joi, 16 august 2018

Manipulatorii de la televiziuni au fost mai răi decât jandarmii




Revista Presei


Nu pot fi înţelese violenţele din 10 august, care ne vor întârzia serios occidentalizarea şi au terminat Centenarul, dacă nu e analizat academic, literar şi chiar penal discursul mediatic din acea seară de neuitat.
Pentru decembrie 1989, există o carte, Revoluţia română în direct, reprezentând doar un timid început de transcriere, tocmai manipularea din faza teroristă lipsind. Ar trebui să avem pe YouTube tot ce s-a transmis la TVR măcar în zilele foarte sângeroase 22-25 decembrie.
De mare folos e a cerceta cartea Colectivului de Istorie Orală din cadrul Societăţii Române de Radiodifuziune, coordonator - Mariana Conovici, E un început în tot sfârşitul...
Numeroase transcrieri a realizat şi istoricul Marius Mioc pe blogul său
Se cam poate citi cine manipula şi cine chiar lua Revoluţia în serios.
Azi, cu manipulatorii, recomand oarecare prudenţă: unii au prieteni obligaţi în lumea bună (se vede şi la Friends), încât te poţi trezi banat de cine nu te aşteptai dacă-i vorbeşti de rău!

În 10 august, la momentul de maxim al represiunii, după ora 23, discursul rezultant al canalelor insista pe suferinţele jandarmilor, pe asaltul asupra guvernului, pe pungi cu fecale şi urină, în general pe violenţa la care s-au dedat protestatarii, veniţi conspiraţionist de peste hotare pentru o lovitură de stat contra unei puteri alese democratic, competentă, respectată extern, cea mai tare economie, şi care dă pensii.
În cercetarea reprimării Protestului Diasporei, e necesară examinarea înregistrărilor televiziunilor spre a confirma sau infirma ipoteza că întreg scenariul a fost proiectat tocmai pentru ca spectacolul stradal să fie tălmăcit politic de manipulatori.
E un test: am coborât democratic înainte de Glasnost, de momentul Gorbaciov.
Sub presiunea opoziţiei şi a mişcării civice, CNA ar trebui să pună la dispoziţia publicului, pe site, ca instrument de lucru pentru toţi cercetătorii, demonstranţii, jandarmii şi scriitorii, înregistrarea INTEGRALĂ a tuturor transmisiilor televiziunilor, nemaiexistând azi acces decât la fragmente, adesea judicios sau dubios decupate.
Numai aşa pot auzi şi cei din Piaţa Victoriei tot ce s-a spus despre ei sau pot revedea ce-au păţit, ajutând astfel justiţia noastră europeană la reconcilierea naţională de Centenar.

Poate specialiştii găsesc pe net mai multe documente. Omul de rând e obişnuit să caute doar pe YouTube, iar acolo, unde scrie denumirea canalului tv.
Numai B1tv dă, pe cinstite, totul, dealtfel folosind imparţial moderatori din ambele tabere, fiecare cu ora sa: https://www.youtube.com/user/B1TVChannel/videos
Cam la fel Digi24tv, inclusiv observaţia previzibil foarte critică a lui CTP, la ora 21, când erau deja neobişnuite violenţe raportate, că... însăşi denumirea Mitingul Diasporei e discutabilă:
Extraordinar de bine se vede la Digi24 cum, din alergare, jandarmii lasă pradă infiltraţilor un camarad şi o camaradă, iar protestatarii îi protejează şi îi restituie subunităţii, luciditate sau omenie formidabilă, ce poate că a dejucat o capcană esenţială, dacă s-o fi jucat un scenariu care să justifice un pas următor spre un nu ştiu ce „până la capăt“!
La A3, e autocenzurare maximă, înţelegi din nişte miniclipuri doar că s-a vorbit de Olguţa Vasilescu în 10 august
https://www.youtube.com/user/antena3ro/videos
La RomâniaTV, nu găseşti nimic din ce s-a transmis electoratului puterii seara, după ce... sediul PSD! a fost vandalizat:
https://www.youtube.com/channel/UCd8TldRmnyYFlliYRy6fkTw/videos
Sunt însă pe YouTube retransmisii, de pildă şi le asumă un zmeu.net, din care poţi reconstitui binişor cam ce discurs a fost acolo:
https://www.youtube.com/watch?v=c-duN3nR6NI
Fascinant e reportajul de la ora 23 încă lăsat de TVR accesibil.
Adelin Petrişor semnalează profesionist pericolul de busculadă spre Kiseleff. (Mulţi gazaţi la Girafă au ajuns să creadă că s-ar fi putut să se fi încercat crearea de victime ca la Colectiv, într-un scenariu de tip „vom merge până la capăt“.) În schimb, halucinant pentru procurori, reporterii din teren vorbesc de demonstranţi care atacă jandarmii, în timp ce pe ecran nu se vede mereu decât împrăştierea unei mulţimi pe care nici opoziţia, nici mişcarea civică nu sunt în stare să o consilieze şi să o protejeze.
Surpriza surprizelor e RealitateaTV, care nu că ar avea ceva de ascuns, ci pur şi simplu e neglijabilă pe YouTube, deşi ar putea conta pe un număr imens de accesări.
Te bazezi şi aici tot pe a scormoni după niscaiva retransmisii:
https://www.youtube.com/watch?v=jXqueeYTks0

