Se afișează postările cu eticheta Moldova. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Moldova. Afișați toate postările

marți, 24 august 2021

Retragerea preşedintelui Biden din Afghanistan are consecinţe în Europa şi în Asia

 Nu corupţia, nu incompetenţa, ci neseriozitatea ne termină!

 O criză există doar cât se ocupă presa de ea. Şi o mare parte a presei e controlabilă. Dar câţiva cititori vor continua totuşi să se frământe, să caute informaţia.

Deja unii tineri cu aspiraţii intelectuale încep să se gândească insistent să se mute, cu orice preţ dezavantajos, mai aproape de Atlantic. Ei socotesc că nu mai e chiar aşa de absurd să auzi că graniţa NATO se mută, din motive economice (se pot găsi şi alte argumente), înapoi cam unde a fost Cortina de Fier, sau că Taiwanul e sfătuit să accepte să se unească fără mofturi cu R.P. Chineză, paşnic, ca Hong Kongul.

 "gli studenti coranici hanno fatto sapere di essere pronti a “reagire” se gli americani non lasceranno l'aeroporto di Kabul entro il 31 agosto."

Ultimatum dei talebani agli Usa: "Se restano ci saranno conseguenze"

https://www.ilgiornale.it/news/mondo/adesso-i-talebani-minacciano-usa-entro-31-agosto-o-ci-1970601.html

 President Joe Biden said he remained focused on bringing all Americans out of Afghanistan by August 31

US seeks to ramp up Afghan evacuations ahead of deadline

https://www.dw.com/en/us-seeks-to-ramp-up-afghan-evacuations-ahead-of-deadline-live-updates/a-58953028

 US military gives Biden a deadline to decide on extending Afghanistan evacuations
https://edition.cnn.com/2021/08/23/politics/afghanistan-kabul-airport-military-deadline/index.html

 Literar, poate că e posibil ca suprapopulatul Singapore şi Vietnamul de pioasă amintire să primească refugiaţi afghani!

Kamala Harris lands in Singapore for Asia visit that will include Vietnam stop

https://www.foxnews.com/politics/kamala-harris-singapore-asia-vietnam

 Oricum, titluri de neprevăzut acum o lună.
Meet Sleepy Joe and Kamala - the Lord and Lady Gaga of politics

https://www.dailymail.co.uk/debate/article-9920205/RICHARD-LITTLEJOHN-Meet-Sleepy-Joe-Kamala-Lord-Lady-Gaga-politics.html

 La crise en Afghanistan fait douter le Royaume-Uni de sa « relation spéciale » avec les Etats-Unis
https://www.lemonde.fr/international/article/2021/08/24/crise-afghane-londres-en-plein-doute-sur-sa-relation-avec-washington_6092165_3210.html

 Editorial semnat de Tony Blair: Retragerea Americii este imbecilă și le transmite dușmanilor noștri că nu avem interese sau valori care să merite apărate

https://universul.net/editorial-semnat-de-tony-blair-retragerea-americii-este-imbecila-si-le-transmite-dusmanilor-nostri-ca-nu-avem-interese-sau-valori-care-sa-merite-aparate/

 Justiţia contează. Prăbuşirea armatei afghane a fost cauzată de corupţie.

Cîţu: PNRR nu o să fie condiţionat de reforma în justiţie. PNRR pentru România ar trebui aprobat în ultima săptămână din septembrie
https://adevarul.ro/news/politica/citu-pnrr-nu-conditionat-reforma-justitie-pnrr-romania-trebui-aprobat-ultima-saptamana-septembrie-1_6124b7525163ec42717894f6/index.html

 *

Precum sub ceauşism, vom regreta că se puteau citi mai multe liste de cărţi de bune în lunile carantinei.

