Se afișează postările cu eticheta muzeu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta muzeu. Afișați toate postările

sâmbătă, 25 iulie 2026

Cine mai știe a cui o fi de fapt presa tot mai măruntă din România!

Încă în pijama, părintele Damian, negăsind din search patriarh 75 ce expecta pe dipolul G4m-Gândul, Ziare.com, Hotnews, Libertatea etc.,  scăpă un „a cui plm e presa română?”, dar luându-și seama hotărî imediat să facă drept autopedeapsă 50 de genuflexii și 20 de flotări, iar pe termen lung, în campania electorală anticipată, să pledeze pentru un... vot de protest, de la spovedanii, înțelegând că nimeni n-are chef să vină comunismul înapoi, dar o declară ca și cum ar aduce injurii legale constituțional clasei politice și cui a format-o dându-i și diplome!

Literar gândind ca Jenel Noveanu, precum partea foarte ortodoxă a electoratului, dacă Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul BOR, gestiona autostrăzile, atunci era deja funcțională A3 între Ploiești și Brașov, iar Muzeul Național de Istorie n-ar mai fi stat în reparații din 2002 (!) încoace.

Daca nu îl atacă, principalele ziarele online îl ignoră totuși ostentativ pe sărbătorit, apoi iese la rampă vreun diplomectual, universitar chior în țara orbilor, se miră de ce iese din urne, și ce popor aurist avem!

22 07 2026 De ziua Patriarhului Daniel îi urez curajul de a se retrage

https://adevarul.ro/blogurile-adevarul/de-ziua-patriarhului-daniel-ii-urez-curajul-de-a-2545006.html

22 07 2026 Cuvânt aniversar al Mitropolitului Basarabiei la împlinirea vârstei de 75 de ani a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel

https://mitropoliabasarabiei.md/75-de-ani-a-preafericitului-parinte-patriarh-daniel/

„Tocarea foarte fină uniformizează compoziția, în timp ce tocarea mare lasă textura cărnii vizibilă și pune în valoare calitatea ingredientelor.”

21 07 2026 Cum recunoști un cârnat de calitate? Detaliul pe care puțini îl observă

https://g4food.ro/cum-recunosti-un-carnat-de-calitate-detaliul-pe-care-putini-il-observa/

„Întrebat ce face pentru a dormi mai bine, Haaland a vorbit atât despre ochelarii care blochează lumina albastră, cât și despre un obicei mai puțin obișnuit: își lipește buzele cu bandă adezivă în timpul nopții, cu scopul de a respira pe nas în timpul somnului. Totuși, deși respirația nazală are avantaje față de respirația pe gură, specialiștii nu recomandă lipirea buzelor în timpul somnului ca metodă de rutină.”

Claudiu Năsui: Bulgaria a depășit România la puterea de cumpărare și nu numai. Și iată cum ajunge ajungem încet codașii Europei peste tot!

https://ziaristii.com/noi-si-bulgaria/

Pe 20 iulie a fost intens cinstită de ziua de naștere memoria poetului Adrian Păunescu, ale cărui momente de restituire a cântecelor patriotice interbelice aveau audiență maximă în Bucovina și Basarabia tovarășului Brejnev. Observatorii n-au stat degeaba.

 23 07 2026 Fbk, Vladimir Tismăneanu ridică problema:

„Nimeni nu a cântat dictatura totalitară a lui Nicolae Ceaușescu cu fervoarea ecstatică a lui Adrian Păunescu. Chipul său s-a indentificat, voluntar si pentru eternitate, cu acela al regimului criminal si ilegitim. In inima Capitalei, in parcul Grădina Icoanei, se află bustul său. Nimeni nu pare revoltat, indignat, frământat, consternat. Național-socialismul a fost o oroare. Indubitabil. Dar a fost "socialismul național" mai bun? Inclusiv acela știut sub numele de "Gândirea Ceaușescu".”

Iar ICCMER o rezolvă a doua zi! De la un singur buton, mai toată presa preia motamo comunicatul, fără altă atitudine, fie ea și una mai pro.

24 07 2026 IICCMER solicită retragerea bustului lui Adrian Păunescu din Parcul Grădina Icoanei: „A avut un rol important în promovarea cultului personalității lui Nicolae Ceaușescu”
https://ziare.com/iiccmer/retragere-bust-adrian-paunescu-parc-gradina-icoanei-2026065

E clar că cercetătorii se plictisesc, pentru că investigarea crimelor comunismului din România practic s-a încheiat concluzionându-se că la Pitești s-au torturat niște extremiști, n-a știut nici Securtitatea, nici Partidul.

Marius Oprea: 29 10 2020 Istoria fără perdea / Mădălin Hodor de la CNSAS sare de la ”căcații cu ochi”, cum îi socotea pe deținuții de la Pitești, la gîtul Patriarhului Daniel

https://www.mediafax.ro/editorialistii/istoria-fara-perdea-madalin-hodor-de-la-cnsas-sare-la-gitul-patriarhului-daniel-19720079

„Am vorbit cu Mihai Demetriade, cercetătorul CNSAS, despre de ce „experimentul Pitești” nu a fost unic, așa cum se susține. S-a întâmplat și în alte lagăre și închisori, iar una dintre cauze este comportamentul specific al legionarilor.”

19 02 2020 Violența specifică a legionarilor români a dus la ororile de la Pitești
https://www.vice.com/ro/article/7kzwxz/adevarul-despre-ororile-din-experimentul-pitesti

Ororile de la Pitești. Interviu cu cercetătorul CNSAS, Mihai Demetriade

https://www.rfi.ro/social-115463-ororile-de-la-pitesti-interviu-cu-cercetatorul-cnsas-mihai-demetriade

A doua zi, de frica vreunui miting la bustul Poetului Național nr 2, doar Adevărul vine cu ceva nou, un poster made in AI, care nu putea fi comandat decât de cine a cerut o imagine cu o macara pe care scrie ICCMER (macaragiul neputând fi decât directorul Dorel Șandru, potențial viitor șef al Academiei) și care ridică statuia pe soclul căreia este pusă inscripția „Tot ce-i românesc nu piere!”, iară nu vreun omagiu ceaușist.  Mesajul evident fiind: uite că piere! Ne ocupăm noi specialiștii de trebșoara aiasta! De patriotism ca cel ucrainean nu e nevoie, că ne apără NATO.

            25 07 2026 Simbolurile nu sunt neutre. De ce bustul lui Adrian Păunescu poate fi înlăturat legal

            https://adevarul.ro/blogurile-adevarul/simbolurile-nu-sunt-neutre-de-ce-bustul-lui-2545592.html

            De notat în Spät-postromânism că „Tot ce-i românesc nu piere!”, de Centenarul Marii Uniri de la 1918, fuse la Sala Palatului în 23 octombrie 2018 un spectacol Tudor Gheorghe cu Orchestra și Corul Concertino din Chișinău (!), pe când Biblioteca Digitală a Bucureștiului era scoasă, bre, dupe net să nu putem ceti pe Iorga și pă istoricii ardeleni, bucovineni sau basarabeni, iară Muzeul Național de Istorie era, ca și azi, ținut din 2002 în reparații. Aha, același Tudor Gheorghe, care a cântat și „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane”! Pe de altă parte, asistăm la o schimbare de paradigmă, fiind atacată feroce și Europa Liberă cea dealtfel desființată de Trump. Pentru că specialiștii în Exilul marilor români știu ei foarte bine că desțăratul cântăreț Jean Moscopol, patriot deci extremist periculos, a lucrat și a tot cânta o vreme la oficina CIA, cum o numeau securiștii, din RFG! Epigramist înnăscut s-a luat și de divinul Sadoveanu sau de regretatul Petru Groza, poate și de cea mai puternică femeie din lume!

