintele României, Klaus Iohannis.”

Secretarul general NATO în România: Cerem Rusiei să detensioneze situația
https://moldova.europalibera.org/a/secretarul-general-nato-%C3%AEn-rom%C3%A2nia-cerem-rusiei-s%C4%83-detensioneze-situa%C8%9Bia/31698968.html

Munich Agreement - Wikipedia
https://en.wikipedia.org/wiki/Munich_Agreement

Crise en Ukraine : les scénarios d'une éventuelle invasion russe
https://www.lesechos.fr/monde/enjeux-internationaux/ukraine-les-scenarios-dune-eventuelle-invasion-russe-1386377

Parlamentul Rusiei propune recunoaşterea independenţei regiunilor secesioniste din Ucraina / Președintele Dumei: "este o problemă foarte serioasă, crucială”
https://www.g4media.ro/parlamentul-rusiei-propune-recunoasterea-independentei-regiunilor-secesioniste-din-ucraina-presedintele-dumei-este-o-problema-foarte-serioasa-cruciala.html

Limbajul antiamerican al Pravdei a ca al Chinei în timpul războiului din Coreea. Se discută direct de război nuclear!

USA needs another world war to maintain its global supremacy
https://english.pravda.ru/opinion/150309-america_world_war/

„In his article for the Military Industrial Courier, "The Path to Armageddon", Sivkov wrote that in the event of a nuclear attack on Russia, Moscow would have four options of how to respond. In a first option, Russia launches a preemptive nuclear strike against the United States and its allies.”

Russian military scientist describes four scenarios in which Russia and USA destroy themselves
https://english.pravda.ru/news/world/150305-russia_usa_nucleat_war/

„Russian nuclear submarine of the Borey project, which carries 16 Bulava ballistic missiles on board, unexpectedly appeared off the coast of the United States, having caused serious concerns in Washington. Each of the missiles in service with the submarine is capable of carrying up to ten nuclear warheads. This created an extremely serious danger for the United States, given that the US military have not been able to track the Russian nuclear submarine.”

Russian submarine with 160 nukes on board surfaces off US coast

https://english.pravda.ru/news/world/150057-russian_submarine/

*

04 02 2022 Xi and Putin show united front amid spiralling tensions with West. The Chinese president holds his first face-to-face meeting with a world leader in nearly two years as his country hosts the 2022 Winter Games.

https://www.aljazeera.com/news/2022/2/4/chinas-xi-to-meet-russias-putin-ahead-of-olympics-opening-rites

8 iulie 2021 China lui Xi promite lumii „capete sparte însângerate”. El ar trebui luat în serios
https://www.hotnews.ro/stiri-international-24905906-china-lui-promite-lumii-capete-sparte-insangerate-trebui-luat-serios.htm

„Global Gateway este percepută ca o ripostă la „Noile drumuri ale mătăsii”, iniţiativă lansată de China. Şi în Africa China intenţionează să-şi extindă rapid prezenţa economică şi politică.”

Ursula von der Leyen anunță că UE va face investiții de 150 de miliarde de euro în Africa

https://www.economica.net/ursula-von-der-leyen-anunta-ca-ue-va-face-investitii-de-150-de-miliarde-de-euro-in-africa_559626.html

 ***

Precum sub ceaușism, vom regreta că se puteau citi mai multe liste de cărți de bune în lunile pandemiei din Epoca Iohannis-Cîțu. Ca la țară, când cu ciuma lui Caragea.

Literar, părul măciucă la complicitatea intelectualității micii planete, unite olimpic ca în 1936, cu etnocidul, dacă nu și genocidul suferit de uiguri în Xinjiang (Turkestanul de Est).

