marți, 18 mai 2021

Către un guvern de uniune naţională condus de fostul premier PSD-ALDE Viorica Dăncilă, posibil expert financiar la Banca Mondială sau FMI

 Nu corupţia, nu incompetenţa, ci neseriozitatea ne termină!

 Vorba unui personaj Codin, ţăran român depăşit de situaţie, înrolat ca sparanghelist: te cam ... pe ea de ţară! Soluţia: minimum de politică. Afli tu dacă s-a mai întâmplat ceva! Iar înainte de vot va fi campanie electorală, te uiţi şi tu pe la mutre. Cea mai originală democraţie e unde oricine poate spera orice răsturnare a ierarhiei valorilor, cu vânt oceanic din pupă, pe planetă toate culturile, mentalităţile, uneltirile şi aspiraţiile fiind declarate oengist civic egale sub tăvălugul global.

*

PNL, USR PLUS şi UDMR ni se pare acum că au anunţat ades în campania electorală astfel de numiri care să ajute la consensul politic de unitate naţională transpartinică, ideal măreţ care justifică şi încurajarea evaziunii fiscale sau clasarea dosarului represiunii din 10 august 2018 lângă al Mineriadei şi al Contrarevoluţiei.

Viorica Dăncilă va fi consiliera lui Mugur Isărescu la BNR. Cum a obţinut postul şi ce salariu va avea

https://adevarul.ro/economie/stiri-economice/viorica-dancila-consiliera-mugur-isarescu-1_60a37b365163ec42712acc07/index.html

"Fostul ministru al Apărării, Ioan Mircea Pascu, a declarat pentru Gândul că a fost numit consilier la Banca Națională a României într-un grup de lucru din care face parte și Viorica Dăncilă. În ceea ce-l privește pe fostul premier Petre Roman, acesta a declarat că predă un curs la o instituție care aparține BNR."

Pașcu și Dăncilă, consilieri BNR. Ce face Petre Roman la Banca Națională
https://www.gandul.ro/actualitate/ioan-mircea-pascu-numit-consilier-la-bnr-alaturi-de-dancila-ce-face-petre-roman-la-banca-nationala-19631901

 Nu ne mai miră nimica. Poate pică leul de atâta râs.

Viorica Dăncilă a fost angajată consilieră a guvernatorului BNR, Mugur Isărescu
https://www.g4media.ro/breaking-viorica-dancila-a-fost-angajata-consiliera-a-guvernatorului-bnr-mugur-isarescu-oficial.html

 E momentul felicitărilor din toată lumea şi din toată presa. Au mai fost:

24.03.2019 21:41

Netanyahu: O felicit pe prietena mea, Viorica Dăncilă, pentru anunţul despre mutarea ambasadei la Ierusalim
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/netanyahu-o-felicit-pe-prietena-mea-viorica-dancila-pentru-anuntul-despre-mutarea-ambasadei-la-ierusalim-1103079

Ce greşeşte Cîţu poate corecta Viorica Dăncilă la BNR. Trebuie să întărim continuu şi permanent conducerea colectivă a destinelor financiare ale naţiei.

Marcel Ciolacu il ataca din nou pe premierul Romaniei: ''Preturile au luat-o razna in timp ce Citu se viseaza iar pe calul alb al cresterii economice''
https://ziare.com/marcel-ciolacu/stiri-marcel-ciolacu/ciolacu-atac-la-florin-citu-se-viseaza-pe-calul-alb-al-cresterii-economice-1679560

 Un fel de a spune că PNL nu poate ce poate PSD.

"Chestionat cum comentează numirea fostului premier Viorica Dăncilă în funcţia de consilier pe strategie al lui Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, liderul PNL a transmis: Aş prefera să nu comentez politica de cadre a BNR."

Ludovic Orban, întrebat ce o recomandă pe Viorica Dăncilă pentru funcţia din cadrul BNR: „Vocea şi talentul”
https://adevarul.ro/news/politica/orban-intrebat-recomanda-viorcia-dancila-functia-cadrul-bnr-vocea-talentul-1_60a3af6c5163ec42712c7eff/index.html

*** *** *** ***

Problema cea mai arzătoare a presei române nu e că cade leul, ci să nu învingă unioniştii la alegeri în Republica Moldova!