             „Se spune că, la spectacolele din America, cu săli arhipline, Jean Moscopol, care niciodată nu şi-a uitat pământul natal, de fiecare dată, începea şi sfârşea cu acel cântec celebru despre „românul care nu piere şi nici nu va pieri".

            03 04 2018 Cuvântul, Lazăr Lădariu – „Tot ce-i românesc nu piere/ și nici nu va pieri!

Jean Moscopol - Tot ce-i românesc nu piere

https://www.youtube.com/watch?v=OxklTWmRQpw

„În țara-n care m-am născut/ Astăzi e totul trist și mut...”

Jean Moscopol - "În ţara-n care m-am nascut"

https://www.youtube.com/watch?v=bgDcVbWNZ8U&list=PLEZSF60L7EFo&index=2

26 02 2026 Astăzi despre: Artistul care a marcat o epocă: Jean Moscopol. Un ghimpe împotriva mai-marilor vremii, demn continuator al marelui Constantin Tănase, atunci când rușii chiar te ucideau. Elvira Popescu, stabilită la Paris, l-a ajutat să plece din țară

https://www.ziaruldevrancea.ro/timp-liber/astazi-despre-artistul-care-a-marcat-o-epoca-jean-moscopol.-un-ghimpe-impotriva-mai-marilor-vremii-demn-continuator-al-marelui-constantin-tanase-atunci-cand-rusii-chiar-te-ucideau.-elvira-popescu-stabilita-la-paris-l-a-ajutat-sa-plece-din-tara? 

Wiki zice că încă din 2022 a început... demitizarea. Pretutindeni Cenzura se face cu securiști mediocri. În capodopera „Maestrul și Margareta”, moscoviții sunt ridiculizați cu umor ucrainean ca din Gogol! Exemplul e însă dat să mai demoleze românii pe careva blacklistat.

05 06 2026 Statuia scriitorului rus Mihail Bulgakov, pusă la pământ la Kiev: Autoritățile ucrainene o consideră un „simbol al politicii imperiale ruse”

https://www.g4media.ro/statuia-scriitorului-rus-mihail-bulgakov-pusa-la-pamant-la-kiev-autoritatile-ucrainene-o-considera-un-simbol-al-politicii-imperiale-ruse.html

Mikhail Bulgakov

https://en.wikipedia.org/wiki/Mikhail_Bulgakov

 07 06 2026 ateism pueril încă existent pe pagina DEX:

https://dexonline.ro/cuvantul-zilei/2026/05/25

O parte din voturile pentru extremiști vin ca reacție la astfel de provocări crezute subtile. Radu Borza, matematician președinte al Asociației dexonline (2012-prezent), la cuvântul zilei „cretin”, pune o integrală în pătrat între cre și tin, rezultând astfel un logo pentru creștin.

https://www.contributors.ro/author/radu-borza/

Se poate înveseli tot globul. Situațiunea poate inspira un nou Caragiale, pentru un film de Oscar.

... Liberalii lui Bolojan par legați de mâini și de picioare. Au în casă un musafir nepoftit care, când i-au spus să plece, i-a dat în judecată și a câștigat. Așa că trebuie să-l găzduiască fie că le place, fie că nu. Și ca povestea să fie completă, musafirul s-a apucat să facă și modificări prin casă. Deși PNL are deja o platformă doctrinară votată la Congresul din 2025, „puciștii” spun că nu le mai place și vor alta. O numesc platforma liberal-conservatoare, cea care ar trebui să aducă partidul pe drumul cel bun...

21 07 2026 PNL, condus cu securea Justiției deasupra capului
https://www.cotidianul.ro/pnl-condus-cu-securea-justitiei-deasupra-capului-analiza/

Interesant unde au dus atacurile la Eminescu și istoria națională, pornite prin 1997-1998 ca postromânism, adăugându-se și contra BOR la apariția Catedralei Mântuirii Neamului. Presa auristă publică autobiografii celebre. Măcar înțelegem de ce Phoenix e blacklistat precum Tudor Gheorghe.

02 08 2025 In memoriam Nicu Covaci. Un interviu-testament cu liderul Phoenix: Mama a fost basarabeancă și tata a fost legionar! A stat zece ani în închisorile comuniste

https://www.activenews.ro/stiri/In-memoriam-Nicu-Covaci.-Un-interviu-testament-cu-liderul-Phoenix-Mama-a-fost-basarabeanca-si-TATA-A-FOST-LEGIONAR-A-stat-zece-ani-in-inchisorile-comuniste-191068

11 06 2026 Celebrul Ovidiu Lipan Țăndărică de la Phoenix, cu părinții la fel ca Nicu Covaci: Mama basarabeancă și tatăl legionar! Tata a stat 4 ani la Canal și apoi a fugit din țară. Trebuie să punem capăt neomarxismului. E ca un păianjen enorm peste România!

https://www.activenews.ro/stiri/Celebrul-Ovidiu-Lipan-Tandarica-de-la-Phoenix-cu-parintii-la-fel-ca-Nicu-Covaci-Mama-basarabeanca-si-tatal-legionar-Tata-a-stat-4-ani-la-Canal-si-apoi-a-fugit-din-tara.-Trebuie-sa-punem-capat-neomarxismului.-E-ca-un-paianjen-enorm-peste-Romania-205830

15 07 2026 Gabriel Liiceanu: Meditaţie despre gunoaie

https://www.contributors.ro/meditatie-despre-gunoaie/

... „Strigoii noștri” se intitulează cel mai recent volum semnat de Gabriel Liiceanu, la Humanitas. Sunt „Texte civice”, cum le numeşte el, textele unui intelectual care nu a evitat niciodată implicarea, chiar dacă civismul său neînduplecat i-a atras, la rându-i, critici...

16 07 2026 După 36 de ani, de ce fel de conducători avem, totuşi, parte? Interviu cu Gabriel Liiceanu

https://www.youtube.com/watch?v=YL5BmZZCZYc

Dacă facem un pas înapoi și gândim fără ură și părtinire, calm, observăm că Securitatea, prin funcțiile ei normale de păzire a interesului național, de fapt ar fi trebuit să-i strecoare printr-un filantrop lui Culianu o sumă consistentă (!), ca să reușească în cariera lui, evidentă deja, de urmaș al lui Mircea Eliade, fără a-și mai toca timpul, nervii și energia cu nimicuri. Astfel de politici normale rațional, să fie adoptate ar fi de minune și azi, dacă tot la nivel de locotenent major se vor fi întocmind dosarele intelectualilor remarcabili.

 18 07 2026 Daniela Dumbravă: Documente Ioan Petru Culianu – refugiat și dizident (I) Pașaportul pentru Italia

https://www.contributors.ro/documente-ioan-petru-culianu-refugiat-si-dizident-i-pasaportul-pentru-italia/

Excesele correctitudinare era evident încă din 2011 că vor genera reacțiune, voturi pro-extremism, inclusiv trumpiste.

20 07 2026 Ioan Aurel Pop răbufnește împotriva nebuniei ”woke”: Directorul Muzeului de Artă a schimbat numele tablourilor cu Țigănci ale lui Grigorescu în ”Femei Rome” - ”Astea-s niște prostii. Această formă de corectitudine politică este cenzură într-o dictatură”

https://www.activenews.ro/stiri/Ioan-Aurel-Pop-rabufneste-impotriva-nebuniei-woke-Directorul-Muzeului-de-Arta-a-schimbat-numele-tablourilor-cu-Tiganci-ale-lui-Grigorescu-in-Femei-Rome-Astea-s-niste-prostii.-Aceasta-forma-de-corectitudine-politica-este-cenzura-intr-o-dictatura-206779

Pe de altă parte, trendul e spre exclusivism totalitar.

