vineri, 16 octombrie 2020

Tot alte semnale PNL, că va colabora cu PSD după alegeri, în interesul baronilor şi mogulilor transpartinici

Revista presei

Incredibilă, provocatoare, această iniţiativă de îndemn la corupţie, inclusiv prin tupeul de a o lansa în plină criză electorală, cu oameni deja revoltaţi de incapacitatea clasei politice de a proteja ţara de coronavirus. 

Literar, de observat pentru descrierea epocii, că liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, colaborând acum cu PSD al lui Sorin Grindeanu la legiferarea favorizării sifonării banului public prin non-transparenţă, tocmai insultase USR acuzând c-ar fi partid bolşevic, ceea ce arată o dependenţă severă de propaganda antenistă.

Şi la PNL cu Florin Roman, şi la PSD cu Grindeanu, se vede în retragerea semnăturilor de pe iniţiativa secretomaniei birocrate, frica de creşterea USR PLUS, al cărui culoar electoral este tocmai Anticorupţia!

Ideea că Epoca Iordache-Toader-Dragnea s-a încheiat e prea optimistă.

În ce priveşte dimensiunea reală a opoziţiei, partea eligibilă din USR-PLUS pare mulţumită şi cu un 13%, când necesar ar fi peste 20%.

 *

Literar, de observat pentru descrierea epocii, că liderul deputaţilor PNL, colaborând cu PSD, tocmai insultase USR acuzând c-ar fi partid bolşevic, ceea ce arată dependenţă de propaganda antenistă.

O inițiativă legislativă PSD, susținută și de PNL, vizează îngrădirea accesului la informații de interes public prin impunerea de taxe discreționare. De asemenea, autoritățile publice au posibilitatea de a refuza să ofere informații de interes public dacă sunt solicitate ”cu rea credință”

https://www.g4media.ro/o-initiativa-legislativa-psd-sustinuta-si-de-pnl-vizeaza-ingradirea-accesului-la-informatii-de-interes-public-prin-impunerea-de-taxe-discretionare-de-asemenea-autoritatile-publice-au-posibilitatea.html

Un exemplu de valorificare locală a legilor concepute de parlamentari pentru furăciune.

"Ștefan Cojocariu, primarul PSD din Dimăcheni, cea mai săracă localitate din județul Botoșani, le-a acordat titlul de cetățean de onoare la 35 de neamuri și prieteni imediat după ce a pierdut alegerile pentru un nou mandat. Calitatea de cetățean de onoare îi scutește pe respectivii de la plata taxelor și impozitelor locale".

Un primar PSD și-a făcut cetățeni de onoare 35 de rude și prieteni după ce a pierdut alegerile, apoi i-a scutit de taxe

https://ziaristii.com/primarul-psd-al-celei-mai-sarace-localitati-din-botosani-si-facut-cetateni-de-onoare-35-de-rude-si-prieteni-dupa-ce-pierdut-alegerile-apoi-scutit-de-taxe

Sunt motive suficiente pentru a justifica o suspendare din funcţie.

Primar PSD: "Victorie!!! Fără mască în Brăila!!! O poartă doar cine vrea!!! Decât o viață slugă, mai bine 4 ani vultur!!!"
https://ziaristii.com/primar-psd-victorie-fara-masca-braila-o-poarta-doar-cine-vrea-decat-o-viata-sluga-mai-bine-4-ani-vultur/

Prim-vicepreședintele PSD, Sorin Grindeanu: Parlamentarii social-democrați și-au retras semnăturile de pe inițiativa de îngrădire a accesului la informațiile de interes public

https://www.g4media.ro/prim-vicepresedintele-psd-sorin-grindeanu-parlamentarii-social-democrati-si-au-retras-semnaturile-de-pe-initiativa-de-ingradire-a-accesului-la-informatiile-de-interes-public.html

 Liderul deputaţilor PNL şi-a retras semnătura de pe proiectul care vrea să ciuntească legea liberului acces la informaţii de interes public
https://www.stiripesurse.ro/tentatia-dictaturii-liderul-deputatilor-pnl-si-patru-deputati-psd-vor-sa-ciunteasca-legea-liberului-acces-la-informatii-de-interes-public_1517178.html

 Şi la PNL cu Florin Roman, şi la PSD cu Grindeanu, se vede frica de creşterea USR PLUS, al cărui culoar electoral este Anticorupţia!

