Se afișează postările cu eticheta UE. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta UE. Afișați toate postările

sâmbătă, 26 februarie 2022

Mai bine s-ar primi Ucraina în UE, simbolic. Preaderare lentă odată cu Republica Moldova. Nu în NATO, în UE. Pentru că sancțiunile pot fi compensate de China.

 Nu corupția, nu incompetența, ci neseriozitatea ne termină!

Unii euroatlantici mânjiți în afaceri cu oligarhia rusă au sperat întâi să declare Zelenski unilateral renunțarea Ucrainei la NATO-UE. Apoi, să-i sugrume Armata Roșie în doar trei zile de Blitzkrieg, măcar pe kieveni. Să se termine odată toată criza asta, să vină banii!. Prelungirea războiului le e exasperantă. Trecerea de la sancțiuni la ajutor militar concret, defensiv, va fi astfel serios îngreunată, ca în Germania căștilor. Opinia publică occidentală? Se mai uită la teveu, dar ca pe Netflix. Se va plictisi dacă imaginile de groază din înapoiatul Est nu cresc progresiv. Demonstrațiile sunt mai mult ale marii Diaspore ucrainene. Dacă NATO-UE nu ajută Ucraina nici militar, nici simbolic, printr-o promisiune privind primirea în UE, Putin poate aduce înapoi pe Ianukovici la Kiev și să creeze Occidentului noi neliniști, în Republica Moldova sau mai degrabă la Marea Baltică, ducând acolo flota biruitoare de la Marea Neagră.

Impresionant moment doar pentru cine are nevoie de Libertate și Prosperitate, de UE. Din perspectiva propagandei putiniste, o mică neonazistă! Televiziunile rusești le spun rușilor că e vorba doar de respingerea unui atac în Donbas și de o... denazificare a Ucrainei.

Primul nou născut într-un adăpost de război din Ucraina: „O vom numi Libertate”

https://www.g4media.ro/primul-nou-nascut-intr-un-adapost-de-razboi-din-ucraina-o-vom-numi-libertate.html

 „Putin a luat decizia de a desfășura o operațiune militară specială pentru demilitarizarea și denazificarea Ucrainei, astfel încât, eliberați de opresiune, ucrainenii înșiși să-și poată determina liber viitorul”, a declarat Lavrov, la o conferință de presă la Moscova, citat de Interfax.

Lavrov: Rusia nu ocupă Ucraina, o „denazifică”, ca ucrainenii să-și poată determina „liber” viitorul

https://revista22.ro/international/lavrov-rusia-nu-ocupa-ucraina-o-denazifica-ca-ucrainenii-sa-si-poata-determina-liber-viitorul

De la începutul agresiunii, televiziunile rusești dominante poziționează operația drept o respingere a unui atac ucrainean asupra Donbasului și un efort de... denazificare a Ucrainei. Putin însuși a cerut armatei ucrainene să ia la Kiev puterea deținută de o „clică de drogați și de neonaziști”. Orice mare ofițer creștin s-ar întreba la icoană dacă poate fi „drept”, vorba lui Stalin, un război bazat pe minciuni!

Lavrov: Rusia nu ocupă Ucraina, o „denazifică”, ca ucrainenii să-și poată determina „liber” viitorul

https://revista22.ro/international/lavrov-rusia-nu-ocupa-ucraina-o-denazifica-ca-ucrainenii-sa-si-poata-determina-liber-viitorul

Bietul soldat rus a fost de multe ori băgat în seamă de autorități abia când a ajuns... erou. În trecutul mare război, n-avea voie să se predea, chiar lăsat fără muniție. Iar cei care au văzut Occidentul, au fost izolați să nu povestească.

Soldați ruși, acuzați că au jefuit un magazin în orașul ucrainean Melitopol
https://www.g4media.ro/video-soldati-rusi-acuzati-ca-au-jefuit-un-magazin-in-orasul-ucrainean-melitopol.html?

*

Putin riscă să ajungă ca Miloșevici, dacă oligarhii găsesc alt boss.

România lui Iohannis va ajunge să fie acuzată pentru joc pasiv.

Maia Sandu a interzis Sputnik și nu mai pot fi citiți nici în RO Adrian Severin, Pleșoianu, Șoșoacă și ceilalți. E tristețe și la partea cripto-filorusă din AUR.

Maia Sandu nu doarme: Sputnik a fost interzis în R. Moldova şi, în consecinţă, şi în România

https://epochtimes-romania.com/news/maia-sandu-nu-doarme-sputnik-a-fost-interzis-in-r-moldova-si-in-consecinta-si-in-romania---324747

Mai erau fani care îl credeau stăpânul omenirii.

Cât ajută? Putin are… interdicție de călătorie în SUA
https://www.cotidianul.ro/cat-ajuta-putin-s-a-ales-cu-interdictie-de-calatorie-in-sua/

„Conform Nexta TV, este vorba despre un bloc din cartierul kievean Zhuliany. Mai multe etaje au fost lovite direct, cum se vede și din imagini.”

Bloc de locuințe din Kiev, lovit de o rachetă, azi-dimineață. momentul șocant, surprins de camere 

https://www.libertatea.ro/stiri/video-bloc-de-locuinte-din-kiev-lovit-de-o-racheta-azi-dimineata-4000760

Pierderile sunt în imaginea Rusiei și în izolarea internațională. Stalin a sacrificat sute de mii de soldați forțând luarea KIevului „în cinstea lui 7 noiembrie” 1943.