... Petrișor Peiu îl acuză pe Sorin Grindeanu că se erijează în instanță morală, în timp ce teza sa de doctorat este „cea mai grea de găsit carte de pe planetă”, iar autorul ei „este una și aceeași persoană cu ministrul transporturilor care se lăsa purtat cu luxoase avioane private tocmai la Monaco”, referire evidentă la zborurile cu avioane puse la dispoziție de Nordis....

21 07 2026 Petrișor Peiu îl amenință pe Sorin Grindeanu cu revocarea din funcția de președinte al Camerei Deputaților

https://www.cotidianul.ro/petrisor-peiu-il-ameninta-pe-sorin-grindeanu-cu-revocarea-din-functia-de-presedinte-al-camerei-deputatilor/

 

*** ***

Nu se ceartă niciodată popoarele, ar fi un fel de rasism, ci doar elitele politice și intelectuale. Așezămintele Brătianu cad orbitor de evident în răspunderea liberalilor, puciști sau nepuciști. S-ar putea implica și destule vipuri influente. De pildă, Vosganian de la Uniunea Scriitorilor sau Cioroianu de la Biblioteca Naționale. 

19 07 2026 Fbk, Retro: „Niciun popor nu știe mai bine să-și bată joc de propria istorie așa cum o facem noi, românii.”

 De comparat cu ce oferă online la noi Biblioteca Nationala sau Biblioteca Academiei.

Farkas Jenő: O digitecă impresionantă.  Corespondență din Budapesta

https://romanialiterara.com/2020/06/o-digiteca-impresionanta-corespondenta-din-budapesta/

 Pe Amazon, una dintre cele mai frumoase coperte ce s-au compus vreodată.

https://www.amazon.com/Hannah-Arendt-Martin-Heidegger-Histoire/dp/2228904678

Hannah Arendt et Martin Heidegger: Histoire d'un amour

Antonia Grunenberg (Author), Cédric Cohen-Skalli (Translator) Payot 2009

 Putin Netanyahu Trump habar niște nimeni n-are că războiul lasă cel mult urme literare, unde dai și unde crapă, planeta fiind o entitate vie, Henriqueta Lisboa (braziliancă): no, caută tu volumele Prisioneira da Noite (1941), A Face Lívida (1945) și Flor da Morte, 1949.

Denkwürdigkeiten eines Antisemiten O carte inimitabilă, pentru că nu ai aceeași experiență de viață și talentul sau hărnicia nu te pot ajuta. Scoasă ca pe un prunc genial la bătrânețe, abia în 1979, ca un miracol, la un autor inegal, boem, împrăștiat spre orice, matein. Obligatorie pentru cel care chiar vrea să înțeleagă ceva din România Regală Mare, al cărei farmec tainic de mega-Lwów se sprijinea pe contribuția minoritarilor:

Gregor von Rezzori - Memoriile unui antisemit, Humanitas 2008 

S-a mai tradus: Gregor von Rezzori - Zăpezile de altădată, Humanitas 2012

Probabil va urma Ein Hermelin in Tschernopol. Ein maghrebinischer Roman, 1958.

04 12 2015 Radu Mareș: Toposul magic Cernopol

https://www.observatorcultural.ro/articol/toposul-magic-cernopol/

Pe când era pedepsit administrativ la Canal la Peninsula, așteptând la clubul excavatoriștilor sovietici îmbarcarea pentru Onești, zekul Marius Ghizdavu, zice Armand Hrestic că pe Internet Archive a citit și Gregor von Rezzori -  Maghrebinische Geschichten, râzând cu poftă de câtă istorie înțelege la 1953 Vestul din tragedia Estului.

Eva Behring, Scriitori români din exil (1945-1949). O perspectivă istorico-literară, trad. Tatiana Petrache, Lucia Nicolau, col. ,,Critică şi istorie literară”, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 2001

 Florea Firan, Constantin M. Popa, Literatura diasporei, Editura Poesis, Craiova, 1994

Precum sub ceaușism, vom regreta timpul pierdut la spectacolul corupției, incompetenței, nesimțirii și inculturii. Măcar acum știm că a fi incult după globalizarea webară e o opțiune a pământeanului. Consolare în toate, listele clasice de cărți bune:

https://propinatiu.wordpress.com/lista-lui-propinatiu

Carte străina clasică gratuită:

https://archive.org/details/fav-camelian_propinatiu?sort=creatorSorter

De când asist la acest măcel sălbatic pornit în Est, apoi și în Levant, de netolerat în secolul XXI al super-tehnologiilor, citesc din Armand Hrestic - Războiul Sfânt (vol. I-IV), un fel de Lev Tolstoi - Război și Pace, cu naratologie încâlcită din proiect să te plictisești de la Joyce și Musil până la Pynchon și să abandonezi.

https://archive.org/search?query=Hrestic

http://propinatiu.ro/carti 

*** *** *** ***

Criteriul estetic salvator canonic e cum ar fi să fie prescripția la mega-borfașii de după Aia din Decembrie.

Cronică de familie, ai?!... Prin demonizarea elitelor care au făcut România Regală Mare, Petru Dumitriu a justificat literar la 1957 nu numai Romlagul stalinist de până-n Canal, ci și pe cel 100% românesc din 1958-1960. Concomitent, Tudor Arghezi sprijină colectivizarea violentă, nimicirea chiaburilor, cu volumul „1907 – Peizaje”.

Se autodetona o dronă navală ucraineană în Portul Constanța, după ce alta explodase în Galați la blocuri, tot deturnată, hm, dar eruditul Mihnea Bazalau se uita rar la tembelizor. În schimb sta ades pe netărău, cum și acum cu doctoranzii săi, care îl porecleau Muhală Muistu, după cum își alesese singur identitatea de trol pe bulele cărturarilor. Se lansa Trilogia Păltinișului și le puse discipolilor și discipolelor  întrebarea incitantă că cu cine vom înlocui noi mâine triada Patapievici-Pleșu-Liiceanu, cum erau în ordinea asta  așezați pe ecran. Se trecu la vot cu bile. Ieși Cătălin Avramescu pe eseu, Eugen Ciurtin pe istoria religiilor și Ioan Stanomir pe etică. În cultură, o triadă se înlocuiește întotdeauna cu altă triadă, cum își închipuia și trioul Cioran-Ionesco-Eliade că e de neînlocuit. Tot mai vesel, Bazalau mai puse o dată momentul în care Andrei Pleșu evoca înțelegerea părintească ce domnul bolșevic Ion Iliescu a arătat pentru prefacerea Editurii Politice în Humanitas și a Muzeului PCR în al Țăranului, precum și ironizarea adiacentă a Monicăi Lovinescu, cea ce dorea numai dă-i și luptă! Izbucniră cu toții în râs. Tot așa fusese pusă la punct și Doina Cornea, că ce dracu soi de creștină mai este dacă nu criticase sinuciderea unui sindicalist, aleasă ca formă de protest. Un intelectual public trebuie să critice fără jenă ideile incorrecte, indiferent cine le emite!