Liderul USR București, despre inițiativa de îngrădire a accesului la informațiile de interes public: „Care e urgenţa? Să nu mai aflam noi ce se întâmplă la stat”

https://www.g4media.ro/liderul-usr-bucuresti-despre-initiativa-de-ingradire-a-accesului-la-informatiile-de-interes-public-care-e-urgenta-sa-nu-mai-aflam-noi-ce-se-intampla-la-stat.html

 Grea decizie. PSD ştie că amânarea alegerilor alungă investitorii şi devalorizează leul, încât să aibă ce reproşa liberalilor. Dar asemenea consecinţe pot avea efect de bumerang, cum a fost şi cu legile Iordache-Toader din anii Dragnea-Dăncilă.

" PSD, Pro Romania si ALDE spun ca liberalii vor alegeri mai repede pentru ca scad in sondaje si se tem ca pana la primavara vor suferi pierderi importante."

Se conturează un blocaj politic major. Șanse 50-50 pentru combatanți
https://www.stiripesurse.ro/se-contureaza-un-blocaj-politic-major-anse-50-50-pentru-combatanti_1517119.html

 Mereu darnic, Ciolacu începe să pună PSD în postura de principalul vinovat pentru viitoarea prăbuşire a leului.
"PSD propune impozit pe venit ZERO la salariul minim, prin creșterea deducerilor personale, plafonul maxim fiind salariul de 6.000 lei. Astfel, 80-85% dintre salariații țării vor fi cuprinși în această măsură și vor avea câștiguri nete semnificativ mai mari!"

A dat norocul peste salariați: „80-85% vor fi cuprinși”

https://www.cotidianul.ro/a-dat-norocul-peste-salariati-80-85-vor-fi-cuprinsi

 Trebuia cerut ajutorul internaţional când a început, noaptea ca hoţii, epoca Iordache-Toader, de mutilare PSD-ALDE a justiţiei anticorupţie.

Valer Dorneanu: Se impune sesizarea organismelor internaționale pentru afirmațiile lui Ludovic Orban la adresa CCR
https://www.stiripesurse.ro/valer-dorneanu-se-impune-sesizarea-organismelor-internationale-pentru-afirmatiile-lui-ludovic-orban-la-adresa-ccr_1517110.html

 Alte simulări, cu matematicieni ca Nicuşor Dan, dau că USR PLUS va mai lua încă 5% de la PNL şi 9% de la PSD.
Simulare: Câte mandate ar putea obține partidele în viitorul Parlament

https://www.stiripesurse.ro/simulare-cate-mandate-ar-putea-obtine-partidele-in-viitorul-parlament_1516942.html

 *** *** *** ***

Dacia a prezentat Spring, primul model 100% electric al gamei. Cât va costa şi ce autonomie va avea prima maşină electrică fabricată la Mioveni

https://adevarul.ro/news/eveniment/live-video-dacia-prezinta-spring-model-100-electric-gamei-costa-autonomie-masina-electrica-fabricata-mioveni-1_5f8856375163ec4271e6b2c2/index.html

România ar putea exporta drone, începând cu 2021
https://universul.net/romania-ar-putea-exporta-drone-incepand-cu-2021

Cum functioneaza serviciul secret al interlopilor: protectie contrainformativa din partea politistilor si echipamente anti-filaj de ultima generatie
https://ziare.com/stiri/diicot/cum-functioneaza-serviciul-secret-al-interlopilor-1637668