 Profil Serban Lacriteanu - Bucurestiul meu drag
https://bucurestiulmeudrag.ro/profil/slacriteanu/

 Ion Spălăţelu – Scorniceşti- vatră de istorie românească, 1983

 Paul Niculescu-Mizil - O istorie trăită. Memorii

 Titu Georgescu - Prelegeri de istorie contemporană şi de istorie a Partidului Comunist Român, 1977

Maria Banuş - Ţie-ţi vorbesc Americă! Poem. Ilustraţii Florica Cordescu - Jebeleanu, ESPLA, 1955

Maria Banuş - To you,America,I speak. Translated by Alfred Margul Sperber. Illustrated by Florica Cordescu, 1956

Adolescentul miop, Liceanul Neascultător care a citit o mie de cărţi bune, nu prea are vreun avantaj la noi, nici măcar la bac.  Consolare, listele clasice de cărţi bune:

https://propinatiu.wordpress.com/lista-lui-propinatiu

Carte străina clasică gratuită:

https://archive.org/details/fav-camelian_propinatiu?sort=creatorSorter

*** *** *** ***

Interesant  la unii din politologii români cu notorietate pesimismul, care în alte părţi ar fi perceput ca suprematism, că Occidentul are nişte valori pe care alte varietăţi de om sunt incapabile să le asimileze! Literar, prefer optimismul că până şi talibanii au învăţat ceva măcar din jocul halucinant al dronelor de secol XXI şi că, cel puţin vremelnic, vor adopta politici un piculeţ mai moderate decât cele din trecut. Deja ei folosesc limbajul oengistic recent, cu vorbe mari ca "inclusiv", "deschis", "dialog", "reconciliere".

Îndoiala pentru tupeişti e dacă valorile corectitudinare şi agresiv ateiste ale oengismului bine finanţat chiar mai sunt valorile care au creat faima spirituală a Occidentului!

"ideea mesianică potrivit căreia lumea poate fi creată sau refăcută după chipul și asemănarea Occidentului (Vestului în general, Americii în particular)."

Cine pierde, cine câștigă și în ce fel ne afectează pe noi, românii, ceea ce se întâmplă acum în Afganistan? – analiză de Dan Dungaciu

https://spotmedia.ro/stiri/opinii-si-analize/cine-pierde-cine-castiga-si-in-ce-fel-ne-afecteaza-pe-noi-romanii-ceea-ce-se-intampla-acum-in-afganistan-analiza-de-dan-dungaciu-audio

Pe Wikipedia, Afghanistanul are pibul per capita sub 500 dolari (RO azi = 15 000!), fiind neclar pe ce au cheltuit americanii 1000 miliarde, consumându-şi armamentul şi muniţia ce se învechea. Cu oameni săraci şi cu doar 30% case electrificate nu construieşti o democraţie. Ea presupune oarece prosperitate ca pe vremea lui Pericle.

" Una dintre temele la care suntem obligaţi să medităm, sub presiunea acestei tragedii, este  aceea a posibilităţii edificării de state pe tipar occidental în  spaţii care,   religios şi cultural, sunt ostile unui astfel de proiect. În cele din urmă, statul creat de americani şi de aliaţii lor nu a fost decât o caricatură, incapabilă să se menţină în absenţa prezenţei protectorilor săi."

Ioan Stanomir: Afganistan: o retragere cât o înfrângere
https://www.contributors.ro/afganistan-o-retragere-cat-o-infrangere/

 Petrişor Peiu - Sfârșitul naivității: Un război prea scump chiar și pentru cea mai mare economie a lumii
https://spotmedia.ro/stiri/opinii-si-analize/sfarsitul-naivitatii-un-razboi-prea-scump-chiar-si-pentru-cea-mai-mare-economie-a-lumii

 Austria nu mai vrea să primească refugiaţi afgani. „Să primim oameni care nu pot fi integraţi reprezintă o problemă”

https://www.mediafax.ro/externe/austria-nu-mai-vrea-sa-primeasca-refugiati-afgani-sa-primim-oameni-care-nu-pot-fi-integrati-reprezinta-o-problema-20240774

 O femeie afgană a născut la bordul aeronavei americane care o evacua din Afganistan. Avionul a aterizat în Germania
https://www.mediafax.ro/externe/o-femeie-afgana-a-nascut-la-bordul-aeronavei-americane-care-o-evacua-din-afganistan-avionul-a-aterizat-in-germania-20241053

Până s-or face autostrăzi ca din Ardeal înspre Budapesta, e pare-se o şansă de evaluat pentru moldovencele întreprinzătoare.