Cum arată bilanţul provizoriu al Armatei Ucrainei, în urma luptelor cu ruşii: 102 tancuri şi 14 avioane distruse, peste 3.500 de soldaţi ucişi. Lista completă

https://adevarul.ro/international/europa/cum-arata-bilantul-provizoriu-armatei-ucrainei-urma-luptelor-rusii-102-tancuri-14-avioane-distruse-3500-soldati-ucisi-lista-completa-1_6219cd275163ec42717973c1/index.html

Bătălia de la Kiev (1943)
https://ro.wikipedia.org/wiki/B%C4%83t%C4%83lia_de_la_Kiev_(1943)

Informația a fost confirmată de premierul italian Mario Draghi, care a relatat emoționat în fața Parlamentului convorbirea cu președintele ucrainean.

Mesaj dramatic transmis de Zelensky liderilor UE joi seară: ”Probabil că e ultima oară când mă vedeți viu”

https://www.g4media.ro/mesaj-dramatic-transmis-de-zelensky-liderilor-ue-joi-seara-probabil-ca-e-ultima-oara-cand-ma-vedeti-viu.html

Poroșenko nu e ca acei politicieni euroatlantici care abia așteaptă ca pensie specială să fie angajați la oligarhii lui Putin!

Ex-Ukraine President Holds AK-47 as He Vows to Fight on Streets of Kyiv

https://www.newsweek.com/petro-poroshenko-ak47-ukraine-former-president-russia-vladimir-putin-1682639

Legendary boxers Vitali and Wladimir Klitschko vow to fight for Ukraine amidst Russia invasion... as the former heavyweight champions call for an end to 'senseless war'

https://www.dailymail.co.uk/sport/boxing/article-10549721/Legendary-boxers-Vitali-Wladimir-Klitschko-vow-fight-Ukraine-amidst-Russia-invasion.html

***

Precum sub ceaușism, vom regreta că se puteau citi mai multe liste de cărți de bune în lunile pandemiei din Epoca Iohannis-Cîțu. Ca la țară, când cu ciuma lui Caragea.

Thierry Wolton - O istorie mondiala a comunismului, vol I-III

Benjamin Bidder - Generația Putin. Să înțelegem noua Rusie

Françoise Thom - Putin și putinismul

Stanislav Belkovski - Putin. Biografia interzisă

Angus Roxburgh - Vladimir Putin. Un țar în căutarea unui nou imperiu

Karen Dawisha - Putin’s Kleptocracy. Who Owns Russia?

Garry Kasparov - Vine iarna. De ce trebuie opriţi Vladimir Putin şi inamicii lumii libere

Taras Șevcenko - Cobzarul

Adolescentul miop, Liceanul Neascultător care a citit o mie de cărți bune, nu prea are vreun avantaj la noi, nici măcar la bac.  Consolare, listele clasice de cărți bune:

https://propinatiu.wordpress.com/lista-lui-propinatiu

Carte străina clasică gratuită:

https://archive.org/details/fav-camelian_propinatiu?sort=creatorSorter

Totuși, nu toată cultura e gratuită, mai și plătești online, vreun documentar, vreo carte, vreo interpretare de maestru.

*** *** *** ***

La ONU, India a votat pentru Putin, iar Occidentul îi trimite ajutoare și tehnologie.

Chinezii îl cam lasă pe Putin în ofsaid. Le va plăti dobânzi mari.

Lasă că îl primește Xi pe Putin în Consiliul Asiei, dar ca adjunct!

Rusia, suspendată din Consiliul Europei

https://adevarul.ro/international/rusia/rusia-suspendata-consiliul-europei-1_621902945163ec427172804f/index.html

Rusia a fost exclusă din concursul Eurovision
https://www.hotnews.ro/stiri-razboi_ucraina-25391140-rusia-fost-exclusa-din-concursul-eurovision.htm

The 2022 Champions League final will be played in Paris after Russia was stripped of the match following the nation's invasion of Ukraine. The final of Europe's most prestigious club competition was due to be played in St Petersburg on 28 May. Meanwhile, Russia's Formula 1 Grand Prix, due to take place in Sochi in September, has been cancelled.

Ukraine conflict: Champions League final moved from Russia & F1 GP cancelled
https://www.bbc.com/sport/football/60520933

*** *** *** *** *** *** *** ***

Lipsă de transparență NATO-UE: sunt doar bănuite țările sau grupurile care limitează sancțiunile.

Cât privește România, e aproape absentă din condamnarea invaziei. Parcă n-ar avea oengeuri și organizații de-ale intelectualilor! Vorbesc doar politicienii și niște specialiști universali, ecranacii care pot comenta telespectatorilor și tenis, și geologia marțiană, și tainele... secrete ale oligarhiei ruse.

Gabriel Andreescu: Mințile dezgustătoare ale susținătorilor lui Vladimir Putin
https://www.contributors.ro/mintile-dezgustatoare-ale-sustinatorilor-lui-vladimir-putin

R3m AUR, precum Șoșoacă, se aliniază instinctiv la propaganda putinistă.

Președintele Ucrainei, Zelenski, spune că e gata să discute cu Rusia despre neutralitate

https://r3media.ro/presedintele-ucrainei-zelenski-spune-ca-e-gata-sa-discute-cu-rusia-despre-neutralitate-dupa-ce-i-a-intrebat-pe-liderii-europeni-daca-vor-primi-tara-in-nato-am-fost-lasati-singuri/

Zelenski îi propune lui Putin negocieri

https://ro.sputnik.md/20220225/zelenski-propune-lui-putin-negocieri-49329690.html

Mai interesantă e că, după ce au folosit abuziv numele unui academician mai istoric decât eseistul Boia, acum r3m trimite la Dungaciu, că să sărim pe Ucraina,  dintr-o emisiune Ev. Zilei în care nu e de găsit decât că e-n trafic, nu lângă Ciutacu, Curea, Andronic și Harnagea!