 Lansarea „Trilogia Păltinișului” cu participarea lui Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu, Horia-Roman Patapievici și editorul, Grigore Vida

https://www.youtube.com/watch?v=0xVczQ6M4uc

             Pe scurt, își notă Bazalau, ce mare seducător era Noica, cât de descurcăreț! Doamne, ce urât Păltinișul, stațiune de rangul al șaselea, și ce mișto este Casa Paleologu! Când a vrut bursă în Reich, Noica a scris articolele alea legionare. Când a vrut să viziteze Parisul, a slujit în presa comunistă, ca să se poată întâlni pe malurile Senei cu Cioran, cel cu manifestul legionar „Schimbarea la față a României”. De reținut ce fel de manifest! De asemenea, că în mod evident, Logicianul din piesa despre rinocerizare trebuie să fie Noica.

Viețile și morțile lui Noica. Metope, cu Theodor Paleologu și invitata Tatiana Niculescu

https://www.youtube.com/watch?v=-aY10gjdXmE

 Michel-Ange, scandale à la chapelle Sixtine

https://www.arte.tv/fr/videos/120909-000-A/michel-ange-scandale-a-la-chapelle-sixtine/

 18 12 2019 De ce Muzeul Național de Istorie a României a deschis doar trei săli pentru public, din peste 50, în ultimii 17 ani

https://adevarul.ro/cultura/istorie/de-muzeul-national-istorie-romaniei-deschis-doar-trei-sali-public-50-ultimii-17-ani-1_5dfa271a5163ec4271259d31/index.html

 !!! „Instituția este în continuare în etapa de proiectare a „noului muzeu” (arhitectură, structuri, instalații MEP, securitate, microclimat, IT & digital, fluxuri de vizitare și concept muzeografic). „În consecință, nu este posibilă și nici responsabilă demararea unor investiții majore provizorii în spațiile închise”, clarifică pentru PressOne reprezentantul Muzeului Național de Istorie.”

11 11 2025 Trecutul României, închis în depozit. De 23 de ani, Muzeul Național de Istorie este un șantier continuu
https://pressone.ro/trecutul-romaniei-inchis-in-depozit-de-23-de-ani-muzeul-national-de-istorie-este-un-santier-continuu

 „În anul 2002 s-a decis, la nivel guvernamental, începerea lucrărilor de consolidare și restaurare a clădirii și de refacere a expoziției de bază a muzeului. Patrimoniul a fost strâns și depozitat, rămânând deschise publicului doar expozițiile permanente de la parter și subsol precum și expozițiile temporare... În anul 2006, din lipsă de fonduri, lucrările au fost sistate, după ce doar o mică parte din acestea fuseseră finalizate... În luna noiembrie [2025?] a fost reluat proiectul de reabilitare (după o încercare nereușită în 2016), un nou demers ce a deschis seria măsurilor practice pentru realizarea proiectului de restaurare, consolidare, extindere și reamenajare a sediului muzeului.”

Despre MNRI [pe propriul site]

https://www.mnir.ro/despre-mnir/

 10 07 2021 Muzeul de Istorie din Constanța riscă să piardă finanțarea UE din cauza licitațiilor repetate și a fraudării unui proiect anterior/ Vicepreședintele CJC: Nu vom pierde finanțarea, ne gândim la mai multe soluții

https://www.g4media.ro/muzeul-de-istorie-din-constanta-risca-sa-piarda-finantarea-ue-din-cauza-licitatiilor-repetate-si-a-fraudarii-unui-proiect-anterior-vicepresedintele-cjc-nu-vom-pierde-finantarea-ne-gandim-la-o-supli.html

 Nu s-ar pălăvrăgi atâta despre daci dacă n-ar fi bine finanțat și răspândit, împotriva Continuității pe meleag, narativul cum că poporul român s-a format lingvistic în Albania, nu mai devreme de secolul X, a fost strămutat de un rege maghiar în Maramureș, iar de aici a fost dus în Valahia și Moldova, jumi-juma, de niște voievozi cumani!

04 06 2026 Dincolo de mituri și dacopatie. Cine au fost dacii reali: Arheologul Cătălin Borangic demontează clișeele din mentalul colectiv
https://adevarul.ro/stil-de-viata/magazin/dincolo-de-mituri-si-dacopatie-cine-au-fost-dacii-2533901.html
 

*** *** *** *** *** *** 

Un musée d'art moderne au cœur de Varsovie

https://www.youtube.com/watch?v=uOyDymXbkDA

 15 07 2026 U.S. military will test service members’ testosterone levels, Pete Hegseth says

Hegseth said that service members 30 and older will undergo the annual screening and that people can choose whether to pursue testosterone replacement therapy.

https://www.nbcnews.com/politics/trump-administration/pete-hegseth-says-military-will-test-service-members-testosterone-leve-rcna587682

 „The announcement lands amid a national testosterone craze: Prescriptions have climbed to nearly 12 million in 2025, up 154% since 2020, and fastest among men in their late 30s and 40s. Online clinics that sell testosterone as a lifestyle upgrade have largely driven this rise in prescriptions... Supplementing the hormone signals the body to shut down production of its own supply, which can shrink the testicles and suppress sperm. Some researchers have even studied testosterone for its contraceptive effects.”

21 07 2026 More testosterone won’t make a better soldier or a tougher man – aggression and strength drive T levels, not the other way around
https://theconversation.com/more-testosterone-wont-make-a-better-soldier-or-a-tougher-man-aggression-and-strength-drive-t-levels-not-the-other-way-around-287828

Jean Moscopol - Minciună

https://www.youtube.com/watch?v=3YhPovpW92A&list=PLEZSF60L7EFo&index=37

*** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***

luni, 23 mai 2022

Presa română îi cântă prohodul lui Putin, care așteaptă să se plictisească Occidentul

 Nu corupția, nu incompetența, ci neseriozitatea ne termină!

Oficial ucrainean: Vladimir Putin a supraviețuit unei tentative de asasinat

https://www.digi24.ro/stiri/externe/oficial-ucrainean-vladimir-putin-a-supravietuit-unei-tentative-de-asasinat-1949603

Detalii despre boala lui Putin: tratat cu sânge de căprioară, însoţit de neurochirurg

https://www.zf.ro/business-international/detalii-despre-boala-lui-putin-tratat-cu-sange-de-caprioara-insotit-20849127

„Putin va ajunge într-un sanatoriu și va pierde puterea până în 2023”. Predicțiile unui fost spion al britanicilor

https://www.gandul.ro/actualitate/putin-va-ajunge-intr-un-sanatoriu-si-va-pierde-puterea-pana-in-2023-predictiile-unui-fost-spion-al-britanicilor-19792770

Un fost spion britanic spune că Putin este „înconjurat constant de medici”, iar boala sa „provoacă haos” la Kremlin

https://www.libertatea.ro/stiri/un-fost-spion-britanic-spun-ca-putin-este-inconjurat-constant-de-mediciiar-boala-arunca-sa-provoaca-haos-la-kremlin-4139740

Volodymyr Zelensky estime que l'Ukraine a besoin "d'au moins 5 milliards de dollars par mois" pour résister
https://www.bfmtv.com/international/asie/russie/volodymyr-zelensky-estime-que-l-ukraine-a-besoin-d-au-moins-5-milliards-de-dollars-par-mois-pour-resister_VN-202205230313.html

Prostirea electoratului că dacă nu e ajutată onoarea Rusiei apar pericole ca escaladarea, bomba nucleară, lipsa păcii pe termen lung. Mai răi decât Macorn-Scholz!

"If the conflict does lead to real negotiations, it will be Ukrainian leaders who will have to make the painful territorial decisions that any compromise will demand." "Biden should also make clear to President Volodymyr Zelenskyy and his people that there is a limit to how far the United States and NATO will confront Russia, and limits to the arms, money and political support they can muster."