 *** *** *** *** *** *** *** ***

Zaibărul - vinul oltenilor
https://coltisorderomania.ro/2019/07/05/zaibarul-vinul-oltenilor/

Albert Seibel — Wikipédia
https://fr.wikipedia.org/wiki/Albert_Seibel

 "Adolescentul miop, Liceanul Neascultător care a citit o mie de cărţi bune, nu prea are vreun avantaj la noi, nici măcar la bac", zise bibliotecarul Borges. "Numai prostii debitaţi!", îl şterse inspectoarea din Friends şi de pe grupuri. Consolare, listele clasice de cărţi bune:

https://propinatiu.wordpress.com/lista-lui-propinatiu

Carte străina clasică gratuită:

https://archive.org/details/fav-camelian_propinatiu?sort=creatorSorter

 *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***

joi, 15 octombrie 2020

Nicio videochatistă încă n-a explicat electoratului dacă se mai ţin sau nu alegerile pe 6 decembrie

 

Revista presei

La 3-4 ore de la comunicatul CCR, niciun şef de partid, niciun analist, niciun influencer, nicio videochatistă încă n-a explicat electoratului dacă se mai ţin sau nu alegerile pe 6 decembrie.

Dacă USR PLUS n-ar exista, ar trebui creat, pentru că PNL rămâne ambiguu în chestiunea Anticorupţia – prioritate naţională.

Mai rău e că unii dintre cei puşi pe liste eligibile pare că s-ar mulţumi şi cu un 12%, pe când e nevoie de 21% pentru a ajuta PNL să facă priorităţi naţionale din Anticorupţie şi EduCultură.

Idee de bestseller: un personaj acuză PSD, în justiţie, că prin pomenile electorale trecute prin parlament subminează economia naţională.

Sunt tot felul de bazaconii, adesea impuse părinţilor. Ca la medicamente, ar trebui avizată orice carte de uz şcolar, de către o instituţie a Ministerului Educaţiei.

Nici şcoala nu mai poate educa, să dea doar cetăţeni capabili de disciplină conştientă. Regulamentul, schimbările nesfârşite... Mentalitatea că educaţia se face acasă e contrazisă de cum îşi educă clasa politică beizadelele.

*

Adică mai e timp de votat o mulţime de măriri, încât PSD să câştige alegerile cu 53%.

BREAKING CCR: ”Alegerile parlamentare vor avea loc peste termen, aşadar, într-un termen de cel mult 3 luni de la expirarea mandatului de 4 ani al Camerelor” / HG prin care a fost stabilită data alegerilor pentru 6 decembrie își încetează efectele după intrarea în vigoare a legii prin care Parlamentul și-a arogat competența de a stabili ziua scrutinului

https://www.g4media.ro/breaking-ccr-alegerile-parlamentare-vor-avea-loc-peste-termen-asadar-intr-un-termen-de-cel-mult-3-luni-de-la-expirarea-mandatului-de-4-ani-al-camerelor-hotararea-de-guvern-prin.html

Jupân Dumitrache ar zice că e scris... iorgovan:
"96. Curtea observă că sesizarea prim-ministrului se axează pe citarea exhaustivă şi fastidioasă a considerentelor din unele acte jurisdicţionale ale Curţii Constituţionale, fără să conţină o argumentare propriu-zisă a relaţiei de contrarietate dintre norma criticată şi Constituţie. Acest aspect pune în discuţie respectarea condiţiei de admisibilitate referitoare la obligaţia motivării obiecţiei de neconstituţionalitate..."

A mări salarii de 10 000 euro deja poate da idei şi PSD-ului. E jenant să vezi un liberal manipulat de antenele mogulilor.

Scandal PNL-USR în Parlament. „Mințiți spunând că liberalii dau privilegii” vs „Aveți tupeul să ne numiți bolșevici?”

