duminică, 2 mai 2021

Mai toată presa s-a abţinut în 2021 de la campania anti-BOR ajunsă tradiţională de sfintele Paşti

 Înapoi la pdf-uri, epub-uri şi chiar la cărţi!

 Hristos a înviat!

Dumnezeu are umor în sensul că anul acesta se ţine seama în presă că atacurile la credincioşii ortodocşi, intense de Sfintele Paşti până acum, pot deplasa voturi către un partid nou apărut în Parlament. Contrar corectitudinii din anii trecuţi, au reapărut mai peste tot urările cu Hristos a înviat! şi Paşte fericit! fără a se mai ţine seama de argumentul oengist corectitudinar cum că s-ar putea socoti jigniţi adânc cititorii care nu sunt creştini ortodocşi.

Numai postăcimea ateismului militant primar agresiv a rămas inertic activă. Vorba ceea: Cosmonauţii sovietici prin cer au cotrobăit/ Şi pe Dumnezeu nu l-au găsit! Dar marii fizicieni, de la Pascal la Einstein, n-ar fi luat în serios un asemenea experiment. 

 Pelerinul care a trăit miracolul Luminii Sfinte de la Ierusalim: Am trăit o bucurie imensă

https://newsweek.ro/actualitate/pelerinul-care-a-trait-miracolul-luminii-sfinte-de-la-ierusalim-am-trait-o-bucurie-imensa

 Mai toată presa s-a abţinut în 2021 de la campania anti-BOR ajunsă tradiţională de sfintele Paşti.

"Videoclipul trupei Taxi, „Despre smerenie“, o piesă-manifest despre Catedrala Mântuirii Neamului, a stârnit reacţii diverse, de la critici dure la înverşunare şi laude. O parte dintre cele 33 de personalităţi şi vedete care s-au implicat în proiect au venit cu precizări, susţinându-şi în continuare mesajul."

10 aprilie 2016 Ce spun protagoniştii videoclipului „Despre smerenie“: „Mai cred că Dumnezeu nu are nicio legătură cu megalomania, agresivitatea şi răutatea“

https://adevarul.ro/entertainment/muzica/ce-spun-protagonistii-videoclipului-despre-smerenie-mai-cred-dumnezeu-nu-nicio-legatura-megalomania-agresivitatea-rautatea-1_570a2ea55ab6550cb8d365cd/index.html

 Mihai Frăţilă: Paștele – Anul II al pandemiei
https://www.contributors.ro/pastele-anul-ii-al-pandemiei/

 Patriarhul Daniel: În Israel, prin vaccinarea unui procent foarte mare din populaţie, s-au relaxat restricţiile. Sperăm să putem trimite din nou pelerini, de preferinţă vaccinaţi
https://universul.net/patriarhul-daniel-in-israel-prin-vaccinarea-unui-procent-foarte-mare-din-populatie-s-au-relaxat-restrictiile-speram-sa-putem-trimite-din-nou-pelerini-de-preferinta-vaccinati/

  *

Mulţi braşoveni indignaţi, se mută în municipii de prin Bărăgan, mai smart administrate.

P: "Cine ia permis „aitistului” alienat să cheltuie banii noștri cu scenă în centru??? O să fie taxat la alegeri. Useristul ăsta nespălat nimic nu a făcut pentru noi, cei din Brașov."

"Oamenii au respectat la centimetru poziționarea din Piața Sfatului, așezându-se la intersecția liniilor albe care traversează piața."

Imagini impresionante de la slujba de Înviere din centrul Brașovului: geometria credinței în Piața Sfatului

https://www.g4media.ro/imagini-impresionante-de-la-slujba-de-inviere-din-centrul-brasovului-geometria-credintei-in-piata-sfatului.html

 De comparat cum arată Arhiepiscopia Tomisului, pe dinafară şi mai ales înăuntru, cu Peninsula port spre Silk Road: cum au fost uitate decenii la rând Cazinoul, Casa cu Lei, Vila Şuţu...

