marți, 7 decembrie 2021

Adoptând antivaccinismul şi speriind specialiştii, Simion, Târziu şi Lavric au fixat limitele creşterii AUR la dimensiuni convenabile pentru Iohannis, Ciolacu şi Cîţu.

 Nu corupţia, nu incompetenţa, ci neseriozitatea ne termină!

Mai rău încă, nu există şi nu va exista un pact de neagresiune mediatică sau pe reţele între USR şi AUR, deşi e greu de crezut că electoratul USR ar putea vota AUR, iar electoratul antivaccinist altfel decât antivaccinist. E posibil ca România să fie guvernată 7 ani... apocaliptici cu opoziţie neglijabilă.

În Siegessäule, periodic de prin 1984 al comunităţii queer din Berlin, pe copertă, influencerul Riccardo Simonetti, ambasador al Parlamentului European, de ziua SIDA, 1 decembrie, se fotografiază a Fecioară Maria cu prunc în braţe: „Dacă ignorăm faptul că Iisus n-a fost alb, putem crede la fel de bine că Fecioara Maria avea barbă, de ce nu?”. La Berlin, Siegessäule este şi simbol falic al Unificării Germaniei, cu înger auriu Coloana Victoriei, 67 metri, plasată între Poarta Brandenburg şi Palatul Charlottenburg al Hohenzollernilor, fără ca berlinezii să se formalizeze de utilizarea nepatriotică, demitizatoare a denumirii. Dar Germania nu are nevoie de patriotism. Nu e aşezată ca România, între revizionismul maghiar Orban şi expansionismul rus Putin.

Riccardo Simonetti – Wikipedia

https://de.wikipedia.org/wiki/Riccardo_Simonetti

Pe Facebook, 5 December at 22:55, apărător unic al creştinismului în toată Europa, George Simion publică un protest la coverul Siegessäule şi îşi scrie, ca strateg politic electoral, şi primul subcomentariu despre influencerul Simonetti: "O fi fan USR - Uniunea Salvați România." Ce e în capul lui? Absurditatea că USR poate lua voturi de la AUR? Nu. E vorba doar de a comunica o asigurare fermă, către Muraru PNL şi Grindeanu PSD, că AUR se va comporta ca batalion de şoc anti-userist, aliniat trup şi suflet coaliţiei agreate de Iohannis să conducă 7 sau 14 ani România. După o zi, erau vreo 3600 comentarii pe acest fir. Interesant că atacuri la USR sunt extrem de puţine. La fel, cele contra comunităţii queer!!! Românul îşi vede liniştit de masa lui de Crăciun. Se protestează doar, din perspectivă creştină, contra blasfemiei (una productivă publicitar pentru şmecherul influencer) şi văditului joc selectiv al provocărilor: doar o singură religie este atacată sistematic, a noastră.

Eveniment controversat la Alba Iulia, de Ziua Naţională. Primăria l-a autorizat ca marş patriotic, cei care-l organizează vor protest anti-certificat verde

https://adevarul.ro/locale/alba-iulia/eveniment-controversat-alba-iulia-ziua-nationala-primaria-l-a-autorizat-mars-patriotic-cei-care-l-organizeaza-spun-ca-i-protest-anti-certificat-verde-1_61a62c195163ec4271199a47/index.html

În RO, atmosferă politică de parcă ar fi la putere Iliescu. Iar în justiţie ca şi cum n-ar fi existat niciodată un moment Kovesi. Inversarea rezultatului politic al alegerilor din 2020, întoarce România cu două decenii în urmă, consternând tineretul care se plânge pe net că ţara lui obosită s-a predat, interlopimii ajunse la putere, „cu liniştea bovină a vacii patriarhale care vine singură la muls“.