The War in Ukraine Is Getting Complicated, and America Isn’t Ready

https://www.nytimes.com/2022/05/19/opinion/america-ukraine-war-support.html

Cine are capital, nu mai muncește. Importă hrana din țări cu forță de muncă ieftină. Le dezvoltă. Pe unele le face supraputeri.

Aripioarele de pui, aliment de lux în SUA. Ouăle s-au scumpit cu 220%, untul cu 51%, iar făina cu 40%. „Inflaţia este mai mare decât anunţă Guvernul”
https://adevarul.ro/economie/business-international/aripioarele-pui-aliment-lux-sua-ouale-s-au-scumpit-220-untul-51-faina-40-inflatia-mai-mare-decat-anunta-guvernul-1_628754db5163ec42719ba94c/index.html

*

Rusia face un fel de datorii pe termen lung.
După ce i-au furat centrala atomică de la Zaporoje, rușii somează Ucraina să plătească energia electrică, altfel o lasă în beznă!
https://ziaristii.com/incredibil-dupa-ce-le-au-furat-centrala-atomica-de-la-zaporojie-rusii-ii-anunta-pe-ucraineni-ca-trebuie-sa-plateasca-daca-mai-vor-energie-electrica-de-acolo

Sauf exception, les Chinois ne sont plus autorisés à sortir de Chine

https://www.lemonde.fr/international/article/2022/05/13/sauf-exception-les-chinois-ne-sont-plus-autorises-a-sortir-de-chine_6125993_3210.html

Și-au găsit răspunsul multe întrebări despre „cum a fost posibil”. De pildă, să ai Olimpiada din 1936 la Berlin și mai urma una în 1940 la Roma.

Scandal în lumea tenisului. Grand Slam-ul de la Wimbledon se va juca fără puncte după excluderea rusoaicelor. Anunțul WTA

https://ziare.com/wta/wta-nu-va-acorda-puncte-wimbledon-excludere-tenismene-rusia-belarus-simona-halep-1742155

Erdogan perseguita le minoranze e calpesta le donne. Oggi il suo Paese è un rifugio per gli oligarchi.

Diritti negati e ambiguità con Putin, la Turchia non può restare nella Nato

https://www.lastampa.it/esteri/2022/05/21/news/diritti_negati_e_ambiguita_con_putin_la_turchia_non_puo_restare_nella_nato-4132855

 ***

 „Totul a început de la scrisoarea câtorva dintre „elevii lui Gabriel Liiceanu“, adresată în luna mai a anului trecut unor oameni de cultură presupuși a fi având „afinități elective“ cu cărțile sale. Prilejul? Împlinirea unei vârste la care se presupune că un „îndrăgostit de gândire“ ajunge să se coacă.”

Cătălin Cioabă (ed.), Grigore Vida (ed.) – Muzica gândirii. Gabriel Liiceanu în dialog cu prietenii săi

[Vlad Zografi , Ana Blandiana , Mircea Cărtărescu , Cătălin Cioabă , Mircea Flonta , Wilhelm Tauwinkl , Mihai Frăţilă , Doru Căstăian , Grigore Vida , Cristina Cioabă , Ioana Pârvulescu , Gheorghe Paşcalău , Dana Jalobeanu , Gabriel Cercel , Smaranda Vultur , Thierry Wolton , Sorin Ioniţă , Melania Cincea , Ioan Stanomir , Marian Voicu , Oliver Jens Schmitt , Radu Paraschivescu…]

Precum sub ceaușism, vom regreta timpul pierdut la spectacolul corupției, incompetenței, nesimțirii și inculturii.

 Jane Goodall
https://ro.wikipedia.org/wiki/Jane_Goodall

Dian Fossey
https://en.wikipedia.org/wiki/Dian_Fossey

Xenakis révolution

https://www.arte.tv/fr/videos/103998-000-A/xenakis-revolution/

Iannis Xenakis : Pléiades, Persephassa

https://www.arte.tv/fr/videos/107811-000-A/iannis-xenakis-pleiades-persephassa/

Flucht und Vertreibung Deutscher aus Mittel- und Osteuropa 1945–1950
https://de.wikipedia.org/wiki/Flucht_und_Vertreibung_Deutscher_aus_Mittel-_und_Osteuropa_1945%E2%80%931950

Ostpreußen
https://de.wikipedia.org/wiki/Ostpreu%C3%9Fen

Consolare în toate, listele clasice de cărți bune:

https://propinatiu.wordpress.com/lista-lui-propinatiu

Carte străina clasică gratuită:

https://archive.org/details/fav-camelian_propinatiu?sort=creatorSorter

Propaganda românească e a unei țări care își râde de propria istorie în postromânism:

http://propinatiu.ro/carti

*** *** *** ***

Influencerul iscusit își agață de cele mai senzaționale atrocități discursul despre ateism, postromânism, antiunionism sau alt produs promovat și înainte.

Unii se plâng că a dispărut URSS, alții vor să refacă RSR.
PSD vizează ruperea Digi24 de RCS&RDS. Un amendament depus de ministrul Lucian Romașcanu ar forța compania condusă de Zoltan Teszari să vândă televiziunea Digi24 / Cabliștii cu poziție dominantă pe piață ar fi obligați să transmită gratuit orice nou canal de televiziune
https://www.g4media.ro/psd-vizeaza-ruperea-digi24-de-rcsrds-un-amendament-depus-de-ministrul-lucian-romascanu-ar-forta-compania-condusa-de-zoltan-teszari-sa-vanda-televiziunea-digi24-cablistii-cu-pozitie-dominanta-pe-pi.html

Cu opt milioane de români plecați și cu război la graniță, e o declarație incomodă pentru coaliția PSD-UDMR.

Ministerul de Externe, replică dură pentru președinta Ungariei, care a pretins că îi reprezintă pe toți maghiarii: "Un stat nu poate să își aroge drepturi de orice fel în raport cu cetățenii altui stat / Astfel de declarații nu corespund standardelor europene"
https://www.g4media.ro/breaking-ministerul-de-externe-replica-dura-pentru-presedinta-ungariei-care-a-pretins-ca-ii-repreztinta-pe-toti-maghiarii-un-stat-nu-poate-sa-isi-aroge-drepturi-de-orice-fel-in-raport-cu-c.html

Să nu se mai zică în UE că avem corupție și clanuri de partid, iar pușcăriile sunt goale.

„...se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept, schingiuirea animalelor, organizarea de lupte între animale sau cu animale și zoofilia.”

Amenzile pentru cruzimea faţă de animale, triple
https://www.cotidianul.ro/amenzile-pentru-cruzimea-fata-de-animale-triple/

Vom avea mai multi condamnati decât pentru corupție, legea noua pedepsind zoofilia ca si cum ai fura de la stat 2 milioane euro. Diferența e că cine fură poate fi mai lesne eliberat condiționat.

Cruzime fără margini în Neamț. Un bărbat a fost reținut după ce s-a filmat omorând mai mulți câini
https://ziare.com/barbat-retinut/barbat-retinut-omorat-caini-neamt-1742448

Percepția publică e că nu se mai fură datorită compoziției noii coaliții.
Crin Bologa, despre percepţia publică asupra DNA: ”Oferim mai puţine informaţii din dosare/ Nu mai vedem persoane în cătușe pentru că ar însemna să încălcăm prezumția de nevinovăție/ Am avut persoane care au denunţat angajaţi ai DNA”
https://www.g4media.ro/crin-bologa-despre-perceptia-publica-asupra-dna-oferim-mai-putine-informatii-din-dosare-nu-mai-vedem-persoane-in-catuse-pentru-ca-ar-insemna-sa-incalcam-prezumtia-de-nevinovatie-am-avut-p.html

„Ioan Niculae a fost arestat pe 18 februarie 2021, pe Aeroportul ”Henri Coandă”, fiind acuzat de corupție în dosarul ”Interagro”. Pedeapsa aplicată a fost de cinci ani însă, în noiembrie 2021, i-a fost acceptată cererea de eliberare condiționată din Penitenciarul Poarta Albă. ”

News Alert Ioan Niculae a fost eliberat din închisoare. ”Da, e adevărat”. Vrea să revină puternic în fotbal

https://www.digisport.ro/special/ioan-niculae-a-fost-eliberat-din-inchisoare-da-e-adevarat-vrea-sa-revina-puternic-in-fotbal-1699699

*** *** *** *** *** *** *** ***

Partea amuzantă e că plecând de la informații din astea false a intrat și neprofesionistul Putin în război.