Chine : le drame ouïghour - Regarder le documentaire complet
https://www.arte.tv/fr/videos/100174-000-A/chine-le-drame-ouighour/

 Adrian Zenz - Columbia International University - Academia.edu
https://ciu.academia.edu/AdrianZenz/Papers

https://www.academia.edu/35726562/Chen_Quanguo_The_Strongman_Behind_Beijings_Securitization_Strategy_in_Tibet_and_Xinjiang

Chen_Quanguo_The_Strongman_Behind_Beijin.pdf
https://d1wqtxts1xzle7.cloudfront.net/55600904/Chen_Quanguo_The_Strongman_Behind_Beijings_Securitization_Strategy_in_Tibet_and_Xinjiang.pdf

Sterilizations_IUDs_and_Mandatory_Birth.pdf
https://d1wqtxts1xzle7.cloudfront.net/64365147/Zenz-Internment-Sterilizations-and-IUDs-UPDATED-July-21-Rev2.pdf

Coercive_Labor_in_Xinjiang_Labor_Transfe.pdf
https://d1wqtxts1xzle7.cloudfront.net/65399952/20201214_PB_China_Zenz_1_3.pdf

Brainwashing, Police Guards and Coercive Internment: Evidence from Chinese Government Documents about the Nature and Extent of Xinjiang’s “Vocational Training Internment Camps”                                                                                 

https://www.jpolrisk.com/brainwashing-police-guards-and-coercive-internment-evidence-from-chinese-government-documents-about-the-nature-and-extent-of-xinjiangs-vocational-training-internment-camps/

New Evidence for China’s Political Re-Education Campaign in Xinjiang

https://jamestown.org/program/evidence-for-chinas-political-re-education-campaign-in-xinjiang/

First Detention, Now Demolition: China Remakes Its Muslim Region. WSJ

https://www.youtube.com/watch?v=6sUEek-u14w

Uncovering China's Detention And Torture Of Its Muslim Minority

https://www.youtube.com/watch?v=RBHBIJm0Z_k

China’s Vanishing Muslims: Undercover In The Most Dystopian Place In The World

https://www.youtube.com/watch?v=v7AYyUqrMuQ    

Adolescentul miop, Liceanul Neascultător care a citit o mie de cărți bune, nu prea are vreun avantaj la noi, nici măcar la bac.  Consolare, listele clasice de cărți bune:

https://propinatiu.wordpress.com/lista-lui-propinatiu

Carte străina clasică gratuită:

https://archive.org/details/fav-camelian_propinatiu?sort=creatorSorter

Totuși, nu toată cultura e gratuită, mai și plătești online, vreun documentar, vreo carte, vreo interpretare de maestru.

*** *** *** ***

Gavriliţă: Prin construcţia podului de la Ungheni, Iaşul se apropie de Chişinău, iar Chişinăul se conectează direct cu reţeaua de autostrăzi europene
https://adevarul.ro/news/politica/gavrilita-constructia-podului-ungheni-iasul-apropie-chisinau-chisinaul-conecteaza-direct-reteaua-autostrazi-europene-1_620653dc5163ec4271d8a770/index.html

„Guvernele României şi Republicii Moldova vor avea, vineri, prima şedinţă comună, la Chişinău, urmând ca premierul Nicolae Ciucă să aibă convorbiri şi cu preşedintele Maia Sandu şi preşedintele Parlamentului, Igor Grosu...”

Prima ședință comună a noilor guverne român și moldovean are loc vineri, la Chișinău
https://www.digi24.ro/stiri/externe/moldova/prima-sedinta-comuna-a-noilor-guverne-roman-si-moldovean-are-loc-vineri-la-chisinau-1833253

Ciucă: "Opinia României privind Republica Moldova e ascultată la Bruxelles". Gavrilița: "Drumul nostru spre Europa trece prin România"

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/ciuca-opinia-romaniei-privind-republica-moldova-e-ascultata-la-bruxelles-gavrilita-drumul-nostru-spre-europa-trece-prin-romania-1833873

*** *** *** *** *** *** *** ***

„Grupul DIGI, care cuprinde televiziunea de știri, televiziunile de sport și de muzică, a avut o cotă de piață de 4,2%. Societatea Română de Televiziune, reprezentată de TVR 1 și TVR 2, a avut o cotă de piață de 3,4%, la nivel național, inferioară unor televiziuni precum Kanal D (12%) sau România TV (7,6%), care nu beneficiază de avantajele de a face parte dintr-un grup local.”