Fostul premier Adrian Năstase a fost reabilitat marți de Înalta Curte de Casație și Justiție. Dacă decizia rămâne definitivă, el poate să își exercite din nou dreptul de a alege și de a fi ales în funcții publice.

https://www.g4media.ro/fostul-premier-adrian-nastase-a-fost-reabilitat-de-iccj-daca-decizia-ramane-definitiva-el-poate-alege-si-poate-fi-ales.html

 "Instanţa supremă a decis achitarea lui Călin Popescu Tăriceanu în dosarul în care este acuzat de abuz în serviciu şi complicitate la uzurpare de calităţi oficiale, considerând că faptele nu există. Achitarea fusese solicitată, la ultimul termen, chiar de procurorul de şedinţă."
Călin Popescu Tăriceanu, găsit nevinovat de ÎCCJ pentru abuz în serviciu. Procurorul de şedinţă a cerut instanţei ca fostul şef al Senatului să fie achitat
https://adevarul.ro/news/eveniment/calin-popescu-tariceanu-gasit-nevinovat-Iccj-abuz-serviciu-procurorul-sedinta-cerut-instantei-fostul-sef-senatului-achitat-1_61af1d715163ec427150d632/index.html

Literar, e ca și cum șeful statului ar arăta IT-iștilor că o fuziune prin absorbție PNL-PSD nu e imposibilă.

Dan Tăpălagă: "PSD a livrat primul ce știe el mai bine: ultra-dubioși în funcții cheie. Astfel, a instalat-o rapid, joia trecută, pe avocata Laura Vicol la șefia Comisiei Juridice din Camera Deputaților. Vicol a apărat capii lumii interlope din România, a fost avocata crimei organizate. Procurorii antimafia subliniază, într-unul din dosare, relația de subordonare pare care avocata Vicol ar fi avut-o față de unii dintre interlopi, fapt care rezultă și din unele stenograme publicate de Radio Europa Liberă și de G4Media.ro."

Un moment gravissim pentru justiție: Președintele Iohannis și liderul PSD girează instalarea unui avocat al crimei organizate într-o poziție importantă din stat
https://www.g4media.ro/un-moment-gravissim-pentru-justitie-presedintele-iohannis-si-liderul-psd-gireaza-instalarea-unui-avocat-al-crimei-organizate-intr-o-pozitie-importanta-din-stat.html

Marian Neacşu a fost numit secretar general al Guvernului, cu rang de ministru. Acesta are o condamnare pentru conflict de interese
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/marian-neacsu-a-fost-numit-ca-secretar-general-al-guvernului-cu-rang-de-ministru-acesta-are-o-condamnare-pentru-conflict-de-interese-1762191

 "Liderii Opoziţiei nu au participat la recepţie, întrucât niciunul nu a fost invitat la evenimentul găzduit de şeful statului, după cum au precizat mai mulţi reprezentanţi ai acesteia pentru „Adevărul”."
Puterea şi Opoziţia au sărbătorit separat Ziua Unităţii Naţionale
https://adevarul.ro/news/politica/puterea-opozitia-sarbatorit-separat-ziua-unitatii-nationale-1_61a7a3eb5163ec427123526f/index.html

E de oarecare interes lista cu cei 20 de jurnalişti invitaţi la recepţia de la Cotroceni, ştiută fiind raritatea conferinţelor de presă.

Recepţia de la Cotroceni cu ocazia Zilei Naţionale - 156 de invitaţi stabiliţi în baza Legii privind ceremoniile oficiale
https://adevarul.ro/news/politica/receptia-cotroceni-ocazia-zilei-nationale-156-invitati-stabiliti-baza-legii-privind-ceremoniile-oficiale-1_61a7a1205163ec4271233e2f/index.html

În ultimul secol au fost rare asemenea colţuri de cotitură. Ceauşescu la 1971, când s-a întors entuziasmat din China maoistă şi Coreea kimirsenistă. Cumva Iliescu, după destrămarea URSS, când s-a orientat spre UE-NATO, renunţând la a deţine puterea pe viaţă. [După un astfel de comentariu anti-Cotroceni, rişti să fii interzis ca postac pe orice site din România epocii Iohannis. Se pare că am riscat şi am pierdut.]