O suceveancă care lucrează în Afganistan de 7 ani refuză să plece - “Sunt în siguranță”

https://www.monitorulsv.ro/Local/2021-08-23/O-suceveanca-care-lucreaza-in-Afganistan-de-7-ani-refuza-sa-plece-Sunt-in-siguranta

Românca din Afganistan care refuză să se întoarcă în ţară. Motivul care stă la baza deciziei surprinzătoare
https://adevarul.ro/locale/suceava/romanca-afganistan-refuza-intoarca-tara-motivul-sta-baza-deciziei-surprinzatoare-1_612357ea5163ec42716f7c9c/index.html

Suceveanca Ermina, care refuză să plece din Afganistan, face propagandă pro-talibani, critică Occidentul și jignește presa internațională: "jurnalism înfometat"! Și părinții ei din România și-au pierdut încrederea în judecata ei
https://ziaristii.com/suceveanca-ermina-care-refuza-sa-plece-din-afganistan-face-propaganda-pro-talibani-critica-occidentul-si-jigneste-presa-internationala-jurnalism-infometat-si-parintii-ei-din-romania-si-au-pierd/

*** *** *** *** *** *** *** ***

 Scriem, sculptăm ca pe vremea lui Eminescu mai mult Postume.

Nu avem un Muzeu de Artă Contemporană în arhitectură proprie, capabil să genereze public avizat precum la Bilbao, Paris, Viena sau Londra.

Bani sunt. Se investeşte ostentativ în autostrăzi, borduri, gazon, deşi dacă s-ar gândi profund, omul ar renunţa la 72% din călătorii. N-avem nici TVR Cultural, nici TVR Didactic, Biblioteca Naţională nu e digitalizată ca Gallica, ba până şi Muzeul Naţional de Istorie stă în reparaţii din 2002, clasa politică predominant incultă neobservând ce-i lipseşte la serbările Centenarului.

Cătălin Cioabă: Marius Leonte și întrebările fără răspuns
https://www.contributors.ro/marius-leonte-si-intrebarile-fara-raspuns/

 Sculptura - Marius Leonte
http://www.sculpture.ro/fisa.php?id=515

 Marius Leonte
http://mariusleonte.blogspot.com/

 Intelectualitatea Capitalei rabdă din 2002 să tot avem în reparaţii Muzeul Naţional de Istorie, iar cărţile care persiflează Marea Unire ajung bestselleruri.
Președintele Ungariei a comparat anexarea Crimeei cu Tratatul de la Trianon, în timpul summitul din Kiev, la care a participat și premierul Cîțu: ”Maghiarii nu au uitat, nici după un secol, că au ajuns minoritari, că li s-au luat școlile”
https://www.g4media.ro/presedintele-ungariei-a-comparat-anexarea-crimeei-cu-tratatul-de-la-trianon-in-timpul-summitul-din-kiev-la-care-a-participat-si-premierul-citu-maghiarii-nu-au-uitat-nici-dupa-un-secol-ca.html

 Propaganda românească e a unei țări care își râde de propria istorie, mulţi nechezoli (înlocuitori de intelectuali) cugetând cam prea sinucigaş autocritic în postromânism:

http://propinatiu.ro/carti

 *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***

Soția lui Rareș Bogdan face valuri în costum de baie! Cel mai vocal susținător al lui Cîțu abia respiră în fața ei

https://www.fanatik.ro/sotia-lui-rares-bogdan-face-valuri-in-costum-de-baie-cel-mai-vocal-sustinator-al-lui-citu-abia-respira-in-fata-ei-foto-19730888

marți, 23 februarie 2021

De autostrada spre Moldova depinde configuraţia parlamentară din 2024

 Revista presei

Facerea Autostrăzii Sibiu-Piteşti. „Este axa în jurul căreia se va învârti, din punct de vedere economic, România“
https://adevarul.ro/locale/pitesti/facerea-autostrazii-sibiu-pitesti-este-axa-jurul-careia-invarti-punct-vedere-economic-romania-1_6033b0cf5163ec42713edb3d/index.html

 *

Parcă părintele Gigel Ştirbu era om de cultură. Are cine să se ocupe de carosabil. Iar prioritatea naţională e oricum autostrada spre Iaşi-Chişinău.

