miercuri, 19 octombrie 2022

Dacă Olanda nu ne primește în Schengen, corupții îmbogățiți și pubintelectualii sponsorizați vor călători tot la business class

Criză mai mare decât să-și bată oricine joc de tine și să n-ai nici politicieni, nici intelectuali, să reacționeze, dintr-o opinie publică moartă, nu se poate produce nici măcar după un război pierdut – doar prin corupțiunea universală, sub sateliții lui Elon Musk. Iar tu să-ți pierzi timpul cetind presă efemeră în loc de liste de cărți bune! E un fel de veselie, tipică postromânismului, la intelectualitatea navetistă Est-Vest, că ni se apropie un eșec al coaliției PSD-UDMR-PNL, care controlează 90% din presă, dar consecințele jocului olandez pot fi neplăcute. De nimic nu poți convinge mai repede alegătorul decât că este nedreptățit, persecutat, tratat ca indezirabil, cam cum antebelic ca rasă inferioară, între altele puterea acuzând și niște sabotori interni, USR, de propriul dezastru... După 8 decembrie 2022, frustrarea se poate descărca în voturi noi pentru AUR și pentru ideea aderării la Grupul de la Vișegrad, fie și informală, ca să fim și noi într-un fel de alianță, în această Europă în care nu găsim niciun fel de prieten. Numai că o asemenea consecință e tot atât de irelevantă, pentru șmecherii care ar solicita sponsorizări suplimentare, precât ratarea, ca și cum n-ar fi existat, a Centenarului Încoronării, a funcționării Muzeului Național de Istorie și Bibliotecii Digitale a Bucureștilor.

În 2011, Olanda a înțeles că poate să le facă orice românilor. Viktor Orbán ar rupe relațiile diplomatice.

„Rezoluția a fost adoptată cu 547 voturi pentru, 49 împotrivă și 43 abțineri.”

Toți europarlamentarii din partidul premierului olandez Mark Rutte s-au abținut la votul pentru aderarea României la Schengen / Un alt europarlamentar olandez (PPE) din coaliția guvernamentală a votat împotrivă

https://www.g4media.ro/breaking-toti-europarlamentarii-din-partidul-premierului-olandez-mark-rutte-s-au-abtinut-la-votul-pentru-aderarea-romaniei-la-schengen-un-alt-europarlamentar-olandez-din-coalitia-guvernamentala-a-vo.html  

Deja Rutte e luat în brațe că ne tratează de 11 ani ca indezirabili în Schengen!

Ioana Ene Dogioiu: Sunt românii discriminați? Văicăreală și victimizare

https://spotmedia.ro/stiri/opinii-si-analize/sunt-romanii-discriminati

Magda Grădinaru: Ce trebuie să știm despre Schengen, de ce se opune Olanda și de ce dezbaterea despre Iohannis la NATO contează

 https://spotmedia.ro/stiri/politica/ce-trebuie-sa-stim-despre-schengen-de-ce-se-opune-olanda-si-de-ce-dezbaterea-despre-iohannis-la-nato-conteaza

Influencerii și influencerele României masochiste ar trebui să ia în seamă că nu numai față de ai lui Rutte trebuie să ni se gudure emisarii  în lobby, ci și față de ai extremei naționaliste franceze, dirijate de Marine Le Pene!

Communiqué. 19 octobre 2022. Jean-Paul Garraud. Député français au Parlement européen. Président de la délégation du Rassemblement National au Parlement européen

Non à l’élargissement de Schengen !

https://rassemblementnational.fr/communiques/non-a-lelargissement-de-schengen

Iar cine în Dilema 265 1998 l-a catalogat nulitate politică pe Eminescu, tocmai acum, în contextul în care Autoelita și Cleptocrația au sărit peste Centenarul Încoronării de la Alba Iulia ca peste un hoit sau murdărie, găsește oportunitatea să ia la mișto mitul românesc Alecsandri al Horei Unirii.

Cezar Preda: 18 10 2022 Hai la Schengen cu grăbire, să-l secăm dintr-o sorbire!
https://revista22.ro/opinii/cristian-preda/hai-la-schengen-cu-grabire-sa-l-secam-dintr-o-sorbire

Adică de ce să meargă ai lui Iohannis la un primar USR, Gabriel Pleșa! E destulă onoare Patriarhul și Familia Regală.