*
Manipulatorii de la televiziuni au fost mai răi decât jandarmii, dar scriitorul care le caută, nu prea mai găseşte... citatele! E limpede că Ramona Ursu le va găsi, fiind clar ca lacrima că trebuie să-şi continue cartea Noaptea ca hoţii:
Dar s-ar părea că şi în alte meserii e greu în RO.
Adrian Moraru, directorul Institutului pentru Politici Publice: Cer Parchetului să descindă la MAI și să securizeze înregistrările convorbirilor radio între jandarmi din 10 august
„Faptul că Parchetul Militar nu a cerut aceste înregistrări este un lucru grav. Lipsa de reacție a Parchetului Militar duce la posibilitatea ca aceste înregistrări să fie distruse sau alterate. Totodată amintesc Parchetului Militar că peste tot în COC există înregistrare permanentă AV și că se poate stabili cu ușurință cine sunt persoanele care au coordonat în fapt, din sediul MAI, intervenția. Și s-ar putea să apară surprize mari dacă cer și aceste înregistrări”, a scris Adrian Moraru joi pe Facebook.“
Sorry, this content isn't available at the moment!
*
Procesul Mineriadei din 1990 se va sfârşi, se speră, prin 2040 (douăzeci patruzeci).
Provocatorii sunt ca teroriştii lui Iliescu, trăgători din toate poziţiile. Nici despre cei din 1 februarie 2017 nu ştim mare lucru

*
Din ce în ce mai multe postări Facebook sheruite de userul Camelian Propinatiu sunt raportate ca spam sau alte abateri. Dacă urmează blocajul sau desfiinţarea, voi fi pe blogul cu denumire veselă postmodernă Ziarul Poporului:  http://propinatiu.blogspot.com/


*** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***
 

miercuri, 15 august 2018

Slăbiciunea opoziţiei civice. Dragnea e jupânul


Revista Presei
Colonelul Răzvan Paraschiv explică agresiunea asupra unui jurnalist
Trendul e să fie decorat de Centenar. Pensii speciale jandarmilor care s-au evidenţiat. Mişcarea civică nu e capabilă nici măcar să acorde asistenţă juridică imediată răniţilor. Tinerii sculptori, un bronz pietonal la Girafă a Dirijorului, finanţată de dna Primar poetă de la Uniunea Scriitorilor, unde nici măcar un grup nu se delimitează de politica dlui lider Vosganian, chit că nu s-au instalat la Piaţa Victoriei tualete pentru 1 milion de persoane, ci s-au calculat doar nevoile de jandarmi.

E insuficient civic ca intelectualii să se citească între ei pe platforme elitiste.
Slăbiciunea opoziţiei civice e că ea constă ideatic doar din câţiva editorialişti care îşi fac cu mari riscuri meseria, publică ce chiar cred ei despre evenimente.
Sau tac, după caz. Nimeni nu îndrăzneşte nici măcar să gândească despre vizita americană, darmite s-o spună, că nu poate fi interpretată intern, de armatele de postaci, şi extern, de observatorii profesionişti, decât ca pe un gest de înaltă recunoaştere a autorităţii guvernului Dăncilă şi a puterii alese democratic, pe româneşte Dragnea e jupânul, i se poate şi cânta la anunţata nuntă.