Noi tensiuni în coaliţia de guvernare. Lider PNL, către ministrul Transporturilor: Domnule Drulă, practicile pesediste nu vă vin bine!

https://adevarul.ro/news/politica/noi-tensiuni-coalitia-guvernare-lider-pnl-ministrul-transporturilor-domnule-drula-practicile-pesediste-nu-vin-bine-1_6033d47b5163ec42713ff72f/index.html

 Masca trebuie purtată doar 4 ore și nu se atinge; mâinile se igienizează înainte de a scoate masca

https://newsweek.ro/educatie/masca-trebuie-purtata-doar-4-ore-si-nu-se-atinge-mainile-se-igienizeaza-inainte-de-a-scoate-masca

Şarpele, când îl doare capul... nu se uită pe YouTube la televiziunile din Coreea sau Japonia să vadă strada.

Parlamentarii AUR au depus un amendament prin care masca să nu mai fie obligatorie în spațiile publice
https://stirileprotv.ro/stiri/politic/parlamentarii-aur-au-depus-un-amendament-prin-care-masca-sa-nu-mai-fie-obligatorie-in-spatiile-publice.html

... Moment controversat duminică seara, la "iUmor" (Antena 1). Una dintre concurente a apelat la o lenjerie intimă făcută din măști de protecție... Bia Khalifa (n.r. Mia Khalifa este o cunoscută vedetă XXX) și-a făcut apariția pe scena iUmor sezonul 10 într-o ținută sumară...

Moment interzis minorilor la iUmor. A purtat mască de protecție pe post de bikini și sutien. Ce i-a spus Bendeac

https://www.click.ro/vedete/romanesti/video-moment-interzis-minorilor-la-iumor-purtat-masca-de-protectie-pe-post-de

Kelemen Hunor, despre amendamentele privind ridicarea obligativităţii purtării măştii: Nici nu ştiu dacă este populism, este iresponsabilitate
https://adevarul.ro/news/politica/kelemen-hunor-despre-amendamentele-privind-ridicarea-obligativitatii-purtarii-mastii-nu-stiu-populism-iresponsabilitate-1_60355a045163ec4271495e31/index.html

 *** *** *** ***

Marian Zlotea, fost europarlamentar PDL condamnat la 8 ani și jumătate de închisoare, s-a predat în Italia la Bologna

https://www.g4media.ro/marian-zlotea-fost-europarlamentar-pdl-condamnat-la-8-ani-si-jumatate-de-inchisoare-s-a-predat-in-italia-la-bologna.html

 Noi achitări în dosare DNA: Fratele unuia dintre denunțătorii Elenei Udrea scapă cu ajutorul CCR / Fostul primar Cristian Poteraș, achitat pentru o mită de 250.000 de euro și 857.800 de dolari. Deciziile nu sunt definitive
https://www.g4media.ro/noi-achitari-in-dosare-dna-fratele-unuia-dintre-denuntatorii-elenei-udrea-scapa-cu-ajutorul-ccr-fostul-primar-cristian-poteras-achitat-pentru-o-mita-de-250-000-de-euro-si-857-800-de-dolari-decizi.html

 Propaganda românească e a unei țări care își râde de propria istorie, câţiva nechezol (înlocuitori de intelectual) şi ultraşi cugetând prea sinucigaş autocritic în postromânism:

http://propinatiu.ro/carti

 Conform instrucţiunilor, Brâncuşi trebuie privit în anumit fel, chiorâş.

"În România, arta lui Constantin Brâncuși este privită în special din perspectiva naționalistă și sunt ignorate tocmai acele aspecte care îi oferă importanță la nivel internațional. Succesul sculptorului nu a venit datorită prelucrării unor motive populare, ci dintr-o “relație salvatoare cu tehnologia”, în condițiile în care arta modernă din România a fost în mare parte imună la tehnologie. "

24.04.2018 Cum trebuie să îl privim pe Brâncuși — interviu cu directorul Muzeului de Artă Contemporană

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/cum-trebuie-sa-il-privim-pe-brancusi-interviu-cu-directorul-muzeului-de-arta-contemporana-918288

 Drama a zeci de români care au denunţat că sunt exploataţi în Italia. „Nu vă convine, valea la voi acasă”

https://adevarul.ro/news/eveniment/drama-zeci-romani-denuntat-exploatati-italia-nu-convine-valea-acasa-1_6034a07e5163ec427144664a/index.html

*** *** *** *** *** *** *** ***

La banii lui, un star postmodern îşi poate permite să meargă la notariat cu partenera şi să certifice în prealabil că e act consensual.