Dan Barna, Fbk 17 10 2022: La 100 de ani de la momentul simbolic al Marii Românii, nu au catadicsit să vină la Alba Iulia, de rușine sau frică, nici Președintele, nici premierul, nici măcar președinții Camerei Deputaților sau Senatului...

Câtă vreme nu li se interzice accesul la cheltuieli de lux în Occident, corupții noștri sunt imuni la critici, ca orice oligarhi. Politicianul Cioloș ar trebui să explice electoratului ce e aia „empatie” și de ce din toată UE doar europarlamentarii lui Rutte pun pentru români imaginea Olandei lângă a lui Farage.

Cioloș: Nu am niciun fel de empatie pentru spaimele domnilor Ciucă și Ciolacu. Partidele pe care ei le conduc sunt direct vinovate de amânarea intrării în Schengen, de incapacitatea de a atrage fonduri europene și pentru că România este încă monitorizată prin MCV

https://www.g4media.ro/ciolos-nu-am-niciun-fel-de-empatie-pentru-spaimele-domnilor-ciuca-si-ciolacu-partidele-pe-care-ei-le-conduc-sunt-direct-vinovate-de-amanarea-intrarii-in-schengen-de-incapacitatea-de-a-atrage-fondur.html

Neprimirea României în Schengen favorizează jocurile Rusiei în Balcani. Olanda ar putea să facă economii.

Guvernul olandez va cheltui până la 3,5 miliarde de euro pentru achiziții militare: „Războiul de pe continentul european subliniază necesitatea de a putea acționa în toate părțile spectrului de violență”

https://www.g4media.ro/guvernul-olandez-va-cheltui-pana-la-35-miliarde-de-euro-pentru-achizitii-militare-razboiul-de-pe-continentul-european-subliniaza-necesitatea-de-a-putea-actiona-in-toate-partile-spectrului-d.html

Probabil altul mai bun coaliția PSD-UDMR-PNL n-are.

Vasile Dîncu a scăpat de remaniere: Nicolae Ciucă doar l-a 'calibrat' și nu i-a cerut demisia
https://www.stiripesurse.ro/vasile-dincu-a-scapat-de-remaniere-nicolae-ciuca-doar-l-a-calibrat-si-nu-i-a-cerut-demisia_2609055.html

Campanie murdară plătită de PNL pentru demonizarea USR: "partid toxic pentru România", care "pune în pericol aderarea la Schengen", "cultivă huliganismul", "are un comportament anti-românesc", "atacă statul român" și "își critică gratuit țara"

https://ziaristii.com/campanie-murdara-platita-de-pnl-la-adresa-usr-partid-toxic-pentru-romania-care-pune-pericol-aderarea-la-schengen-cultiva-huliganismul-un-comportament-anti-romanesc-ataca-statul-ro/

Dacă Ciolacu admite că Schengenul poate fi lesne sabotat și pregătește astfel sufletește populația, înseamnă că n-a obținut în amplul turneu occidental promisiuni certe de la liderii vizitați că se poate și fără anticorupție.

Moțiunea contra ministrului Bode este criticată de Ciolacu, care-i acuză pe reprezentanții USR că sabotează aderarea României la Schengen

https://www.g4media.ro/motiunea-contra-ministrului-bode-este-criticata-de-ciolacu-care-i-acuza-pe-reprezentantii-usr-ca-saboteaza-aderarea-romaniei-la-schengen.html

De fapt, ar trebui să avem 120 miliarde lei până în 2028, deoarece la autostrăzi s-a constatat că la implementare cheltuielile cresc, ca și termenele de execuție realiste.

”Administrația condusă de Nicușor Dan nu a primit niciun ban prin Programul „Anghel Saligny”... Cea mai mică rată de aprobare a avut-o CJ Bistrița-Năsăud, cu un proiect din 27 solicitate, apoi comuna Moșnița Nouă din Timiș, cu doar un proiect din 19. Urmează orașul Măgurele din Ilfov, adică un proiect din 15 solicitate. Apoi sunt Voluntariul și CJ Harghita, cu unul din 14, și municipiul Reșița, cu unul din 13.”