Nu e o invenție. Există videoclip, interviu dintr-un automobil, într-o limbă rusă volubilă aproape matern. Oamenii nu sunt sfinți. Ei au calitatea că se pot transforma radical, din scorpie în privighetoare și invers, dar ireversibil când e vorba de trădare. Influencera, cum s-a văzut în toalete occidentale, cum a început să-și disprețuiască poporul, semănând acum profesionist Ură de Sine, cu supra-interpretări stil Boia-Smith pentru a pulveriza valori etnice!

„Natalia Morari a băgat așa un discurs: (traduc din rusă)

‹La noi, la moldoveni, există așa o tradiție numită Casa Mare. Fiecare moldovean de la țară construiește întotdeauna două case. Una mare, frumoasă, cu de toate, în care mereu e curat și aranjat. Și una mică, un fel de sarai, alături, în care trăiesc. Și uite că am aflat că de fapt moldovenii își construiesc dintotdeauna această Casă Mare pentru invadatori, pentru cei ce veneau să cucerească țara. Când aceștia veneau, moldovenii le ziceau: ”Poftim, luați și stați în Casa Mare, numai lăsați-ne în pace”.›”

Maria Cenușă: Metreasa Natalia Morari, agentă FSB travestită în ”jurnalistă”, invită trupele ruse să invadeze R.Moldova! Insulte și minciuni incalificabile împroșcate la adresa basarabenilor

https://www.podul.ro/articol/17954/video-metreasa-natalia-morari-agent-fsb-travestit-in-jurnalist-invit-trupele-ruse-s-invadeze-rmoldova-insulte-i-minciuni-incalificabile-improcate-la-adresa-basarabenilor-0521140

Asta însemna pe numărate că s-au pustiit, cum ar veni echivalentul, niște țări ca Belgia, Cehia, Grecia, Portugalia, Suedia, Ungaria, Belarus, Austria, Elveția, Bulgaria Serbia, Danemarca, Finlanda, Slovacia, Norvegia...

Peste OPT milioane de români au plecat din țară! Istoricul și jurnalistul George Damian: „E ca și cum s-ar goli Ungaria sau Bulgaria de oameni. Sau Croația, Slovacia, Cehia, Serbia, Grecia!”
https://www.podul.ro/articol/17944/peste-opt-milioane-de-romani-au-plecat-din-ar-istoricul-i-jurnalistul-george-damian-e-ca-i-cum-s-ar-goli-ungaria-sau-bulgaria-de-oameni-sau-croaia-slovacia-cehia-serbia-grecia

Lista țărilor europene după populație
https://ro.wikipedia.org/wiki/Lista_%C8%9B%C4%83rilor_europene_dup%C4%83_popula%C8%9Bie

Numai la noi nu se investește masiv în creșterea Muzeelor, deși sunt mai importante decât băncile, autostrăzile și mallurile.

P:„ Lumea trece printr-o criza mondiala, vine o foamete nemaivazuta, si unii papagali n-au ce face cu banii. O avere irosita, la fel ca si cel care a stricat o gramada de bani pe o porcarie Warhol.”

Un desen de Michelangelo a fost adjudecat la preţul record de 23 de milioane de euro la Paris
https://adevarul.ro/cultura/arte/un-desen-michelangelo-fost-adjudecat-pretul-record-23-milioane-euro-paris-1_62850c655163ec42718b736e/index.html

*** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***

duminică, 28 noiembrie 2021

Cam ce mai e prin Austria şi Australia, fiindcă în RO nu se mai poate întâmpla nimic

 Nu corupţia, nu incompetenţa, ci neseriozitatea ne termină!

Ce dacă e Austria şi ce dacă Ignaz Semmelweis tocmai la Viena a demonstrat importanţa asepsiei, arătând că simpla spălare pe mâini a medicului şi moaşei reduce drastic cazurile de febră puerperală!

Proteste în Austria. Oamenii se opun introducerii vaccinării obligatorii anti-COVID
https://adevarul.ro/international/europa/proteste-austria-oamenii-opun-introducerii-vaccinarii-obligatorii-anti-covid-1_61a31d4a5163ec4271078157/index.html

Un bordel din Viena oferă clienților 30 de minute gratuite cu „o damă la alegere”, în schimbul vaccinării

https://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/un-bordel-din-viena-ofera-clientilor-30-de-minute-gratuite-cu-o-dama-la-alegere-in-schimbul-vaccinarii-1730861

Bruegel ca experienţă 360° - VIENA – Acum. Pentru totdeauna
https://www.wien.info/ro/vizitarea-ora%C5%9Fului/muzee-%C5%9Fi-expozi%C5%A3ii-in-viena/bruegel-ca-experien%C5%A3%C4%83-360--337750

 Expoziţie Modigliani, la Albertina vieneză, 17 septembrie 2021 - 9 ianuarie 2022

Modigliani. Until 9 January 2022

https://www.albertina.at/en/exhibitions/modigliani-the-primitivist-revolution/

 Die Ausstellung zeigt mehr als 80 Werke von Modigliani. Der italienische Künstler war für seine skandalösen Akte verschrien. 

Modigliani-Schau kostet Albertina 2,5 Millionen Euro

https://www.heute.at/s/albertina-zeigt-grosse-modigliani-schau-100163691

 E de aşteptat un fel de OUG şi la noi. Cu efectul că în scurtă vreme nu se va mai vorbi 7 ani de fenomenul corupţiei. Nici de incompetenţă.
Australia introduce noi competenţe judecătoreşti pentru a demasca trollii anonimi din rețelele sociale / Premierul Morrison: Nu poţi să fii un laş şi să ataci oameni şi să te aştepţi să nu fii tras la răspundere
https://www.g4media.ro/australia-introduce-noi-competente-judecatoresti-pentru-a-demasca-trollii-anonimi-din-retelele-sociale-premierul-morrison-nu-poti-sa-fii-un-las-si-sa-ataci-oameni-si-sa-te-astepti-sa-nu-fii-tras-la.html

 Româncă din Australia: „10.000 de dolari amendă dacă ai COVID şi ieşi în comunitate”
https://adevarul.ro/international/in-lume/romanca-dinaustralia-10000-dolari-amenda-covid-iesi-incomunitate-1_619e23215163ec4271e72888/index.html

 Grea problemă. Întrebarea e dacă Ciolacu şi Cîţu pot s-o retragă! Şi cum vede AUR jocul.
Cioloș le cere liderilor PSD și PNL să o retragă pe Laura Vicol de la șefia Comisiei Juridice a Camerei Deputaților: ”Avocata interlopilor / Afront inimaginabil”
https://www.g4media.ro/ciolos-le-cere-liderilor-psd-si-pnl-sa-o-retraga-pe-laura-vicol-de-la-sefia-comisiei-juridice-a-camerei-deputatilor-avocata-interlopilor-afront-inimaginabil.html

 USR ar trebui să necăjească PSD-ul anunţând că e dispus să revină la guvernare cu toţi miniştrii şi ceilalţi specialişti concediaţi de Cîţu.