Un partid unionist din Republica Moldova a refuzat alianța cu AUR la Chișinău pe motiv că formațiunea dn România ar avea viziuni eurosceptice și proruse
https://www.g4media.ro/un-partid-unionist-din-republica-moldova-a-refuzat-alianta-cu-aur-la-chisinau-pe-motiv-ca-formatiunea-dn-romania-ar-avea-viziuni-eurosceptice-si-proruse.html

 Cum negociază AUR alianțele pentru parlamentarele din R. Moldova, potrivit unui politician de peste Prut: ”Ne dau nouă primele 10 locuri de pe listă, cu condiția că mergem sub numele și sigla lor”
https://www.hotnews.ro/stiri-international-24804514-cum-negociaza-aur-aliantele-pentru-parlamentarele-din-moldova-potrivit-unui-politican-peste-prut-dau-noua-primele-10-locuri-lista-conditia-mergem-sub-numele-sigla-lor.htm

 Anatol Şalaru explică de ce PUN a refuzat să se alăture AUR: Nu vrem să ne indentificăm cu un partid prorus
https://adevarul.ro/moldova/politica/anatol-Salaru-explica-pun-refuzat-alature-aur-nu-vrem-indentificam-partid-prorus-1_60a35de85163ec427129ed0f/index.html

 Aşa concurs trebuia şi pentru Catedrală, dar va fi pentru Palatul Culturii din Bucureşti în 2121.

"102 architectural studios from 20 countries want to design the headquarters of the European Film Center Camerimage in Toruń, central Poland. The investment will be one of the largest construction projects in the field of culture in the country."

Architectural studios from around the world want to design film centre in Poland
https://polandin.com/53214432/architectural-studios-from-around-the-world-want-to-design-film-centre-in-poland

 Cel mai prost stăm noi la educaţia adulţilor, se şi citeşte pe net în inocenţa postacilor că tot la linşajul fesenist de primire bucureşteană a minerilor am rămas. România n-are, şi nu va avea curând, un TVR Cultural, cu atât mai puţin un TVR Didactic, care să se ocupe şi de educaţia adulţilor odată cu şcoala online. Comunele fără de mediateci viabile, atractive, exploatate intens pentru informare, trebuie comasate. 

Propaganda românească e a unei țări care își râde de propria istorie, multi nechezoli (înlocuitori de intelectuali) cugetând cam prea sinucigaş autocritic în postromânism:

http://propinatiu.ro/carti

 *** *** *** *** *** *** *** ***

Sistine Chapel exhibition brings Michelangelo masterpiece down to earth
https://chicago.suntimes.com/2021/5/17/22440568/sistine-chapel-exhibition-michelangelo-masterpiece-exhibit-oakbrook-center-immersive-experience

 03 02 2021 ‘Immersive Van Gogh Exhibit’ takes artist’s masterpieces to an animated, experiential level - Chicago Sun-Times
https://chicago.suntimes.com/2021/2/3/22261329/immersive-van-gogh-exhibit-chicago-visual-arts-germania-building

 Sunt şi scriitori occidentali care au scris în cuşcă de sticlă în mijlocul mallului, atrăgând publicul spre literatură.

Nora Iuga, Florin Iaru şi Adriana Babeţi, între 19 autori invitaţi să scrie un text de ficţiune/ non-ficţiune pornind de la unul dintre obiectele expuse la MNLR
https://adevarul.ro/cultura/carti/nora-iuga-florin-iaru-adriana-babeti-19-autori-invitati-scrie-text-fictiune-non-fictiune-pornind-unul-obiectele-expuse-mnlr-1_60a10ca15163ec42711a5e0c/index.html

 Precum sub ceauşism, vom regreta că se puteau citi mai multe liste de cărţi de bune în lunile carantinei.

 Volumul Romanian Contemporary Art 2010-2020 Rethinking the Image of the World: Projects and Sketches, Hatje Cantz Verlag Berlin, 2020. Realizată de curatorii Adrian Bojenoiu și Cristian Nae, cartea propune o prezentare și documentare teoretică a 31 de artiști români contemporani activi în deceniul precedent.

Cătălin Davidescu : Arta românească 2010-2020. Regândind imaginea lumii

https://romanialiterara.com/2021/05/arta-romaneasca-2010-2020-regandind-imaginea-lumii/

 La valse des continents Les origines de l'Asie

https://www.arte.tv/fr/videos/041012-004-A/la-valse-des-continents/

 

Adolescentul miop, Liceanul Neascultător care a citit o mie de cărţi bune, nu prea are vreun avantaj la noi, nici măcar la bac.  Consolare, listele clasice de cărţi bune:

https://propinatiu.wordpress.com/lista-lui-propinatiu

Carte străina clasică gratuită:

https://archive.org/details/fav-camelian_propinatiu?sort=creatorSorter

*** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***

Neymar es acusado de organizar un robo armado contra un conocido diputado en Brasil
https://www.elespanol.com/deportes/futbol/internacional/20210517/neymar-acusado-organizar-armado-conocido-diputado-brasil/581942320_0.html