Theodor Paleologu spune ca Sinodul BOR ar trebui sa se delimiteze de afirmatiile lui IPS Teodosie: ''Sunt grave si ar trebui clarificate''
https://ziare.com/social/stiri-sociale/paleologu-sinod-delimitare-afirmatii-ips-teodosie-1676585

 Există şi public care are nevoie de teatru, dar nu e public ţintă tabloidic.

Noi măsuri de relaxare în București. De mâine, restaurantele se deschid și la interior

https://www.libertatea.ro/stiri/sedinta-comitet-situatii-urgenta-bucuresti-restrictii-restaurante-deschise-3529646

 Restricțiile vor fi relaxate de luni în București. Se deschid sălile de spectacole și restaurantele la interior

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/comitetului-pentru-situatii-de-urgenta-din-bucuresti-se-reuneste-la-1100-pentru-a-relaxa-restrictiile-1515445

 Marile economii prognozează recuperarea nivelurilor pre-Covid până la sfârșitul anului
https://romanialibera.ro/economie/post-covid-marile-economii-prognozeaza-recuperarea-nivelurilor-pre-covid-pana-la-sfarsitul-anului-840225

 Trebuie neapărat să mîncăm de la supermarket?
https://www.dilemaveche.ro/sectiune/societate/articol/trebuie-neaparat-sa-mincam-de-la-supermarket

*** *** *** ***

Suntem suficient de puternici tehnologic să avem în Est şi în Sud vizite virtuale şi chiar clone pentru marile muzee ale lumii.

Statuia gigant din bronz a împăratului Constantin de la Roma şi-a regăsit degetul arătător, care era la Luvru
https://adevarul.ro/cultura/arte/statuia-gigant-bronz-imparatului-constantin-roma-si-a-regasit-degetul-aratator-era-luvru-1_608ea59a5163ec42719f4863/index.html

 Israelul este în doliu, după tragedia de la procesiunea ultraortodocşilor de pe Muntele Meron
https://www.mediafax.ro/externe/israelul-este-in-doliu-dupa-tragedia-de-la-procesiunea-ultraortodocsilor-de-pe-muntele-meron-20063650

 Cel mai prost stăm noi la educaţia adulţilor,  se şi citeşte pe net în inocenţa postacilor că tot la linşajul fesenist de primire bucureşteană a minerilor, cu gândire şi expresie CTP-istă, am rămas. România n-are, şi nu va avea curând, un TVR Cultural, cu atât mai puţin un TVR Didactic, care să se ocupe şi de educaţia adulţilor odată cu şcoala online. Şi nici o Cetate a Ştiinţei cum e în La Villette la Paris, în Valencia, în Winterthur (Elveţia, Technorama) sau Science City Kolkata. Televiziunile ştiriste, şi chiar cele tabloide, ar putea fi însă obligate să transmită 15 % documentare şi emisiuni instructive civic, avizate de ministere, Academie sau CNA. Biblioteca Naţională trebuie să ofere online cartea clasică românească, precum Gallica din Paris, iar căminele culturale să aibă internet. Comunele fără de mediateci viabile, atractive, exploatate intens pentru informare, trebuie comasate. 

 *** *** *** *** *** *** *** ***

Precum sub ceauşism, vom regreta că se puteau citi mai multe liste de cărţi de bune în lunile carantinei.

 Joséphine de Beauharnais, impératrice des Français
https://www.arte.tv/fr/videos/075770-000-A/josephine-de-beauharnais-imperatrice-des-francais/

Franz Kafka – Metamorfoza

Scrisoarea către tată

Castelul

Procesul

Jurnal

Robert Musil – Omul fără însuşiri

Thomas Mann – Muntele vrăjit

Nuvele

Doctor Faustus

Herman Broch – Moartea lui Vergiliu

Günter Grass

Danziger Trilogie: Die Blechtrommel, Katz und Maus, Hundejahre

Im Krebsgang

Adolescentul miop, Liceanul Neascultător care a citit o mie de cărţi bune, nu prea are vreun avantaj la noi, nici măcar la bac.  Consolare, listele clasice de cărţi bune:

https://propinatiu.wordpress.com/lista-lui-propinatiu

Carte străina clasică gratuită:

https://archive.org/details/fav-camelian_propinatiu?sort=creatorSorter

*** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***