Ortace, stai şi te miri de ce un foarte valoros amic cult colaborează pe Facebook, e în like-uri cu un propagandist al puterii. Să fie din interes, să fie din credulitate...
Numai prostii debitaţi!
Treci peste, şi mută-te în ce ai citi şi la Oslo sau la Kristiana.
Consolare, listele clasice de cărţi bune: https://propinatiu.wordpress.com/lista-lui-propinatiu

Mişcarea civică n-a fost capabilă să ofere asistenţă juridică imediată răniţilor. De vină sunt partidele, râde doamna Pora de ele pe Realitatea, iar... principalul vinovat? Iohannis!

Ziare.com Magda Grădinaru 
Adevărul, Mircea Morariu
Ce contează e jocul, cum, contextul... accidentat sau în inferioritate. Ficţional, ar fi cum ar juca Halep bătută de jandarmi. Chiar dacă discursul dlui Preşedinte ar fi fost scris, prin absurd, de maeştri ai cuvântului ca Mircea Cărtărescu sau Lucian Boia, neascultarea era decisă de răstălmăcirea de către profesioniştii a 4-5 televiziuni din 6 sau de orizontul de aşteptare profund, dacă nu apare cumva doamna Olguţa să mai dea câte ceva...

Armatele de postaci pesedişti reliefează chiar şi aici doar mila de jandarmi.
https://www.historia.ro/sectiune/actualitate/articol/mesajul-principesei-margareta-custodele-coroanei-cu-privire-la-incidentele-din-piata-victoriei

Un prea târziu. Patriotismul e confundat azi cu naţionalismul. Tineretul crede că succesul în carieră depinde decisiv de o delimitare publică de valorile naţionale.
Mari români de ieri, despre ţară şi conaţionali, păreri şi azi valabile. Emil Cioran: Tinerii lipsesc din conducerea ţării!

marți, 14 august 2018

S-a făcut de Sf. Maria curăţenie ca de Paşti


Revista Presei

S-a făcut de Sf. Maria curăţenie ca de Paşti. La Friends. Contra armatelor de postaci.

Analiza literară dă concluzia că dezastrul electoral care a propulsat PSD-ALDE-UDMR la putere totală nu se datorează atât absenteismului, cât armatelor de postaci care au copleşit panseurile civice şi dezunirea opoziţiei.

Sabina Fati, Revista 22:

Cel mai incompetent guvern din istoria României.
Eu nu cred că şi-au propus izolarea internaţională sau ieşirea din UE, ci mai degrabă să probeze metoda cu tunul de apă, sheruită de dna Olguţa în prealabil.

 
Detalii tehnice privind reprimarea Diasporei:

E nevoie de un sondaj Pieleanu dacă 80% din jandarmi sau ce procent îşi formează concepţia despre lume şi viaţă urmărind A3 şi RomâniaTV ca canale recomandate de şefi.
Procesul Mineriadei pesemne va dura 50 de ani. Seriozitatea instrumentării procesului atrocităţilor din 10 august poate fi probată prin: 1. solicitarea de expertiză neutră, occidentală, stabilind dacă planul represiunii sau implementarea lui ar fi putut genera o busculadă ca la Colectiv. 2. examinarea înregistrărilor televiziunilor spre a confirma sau infirma ipoteza că întreg scenariul a fost proiectat tocmai pentru ca spectacolul stradal să fie tălmăcit politic de manipulatori.

E de neînţeles de ce ALDE şi UDMR nu se delimitează zgomotos de acest dezastru de imagine PSDragnea.

Ancelin Roseti, Adevărul:


E nedrept ca mişcarea civică să ia la mişto opoziţia, cum că e slabă, când ea însăşi e incapabilă să elaboreze o Proclamaţie anticorupţie precum cea din 1990 de la Timişoara, iar la proteste Capitala n-are vorbitori ca ai Alianţei Civice Coposu sau nu-i expune, lăsând  televiziunile puterii să inventeze ele orice semnificaţii vor, mai ales când se lucrează cu infiltraţi.