Audiențele TV au scăzut în 2021, dar marile televiziuni și-au consolidat pozițiile. 5 posturi își împart 56,8% din piață
https://www.libertatea.ro/opinii/audientele-tv-au-scazut-in-2021-dar-marile-televiziuni-si-au-consolidat-pozitiile-5-posturi-isi-impart-568-din-piata-3963109

„Elena Voinea a fost o ”răsfățată” a tabloidelor în vremea când era iubita primarului Constanței, Radu Mazăre. În 2019, după despărțirea de Mazăre, Voinea a ajuns director de cabinet al ministrului PSD al Finanțelor, Darius Vâlcov și, pentru câteva zile, a ocupat același post pentru ministrul Afacerilor Interne, Nicolae Moga... Naș ar urma să fie Dumitru Nicolae ”Niro” care a executat 11 de luni de închisoare, în perioada 2016-2017, pentru trafic de influență. Burci însuși este în vizorul procurorilor, fiind trimis în judecată de DNA și având calitatea de suspect într-un dosar al DIICOT.”

Omul de afaceri Cristian Burci se căsătorește sâmbătă în Emirate cu fosta iubită a lui Mazăre. Pe lista invitaților, oameni de afaceri controversați, dar și politicieni / Naș: Dumitru Nicolae, zis Niro
https://www.g4media.ro/omul-de-afaceri-cristian-burci-se-casatoreste-sambata-in-dubai-cu-fosta-iubita-a-lui-mazare-pe-lista-invitatilor-oameni-de-afaceri-controversati-dar-si-politicieni-nas-dumitru-nicolae-zis-niro.html

*

Ungaria: Nu avem nevoie de trupe NATO în țara noastră! / Anunțul Budapestei despre sancțiunile americane împotriva Rusiei 

 https://www.national.ro/stiri-externe/ungaria-nu-avem-nevoie-de-trupe-nato-iar-sanctiunile-impotriva-rusiei-nu-functioneaza-752107.html

Întreg materialul din Wikipedia pare a fi scris în altă țară decât România, care nu prea mai are nici istorici, nici Istorie. Cititorul extern poate deduce că armata română, infailibilă, a creat altora necazuri foarte mari, fără nicio pierdere!

Cimitirul Eroilor din Valea Uzului
https://ro.wikipedia.org/wiki/Cimitirul_Eroilor_din_Valea_Uzului

Dacă e o pierdere pentru fostul unionist Simion, atunci presa noastră crede că nu e un câștig pentru revizionism!

Decizie în justiție: Crucile românești de beton ridicate de orașul Dărmănești în Cimitirul din Valea Uzului au fost amplasate ilegal și trebuie îndepărtate / Scandalul a fost o rampă de lansare pentru George Simion, copreședintele partidului extremist AUR
https://www.g4media.ro/decizie-in-justitie-crucile-romanesti-de-beton-ridicate-de-orasul-darmanesti-in-cimitirul-din-valea-uzului-au-fost-amplasate-ilegal-si-trebuie-indepartate-scandalul-a-fost-o-rampa-de-lansare-pentru.html

Marius Diaconescu: „Unde sunt soldații români și ruși morți în acele bătălii, ale căror trupuri au rămas în teritoriul controlat de divizia austro-ungară 39? În acest caz este mult mai grav decât profanarea mormintelor din 1994, pentru că, dacă se neagă înmormântarea soldaților români și ruși, ar trebui să înțelegem că „bravii“ soldați maghiari nu au respectat tratatele internaționale în vigoare atunci și nu au tratat cu respect soldații decedați ai inamicului!”

De ce nu se înțeleg ungurii cu românii nici în mormintele din Cimitirul Internațional al Eroilor din Valea Uzului?

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/de-ce-nu-se-inteleg-ungurii-cu-romanii-nici-in-mormintele-din-cimitirul-international-al-eroilor-din-valea-uzului

Propaganda românească e a unei țări care își râde de propria istorie, mulți nechezoli (înlocuitori de intelectuali) cugetând cam prea sinucigaș autocritic în postromânism:

http://propinatiu.ro/carti