"Ea l-a acuzat pe actor de viol şi agresiuni sexuale, fapte care ar fi avut loc la domiciliul parizian al vedetei, un hotel privat din arondismentul 6, la datele de 7 şi 13 august 2018."

Actorul francez Gerard Depardieu a fost inculpat pentru viol

https://www.g4media.ro/actorul-francez-gerard-depardieu-a-fost-inculpat-pentru-viol.html

 " Walther Konschitzky, unul dintre cei care dădeau informații Securității despre Herta Muller, după cum afirma chiar scriitoarea, a  fost numit de un politician USR în echipa de coordonare științifică a Muzeului Satului Bănățean."

Informatorul Securității în cazul Herta Müller, specialist USR
https://www.cotidianul.ro/turnatorul-hertei-muller-specialist-usr/

 Herta Müller, Mereu aceeaşi nea şi mereu acelaşi neică, traducere de Alexandru Al. Şahighian, Editura Humanitas Fiction, 2011. 

nr. 420, 1-7 martie 2012: Aceeaşi Herta

https://dilemaveche.ro/sectiune/carte/articol/aceeasi-herta

 Echipă științifică pentru Muzeul Satului Bănățean: un peisagist, un arhitect, un scriitor, un etnolog și un designer
https://www.tion.ro/stirile-judetului-timis/echipa-stiintifica-pentru-muzeul-satului-banatean-un-peisagist-un-arhitect-un-scriitor-un-etnolog-si-un-designer-1392674/

 Des monuments et des hommes - Japon, le temple du Daitoku-Ji
https://www.arte.tv/fr/videos/048555-003-A/des-monuments-et-des-hommes/

 "Adolescentul miop, Liceanul Neascultător care a citit o mie de cărţi bune, nu prea are vreun avantaj la noi, nici măcar la bac", zise bibliotecarul Borges. "Numai prostii debitaţi!", îl şterse inspectoarea din Friends şi de pe grupuri. Consolare, listele clasice de cărţi bune:

https://propinatiu.wordpress.com/lista-lui-propinatiu

Carte străina clasică gratuită:

https://archive.org/details/fav-camelian_propinatiu?sort=creatorSorter

*** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***

miercuri, 17 februarie 2021

Tăierea sporurilor bugetarilor şi eliminarea pensiilor speciale, spre Paştele Cailor

 Revista presei

Nimeni nu lua în serios un asemenea demers. Clasa politică şi cea intelectuală nu au dat încă un Nicolae Bălcescu, dar subfinanţează transpartinic Edu-Cultura. Încă din 1996 s-a văzut, în oligopedagogia noastră, că tocmai răsprofii sunt mai nesimţitori cu bugetul Educaţiei.

Adevărul: Tăierea sporurilor bugetarilor şi eliminarea pensiilor speciale, spre Paştele Cailor

https://adevarul.ro/news/politica/taierea-sporurilor-bugetarilor-eliminareapensiilor-speciale-pastele-cailor-1_602c03ad5163ec42710fa484/index.html

 Frumosul titlu e din 17 februarie 2021, 04:02. În amurg, au venit ştiri incredibile.

 Chiar se schimbă ceva. Dacă parlamentarii au fost capabili de asemenea sacrificii dureroase, pot renunţa şi alţii la sugrumarea fondului de pensii...
BREAKING Parlamentul a aprobat eliminarea pensiilor speciale ale senatorilor și deputaților / UDMR, singurul partid care nu a votat

https://www.g4media.ro/breaking-parlamentul-a-aprobat-eliminarea-pensiilor-speciale-ale-senatorilor-si-deputatilor-udmr-a-anuntat-ca-voteaza-impotriva.html

 România ar trebui să valorifice extern o asemenea ştire senzaţională, pentru primirea în Schengen.

Parlamentarii raman fara pensii speciale. Deputatii si senatorii au adoptat proiectul de lege cu 357 de voturi "pentru"

https://ziare.com/ludovic/stiri-ludovic/livevideo-plenul-reunit-al-camerei-si-senatului-dezbate-miercuri-eliminarea-pensiilor-speciale-ale-parlamentarilor-1662798

Abia azi, renunţând la pensiile speciale, parlamentarii au arătat că pricep mesajul transmis de electorat prin votarea a orice altceva decât partidele care au dezamăgit ţinute la putere. Dar e nevoie de de curaj şi poate sprijin în stradă abia de acum încolo.

