Se afișează postările cu eticheta Chichirău. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Chichirău. Afișați toate postările

miercuri, 13 noiembrie 2019

Dezbaterile se suspendă, electoratul să fie dirijat să asiste la înfierarea lui Barna


Revista presei
A cere demisia unicului lider de notorietate, nepropunând un succesor, e ca şi cum ţi-ai vinde casa fără să te întrebi unde vei locui. Faptul că vei fi cert supramediatizat ar trebui să nu conteze.
Practic, numai Revista 22 a sprijinit serios USR+ în această campanie, fie şi publicitar. Au fost vreo patru lovituri tactice în strategia aducerii PSD în turul II. Mai întâi, şefii presei i-au interzis lui Barna să meargă la A3 şi RTV, doar PNL având voie să se exprime. Prin septembrie, Nicuşor Dan se anunţă candidat USR+ contra Firea, sugerând că importante sunt alegerile locale, nu campania lui Barna. Apoi, s-a dezvoltat subtil atacul RISE Project de către influenceri pricepuţi. În fine, Paleologu a atras voturile academice, exceptând pe al dlui Liiceanu.
Restul e cripto-USL.

Savurez  minţile care se fac că nu pricep o reptilă clară: ieşirea din criză nu e mandatul USR, ci al partidului dominant, condus de Iohannis. Barna poate doar să sprijine din toate puterile efortul liberal.
Ciudat e şi pactul cu lepidoptera cum că ar fi putut intra USR la guvernare şi ar mai fi fost totuşi, la atâta ură mediatică, votată moţiunea.
*
Toată stima pentru platforma Ziariştii, care nu a preluat ieri o alegaţie despre soţia lui Barna, răspândită de mai toată presa serioasă şi dezminţită azi de o stenogramă din Adevărul, a discuţiilor din USR.
În speranţa decapitării USR şi spargerii alianţei USR PLUS, presa de toate culorile a difuzat ieri zvonul mahalagist că soţia dlui Barna a vorbit urât, cum un istoric contemporan recent. De observat neruşinarea influencerilor că numai Adevărul dă această dezminţire. Şi e vorba de presa cu ambiţii pro-occidentale, nu de tabloide.
Stenogramă. Dialogul dintre liderii USR în care a intervenit Olguţa Barna. „Soţia mea e foarte frustrată de colegii care n-au ridicat un deget, dar care ne umplu de ...“
https://adevarul.ro/news/politica/stenograma-dialogul-liderii-usr-intervenit-olguta-barna-sotia-e-foarte-frustrata-colegii-n-au-ridicat-deget-1_5dcad3ce5163ec4271f03942/index.html

Probabil prelucrarea mediatică a dosarului va ţine loc de dezbatere electorală. Va genera Emoţia anti-Dăncilă, chit că unii vor critica reacţia slabă a preşedintelui la 10 august 2018.
Ministrul de Interne: Raportul 10 august 2018 va fi desecretizat în această săptămână
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/ministrul-de-interne-raportul-10-august-2018-va-fi-desecretizat-in-aceasta-saptamana-1216055

În speranţa decapitării USR şi spargerii alianţei USR PLUS, s-au lansat atacuri concertate încă de pe când se mai vota în RO. Nu au intrat în joc, deocamdată, decât adversarii cu vechime ai lui Barna.

REMEMBER Duminică 10 noiembrie 2019, la ceasul exit-pollurilor!
EXCLUSIV: PLUS pregătește preluarea conducerii Alianței cu USR după înfrângerea lui Dan Barna în lupta pentru locul doi cu Viorica Dăncilă
https://www.g4media.ro/exclusiv-plus-pregateste-preluarea-conducerii-aliantei-cu-usr-dupa-infrangerea-lui-dan-barna-in-lupta-pentru-locul-doi-cu-viorica-dancila.html#comment-474942

Iulian Fota, Fbk: "Dracu a auzit in toata Romania de Chichirau sau de ceilalti contestatari . Imaginea lui este singurul castig al USR dupa aceste alegeri, in care si partidul a gresit, nu numai Barna."

Toată ţara s-ar uita la tv. Ar fi ca O scrisoare pierdută în regia lui Lucian Pintilie.
Vladimir Tismăneanu, pe Fbk: "Prin eliminarea (atent si sistematic pregatita) a lui Dan Barna din T2, dezbaterea finala, daca ar avea loc, se plaseaza sub zona derizoriului devastator. N-ar fi decat un spectacol grotesc. Dancila crede ca protestatar inseamna protestant, confunda capitale, poceste limba romana. Ar fi ca o confruntare intre Muzeul Bruckenthal si coana Chirita...:) In rest, inapoi la Eminescu, la Glossa"...