Gabriel Liiceanu, verdict dur despre politica lui Klaus Iohannis din ultimele luni: ”Este un cinism uriaș”
https://ziare.com/klaus-johannis/stiri-klaus-johannis/gabriel-liiceanu-critica-politica-klaus-iohannis-1713119

*

În toate satele şi cătunele trebuie clasa politică să bage la primării frigidere mari, pentru carnea de import. Nimeni n-a sancţionat primarii şi veterinarii care au pestă porcină. Alte ţări nu importă toate alea.
Legea porcului: Se interzice deţinerea scroafelor în gospodărie şi hrănirea porcilor cu resturi alimentare. Amenzi de până la 18.000 de lei
https://adevarul.ro/economie/stiri-economice/legea-porcului-interzice-detinerea-scroafelor-gospodarie-hranirea-porcilor-resturi-alimentare-1_61a5d37e5163ec4271174ed4/index.html

Mai toţi primarii au restaurante preferate, capabile şi de nunţi, şi de catering.

Peste 40% dintre români vor școală cu masă inclusă. Doar 6% spun că sunt de acord cu testarea elevilor acasă, 42% vor ca școala să rămână deschisă în orice condiții
https://www.edupedu.ro/exclusiv-sondaj-peste-40-dintre-romani-vor-scoala-cu-masa-inclusa-doar-6-spun-ca-sunt-de-acord-cu-testarea-elevilor-acasa-42-vor-ca-scoala-sa-ramana-deschisa-in-orice-conditii

N-ar mai pleca nimeni din PNL-Cîţu dacă Iohannis, Ciolacu și Cîțu ar aranja o fuziune prin absorbție.

Încep plecările primarilor PNL din partid. Patru edili din Giurgiu se alătură PSD
https://adevarul.ro/news/politica/Incep-plecarile-primarilor-pnl-partid-patru-edili-giurgiu-alatura-psd-1_61a4d3695163ec427111a31a/index.html

De ce a atacat Newsweek sistematic USR încă de la formarea coaliţiei destrămate de Iohannis:

Mircea Marian: Ce aștept de la PSD: să recupereze banii furați de Dan Voiculescu și să pună umărul la vaccinare

https://newsweek.ro/opinii/ce-astept-de-la-psd-sa-recupereze-banii-furati-de-dan-voiculescu-si-sa-puna-umarul-la-vaccinare

***

Precum sub ceauşism, vom regreta că se puteau citi mai multe liste de cărţi de bune în lunile pandemiei din Epoca Iohannis-Cîţu. Ca la ţară, când cu ciuma lui Caragea.

Emil Cioran - Pe culmile disperării, 1990

 - Schimbarea la faţă a României, 1990

 - Amurgul gândurilor, 1991

 - Cartea amăgirilor,1991

 - Îndreptar pătimaş, 1991

 - Lacrimi şi sfinţi, 1991

 - Ispita de a exista, 1992

 - Istorie şi utopie, 1992

 - Silogismele amărăciunii, 1992

 - Singurătate şi destin, 1992

 - Tratat de descompunere, 1992

 - Exerciţii de admiraţie, 1993

 - Căderea în timp, 1994

 - Mărturisiri şi anateme, 1994

 - Demiurgul cel rău, 1995

 - Despre neajunsul de a te fi născut, 1995

 - Scrisori către cei de-acasă, 1995

 - Sfârtecare, 1995

 - Ţara mea/Mon pays, 1996

 - Antologia portretului: De la Saint-Simon la Tocqueville, 1997

 - Caiete I, 1957−1965, 1999

 - Caiete II, 1966−1968, 1999

 - Caiete III, 1967−1972, 2000

 - Caietul de la Talamanca, 2000

 - Despre Franţa, 2011

 - Indreptar pătimaş II, 2011

 - Razne, 2012

 - Caiete: 1957–1972, 2016

Cioran şi muzica [antologie], 1996

Cioran despre Dumnezeu [antologie], 1997

Emil Cioran - Scrisori către Wolfgang Kraus 1971–1990,  2009

Adolescentul miop, Liceanul Neascultător care a citit o mie de cărţi bune, nu prea are vreun avantaj la noi, nici măcar la bac.  Consolare, listele clasice de cărţi bune:

https://propinatiu.wordpress.com/lista-lui-propinatiu

Carte străina clasică gratuită:

https://archive.org/details/fav-camelian_propinatiu?sort=creatorSorter

Totuşi, nu toată cultura e gratuită, mai şi plăteşti online, vreun documentar, vreo carte, vreo interpretare de maestru.