 *

O pacienta de 74 de ani, bolnava de COVID-19, a murit dupa ce ambulanta care o transporta s-a rasturnat. Era dusa la Buhusi pentru ca la Buzau nu erau locuri la ATI

https://ziare.com/stiri/eveniment/pacienta-cu-coronavirus-a-murit-dupa-ce-ambulanta-s-a-rasturnat-1662739

 "La nivelul judeţului Constanţa există 3 autoscări, repartizate astfel încât să acopere întreaga zonă de competenţă, astfel: Cernavodă, Medgidia şi Constanţa."

O femeie a murit sărind de la et. 6, locuința fiind cuprinsă de flăcări. Pompierii nu au avut scară!

https://romanialibera.ro/actualitate/o-femeie-a-murit-sarind-de-la-et-6-locuinta-fiind-cuprinsa-de-flacari-pompierii-nu-au-avut-scara-837162

Cât costă salteaua gonflabilă care ar fi putut salva viața femeii din Constanța. Prețul e ireal

https://playtech.ro/stiri/cat-costa-salteaua-gonflabila-care-ar-fi-putut-salva-viata-femeii-din-constanta-pretul-e-ireal-281355

 Precum la autostrada spre Moldova, nonşalanţa cu care se amână adăugarea şoselelor româneşti de acces, ţine de mentalitatea că numai infrastructura spre UE rămâne prioritară, iar influencerii se vor mira că merg voturi 2024 de la Drulă la AUR.

"Drumurile de legătură de la pod spre Brăila, Jijila şi Măcin ce totalizează peste 20 de km nu sunt autorizate nici până astăzi, deşi contractul este semnat din ianuarie 2018.  Decizia de expropriere pentru exproprierile suplimentare încă nu a fost emisă, iar procedura de revizuire a acordului de mediu se prelungeşte nepermis de mult. Dacă o autorizare în această toamnă ar fi permis la limită finalizarea drumurilor în acelaşi timp cu podul, în condiţiile actuale, autorizarea lucrărilor abia la primăvară va împinge finalizarea lucrărilor de drum în anul 2023 şi transformarea podului într-un muzeu de 2 miliarde de lei."

Podul peste Dunăre, noi date de pe şantier. Sunt pregătite instalaţiile pentru lansarea cablurilor principale

https://adevarul.ro/locale/tulcea/podul-dunare-date-santier-pregatite-instalatiile-lansarea-cablurilor-principale-video-1_602cc7d85163ec4271144490/index.html

...Între schimbarea managementului și relocare există o legătură, explicată chiar de un profesor intervievat de Europa Liberă. „Administrația Clădirilor cu Risc Seismic ne-a anunțat că „Ghe. Șincai” nu se găsește pe nicio listă a clădirilor cu risc seismic. Clădirea a fost consolidată în 1994 de Metrorex, pentru că prin lucrările pe care le-a făcut a influențat pânza freatică și atunci au consolidat. E foarte ciudat e că timp de 7 ani de zile, de când facem noi demersuri pentru reabilitare, primăria nu a zis nimic și acum vrea să ne mute”, spune profesorul de matematică Valentin Nicula, care crede că inspectoratul ar fi numit această echipă tocmai pentru ca primăria să poată reloca liceul...

Epopeea de la Colegiul „Șincai”. Acord între primărie și inspectoratul școlar, girat de ministrul Cîmpeanu
https://romania.europalibera.org/a/epopeea-de-la-colegiul-%C8%99incai-acord-%C3%AEntre-prim%C4%83rie-%C8%99i-inspectorat-girat-de-ministrul-c%C3%AEmpeanu/31106317.html

*** *** *** ***

La moartea lui Pacepa, fondator al corupţiei contemporane în politica românească

https://adevarul.ro/news/eveniment/la-moartea-pacepa-fondator-coruptiei-contemporane-politica-romaneasca-1_602b84815163ec42710ba46d/index.html

Palestinian Authority accuses Israel of failing to transfer COVID vaccines to Gaza

https://www.haaretz.com/middle-east-news/palestinians/west-bank-covid-vaccine-rollout-on-hold-as-gaza-still-awaits-first-shipment-1.9542113

Trendul e ca denumirea să devină "Muzeul ororilor totalitare, iar localizarea să evite Jilava, Canalul Morţii sau Închisoarea Piteşti.