Am semnat! Democraţia cere ca electoratul să ştie ce votează, să cunoască bine cele două proiecte, în contextul în care chiar presa pro-occidentală, după turul I, se ocupă mai mult de dl Barna şi de soţia sa, ajutând curentul decapitării USR şi spargerii alianţei USR PLUS.
Presiunea crește - Petiție online pentru o dezbatere electorală Iohannis vs Dăncilă
https://www.stiripesurse.ro/presiunea-creste-petitie-online-pentru-o-dezbatere-electorala-iohannis-vs-dancila_1401590.html

"Domnul Macron s-a întâlnit în dezbatere cu doamna Le Pen. Domnul Trump a participat, cum e tradiţia americană, la o dezbatere cu contracandidata sa, Hillary Clinton, înainte de alegerile prezidenţiale din 2016."  Chiar există pe YouTube, 2017, le débat: Marine Le Pen - Emmanuel Macron (France 2).
Liliana Popescu: Stimate Domnule Preşedinte al României

Raluca Prună demontează argumentele PNL: De este Klaus Iohannis obligat să accepte dezbaterea cu Viorica Dăncilă
https://www.stiripesurse.ro/raluca-pruna-demonteaza-argumentele-pnl-de-este-klaus-iohannis-obligat-sa-accepte-dezbaterea-cu-viorica-dancila_1401839.html

Slabă speranţă. Dezbaterile se suspendă, electoratul trebuie să fie dirijat să asiste la înfierarea lui Barna de către presa pro-occidentală.
Mihai Gâdea bagă bățul prin gard: oferă platforma Antena 3 pentru o dezbatere Iohannis vs Dăncilă
https://www.stiripesurse.ro/mihai-gadea-baga-batul-prin-gard-ofera-platforma-antena-3-pentru-o-dezbatere-iohannis-vs-dancila_1401835.html

Hm! Întâlnirea directă cu cetățeanul a practicat-o Barna şi acum riscă să fie înlocuit cu varianta Chichirău, în aplauzele specialiştilor electorali.
Șeful de campanie al PNL anunță că Iohannis nu va dezbate cu Dăncilă: Este foarte clar că nu trebuie să aibă loc dezbateri în turul al doilea. Democrația înseamnă întâlnirea directă cu cetățeanul
https://www.g4media.ro/seful-de-campanie-al-pnl-anunta-ca-iohannis-nu-va-dezbate-cu-dancila-este-foarte-clar-ca-nu-trebuie-sa-aiba-loc-dezbateri-in-turul-al-doilea-democratia-inseamna-intalnirea-directa-cu-cetateanul.html

Alina Gorghiu: O dezbatere Iohannis-Dăncilă, inoportună. Nu primim lecții de conduită de la PSD

Ar fi de recomandat nişte sondaje. S-ar putea face economii, pentru că miza acestor alegeri, anume fără PSD în turul 2, nu mai există. Că îşi va înnoi Iohannis mandatul, ştia tot poporul.
Orban anunță noi măsuri pentru a nu se forma cozi la votul din Diaspora în turul doi de alegeri

Barna s-a ferit de Tricolor şi să precizeze ce dă. PSD în turul II e însă o înfrângere mai mare pentru PNL decât pentru USR+, pentru că se judecă după resurse.
Ponta: Dăncilă a ajuns în turul al doilea pentru că așa au vrut PNL și Klaus Iohannis
https://newsweek.ro/politica/ponta-dancila-a-ajuns-in-turul-al-doilea-pentru-ca-asa-a-vrut-pnl

Ce spunea Iohannis în 2014, când Ponta refuza să participe la dezbateri electorale: „Îşi menţine atitudinea arogantă“

Cum îl acuza candidatul Iohannis pe ”arogantul” Ponta că fuge de dezbateri în 2014: Solicit în mod public candidatului Ponta să aibă curajul să își asume o confruntare de idei corectă. O dezbatere este necesară și așteptată de toți românii
https://www.g4media.ro/cum-il-acuza-candidatul-iohannis-pe-arogantul-ponta-ca-fuge-de-dezbateri-in-2014-solicit-in-mod-public-candidatului-ponta-sa-aiba-curajul-sa-isi-asume-o-confruntare-de-idei-corecta.html

Iohannis, prima conferință din campanie: Nu pot să legitimez comportamentul mizerabil al PSD acceptând o dezbatere cu candidata PSD. Reprezintă tot ce e mai rău în politica ultimilor ani / Voi organiza eu o dezbatere marțea viitoare. Voi invita politologi, formatori de opinie, jurnaliști
*** *** *** ***

Scene de Kafka în PSD. Manda a jignit-o pe Dăncilă. Olguţa Vasilescu şi-a dat demisia. Dăncilă plânge. Firea: Care eşec?