25 02 2022 Dan Dungaciu dă de înțeles că românii din Ucraina au fost abandonați în mod voit de București: România a avut o viziune, Ucraina ca stat buffer între noi și Rusia. Pentru asta, am pus între paranteze chiar și chestiunea românilor
https://r3media.ro/dan-dungaciu-da-de-inteles-romanii-din-ucraina-au-fost-abandonati-in-mod-voit-de-bucuresti-romania-a-avut-o-viziune-ucraina-ca-stat-buffer-intre-noi-si-rusia-pentru-asta-am-pus-intre-paranteze-chi/

Alte idei crețe, favorabile în context Rusiei, vin din șicanarea cu unionismul tocmai acum a Republicii Moldova, probabil de necaz că Mia Sandu a blocat Sputnikul.

Anatol Șalaru, fost ministru al Apărării în Republica Moldova, cere autorităților de la Chișinău să examineze unirea cu România. Vlad Bilețchi, liderul AUR: Acum e momentul!

https://r3media.ro/anatol-salaru-fost-ministru-al-apararii-in-republica-moldova-cere-autoritatilor-de-la-chisinau-sa-examineze-unirea-cu-romania-vlad-biletchi-liderul-aur-acum-e-momentul/

Pe când Activenews - Roncea, tot antivaccinistă, este totuși creștinește anti-invazie

Primii morți provocați de „creștinul” Putin. Rusia a atacat cu rachete instalații și baze militare ale Ucrainei din Kiev, Harkov, Mariupol și Dnipro. Armata Rusă a lovit ținte din Kiev și Odesa dar și blocuri de locuințe provocând victime civile.

https://www.activenews.ro/stiri/PRIMII-MORTI-PROVOCATI-DE-%E2%80%9ECRESTINUL-PUTIN.-Rusia-a-atacat-cu-rachete-instalatii-si-baze-militare-ale-Ucrainei-din-Kiev-Harkov-Mariupol-si-Dnipro.-Armata-Rusa-a-lovit-tinte-din-Kiev-si-Odesa-dar-si-blocuri-de-locuinte-provocand-victime-civile.-VIDEO-172957

Față de cât se implică Polonia, România riscă o acuzație de joc pasiv deoarece coaliția adoptă o neutralitate ca a lui Viktor Orban, fără avantajele acestuia sau ale UDMR.

Război în Ucraina. Cătălin Drulă: Cer coaliţiei majoritare să iniţieze imediat, din partea României, întreg pachetul de sancţiuni disponibile împotriva Rusiei
https://adevarul.ro/news/politica/razboi-ucraina-catalin-drula-cer-coalitiei-majoritare-initieze-imediat-partea-romaniei-intreg-pachetul-sanctiuni-disponibile-rusiei-1_621a01835163ec42717ba368/index.html

Propaganda românească e a unei țări care își râde de propria istorie, mulți nechezoli (înlocuitori de intelectuali) cugetând cam prea sinucigaș autocritic în postromânism:

http://propinatiu.ro/carti

*** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***

Exploatarea mediatică deliberată a prostiei.

Baba Vanga a prezis! Clarvăzătoarea a știut că Rusia îi va declara război Ucrainei. Ce e mai rău, abia acum începe... Dacă totul se va adeveri, omenirea va trece prin momente cumplite. Actualizat: vineri, 25 februarie 2022, 20:59   

https://substantial.ro/baba-vanga-a-prezis-clarvazatoarea-a-stiut-ca-rusia-ii-va-declara-razboi-ucrainei-ce-e-mai-rau-abia-acum-incepe-video/

miercuri, 15 septembrie 2021

Literar, se poate imagina o ţară în care guvernul, căzut la alegeri, refuză să plece şi, cu ajutorul opoziţiei şi opiniei publice, mai stă la putere doi-trei ani

 Nu corupţia, nu incompetenţa, ci neseriozitatea ne termină!

 

Literar, se poate imagina o ţară în care guvernul, căzut la anticipate sau alegerile din 2024, refuză să plece şi cu ajutorul presei, postacilor, Curţii Constituţionale, avocaţilor poporului, opoziţiei, preşedinţiei, elitei intelectuale şi opiniei publice, mai stă la putere vreo doi-trei ani, ca să-şi încheie toate socotelile şi să ardă hârtiile compromiţătoare.

 BNR: Datoria externă a României a crescut cu peste 6 miliarde de euro în ultimele 7 luni și a ajuns la peste 131 de miliarde

https://www.digi24.ro/stiri/economie/digi-economic/bnr-datoria-externa-a-romaniei-a-crescut-cu-peste-6-miliarde-de-euro-in-ultimele-7-luni-si-a-ajuns-la-peste-131-de-miliarde-1666389

 Un model asemănător de explicare a crizei prin jocuri economice secrete, deranjate de USR PLUS, propune şi Angela Mungiu-Pippidi de la Hertie School in Berlin, expertă în corupţie. Interesant că ipoteza e suficient de productivă să arate şi de ce statul român nu e luat în serios de occidentali: nu vizite memorabile pe-aici, nu primire în Schengen, nu vize USA ca alţii. Se va emigra iar, pe capete. Oricum, se consideră pe-aici că nu e nevoie nici de Cultură, nici de specialişti cu doctorat muncit.