Marii câștigători ai miliardelor din Programul „Anghel Saligny“

https://adevarul.ro/politica/marii-castigatori-miliarde-program-anghel-saligny-2213619.html

 


 *** ***

Precum sub ceaușism, vom regreta timpul pierdut la spectacolul corupției, incompetenței, nesimțirii și inculturii.

  Eugen Simion, editor

Mihai Eminescu, Proză literară, 1964 (în colaborare cu Flora Șuteu)

[Cartea prin care generația resurecției lirismului a avut revelația geniului eminescian! ]

E. Lovinescu, Scrieri, vol. I-IX, 1969-1982

Mircea Eliade, Proză fantastică, vol. I-V, 1991-1992

coord. Dicționarului general al literaturii române, vol. I-VII, 2004-2009

  Eugen Simion, critic

Maladia lui Mihai Eminescu și maladiile imaginare ale eminescologilor, 2015

Eugen Lovinescu, scepticul mântuit, 1971

Timpul trăirii, timpul mărturisirii. Jurnal parizian, 1977

Scriitori români de azi, I-IV

Fragmente critice, I-VIII

Portretul scriitorului îndrăgostit - Marin Preda, 2010

Mircea Eliade, un spirit al amplitudinii, 1995

Tânărul Eugen Ionescu, 2006

Cioran – o mitologie a nedesăvârșirilor, 2014

În principal cu graficianul Mircia Dumitrescu și cărturarii Constantin Noica, Petru Creția și Titu Maiorescu, academicianul Eugen Simion a salvat de la posibila distrugere prin delăsare a manuscriselor eminesciene, promițându-se acces online, dar nu e, deci s-a cenzurat tineretului contactul cu laboratorul Poetului Național, ca și cum ar fi deajuns ce cărți online oferă Biblioteca Națională abia preluată de manager Adrian Cioroianu, , vreo paișpe-cinșpe interesante.

Consolare în toate, listele clasice de cărți bune:

https://propinatiu.wordpress.com/lista-lui-propinatiu

Carte străina clasică gratuită:

https://archive.org/details/fav-camelian_propinatiu?sort=creatorSorter

Propaganda românească e a unei țări care își râde de propria istorie în postromânism:

http://propinatiu.ro/carti 

*** *** *** ***

Pentru indexul titlurilor putiniste din presa românească de azi.

În timp ce Rusia îi pune țara pe butuci, Zelenski se laudă cu numărul soldaților ruși uciși

https://www.stiripesurse.ro/in-timp-ce-rusia-ii-pune-tara-pe-butuci-zelenski-se-lauda-cu-numarul-soldatilor-rusi-ucisi-video_2608635.html

Plătesc alte generații datoriile de război ale Rusiei, reconstrucția Ucrainei.

Putin a făcut praf rezervele de aur și valută ale Rusiei. Îi mai ajung banii pentru cel mult 17-18 luni de război. A cheltuit deja 102,5 miliarde de dolari
https://ziaristii.com/putin-facut-praf-rezervele-de-aur-si-valuta-ale-rusiei-ii-mai-ajung-banii-pentru-cel-mult-17-18-luni-de-razboi-pana-acum-cheltuit-1025-miliarde-de-dolari/

 Tot eroismul ucrainean poate fi un spectacol repede uitat dacă Trump, pentru viitoarele alegeri pentru Capitoliu, îi prostește pe americani cu sloganuri tip „vrem spitale nu catedrale“: dacă nu venea Biden, Putin nu ataca Ucraina; de ce să dăm miliarde la ucraineni, când puteam termina zidul anti-mexican!

Nuovo audio di Berlusconi: "Putin non voleva la guerra: Zelensky ha triplicato gli attacchi nel Donbass"

https://www.lastampa.it/esteri/2022/10/19/video/nuovo_audio_di_berlusconi_putin_non_voleva_la_guerra_zelensky_ha_triplicato_gli_attacchi_nel_donbass-12178319/

 08 10 2022 Noua ordine mondială după Musk: După ce a „dat” Crimeea Rusiei, miliardarul propune ca Beijingul să controleze „parțial” Taiwanul

https://www.digi24.ro/stiri/externe/elon-musk-sugereaza-ca-beijingul-sa-preia-controlul-partial-al-taiwanului-2110025

 *** *** *** *** *** ***  

Vorba tineretului furios că e silit să dea șpagă pentru locuri în cămine, iar Biblioteca Digitală a Bucureștiului e în continuare probabil interzisă de cenzura care nu mai există: „te piși pe ea de Academie“, care faci sesiune nu înainte de 15 octombrie, ci după!