Propaganda românească e a unei țări care își râde de propria istorie, favorizând jocul separatist. Eroarea de a gândi prea autocritic momente istorice e comună. Se observă și la Armand Hrestic, în tetralogia Războiul Sfânt, abandonată în 1997-2003:

Garda de Mediu s-a trezit ca Bucurestiul e sufocat de praf. Capitala e pe locul 7 in Europa la poluare
https://bucurestiul.ro/27157/

*** *** *** *** *** *** *** ***
CORUL - Marele erou din marile opere
*** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***
Penderecki Symphony no. 8, “Lieder der Vergänglichkeit”
Goya - La pradera de San Isidro

luni, 11 noiembrie 2019

Frânarea creşterii USR+ au decis-o după succesul de la europarlamentare


Revista presei
*
Miza acestor alegeri parcă era Fără PSD în turul 2! Toate tunurile bat spre Barna şi Caramitru. Dar nu şi-au propus niciodată useriştii, la ce resurse au, să-l învingă pe Iohannis cu actualul electorat! Faptul că Dăncilă poate acum pregăti cu optimism viitoarea moţiune de cenzură, contra guvernului Orban, este o mare înfrângere şi pentru PNL, şi pentru presa încântată de atacul RISE Project, şi pentru cărturarii epitomizaţi de Paleologu, şi pentru întreaga mişcare oengistă.
Mai grav e că lucrurile nu se opresc la transmutarea răspunderii, pentru succesul PSD, de la partidul dominant la partidul predestinat viitoarei coaliţii din 2020. Forţe obscure, diavoleşti, uneltesc la fisurarea alianţei de nezdruncinat dintre USR şi PLUS, ba chiar la înlocuirea lui Barna cu oricine, numai să fie un lider mai supus noii puteri peneliste.
Evident, procesul de erodare dirijată a început la sfârşitul lui mai 2019. Atunci, consecinţă a triumfului său, USR+ a beneficiat de celebrul Interviu unu-la-unu Gâdea-Barna, dar s-a ales cu unul dintre cele mai asurzitoare marşuri ale fanfarei presei:
- Domnilor, nu puteţi legitima Varanul. E imoraaal!  Numai PNL poate avea acces la A3 şi RTV!

Să demisioneze! Efort mare de a-l scoate pe Barna din joc. Culmea, lăudând RISE Project!
Greșelile domnului Barna
https://newsweek.ro/opinii/greselile-domnului-barna

I se dau perdantului, pe două canale, exemple de demisie identice!
Două comportamente diferite din familia Renew Europe ale unor lideri care pierd alegerile: Președintele partidului spaniol Ciudadanos și-a asumat înfrângerea umilitoare prin demisie / Președintele USR și-a asumat ”întreaga responsabilitate”, dar a precizat că nu demisonează
Lecţia lui "Dan Barna al Spaniei": "Demisionez din partid, din Parlament şi ies definitiv din politică". Mesajul emoţionant al lui Albert Rivera, după scorul prost la alegerile de duminică - Ziariștii

Pescuitul în apa tulbure a divorţului, anunţat când Cioloş cu Barna erau la comentat exit pollurile.
PLUS pregătește preluarea conducerii Alianței cu USR după înfrângerea lui Dan Barna în lupta pentru locul doi cu Viorica Dăncilă
https://www.g4media.ro/exclusiv-plus-pregateste-preluarea-conducerii-aliantei-cu-usr-dupa-infrangerea-lui-dan-barna-in-lupta-pentru-locul-doi-cu-viorica-dancila.html

Momentul în care Dacian Cioloș îl întrerupe pe Dan Barna să-i spună că Alianța e formată din două partide
https://www.g4media.ro/video-momentul-in-care-dacian-ciolos-il-intrerupe-pe-dan-barna-sa-i-spuna-ca-alianta-e-formata-din-doua-partide.html
Momentul în care Cioloş îl întrerupe pe Barna, spunând: "Cred că e timpul să spunem clar că sunt două partide în alianţa USR-PLUS. Ca să fie clar!"
https://ziaristii.com/video-momentul-care-ciolos-il-intrerupe-pe-barna-spunand-cred-ca-e-momentul-sa-spunem-clar-ca-sunt-doua-partide-alianta-usr-plus-ca-sa-fie-clar/