" Miza înlocuirilor de la Transporturi și Economie e una financiară. Foștii miniștri USR PLUS începuseră decăpușarea marilor firme de stat și o tentativă de reformă prindea contur. Contracte păguboase cu companii protejate ani la rând au fost denunțate, ceea ce a însemnat pierderi de milioane de euro pentru oamenii de sistem. Atenție, vorbim în multe cazuri de companii ”strategice”, abonate la contracte și cu serviciile secrete, armata ori poliția, implicate în construirea de proiecte de infrastructură critică. Pe scurt, companii apropiate de oameni din serviciile secrete, protejate în ciuda faptului că deseori livrează scump și prost."

Restaurația epoleților. Marea recuplare la bani și la decizie, cadoul lui Klaus Iohannis pentru sistem

https://www.g4media.ro/restauratia-epoletilor-marea-recuplare-la-bani-si-la-decizie-cadoul-lui-klaus-iohannis-pentru-sistem.html

 Deobicei orice publică Alina Mungiu-Pippidi este dezaprobat imediat de postaci. De data asta, imaginea de ostatic la Cotroceni pe care şi-a luat-o Iohannis a atras vremelnic articolului confirmarea şi o apreciere de vreo 40 de voturi în plus!

"Jocul cel mare şi adevărat e succesiunea lui Klaus Iohannis... E destul să se uite cineva pe marii cîştigători ai achiziţiilor publice din ultimii ani ca să vezi ce mult a crescut – sau ce vizibil e devenit – imperiul economic al serviciilor secrete, zona gri de afaceri cu firme pseudoprivate – sau private or fi ele, dar nu autonome faţă de stat, care conduce piaţa de la IT la produse sanitare, ca să nu mai vorbim de achiziţii militare."

Războiul de succesiune al statului paralel 

https://adevarul.ro/news/eveniment/alina-mungiu-pippidi-contributia-serviciilor-secrete-criza-asta-1_61311bfb5163ec4271c9c10b/index.html

 02 09 2012 Alina Mungiu-Pippidi: Contribuţia serviciilor secrete la criza asta

https://adevarul.ro/news/eveniment/alina-mungiu-pippidi-contributia-serviciilor-secrete-criza-asta-1_61311bfb5163ec4271c9c10b/index.html

 22 septembrie 2014 Dan Tăpălagă: Ţara democraţiei cu epoleţi

https://www.hotnews.ro/stiri-opinii-18161163-tara-democratiei-epoleti.htm

***

Precum sub ceauşism, vom regreta că se puteau citi mai multe liste de cărţi de bune în lunile carantinei.

 George Coșbuc
https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Co%C8%99buc

 Utagawa Sadahide
https://fr.wikipedia.org/wiki/Utagawa_Sadahide

 Hipster (contemporary subculture)
https://en.wikipedia.org/wiki/Hipster_(contemporary_subculture)

 Nicolae Bălcescu
https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_B%C4%83lcescu

Adolescentul miop, Liceanul Neascultător care a citit o mie de cărţi bune, nu prea are vreun avantaj la noi, nici măcar la bac.  Consolare, listele clasice de cărţi bune:

https://propinatiu.wordpress.com/lista-lui-propinatiu

Carte străina clasică gratuită:

https://archive.org/details/fav-camelian_propinatiu?sort=creatorSorter

 *** *** *** ***

Odată cu criza de guvern creşte şi tupeul tuturor celor interesaţi în orice formă de a câştiga repede bani mulţi.
Sindicatul Europol cere intervenţia CSAT, după ce  o aeronavă a contrabandiştilor ucrainieni de ţigări nu a fost reperată:  Este o problemă de securitate naţională

https://adevarul.ro/news/eveniment/sindicatul-europol-cere-interventia-csat--aeronava-contrabandistilor-ucrainieni-tigari-nu-fost-reperata--problema-securitate-nationala-1_6141acdb5163ec4271404aa3/index.html

 Nu se sperie UE de o căruţă de baxuri pentru fumătorii curajoşi, ci de păstrarea intactă a legislaţiei anticorupţie cum a aranjat-o Dragnea în epoca Iordache-Toader, când făcea Rareş Bogdan opoziţie pe Realitatea TV.

Cîţu, despre şansele României de a intra în Schengen, când avioanele traficanţilor intră în ţară nedetectate: Am propus să ducem această discuţie în CSAT

https://adevarul.ro/news/politica/citu-despre-sansele-romaniei-intra-schengen-avioanele-traficantilor-intra-tara-nedetectate-propus-ducem-discutie-csat-1_61420d8a5163ec4271431a4b/index.html

 Şi basarabeanul după nume Mihail Kogălniceanu, se referă în romanul "Tainele inimii", la Jaqueline Kennedy, mogulul Onassis şi indignarea unor americani – dar cum a fost posibil!

 Fiind şi frumoasă şi deşteaptă, vorbind curent în rusă, română şi engleză, Natalia Morari a ştiut să realizeze chiar emisiuni anticorupţie veritabile, altfel îşi pierdea şi publicul, şi colaborarea la Europa Liberă. Încă sunt accesibile pe net. În rest, bizareriile s-au considerat până acum viaţă privată. Se va găsi cine să umple spaţiul mediatic abandonat. 

"Morari a susținut-o, la rândul ei, pe Laura Kovesi, cea care a declarat ca DNA va trece Prutul."

Cealaltă față a ”icoanelor” și ”instanțelor” anticorupție

https://www.cotidianul.ro/cealalta-fata-a-icoanelor-si-instantelor-anticoruptie/

 De recitit Marin Preda, Delirul, vorba ceea a lui Ştefan al lu’ Parizianu: „Eşti prea vesel pentru situaţia în care te afli!”