Culisele negocierilor. Lideri PNL: “Ne întoarcem acasă cu palma-n fund / Iar ne-au păcălit ăștia de la PSD”. Ciolacu, reproșuri pentru Alina Gorghiu: De ce n-ați desființat SIIJ, că aveți guvernarea de doi ani

https://www.g4media.ro/culisele-negocierilor-lideri-pnl-ne-intoarcem-acasa-cu-palma-n-fund-iar-ne-au-pacalit-astia-de-la-psd-ciolacu-reprosuri-pentru-alina-gorghiu-de-ce-n-ati-desfiintat-siij-ca-av.html

Cel mai rău e că nimeni nu se aştepta să se intervină. Se consideră din obişnuinţă că în probleme siderurgice nu se poate face nimic.

Descinderi de amploare în Sintești, ”polul incendierilor ilegale”. Garda de Mediu a dat amenzi de 350.000 de lei și a confiscat tone de metale și cauciucuri
https://ziare.com/social/stiri-sociale/descinderi-sintesti-garda-de-mediu-arderi-ilegale-1712417

E mai bine ca sâmbătă 1 iulie 2023 rotaţia premierilor să fie dimineaţa, nu seara, deoarece se va munci şi în week-end şi în vacanţă pentru implementarea reformelor chiar în centrul mişcării RO spre progres şi educaţie.

Negocieri aproape de final: Guvernul va avea 21 de ministere. Data la care se va face rotația premierilor

https://ziare.com/politica/stiri-politice/negocieri-guvern-numar-ministere-data-rotatie-premieri-1711316

Cum nu prea sunt bani, e de examinat dacă e fezabil să fie indexate acum doar pensiile speciale, fiind mai puţine, iar restul când se vor roti în sens trigonometric cei doi premieri.

Nicolae Ciucă și Lucian Bode au cerut la negocieri indexarea pensiilor speciale odată cu restul pensiilor / Rareș Bogdan și Kelemen Hunor s-au opus – Surse
https://www.g4media.ro/nicolae-ciuca-si-lucian-bode-au-cerut-la-negocieri-indexarea-pensiilor-speciale-odata-cu-restul-pensiilor-rares-bogdan-si-kelemen-hunor-s-au-opus-surse.html

25 11 2021 Guvernul Ciucă a depus jurământul: Gabriela Firea și-a făcut cruce de trei ori, Cătălin Predoiu a jurat privind spre Klaus Iohannis/ Președintele: Criza politică s-a terminat, celelalte nu

https://www.g4media.ro/video-guvernul-ciuca-a-depus-juramantul-gabriela-firea-si-a-facut-cruce-de-trei-ori-catalin-predoiu-a-jurat-privind-spre-klaus-iohannis-presedintele-criza-politica-s-a-terminat-celelalte-nu.html

*

Trebuie să construim un nord al Capitalei care să atragă mai mulţi turişti decât Budapesta.  Asta presupune să se desfiinţeze Aeroportul Băneasa şi să se facă blocuri de peste 40 de etaje ca la Romexpo.

Corupţia şi incompetenţa permanente sunt de vină că basarabenii vor în UE sau în Rusia. Dar după ce PNL-Cîţu a cerut ajutor de la PSD vom avea o Românie educată şi atractivă.

***

Precum sub ceauşism, vom regreta că se puteau citi mai multe liste de cărţi de bune în lunile pandemiei din Epoca Iohannis-Cîţu. Ca la ţară, când cu ciuma lui Caragea.

"o călătorie virtuală de descoperire a colecţiilor şi încăperilor din instituţii vieneze renumite în întreaga lume, ca Albertina, Muzeul de Istoria Artei din Viena, Palatul Schönbrunn şi multe alte locuri extraordinare."

Admiraţi Viena în mediul virtual - Links

https://www.wien.info/ro/vizitarea-ora%C5%9Fului/obiective-turistice-%C3%AEn-viena/admira%C5%A3i-viena-%C3%AEn-mediul-virtual-338148

Modigliani-Schau in der Albertina: Der Prinz des Primitivismus revolutionierte den Blick
https://www.sn.at/kultur/bildende-kunst/modigliani-schau-in-der-albertina-der-prinz-des-
primitivismus-revolutionierte-den-blick-109568605

Museo archeologico nazionale di Napoli - Wikipedia

https://it.wikipedia.org/wiki/Museo_archeologico_nazionale_di_Napoli

Museo nazionale di Capodimonte. Napoli - Wikipedia

https://it.wikipedia.org/wiki/Museo_nazionale_di_Capodimonte

Gerd Indorf - Beethovens Streichquartette: Kulturgeschichtliche Aspekte und Werkinterpretation

Die Konversationshefte Ludwig van Beethovens

https://staatsbibliothek-berlin.de/die-staatsbibliothek/abteilungen/musik/aufgaben/beethoven-konversationshefte

Adolescentul miop, Liceanul Neascultător care a citit o mie de cărţi bune, nu prea are vreun avantaj la noi, nici măcar la bac.  Consolare, listele clasice de cărţi bune:

https://propinatiu.wordpress.com/lista-lui-propinatiu

Carte străina clasică gratuită:

https://archive.org/details/fav-camelian_propinatiu?sort=creatorSorter

*** *** *** ***

Dacă băgau chefliii un urs în sufragerie nu păţeau nimic! După ce Occidentul s-a cam retras din RO, oengeurile vigilente depind de finanţator şi au început să rişte imaginea că se ţin de nimicuri şi că, în neo-uselism, nu pot combate nici corupţia, nici incompetenţa aduse de jocul partidelor.

" La un moment dat bărbații aduc un cal în sufragerie, îi dau să mănânce o franzelă și îl urcă cu copitele din față pe umerii unuia dintre bărbați."

Mai mulți petrecăreți au fost amendați pentru că au băgat un cal în sufragerie. Momentul în care îl urcă cu copitele pe umerii unui bărbat

https://ziare.com/social/stiri-sociale/cal-in-sufragerie-petrecere-calarasi-1710208

Sunt şi destui români deprimaţi, fără televizor, care trăiesc ca protest mai mult pe netul occidental, dar în noua coaliţie de 7 ani, Grindeanu trebuie să găsească împreună cu Rareş Bogdan şi alţi lideri neo-uselişti soluţii coerente la urgentarea regionalizării ocazionate de Noua Constituţie a Epocii Iohannis.

Sondaj: Doar 10% dintre maghiarii din Transilvania consideră că patria lor este România. 83% ar vota cu FIDESZ

https://www.g4media.ro/sondaj-doar-10-dintre-maghiarii-din-transilvania-considera-ca-patria-lor-este-romania-83-ar-vota-cu-fidesz.html

Se împacă ei, Liiceanu şi Pleşu. L-a iertat Ciolacu pe Iohannis, pentru ce zicea de PSD, dar nişte nimicuri filosofice...