Dacă nu ţine spargerea Alianţei USR PLUS, instigând pe Cioloş, se încearcă exagerarea disidenţei chichiriste:
Cosette Chichirau știe unde a greșit prezidențialul Dan Barna
https://www.cotidianul.ro/cosette-chichirau-stie-unde-a-gresit-dan-barna/
"Stelian Ion, Claudiu Năsui, Cosette Chichirău, Nicuşor Dan. Eşecul usturător al lui Dan Barna la alegerile prezidenţiale (cu 9% sub scorul USR-PLUS, ceea ce înseamnă că nu a fost votat de aproximativ o treime din votanţii alianţei) provoacă deja agitaţie în USR. Partidul este controlat cu mână forte de gruparea Dan Barna-Cristian Ghinea, dar noul val de tineri politicieni cu imagine bună şi în partid, şi în afara lui, pregăteşte riposta."
Ei sunt cei care pot să-i ia locul lui Dan Barna, după dezastrul de la prezidenţiale!
https://ziaristii.com/ei-sunt-cei-care-pot-sa-ia-locul-lui-dan-barna-dupa-dezastrul-de-la-prezidentiale

Cosette Chichirău, despre scorul lui Dan Barna: „E foarte greu să spui că vrei să fii președinte, când nu-ți asumi guvernarea”

Cosette Chichirau (USR) il taxeza pe Barna: E foarte greu sa spui ca vrei sa fii presedinte cand tu nu vrei sa intri la guvernare
http://www.ziare.com/dan-barna/usr/cosette-chichirau-usr-il-taxeza-pe-barna-e-foarte-greu-sa-spui-ca-vrei-sa-fii-presedinte-cand-tu-nu-vrei-sa-intri-la-guvernare-1585135

Practic, numai Revista 22 a sprijinit serios USR+ în această campanie, fie şi publicitar. Au fost vreo patru lovituri tactice în strategia aducerii PSD în turul II. Mai întâi, fanfara presei i-a interzis lui Barna să meargă la A3 şi RTV, doar PNL având voie să se exprime. Prin septembrie, Nicuşor Dan se anunţă candidat USR+ contra Firea, sugerând că importante sunt alegerile locale, nu campania lui Barna. Apoi, s-a dezvoltat subtil atacul RISE Project de către influenceri pricepuţi. În fine, Paleologu a atras voturile academice, exceptând pe al dlui Liiceanu.
Barna, Cioloș și Chichirău, explicații după alegeri. Barna: Știam că 1/3 din susținătorii mei vor vota Iohannis/ Cioloș: Electoratul aștepta un mesaj ferm pentru susținerea lui Orban/ Chichirău: Strategii lui Dan sunt vinovați

Eu nu i-am văzut decât pe plusişti zbătându-se pentru Barna, inclusiv strângând semnături la metrou. Nu ştiu în rest. Dar acum se configurează o alianţă a curentului nicuşorist cu cel chichirist.
Vlad Voiculescu ar trebui să fie candidatul USR-PLUS la Primăria Capitalei? Cosette Chichirău: Bineînțeles că nu! Nicușor Dan trebuie să fie, și-a dedicat viața Bucureștiului, cunoaște orașul și nu vorbește aiurea

16 septembrie 2019. S-a creat mare haos şi dezinteres pentru campania prezidenţială cu acest joc de interes local.
Nicușor Dan s-a înscris în cursa internă a USR pentru candidatura la Primăria Capitalei
*** *** *** ***

O confruntare Iohannis - Dăncilă, refuzată de PNL. „Nu trebuie să aibă loc dezbateri”
https://stirileprotv.ro/stiri/alegeri-prezidentiale-2019/o-confruntare-iohannis-dancila-refuzata-de-pnl-znu-trebuie-sa-aiba-loc-dezbateri.html

Cum nici dracu nu mai pricepe nimic, se face loc pentru marile şopârle conspiraţioniste.
Ion Cristoiu a răbufnit la Marius Tucă Show: 'Pentru prima dată după 1990, eu nu știu cu cine să votez. Această campanie a fost făcută dinadins pustiită'

Ion Cristoiu, analiză INCENDIARĂ: ce a răsturnat cursa Barna- Dăncilă pentru turul II

Ministrul de Externe Bogdan Aurescu salută reluarea activității Comisiei comune româno-ruse pentru studierea problemelor din istoria relațiilor bilaterale, inclusiv Tezaurul României
https://www.g4media.ro/ministrul-de-externe-bogdan-aurescu-saluta-reluarea-activitatii-comisiei-comune-romano-ruse-pentru-studierea-problemelor-din-istoria-relatiilor-bilaterale-inclusiv-tezaurul-romaniei.html

Propaganda românească e a unei țări care își râde de propria istorie, favorizând jocul separatist. Eroarea de a gândi prea autocritic momente istorice e comună. Se observă și la Armand Hrestic, în tetralogia Războiul Sfânt, abandonată în 1997-2003:
*** *** *** *** *** *** *** ***
Eating meat should be a CRIME, says Labour barrister ‘Ecocide!
Fenomenul Pitești

Mihail Neamţu: Radiografia iadului şi Fenomenul Piteşti. „Între chin şi amin“
*** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***