Iulian Bulai anunță începerea votării la USR PLUS, ”cel mai plictisitor partid din România”: Unul are nume de dac autentic, unul de profet si al doilea de mare mucenic/ Toţi trei au emoţii. Unul va câştiga. Toţi trei vor aplauda
https://www.g4media.ro/iulian-bulai-anunta-inceperea-votarii-la-usr-plus-cel-mai-plictisitor-partid-din-romania-unul-are-nume-de-dac-autentic-unul-de-profet-si-al-doilea-de-mare-mucenic-toti-trei-au-em.html

 Din păcate, România exportă mai multă miere vrac, decât ambalată, deşi este de foarte bună calitate, iar în ţară intră multă miere contrafăcută

România importă miere contrafăcută și exportă miere de calitate în vrac: ''Este o anomalie''
https://ziare.com/economie/importuri/romania-import-export-miere-1699981

 *** *** *** *** *** *** *** ***

Unioniştii vor zice că, vrăjeală,  într-o „colonie“, presa imperialiştilor invadatori scrie invariabil "trei români au furat cutia milei dintr-o biserică", şi e vorba de romi sau de altă etnie. Dar în Wikipedia, mai orice personalitate, îndeosebi din Franţa sau America, are cu mândrie precizată existenţa vreunui părinte sau bunic evreu! Dacă Emma noastră îi şterpelea o rachetă sau răcoritoarele lui Laylah Fernandez sau, vai, dacă pierdea finala, abia atunci era româncă, bre!

Petru Clej: La fel ca în România, în China se face caz de originile etnice ale noii senzații a tenisului mondial, Emma Răducanu. La fel în Filipine, cu Laylah Fernandez
            https://www.g4media.ro/ca-si-in-romania-in-china-se-face-caz-pe-originile-etnice-ale-noii-senzatii-a-tenisului-mondial-emma-raducanu-la-fel-in-filipine-cu-laylah-fernandez.html

 Investiţiile în Educaţie e cele mai urgente din România. Fiecare primărie cunoaşte restaurantele mai familiare din localitate, să dea hrană caldă. Ca şi firme de ca şi construcţii, să schimbe bordurile şi gazonul.

Finanțare pentru tot anul școlar, nu doar până în decembrie, pentru Masa caldă în școli, propusă de mai mulți parlamentari USRPLUS: Sunt situații în care doar 1 leu din cei 10 alocați zilnic au mers efectiv către alimentele în sine
https://www.g4media.ro/finantare-pentru-tot-anul-scolar-nu-doar-pana-in-decembrie-in-programul-pilot-masa-calda-din-scoli-propusa-de-mai-multi-parlamentari-usrplus-din-pacate-acum-sunt-situatii-in-care-doar-1-leu-din-ce.html

RO nu dispare, dar nu mai creşte, să zicem, cu 15%, ci doar cu 6%. Aici e toată tragedia, dar şmecherii au altfel de socoteli. Oamenii cinstiţi merg la muncă şi trebuie să iasă ceva progres din străduinţa lor. Însă nu ca la alţii.

P: "E ordin de la Grivco. Romania trebuie falimentata inainte de a disparea de pe harta Europei"

Planul lui Iohannis pentru a-l ține pe Cîțu premier. Cum va negocia PNL cu USR PLUS

https://ziare.com/klaus-johannis/stiri-klaus-johannis/plan-iohannis-citu-premier-cum-negociaza-pnl-usr-plus-1699938

Fără ierarhii ortodocşi sau greco-catolici, vorbeam azi o limbă mai slavă decât poloneza. Interesant că istoria se scrie azi după autori de ficţiune, ca Titus Popovici din filmul cu Horea, care tot aşa nu detalia represiunea, dar măcar vorbea de iobăgia aproape sclavie în care erau toleraţi românii în iluminismul convergent spre 1789.

P: " Un ateu nenorocit. Ia sa fi fost el vreun episcop ortodox analfabet cu proprietati manastiresti de mii de hectare si sute de robi, sa vezi ce figura luminoasa a istoriei romanesti ar fi fost el astazi!"

Cosmin Zamfirache: Cine a fost cu adevărat Samuel von Brukenthal. Ce implicare a avut în răscoala lui Horia, Cloşca şi Crişan [niciuna!!!]

https://adevarul.ro/locale/botosani/cine-fost-adevarat-samuel-von-brukenthal-implicare-avut-rascoala-horia-closca-crisan-1_614082dd5163ec427137e1df/index.html

Propaganda românească e a unei țări care își râde de propria istorie, mulţi nechezoli (înlocuitori de intelectuali) cugetând cam prea sinucigaş autocritic în postromânism:

http://propinatiu.ro/carti

Ursula von der Leyen, discurs despre Starea Uniunii: Europa va trece testul

https://www.euractiv.ro/eu-elections-2019/ursula-von-der-leyen-discurs-despre-starea-uniunii-25587

"Printr-un amendament legislativ introdus pe 14 septembrie în Camera Reprezentanților, republicanul Michael McCaul și democrata Marcy Kaptur sprijiniți de alți opt congresmeni încearcă să-l oblige pe președinte să impună sancțiunile pentru a preveni darea conductei în folosință. Amendamentul cere ca președintele să impună sancțiuni oricărei entități responsabile de planificarea, construcția sau operarea Nord Stream 2."

Statele Unite: un amendament in extremis pentru blocarea Nord Stream 2

https://moldova.europalibera.org/a/statele-unite-amendament-blocare-nord-stream-2-/31461419.html

*** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***

luni, 12 iulie 2021

Influencerii din RO în extaz nu atât pentru că biruit-au Maia Sandu pre expiraţi, ci fiindcă niciun partid unionist nu a trecut pragul electoral!

 Nu corupţia, nu incompetenţa, ci neseriozitatea ne termină!