„Academia Română a organizat marți o sesiune științifică dedicată Centenarului Încoronării din 1922, actul prin care a fost consfințită statalitatea României Mari.”

miercuri 19 10 2022: Înțelesurile sacre ale domniei la români în secolele care au precedat Încoronarea din 1922 au fost evocate la Academia Română

https://www.stiripesurse.ro/intelesurile-sacre-ale-domniei-la-romani-in-secolele-care-au-precedat-incoronarea-din-1922-au-fost-evocate-la-academia-romana_2613935.html

 Luați la mișto în UE și mai ales pe teren propriu, mulți români ar citi bucuroși Istorie cu realizări și biruințe, dacă le-ar fi la îndemână. Centenarul 1918 a mai fost cât de cât pus în evidență, al Trianonului nu s-a discutat deloc, iar coaliția PSD-UDMR-PNL n-a dat ordin presei și televiziunilor ca măcar spectaculoasa Încoronare din 15 octombrie 1922 să bucure populația, existând destule imagini după 100 de ani. Universitățile formează mai degrabă demitizatori decât istorici, care ajung profesori, iar școala nu mai pune accent pe Istoria Românilor, deoarece nu mai e nevoie de patriotism, ne apără NATO!  Muzeul Național de Istorie stă în reparații din 2002, dar intelectualii n-au protestat serios nici când li s-a luat de pe net a Biblioteca Digitală a Bucureștiului, unde se mai putea citi carte clasică românească. Lasă că are Gallica digitalizate 9 milioane de documente, e interesantă și istoria Franței.

Ion Cristoiu: Curvă a mai fost cu noi Istoria asta!Al. Lascarov-Moldovanu în Însemnările unui trecător. Măreția unei biruințe, Curentul, 1 august 1942, despre Cucerirea Sevastopolului

https://www.cristoiublog.ro/curva-a-mai-fost-cu-noi-istoria-asta/

Fiind deja în Consiliul Director al GDS, si interpret definitiv, canonic, al barbariei experimentului Pitesti, normal în postromânism e ca Madalin Hodor sa aiba sanse sa conduca în câtiva ani Academia Româna.

Păzea, vin igienizatorii democrației!

https://www.cotidianul.ro/pazea-vin-igienizatorii-democratiei

Pagini uitate

„Pe Biblioteca Digitală a Bucureștilor (digibuc.ro, fosta dacoromanica.ro) au început să apară, în ultima vreme, o serie de lucrări care promovează mișcarea legionară, fascismul si hitlerismul. Mai precis, este vorba de postarea în 2015 a revistei de extremă dreaptă „Însemnări sociologice”, apărută între anii 1935-1941, sub conducerea sociologului legionar Traian Braileanu... (...) Potrivit Legii Bibliotecilor, Biblioteca Metropolitană ar trebui să achiziționeze doar cărţi de patrimoniu despre cultura municipiului Bucureşti şi judeţul Ilfov. (...) Mașina instituției, un autoturism marca Volkswagen Amarok, este folosită zi de zi de către Ovidiu Dragulinescu, în interes personal. Mașina este folosită de director din luna iulie 2014.”

28 mai 2015 Revistă care promovează mișcarea legionară, publicată pe Biblioteca Digitală a Bucureștilor

https://b365.ro/carti-care-promoveaza-miscarea-legionara-publicate-pe-biblioteca-digitala-a-bucurestilor-230513/

Pentru a avea iar o clasă politică francofonă ca în România Regală, guvernul poate aduce Arte TV gratuit și obligatoriu pe toate rețelele de telecablu, în cadrul proiectului RO educată. Ar fi evident atunci că e o afacere de onoare UE importul mașinilor electrice americane fabricate în China!

Macron cere mai mult sprijin pentru consumatorii și companiile care aleg mașini electrice produse în UE în locul celor străine

https://www.g4media.ro/macron-cere-mai-mult-sprijin-pentru-consumatorii-si-companiile-care-aleg-masini-electrice-produse-in-ue-in-locul-celor-straine.html

*** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***