Sfârşitul unei frumoase prietenii
https://www.cotidianul.ro/sfarsitul-unei-frumoase-prietenii/

Fără Muzeu Naţional de Istorie (în reparaţii din 2002), fără Bibliotecă Naţională accesibilă digitalizat românilor din jurul României şi Diasporei, dar cu presă tabloidizată şi garsoniere tv ştiriste, vorba patriotism n-are ce însemna. Şi clasa intelectuală nu e mai brează decât aia politică.
Dacă tot sunt patrioți, de ce nu circulă cu Dacia? De ce nu stau în apartamente, ci în palate? De ce nu se operează în spitalele pe care le-au „construit” în ultimii 30 de ani, ci dau fuga în străinătate?

https://ziaristii.com/daca-tot-sunt-patrioti-de-ce-nu-circula-cu-dacia-de-ce-nu-stau-apartamente-ci-palate-de-ce-nu-se-opereaza-spitalele-pe-care-le-au-construit-ultimii-30-de-ani-ci-dau

Încă unul popularizat fiindcă seamănă la români ura de sine, învinuind poporul, nu clasa politică şi eventual intelectuală. Habar n-are! Nu mai e nimeni mândru pe-aici. Poate doar ăia care au făcut banul gros pe baza corupţiei, incompetenţei şi subfinanţării deliberate a educaţiei, sportului şi culturii. Sau cine a vândut industria ca fiare vechi.

Strigătul de furie al unui român la adresa conaționalilor: ''Te plângi de politicieni, de medici, de poliție, de funcționari. Tu i-ai învățat așa!''
https://ziare.com/social/romani/strigat-disperare-roman-adrian-joldu-facebook-mesaj-viral-1711234

*** *** *** *** *** *** *** ***

Calitatea de fabrică de diplomă a multor diplomectuali explică şi indiferenţa faţă de starea bibliotecilor. De comparat ce oferă Biblioteca Naţională a României, subfinanţată deliberat, câteva mii de documente digitalizate:

http://digitool.bibnat.ro/R?RN=55095640

cu ce imensitate le oferă polonezilor din ţară şi din diasporă Polonia, acum  3540492 items, în creştere continuă:

https://polona.pl/

Se prea poate să fie de la un timp interzis şi Soljeniţîn în Rusia şi Belarus. Prea bine văzut nu e nici în România, precum Goma.

... Eticheta de „agent al străinătăţii" obligă organizaţiile, mass-media sau persoanele să facă cunoscut acest statut în toate publicaţiile lor, inclusiv pe reţelele de socializare, şi să respecte proceduri administrative complexe. Denumirea de „agent străin” îi vizează într-un mod destul de imprecis pe cei care primesc finanţări din străinătate şi desfăşoară o activitate politică...

„Agenții străini" | Rusia încearcă să închidă o filială organizației pentru drepturile omului „Memorial”

https://romania.europalibera.org/a/drepturile-omului-rusia/31558086.html

Poate fi prezentată drept autostradă Bucureşti-Chişinău-Cernăuţi! Avem noroc cu garsonierele  tv ştiriste care pot convinge electoratul de orice.

Trei kilometri de șosea terminați după 10 ani de la începerea lucrărilor. Ultimele pregătiri înainte de darea în folosință

https://ziare.com/economie/infrastructura/centura-mihailesti-pregatita-de-inaugurare-2021-1708867

Ceauşeştii au luat până şi draperiile de la restaurante, să nu se mai aprindă becuri. Totodată, era mai uşor de urmărit cine cu cine bea şi mănâncă şi vorbeşte, atât în interes informativ, cât şi ca cod al eticii şi echităţii, deşi la creşterea demografică au contribuit şi amantele.

De ce nu vedem geamuri în supermarketuri: „În interior, lumea de afară nu există‟

https://adevarul.ro/news/stiri-ciudate/de-nu-vedem-geamuri-supermarketuri-In-interior-lumea-afara-nu-exista-1_618a56de5163ec427158c396/index.html

Posibilă specie artificial invazivă. Unele ţări îşi vor reduce drastic şeptelul din motive codoi.

Comisia Europeană a autorizat o a doua insectă ca ingredient alimentar pentru piața UE

https://www.g4media.ro/comisia-europeana-a-autorizat-o-a-doua-insecta-ca-ingredient-alimentar-pentru-piata-ue.html

România se află pe culmile unei prosperităţi nevisate şi ar putea felia mai mult pib la Edu-Cultură, Cercetare şi Tineret. Cel mai prost stăm noi la educaţia adulţilor, dovadă faptul că guvernul Cîţu a ratat vaccinarea. RO n-are, şi nu va avea curând, un TVR Cultural, cu atât mai puţin un TVR Didactic. Şi nici o Cetate a Ştiinţei cum e în La Villette la Paris, în Valencia, în Winterthur (Elveţia, Technorama) sau Science City Kolkata. Capitala nu va avea o Grădină Botanică precum la Medellin sau la Singapore. Nici vreun panda gigant sau roşu ca la Tiergarten Schönbrunn. Televiziunile ştiriste, şi chiar cele tabloide, ar putea fi însă obligate să transmită 15 % documentare şi emisiuni instructive civic, avizate de ministere, Academie sau CNA. Biblioteca Naţională trebuie să ofere online cartea clasică românească, precum Gallica din Paris, iar căminele culturale să aibă internet. Avem televiziuni ştiriste de garsonieră în loc de TVR Cultural. Presa trebuie să-i întrebe mai des pe politicieni ce-au mai citit, la ce concert au fost, ce muzee au vizitat (când se întorc din străinătate). Iar pe noii îmbogăţiţi, cu ce donaţii filantropice se mai laudă.

Propaganda românească e a unei țări care își râde de propria istorie, mulţi nechezoli (înlocuitori de intelectuali) cugetând cam prea sinucigaş autocritic în postromânism:

http://propinatiu.ro/carti

Aş miza pe un voluntariat al cadrelor didactice pentru astfel de teste pasionante, în Adevărul din toate judeţele. Cel mult precizând numele contributorului. Ar fi acoperite aşa toate domeniile. Profesorii elaborează cu plăcere astfel de materiale. Au oroare doar de statistici, de rapoarte şi, îndeosebi, de "dovezile" cerute de ARACIP.

La trecutu-ţi mare, mare viitor [test]
https://adevarul.ro/cultura/arte/la-trecutu-ti-mare-mare-viitor-1_61a0ce295163ec4271f9495f/index.html

Trăim un moment Carol I, reluăm de la zero transportul feroviar, faţă de ţările cu TGV-uri. Iar ideea a venit de afară!

Bogdan Aurescu, discuții pentru construcția căii ferate Constanța - Gdansk: ”Pe lângă un interes economic, aceasta are și o componentă legată de mobilitatea militară”
https://www.g4media.ro/bogdan-aurescu-discutii-pentru-constructia-caii-ferate-constanta-gdansk-pe-langa-un-interes-economic-aceasta-are-si-o-componenta-legata-de-mobilitatea-militara.html

Angoasa e dacă Ro are avocaţi străluciţi, ca aceia care îi scapă pe corupţii noştri şi de puşcărie, şi de achitarea prejudiciilor.

Înscrierea Roşiei Montane în UNESCO, probă în procesul de 4,5 miliarde de dolari dintre Gabriel Resources şi România

https://adevarul.ro/news/eveniment/Inscrierea-rosiei-montane-unesco-proba-procesul-45-miliarde-dolari-gabriel-resources-romania-1_618f6de25163ec42717d015f/index.html

*** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***

Chinul în care a murit Benone Sinulescu. Ultimele clipe au fost dureroase. Soția lui e transfigurată de durere

https://playtech.ro/stiri/chinul-in-care-a-murit-benone-sinulescu-ultimele-clipe-au-fost-dureroase-sotia-lui-e-transfigurata-de-durere-video-428352

Buzoienii își pot lua rămas-bun de la Benone Sinulescu la unul dintre stejarii plantanți anul trecut de artist

https://www.libertatea.ro/stiri/buzoienii-isi-pot-lua-ramas-bun-de-la-benone-sinulescu-la-unul-dintre-stejarii-plantanti-anul-trecut-de-artist-3844392