Victoria PAS e cu atât mai mare cu cât influencerii din România altceva decât a semnala supradimensionat pericolul AUR şi al ideii unioniste n-au prea făcut. Groaza patologică de posibilitatea ca AUR să provoace ieşirea la vot a comuniştilor şi dodoniştilor se vede clar că n-a avut temei. Activiştii oengişti trebuia să-şi justifice finanţarea implicându-se: AUR n-a strâns în Republica Moldova decât vreo 7000 de voturi. 1% faţă de PAS. Şi 1300 în Diasporă, unde PAS a cules aproape tot.

Republica Moldova: Victorie categorică pentru partidul Maiei Sandu la alegerile parlamentare anticipate. Niciun partid unionist nu a trecut pragul electoral

https://adevarul.ro/international/europa/republica-moldova-victorie-categorica-partidul-maiei-sandu-alegerile-parlamentare-anticipate-1_60ebd9d15163ec4271fc7a98/index.html

Acum e momentul ca guvernul să mai trimită nişte doze de vaccin.

Ludovic Orban, despre alegerile din Republica Moldova: „Salut victoria Partidului Acţiune şi Solidaritate! Este o veste extraordinară”
https://adevarul.ro/news/politica/ludovic-orban-despre-alegerile-republica-moldova-salut-victoria-partidului-actiune-solidaritate-veste-extraordinara-1_60eb4d5d5163ec4271f97942/index.html

Şi cetăţenii ar români ar voi ceva: să intre în Schengen.

Ciolacu: Cetăţenii moldoveni au dat o nouă dovadă că vor să-şi construiască un viitor european. Salutăm victoria PAS

https://www.g4media.ro/ciolacu-cetatenii-moldoveni-au-dat-o-noua-dovada-ca-vor-sa-si-construiasca-un-viitor-european-salutam-victoria-pas.html

Şi UE, şi RO abia aşteptau s-o ajute pe Maia Sandu.
"E treabă multă, şi Maia Sandu are o sarcină foarte complicată. În care va fi ajutată, însă, de întreaga Europă, în primul rând de către România."

Iulian Chifu - Cronica unei victorii anunţate: Partidul Maiei Sandu - PAS a câştigat en fanfare alegerile generale anticipate din Republica Moldova

https://adevarul.ro/moldova/politica/cronica-victorii-anuntate-partidul-maiei-sandu-pas-castigat-en-fanfare-alegerile-generale-anticipate-republica-moldova-1_60ebd30d5163ec4271fc4f45/index.html

Întreg viitorul apropiat al Basarabiei poate fi citit în această ştire din ajunul alegerilor, revelând dezinteresul UE-SUA faţă de Republica Moldova:

"Comisia Electorală Centrală (CEC) din Republica Moldova a anunţat, sâmbătă, că a acreditat 30 de experţi electorali internaţionali, din partea a zece autorităţi electorale străine, pentru monitorizarea alegerilor parlamentare anticipate de duminică, se arată într-un comunicat de presă al CEC, relatează Agerpres. Potrivit sursei citate, experţii electorali provin din Ucraina, România, Azerbaidjan, Federaţia Rusă, Georgia, Turcia, Belarus, Kazahstan şi Kârgâstan."

30 de experţi electorali internaţionali vor observa alegerile parlamentare anticipate din Republica Moldova / Cât au cheltuit partidele politice în campania electorală
https://www.g4media.ro/30-de-experti-electorali-internationali-vor-observa-alegerile-parlamentare-anticipate-din-republica-moldova-cat-au-cheltuit-partidele-politice-in-campania-electorala.html

Mvai, presa internaţională nu atribuie performanţa Maiei Sandu nici ajutorului cu doze de vaccin dat de Coaliţia de la Bucureşti, nici vigilenţei influencerilor care au anihilat rolul AUR de catalizator al ieşirii electoratalui putinist la vot!

Revista presei internaționale: Cum au reflectat marile publicații rezultatul alegerilor parlamentare din Republica Moldova

https://www.g4media.ro/revista-presei-internationale-cum-au-reflectat-marile-publicatii-rezultatul-alegerilor-parlamentare-din-republica-moldova.html

*

Presa română s-a ocupat practic numai de primejdia AUR şi a unionismului, încât s-a creat impresia că e al treilea partid din Republica Moldova!

Lecția Moldovei: anti-eroina Maia Sandu și refuzul populismului

https://www.g4media.ro/lectia-moldovei-anti-eroina-maia-sandu-si-refuzul-populismului.html

O analiză care sare peste campania electorală anti-AUR a presei din RO şi antiunionismul aproape declarat al elitelor din RO în postromânism. Ajutorul RO pentru Basarabia în mandatele Iohannis a fost atât de nesemnificativ încât unionismul e mort şi îngropat deocamdată. Abia dacă UE îşi va manifesta cu anii dezinteresul pentru o ţară neprotejată NATO se mai pot schimba convingerile.

De ce a eșuat partidul AUR la alegerile din Republica Moldova, Cu un scor sub 0,5%
https://www.libertatea.ro/stiri/de-ce-a-esuat-partidul-aur-la-alegerile-din-republica-moldova-cu-un-scor-sub-05-3644151

 P: "Acum vedem limpede la ce e bună Alianța Urina și Rahatul (AUR). Alianta Urina și Rahatul (AUR) este de inspiratie estică ca și alte astfel de creații suculente care atacă care cum poate. Ele la luptă pleacă când li se cere si e știut că când finantatorul lor are nevoie încă cauta combinatii și mai mirositoare. Alegatorii i-au primit ca cadou pentru că caută candidați ca scoși din bucă. Motto-ul lor: Vrei să pută și mai tare și-mprejur? Voteaza Alianta Urina și Rahatul (AUR),."