Alexandru Groza, numit manager al Muzeului Ororilor Comunismului
https://romania.europalibera.org/a/alexandru-groza-numit-manager-al-muzeului-ororilor-comunismului/31106106.html

 Oricum bacul nu cere cărţi citite, şcoala nu mai poate forma cititori şi nu mai avem nevoie de târguri de carte.
CCR s-ar putea pronunța miercuri cu privire la trecerea gratuită a terenului de 46 de hectare de la Romexpo la Camera de Comerț
https://www.g4media.ro/ccr-s-ar-putea-pronunta-miercuri-cu-privire-la-trecerea-gratuita-a-terenului-de-46-de-hectare-de-la-romexpo-la-camera-de-comert.html

*** *** *** *** *** *** *** ***

Harpsichord
https://fr.wikipedia.org/wiki/ Harpsichord

 Virginals
https://en.wikipedia.org/wiki/Virginals

 Clavicord
https://ro.wikipedia.org/wiki/Clavicord

 Gustav Leonhardt: Bach - The Well-Tempered Clavier, Book I: Prelude and Fugue No. 1 in C Major, BWV 846

https://www.youtube.com/watch?v=UraPLVDKJC8&list=PLiZMdueqtTria0JUU_ojhLK0e0CorTuEK&index=1

 Pagini uitate

 28 01 2016 Mult aşteptata Expoziţie Aurel Popp s-a deschis la Muzeul de Artă Satu Mare

https://www.informatia-zilei.ro/sm/mult-asteptata-expozitie-aurel-popp-s-a-deschis-la-muzeul-de-arta

 "Atelierul se află într-o clădire construită de pictorul sătmărean Aurel Popp (1879 - 1960), între anii 1934 - 1935 şi care a funcţionat ca atelier de creaţie până la moartea artistului, în 1960. După această dată, clădirea a fost folosită ca depozit de materiale de construcţii."

Atelier Memorial "Aurel Popp"

http://ghidulmuzeelor.cimec.ro/id.asp?k=735&imgord=1&-Atelier-Memorial-Aurel-Popp-SATU-MARE

 Aurel Popp

https://descoperindarta.wordpress.com/2012/09/11/aurel-popp/

 "Adolescentul miop, Liceanul Neascultător care a citit o mie de cărţi bune, nu prea are vreun avantaj la noi, nici măcar la bac", zise bibliotecarul Borges. "Numai prostii debitaţi!", îl şterse inspectoarea din Friends şi de pe grupuri. Consolare, listele clasice de cărţi bune:

https://propinatiu.wordpress.com/lista-lui-propinatiu

Carte străina clasică gratuită:

https://archive.org/details/fav-camelian_propinatiu?sort=creatorSorter

*** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***

Leguma genială plină de vitamina C. Toți românii trebuie să o consume, ce beneficii secrete are

https://playtech.ro/stiri/leguma-geniala-plina-de-vitamina-c-toti-romanii-trebuie-sa-o-consume-ce-beneficii-secrete-are-281291

vineri, 15 februarie 2019

Se ascute lupta anticorupţie: după ce au scos din Friends anteniştii, elimină acum scriitorii care tac civic


Revista Presei
*
Kovesi: Am recuzat-o pe Adina Florea si pe seful ei. Decizia este la Augustin Lazar si adjuncta lui

Seful Sectiei de investigare a magistratilor a respins cererea lui Kovesi de recuzare a Adinei Florea (Surse)

Pare încântat de chestie şi se amuză cu porecla Pinocchio. Ca politician patriot, Ponta trebuia să facă un comentariu privind imaginea României între Chişinău şi Belgrad, după pactul petrolier Merkel-Putin.
Fostul premier Victor Ponta, la Parchet, pentru a fi audiat în dosarul Kovesi: Am fost citat ca martor, din fericire. Nu o să mint pentru nimeni, niciodată

SURSE Timmermans i-a transmis lui Dăncilă că OUG pentru contestația în anulare e ”linie roșie”. Semne de întrebare legate de posibila adoptare a ordonanței în ședința de guvern de azi