*** *** *** ***

Neclar ce ziarişti şi ce oameni de cultură s-au bucurat de invitaţii la recepția oferită de Administrația prezidențială. Trebuia transmisie în direct la Antene şi pe TVR.

Precum de Paşti, şi de Crăciun, creştinii au a se aştepta să li se scuipe euroatlantic mediatic, provocator şi bănos guerilla marketing pentru influenceri, pe masa cea sărbătorească a ideii de familie reunită fie şi pe Skype.

Chiar și așa, gustul amar de vot degeaba și de stare politică pe loc în bătătură pune unii tineri specialiști în situațiunea de așteptare doar să mai treacă pandemia. Până la emigrare, totuși, deja dezinteres total pentru ce mai e prin RO: fără tv și cu net și prieteni doar în limbi străine. Poate și reacție anti stress la incultură, corupție, incompetență și nesimțire.

Asociația Cluj IT Cluster avertizează că regândirea variantei de scutire a taxelor pentru angajații din IT va destabiliza acest sector economic, specialiștii din domeniu urmând să migreze spre companii din străinătate

https://www.g4media.ro/asociatia-cluj-it-cluster-avertizeaza-ca-regandirea-variantei-de-scutire-a-taxelor-pentru-angajatii-din-it-va-destabiliza-acest-sector-economic-specialistii-din-domeniu-urmand-sa-migreze-spre-companii.html

Sunt și mulți IT-iști români valoroși care își caută soții și job în Germania.

German, caut nevastă româncă. Serioşi, fideli şi hotărâţi, tot mai mulţi cetăţeni germani îşi caută jumătatea în România

https://adevarul.ro/news/eveniment/german-caut-nevasta-romanca-seriosi-fideli-hotarati-mai-cetateni-germani-isi-cauta-jumatatea-romania-1_61a38e3e5163ec42710a20cd/index.html

Scriitorii şi istoricii ca dl Hodor pot enerva pe clasa politică, făcând-o mai insensibilă la patrimoniu şi Infrastructura Intelectuală, deci la Luminarea Poporului, cum se exprimau iluminiştii noştri mai poporanişti. Astfel, scriitorii şi-au pierdut după anul anti-Eminescu 1998 şi sediul istoric, şi Muzeul Literaturii fost Româno-Rus şi, recent, Pavilionul RomExpo de organizau în el şi Bookfest primăvara, şi Gaudeamus înainte de Revelion. Preşedintele Academiei, istoric, e atacat periodic în presă, vitriolant, de parc-ar fi episcop BOR antivaccinist, iar Muzeul Naţional de Istorie stă în reparaţii din 2002, nefiind funcţional tocmai de Centenarul Marii Uniri, în 2018, când a picat şi Biblioteca Digitală a Bucureştilor, unde mai citea online Diaspora Românilor literatura şi istoria clasică.

Cine a stat de pază când au fost sifonați banii Securității. Dan Voiculescu și Sorin Ovidiu Vîntu au angajat doi securiști din conducerea ICE Dunărea
https://ziare.com/dan-voiculescu/antena/bani-ice-dunarea-securitate-dan-voiculescu-sorin-ovidiu-vintu-1712573

*** *** *** *** *** *** *** ***

România se află pe culmile unei prosperităţi nevisate şi ar putea felia mai mult pib la Edu-Cultură, Cercetare şi Tineret. Vai de educaţia adulţilor! Am ratat vaccinarea. RO n-are şi nu va avea un TVR Cultural, un TVR Didactic. Şi nici o Cetate a Ştiinţei ca-n La Villette Paris, în Valencia, în Winterthur (Elveţia, Technorama) sau Science City Kolkata. Capitala nu va avea o Grădină Botanică ca la Medellin sau Singapore. Nici vreun panda gigant sau roşu cum Tiergarten Schönbrunn. Televiziunile ştiriste sau tabloide, ar putea fi însă obligate la 45 % documentare educative, iar Biblioteca Naţională să ofere online cartea clasică românească şi periodicele, precum Gallica, şi toate căminele culturale să aibă internet. Presa trebuie să-i întrebe mai des pe politicieni ce-au mai citit, la ce concert au fost, ce muzee au vizitat (când se întorc din străinătate). Iar pe noii îmbogăţiţi, cu ce donaţii filantropice se mai laudă.