11 iulie 2021, pe-nserat: Misiunea pro-rusă a AUR în Republica Moldova s-a concretizat. TASS: Trupele ruse din Transnistria sunt pregătite să intervină la alegeri, pentru a răspunde „provocărilor”!

https://ziaristii.com/misiunea-pro-rusa-aur-republica-moldova-s-concretizat-tass-trupele-ruse-din-transnistria-sunt-pregatite-sa-intervina-la-alegeri-pentru-raspunde-provocarilor/

Nivelul manipulării anti-unionism a coborât, sub brand american, la grosolănia din 1990 a organului FSN Azi, pe când avea director de onoare pe Alexandru Bârlădeanu, carele în 1940, la Răpirea Basarabiei, a decis să rămână cu sovieticii, să-l slujească pe Stalin.

"Cu toate că Simion se pozează fericit cu admiratorii lui Putin, AUR spune că nu va face alianță cu partidele pro-ruse conduse de Igor Dodon, Vladimir Voronin, Ilan Şor sau Renato Usatîi."

Ziua alegerilor, 11.07.2021 - 16:18 George Simion, ieri, poză cu admiratorii lui Putin din Italia. Azi zice că e cu românii din Moldova

https://newsweek.ro/actualitate/george-simon-se-poza-cu-admiratorii-lui-putin-din-italia-acum-zice-ca-e-cu-romanii-din-moldova

 *** *** *** ***

S-ar fi văzut uşor în micuţa presă online basarabeană că AUR-Bileţchi n-a avut bani să se facă observat precum ai Maiei Sandu, ai lui Dodon, Şor sau Usatîi.

În schimb, în gigantica presă română, AUR şi Bileţchi au fost supradimensionaţi delirant şi atacaţi sistematic, sub legenda că ar fi vorba de partidul lui Putin, încât nu m-ar mira dacă un referendum acum în România, privind recuperarea Basarabiei prin Unire pe termen lung ar sfârşi cu rezultatul NU, dealtfel în conformitate cu doctrina Boia că ambasadorul american are dreptate, Basarabia nu e România.

03.09. 2016: Lucian Boia: Ambasadorul american la Chişinău a făcut o afirmaţie corectă: Basarabia nu e România

https://www.news.ro/cultura-media/lucian-boia-ambasadorul-american-la-chisinau-a-facut-o-afirmatie-corecta-basarabia-nu-e-romania-video-1922400003002016091315559736

O bizarerie explicabilă probabil prin jocul finanţărilor: presa cu conţinut statornic conservator ortodox-extremist n-a sprijinit cu absolut nimic campania AUR-Bileţchi! Şi-a văzut de campania ei barbară anti-vaccin.

Mai surprinzător încă, PSD n-a tras niciun folos din  aceste alegeri, n-a emis declaraţii sforăitoare, încât e de crezut că speranţa baronilor nu e a câştiga cu AUR viitoarele alegeri, ci autodistrugerea actualei coaliţii Cîţu, dacă s-ar încăiera de la gestionarea a 80 miliarde euro, şi atunci ar fi posibilă refacerea unui dualism USL ca pe vremurile Crin-Ponta!

E util a semnala şi acest episodic joc sau nu de hackeri, pe un portal care n-a observat că se ţin aceste alegeri.

Pagina de Facebook a ISPRI - Institutul Academiei Române condus de Dan Dungaciu s-a modificat pentru politicianul rus Renato Usatîi înainte de alegerile parlamentare din Republica Moldova

https://www.activenews.ro/stiri/Pagina-de-Facebook-a-ISPRI-Institutul-Academiei-Romane-condus-de-Dan-Dungaciu-s-a-modificat-pentru-politicianul-rus-Renato-Usatii-inainte-de-alegerile-parlamentare-din-Republica-Moldova-167930

Însăşi presa atribuită AUR e inconsistentă. Astfel de mesaje, de la Mărăşeşti, aveau efect dacă se lansau acum două-trei săptămâni. S-ar părea, din cât transpare în presă, că numai George Simion s-a ocupat de campania AUR-Bileţchi, pe când componenta ortodoxă a partidului a rămas încremenită în politica anti-vaccinare, pe care în fond, o cam duce momentan şi coaliţia lui Cîţu, preferând a slobozi economia.

Alegeri Parlamentare în Moldova. Senatorul Sorin Lavric, apel către basarabeni de la Mărășești: Suntem un singur neam și trebuie să ne întoarcem unii către ceilalți

https://r3media.ro/alegeri-parlamentare-in-moldova-senatorul-sorin-lavric-apel-catre-basarabeni-de-la-marasesti-suntem-un-singur-neam-si-trebuie-sa-ne-intoarcem-unii-catre-ceilalti-video/

În ce priveşte influencerii de pe Fbk, marea majoritate au evitat subiectul cu sugestia mankurtă că Basarabia e în Kamceatka, mai important e meciul de pe Wembley sau racheta turiştilor bogaţi. Câţiva au plasat lozinca Ori UE, ori Rusia (adică Basarabeni, RO nu vă vrea!), iar alţii au mers cu imbecilizarea fanilor până la a băga fitilul că – din pricina provocărilor AUR – Armata Roşie a intrat în alertă şi e gata să invadeze Transnistria, apoi Basarabia, apoi România, apoi UE. (Nu şi SUA, apărată de Biden.)

În 27 august 1991, reprezentând parlamentul român la Marea Adunare Naţională care a votat independenţa Basarabiei de URSS, teologul heideggerian ţărănist Ioan Alexandru a provocat râsete răzeşeşti salutând poporul cu Hristos a înviat! Liberalul europarlamentar Rareş Bogdan le spune basarabenilor, pe Facebook, Go West! Adică să nu care cumva să poftească la unionism, la pibul guvernului din RO!