Întrebarea e dacă Tăriceanu şi Meleşcanu pricep în ce i-a băgat Dragnea, via Belgrad, ca responsabili pe Externe.
Dosarul Kovesi: Germania cere Comisiei Europene declanşarea „opţiunii nucleare“ împotriva României

Miza nu mai e Kövesi, ci axa Belgrad-Chişinău-Minsk-Moscova!  Scriitorii români care tac, şi acum, trimit tineretul să ia în serios doar Raftul Denisei.
Liviu Pleșoianu cere expulzarea ambasadorului Hans Klemm

Până unde merge Cristoiu:
Kovesi se va duce la parchet, va fi un nou prilej de autovictimizare. Telefonul de ora 9:00

Dar Nistorescu:
Kovesi, între România și Europa

Dar Ghilezan de la ziarul Capsali:
Guvernul are datoria de a-i face mapa profesională Laurei Codruța Kövesi

Ion Cristoiu ar putea să o consilieze să vină în Ţară, la A3, la Gâdea şi Badea.
Udrea, despre Kovesi: Începe să vină vremea normalităţii. Bun venit în „clubul penalilor“. Eu şi familia mea i-am dat cadouri de peste 200 de euro

Semnificativ de unde au venit like-urile primite pentru acest atac dat când era mai util Belgradului:
Robert Turcescu o ACUZĂ pe Kovesi de IPOCRIZIE: „Victimizare și joc politic previzibil!”

Cazul Kovesi: Tabloul si caricatura. Cine urmeaza?

*** *** *** ***
Exemplul Panorama, trecut prin parlament, e un model pentru licitaţii locale, mai ales când furnizorul e şi extern!

Ministrul transporturilor trebuie să fie moldovean, fiindcă nu e autostrada Alexandria-Craiova prioritate naţională.

O mişcare inteligentă, pentru că Ponta pare mai anticorupţie decât Orban şi suflă voturile PNL.
Abonaţi la sinecuri. Surse: Ca să scape de Crin Antonescu, PNL îi face loc pe lista pentru Bruxelles soţiei, Adina Vălean

Da, dar noi suntem pe axa Moscova-Minsk-Chişinău-Bucureşti-Belgrad!!!
Le Parlement européen condamne le « recours disproportionné à la force » contre les manifestants

Mă aşteptam să preia şi... România liberă comunicatul!
Andrei Năstase: Republica Moldova este sub asediu!

Nicolae Iorga
Sufletul românesc în Basarabia după anexarea din 1812

Propaganda românească e a unei țări care își râde de propria istorie, favorizând jocul separatist. Eroarea de a gândi prea autocritic momente istorice e comună. Se observă și la Armand Hrestic, în tetralogia Războiul Sfânt, abandonată în 1997-2003:

* De recitit:
Cele 4 milioane de euro ale lui Codrin Ștefănescu :Rise Project
https://www.riseproject.ro/articol/cele-4-milioane-de-euro-ale-lui-codrin-stefanescu/

Frica e că dacă iese Cioloş cu Tricolorul, Dragnea trebuie să se delimiteze de Hunor!
Noi dovezi care îl 'îngroapă' pe Cioloş: Documentul care atestă că a fost lider în partidul lui Funar

A uitat să ceară şi pensie specială, că Dăncilă are de unde da.
Dan Voiculescu, presiune pe Liviu Dragnea și PSD: Vrea OUG cu contestație în anulare și pentru cei condamnați de tribunale și curți de apel, nu doar de completurile de 5 de la Înalta Curte
https://www.g4media.ro/dan-voiculescu-presiune-pe-liviu-dragnea-si-psd-vrea-oug-cu-contestatie-in-anulare-si-pentru-cei-condamnati-de-tribunale-si-curti-de-apel-nu-doar-de-completurile-de-5-de-la-inalta-curte.html
*** *** *** *** *** *** *** ***
Mircea Cărtărescu: „Mor cu ei de gât sau trăiesc liniștit?“

Excelent începută această serie de interviuri! Modelul moral-civic de la Sibiu tinde a devenit etalon. Am prieteni tineri, care nu mai vor să emigreze şi, după ce au scos din Friends anteniştii, elimină acum scriitorii care tac civic, socotindu-i de partea puterii corupte.
Radu Vancu: „O absență la vot în 2020? Se va pleca din țară ca după mineriadele din ‘90”
*** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***