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/video-scandal-pnl-usr-in-parlament-mintiti-spunand-ca-liberalii-dau-privilegii-vs-aveti-tupeul-sa-ne-numiti-bolsevici-1383865

Progres enorm, unanimitate de frica USR PLUS.

"Plenul Camerei Deputaților a votat în unanimitate marți seară proiectul de lege privind introducerea în Codul penal a confiscării extinse, ceea ce înseamnă că averea nejustificată a unui infractor condamnat la minimum 4 ani de închisoare poate fi confiscată. Legea va merge la promulgare la președintele Iohannis dacă nu va fi atacată la CCR."
Camera Deputaților a votat în unanimitate introducerea în Codul penal a confiscării extinse: Dacă persoana condamnată nu își poate justifica averea, instanța poate decide să i-o confiște

https://www.g4media.ro/ultima-ora-deputatii-juristi-au-aprobat-in-unanimitate-introducerea-in-codul-penal-a-confiscarii-extinse-daca-persoana-condamnata-nu-isi-poate-justifica-averea-instanta-poate-decide-sa-i-o-confist.html

"Teama celor de la Antena 3 și România TV, dar și de la numeroase site-uri, că vor fi decuplați de la conducta banilor publici ai primăriilor din București, după scoaterea administrației PSD din funcții, începe să se confirme. Ciprian Ciucu... tocmai a anunțat, vineri, că atât cât va fi el edilul acestei unități administrative, nu vor mai exista contracte de publicitate cu posturile mogulilor. Vestea dată de liberal vine după ce Nicușor Dan... și Clotilde Armand... făcuseră anunțuri asemănătoare zilele trecute."

Vin vremuri grele pentru Antena 3 și RTV! Noii primari din București decuplează, unul după altul, televiziunile mogulilor de la banii publici

https://ziaristii.com/vin-vremuri-grele-pentru-antena-3-si-romania-tv-noii-primari-ai-bucurestiului-decupleaza-unul-dupa-altul-televiziunile-mogulilor-de-la-banii-publici/

Poate că e mai bine la PMP, unde Băsescu e neutru c-aşa e firea lui.

Elena Băsescu, cap de lista la alegerile parlamentare la PMP Constanța
https://www.g4media.ro/elena-basescu-cap-de-lista-la-alegerile-parlamentare-la-pmp-constanta.html

 "Dacă în cazul muncitorilor sporul ar putea fi justificat prin natura meseriei, nu acelaşi lucru se poate spune despre alte categorii de angajaţi. De exemplu, un şofer era încadrat la un salariu de 4.093 de lei şi un spor de condiţii vătămătoare de 523 de lei, deşi meseria lui presupune să îi transporte pe oficialii PMB acolo unde au treabă."

Salarii şi sporuri nesimţite la Primăria Capitalei. Cât câştigă un stenodactilograf sau un bufetier

https://adevarul.ro/news/eveniment/salarii-sporuri-nesimtite-primaria-capitalei-castiga-stenodactilograf-bufetier-1_5f7c267b5163ec42719d7464/index.html

 "Iluminatul festiv al Capitalei ar urma să fie făcut pentru al treilea an la rând de MK Illumination, firmă din Deva. Contractul este încheiat de președintelui CA al Companiei de Iluminat București, Adrian Corbu, familie vecină în Voluntari cu familia Firea-Pandele."

De ce a început montarea beculețelor de Crăciun: sunt antamate din 2018! Ce prevede contractul și ce spune Nicușor Dan

https://www.libertatea.ro/stiri/de-ce-a-inceput-montarea-beculetelor-de-craciun-sunt-antamate-din-2018-ce-prevede-contractul-si-ce-spune-nicusor-dan-3153089

 *** *** *** ***

"România și Polonia sunt favoritele SUA în regiune și vor deveni lideri regionali, fiecare pe bucata sa de interes geopolitic."