Cât despre Autoelită, adică megaintelectuali şi seismectuali, nervul patriotic din măseaua de minte i se atrofiase încă de acum un deceniu:

 Download pdf * Postromânismul

https://propinatiu.files.wordpress.com/2012/03/camelian-propinatiu-postromanismul.pdf

 Reţelele sociale furnizează scriitorului un raport amănunţit despre ce-are intelectualul în cap, care e concepţia lui – vorba Ceauşeştii, privilegiu al omniscienţei pe care înainte îl deţinea doar Securitatea Popooorului, prin interceptarea corespondenţei, convorbirilor, ascultare directă, acces prin efracţie la manuscrise, percheziţii, anchete, tortură. Astăzi, cetăţeanul spune de bună voie, în gura mare, ce îl interesează şi ce nu, ba chiar explică şi care este părerea lui despre toate, în contextul etalării valorilor/ pisicilor proprii la vedere.

Din vreo 480 influenceri cărturari, pe care îi respect mult, Friends sau nu - am renunţat să accesez mai mulţi! -, doar vreo paişpe-cinşpe au observat pe Facebook că se ţin, la 11 iulie 2021, 80 de ani după eliberarea provizorie prin Războiul Sfânt, nişte alegeri cruciale în Republica Moldova!

Aici se poate înţelege şi de ce a fost atacată în presa din dreapta Prutului, atât de virulent, ideea unionistă: experţii ştiu că nu vor veni spre Maia Sandu nişte ajutoare occidentale fantastice, încât cu timpul, hulită azi, tot strategia unionistă de reconstrucţie a Republicii Moldova, va prevala celei a unei aderări problematice la UE-NATO. Or, cele râvnite 80 miliarde euro de la UE, trebuie să le gestioneze doar nomenclatura care şi-a propus deja a rămâne cel puţin 8 ani la putere! Nimeni să nu se apropie de ciolanul meu.

Era într-adevăr deplasat să produci avioane cu resurse româneşti la 1985, dar azi se poate îmbunătăţi agricultura încât să nu mai importăm mâncare.

Eşecuri româneşti în proiectele de fabricare a avioanelor BAC 201 B, IAR 705 şi BAC 1-11
https://www.hotnews.ro/stiri-opinii-24911421-esecuri-romanesti-proiectele-fabricare-avioanelor-bac-201-iar-705-bac-1-11.htm

Propaganda românească e a unei țări care își râde de propria istorie, mulţi nechezoli (înlocuitori de intelectuali) cugetând cam prea sinucigaş autocritic în postromânism:

http://propinatiu.ro/carti

 *** *** *** *** *** *** *** ***

Încă de la Declaraţia de Independenţă a PMR din aprilie 1964, Occidentul a început să exporte în România tehnologii de mare interes pentru URSS, unde trimiterea intelectualilor în Gulag afectase urât Cercetarea, cum arată şi Soljeniţîn în serialul Primul Cerc, difuzat şi pe televiziuni.

Cum au încercat spionii sovietici să recruteze angajaţii de la o cunoscută fabrică din România
https://adevarul.ro/locale/focsani/cum-incercat-spionii-sovietici-recruteze-angajatii-cunoscuta-fabrica-romania-1_60e8181c5163ec4271e6612b/index.html

 Cei trei jucători ai Angliei care au ratat penaltiuri în finala EURO, ținta insultelor rasiste pe rețelele de socializare/ Poliția a început o anchetă

https://www.g4media.ro/cei-trei-jucatori-ai-angliei-care-au-ratat-penaltiuri-in-finala-euro-tinta-insultelor-rasiste-pe-retelele-de-socializare-politia-a-inceput-o-ancheta.html

 Cine ia Nobelul n-are bani de aşa distracţie concepută pentru a-i admira pe bogătaşi.
"Multe staruri de la Hollywood, printre care Leonardo DiCaprio, Tom Hanks şi Lady Gaga, s-au trecut pe lista cu zboruri în spaţiu a companiei Virgin Galactic."

Vedetele se înghesuie să meargă în spațiu cu Richard Branson
https://www.cotidianul.ro/vedetele-se-inghesuie-sa-mearga-in-spatiu/

 Precum sub ceauşism, vom regreta că se puteau citi mai multe liste de cărţi de bune în lunile carantinei.

 Iurie Colesnic - Basarabia necunoscută,  vol I-XI

https://www.goodreads.com/series/245873-basarabia-necunoscut

 Chişinăul nostru necunoscut

 Doina dorurilor noastre, 1990

 Generaţia Unirii

 Sfatul Ţării - enciclopedie

 Literatura româna. Dictionar-antologie de istorie si teorie literara

 

Nicolae Iorga - Istoria lui Ştefan cel Mare, Chişinău, 1990

Cugetări

Oameni cari au fost

O viaţă de om aşa cum a fost

Sfaturi pe întunerec

Istoria Românilor, vol. I-X

Adolescentul miop, Liceanul Neascultător care a citit o mie de cărţi bune, nu prea are vreun avantaj la noi, nici măcar la bac.  Consolare, listele clasice de cărţi bune:

https://propinatiu.wordpress.com/lista-lui-propinatiu

Carte străina clasică gratuită:

https://archive.org/details/fav-camelian_propinatiu?sort=creatorSorter

*** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***

De ce nu este bine să tundeți animalele în această perioadă. Sfaturi din partea medicilor veterinari

https://stirileprotv.ro/divers/de-ce-nu-este-bine-sa-tundeti-animalele-in-aceasta-perioada-sfaturi-din-partea-medicilor-veterinari.html