Şi bibliotecile unei ţări au valoare strategică.

De comparat digitalizarea Bibliotecii Naţionale de la Bucureşti cu Gallica a Franţei.

România a început demersurile pentru achiziționarea unei noi escadrile de F-16. Punctul final al programului va fi avionul de ultimă generație F-35

https://ziare.com/stiri/armata/romania-armata-achiztie-f-16-escadrila-f-35-sua-nato-1713054

În RO, nu se poate înfiinţa un TVR Didactic, ca RAI Scuola, nici vreun TVR Cultural redivivus, nici arte TV pus de guvern pe telecablu. De-aia nu s-a gestionat ca-ntr-o ţară educată nici Laserul gigant.
RCS RDS și-a vândut afacerile din Ungaria unei companii maghiare / Valoarea tranzacției se ridică la 625 de milioane de euro
https://www.g4media.ro/rcs-rds-si-a-vandut-afacerile-din-ungaria-unei-companii-maghiare-valoarea-tranzactiei-se-ridica-la-625-de-milioane-de-euro.html

Vize USA înainte de primirea în Schengen cu justiţia în pioneze.
Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, întâlnire cu judecători ai Curții Supreme a Statelor Unite: Am discutat despre relația România-SUA cu judecătorul Stephen Breyer, care are rădăcini transilvănene
https://www.g4media.ro/ambasadorul-romaniei-in-sua-andrei-muraru-intalnire-cu-judecatori-ai-curtii-supreme-a-statelor-unite-am-discutat-despre-relatia-romania-sua-cu-judecatorul-stephen-breyer-care-are-radacini-transilv.html

Relație asimetrică. Nu România, ci Rusia decide ce fel de dialog. Trebuia să-l înceapă din 1991.

https://www.hotnews.ro/stiri-esential-25212760-ambasadorul-rusiei-bucuresti-sunt-convins-reluarea-unui-dialog-bilateral-constructiv-respectuos-reciproc-satisface-interesele-popoarelor-noastre.htm

România de azi nu se bazează pe instituţii culturale, la imaginea externă, ci doar pe fotbal. Erau mai deştepţi comuniştii lui Corneliu Mănescu şi Mircea Maliţa.

Virusolog italian: ”Care este alternativa la vaccinare, să nu faci nimic? Dacă da, zboară în România!”

https://www.g4media.ro/virusolog-italian-care-este-alternativa-la-vaccinare-sa-nu-faci-nimic-daca-da-zboara-in-romania.html

Propaganda românească e a unei țări care își râde de propria istorie, mulţi nechezoli (înlocuitori de intelectuali) cugetând cam prea sinucigaş autocritic în postromânism:

http://propinatiu.ro/carti

Neclar dacă în Belgia se poate începe un toast cu formula: "Doamnelor, domnilor şi persoane nonbinare".

Belgia urmează să șteargă genul în cărţile de identitate, pentru a face posibilă înregistrarea persoanelor ”nonbinare”, care nu se identifică nici bărbaţi şi nici femei
https://www.g4media.ro/belgia-urmeaza-sa-stearga-genul-in-cartile-de-identitate-pentru-a-face-posibila-inregistrarea-persoanelor-nonbinare-care-nu-se-identifica-nici-barbati-si-nici-femei.html

Corectitudinea politică şi decreştinarea sau deznaţionalizarea forţată sunt implementate cu toată forţa giganţilor mediatici. Pe Facebook, robotul a blocat ca Fake News articolele din presa italiană.

In Europa vietato dire "Natale" e perfino chiamarsi Maria
https://www.ilgiornale.it/news/cronache/follie-ue-l-inclusivit-vietato-dire-natale-e-chiamarsi-maria-1992290.html

Natale: la Commissione europea stila il decalogo per una lingua inclusiva - la Repubblica
https://www.repubblica.it/esteri/2021/11/29/news/commissione_europea_linee_guida_natale_vacanze_miss_mrs_signori_signore-328309122/

" Pentru neutralitatea religioasă se mai cere să nu se folosească doar nume creștine sau nume tipice unei religii, precum „Maria și Ioan”: „Malika și Julio” ar fi de preferat."

Numai creştinismul e nominalizat, ceea ce creează impresia de discriminare. Reacţia poate fi abţinere de la vot şi de la sponsorizări.

Nu spuneți niciodată ”Crăciun” și ”doamnelor și domnilor” / Recomandările Comisiei Europene nasc dispute politice
https://www.g4media.ro/nu-spuneti-niciodata-craciun-si-doamnelor-si-domnilor-recomandarile-comisiei-europene-nasc-dispute-politice.html

Mai degrabă reacţia presei italiene şi a cititorilor ei, în contextul curentului local anti-UE, a îmblânzit vremelnic corectitudinarii de la Bruxelles.

La noi, Academia are un singur academician, aşa cum în 1977 Uniunea Scriitorilor avea un singur scriitor, pe Goma.

Reacţia preşedintelui Academiei Române la scandalul „interzicerii Crăciunului” de către UE: „Lăsaţi-ne aşa cum suntem!”

https://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/reactia-presedintelui-academiei-romane-scandalul-interzicerii-craciunului-ue-lasati-ne-asa-suntem-1_61a758a95163ec42712146aa/index.html

Nu poate fi controversată o declaraţie sinceră.

Titluri încă şi mai interesante în postromânism se găsesc azi pe site-ul DW:

- Sărbătoarea națională tot sub dictatul lui „Deșteaptă-te, române!“

- 1 Decembrie și eșecul unității.

Literar se poate imagina că dacă Viktor Orban face mici concesii, autonomia Ardealului şi Banatului va fi sprijinită de ţările care nu-i primesc pe români în Schengen, în timp ce marii corupţi îşi pot cheltui acolo banii altora.

Deputat UDMR, declaraţie controversată: Pentru comunitatea maghiară din România, 1 Decembrie este zi de doliu
https://adevarul.ro/news/politica/deputat-udmr-declaratie-controversata-comunitatea-maghiara-romania-1-decembrie-zi-doliu-pentru-1_61a773d55163ec4271220259/index.html

" Ziua Națională este despre puterea majorității, fiindcă cei care organizează parada militară uită generozitatea fruntașilor ardeleni, care știau că Ardealul nu e doar românesc, ci și unguresc și nemțesc și evreiesc... Unirea a avut loc „cu furca” și a fost egală cu centralizarea, birocratizarea, politizarea și inflația culturală..." etc.

Sabina Fati: 1 Decembrie și eșecul unității

https://www.dw.com/ro/1-decembrie-%C8%99i-e%C8%99ecul-unit%C4%83%C8%9Bii/a-59975166

"Sondajele de opinie arată că puțin peste 10% dintre tineri se consideră patrioți. Însă procentajul trebuie că este mai mare, având în vedere gradul de inalfabetism în care se scaldă o bună parte din generația tânără, cu precădere din mediul rural. Realitatea e că mulți tineri nu știu cu ce se mănâncă această valoare ancestrală a ființei umane. Confundă hotărârea lor de a merge la muncă în Germania, Anglia, Franța, Italia, Spania și în alte țări occidentale cu replierea într-o altă cochilie a existenței lor. Rețelele de socializare sunt pline cu poze postate de românii din afară în care stau așezate pe mese nelipsita horincă sau țuica de Muscel, sarmalele, mămăliga, cârnații, slana afumată, brânza în coajă de brad, brânzoaica poale-n brâu și alte produse culinare autohtone. „Ca la mama acasă“ este sarea în bucate care însoțește dorul de țară al românilor plecați."

George Arun: Sărbătoarea națională tot sub dictatul lui „Deșteaptă-te, române!“

https://www.dw.com/ro/s%C4%83rb%C4%83toarea-na%C8%9Bional%C4%83-tot-sub-dictatul-lui-de%C8%99teapt%C4%83-te-rom%C3%A2ne/a-59987724

 *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***

Tabloidizarea presei se adânceşte. Ce mai scrie periodicul american antiuserist pentru români:

O studentă care făcea dragoste și a uitat să închidă camera în timpul cursurilor online, reabilitată

https://newsweek.ro/actualitate/o-studenta-care-facea-sex-si-a-uitat-sa-inchida-camera-in-timpul-cursurilor-online-reabilitata