Sabina Fati: Cum văd americanii România: un tigru la Marea Neagră?

https://www.dw.com/ro/cum-v%C4%83d-americanii-rom%C3%A2nia-un-tigru-la-marea-neagr%C4%83/a-55251924

Nu mai puteau să aştepte încă 12 ani autostrada Piteşti-Sibiu.

Renault mută producţia Dacia Sandero în Maroc. La Mioveni vor fi fabricate „alte modele”

https://adevarul.ro/news/eveniment/renault-muta-productia-dacia-sandero-maroc-mioveni-vor-fabricate-alte-modele-1_5f859e505163ec4271d678c9/index.html

"Valer Dorneanu este șeful sporurilor din România. Numai din acest tip de venituri, președintele Curții Constituționale încasează, lunar, echivalentul a patru salarii medii pe economie. Sporurile se adaugă unui salariu de 6.000 de euro pe lună. Sporurile sunt 40% peste salariu."

Dorneanu încasează 12.500 lei/lună din patru sporuri: oboseală, confidențialitate, praf și doctor

https://newsweek.ro/justitie/dorneanu-incaseaza-12500-leiluna-din-4-sporuri-de-oboseala-confidentialitate-praf-si-doctor

*** *** *** *** *** *** *** ***

Chestia întârzierii succesiunii e gândită de legiuitor probabil pentru a permite foştilor primari să-şi aranjeze hârtiile cu probleme.
"Sursa acestor proceduri este Codul Administrativ conceput de către PSD şi intrat in vigoare în 2019"

Ciprian Ciucu: Sunt ales, nu sunt instituit/ Cel mai probabil se va întâmpla cândva în perioada 19-23 octombrie, aproape la o lună de la alegeri. E absurd

https://adevarul.ro/news/politica/ciprian-ciucu-ales-nu-instituit-mai-probabil-intampla-candva-perioada-19-23-octombrie-aproape-luna-alegeri-e-absurd-1_5f86bfaa5163ec4271dd34ff/index.html

Dacă la Putin şi Erdogan e ca-n USR, atunci e suportabil acolo! La noi, acum, e nevoie de cel puţin 20% succes Barna-Ciolos la alegeri, pentru a stimula PNL să facă priorităţi naţionale din Anticoruptie si EduCultură. Altminteri, bibliotecile publice din Romania sunt prea sărace si neatractive, prea neglijate de intelectualii care nu cer nimic politicienilor pentru infrastructura Gandirii, incat filosofi contemporani ca Habermas nu se pot forma aici. Filosofi populari, da. Ca Vanghelie şi Becali.

Filosoful Sorin Cucerai despre scandalul din USR: Nu e nicio diferenta intre regimul aplicat de echipa Barna-Ciolos in USR-Plus si cel aplicat in Rusia de Putin.

https://ziare.com/usr/stiri-usr/filosoful-sorin-cucerai-despre-scandalul-din-usr-nu-e-nicio-diferenta-intre-regimul-aplicat-de-echipa-barna-ciolos-in-usr-plus-si-cel-aplicat-in-rusia-de-putin-1637411

 Se pare că dl Cioloş nu se poate ocupa simultan şi de UE, şi de paritate, şi de mediu.
Senatorul Mihai Goțiu, scrisoare deschisă devastatoare către Dacian Cioloș: 'Mafia Pădurilor vă mulțumește!'

https://www.stiripesurse.ro/senatorul-mihai-gotiu-scrisoare-deschisa-devastatoare-catre-dacian-ciolos-mafia-padurilor-va-multumeste_1516390.html

 "Adolescentul miop, Liceanul Neascultător care a citit o mie de cărţi bune, nu prea are vreun avantaj la noi, nici măcar la bac", zise bibliotecarul Borges. "Numai prostii debitaţi!", îl şterse inspectoarea din Friends şi de pe grupuri. Consolare, listele clasice de cărţi bune:

https://propinatiu.wordpress.com/lista-lui-propinatiu

Carte străina clasică gratuită:

https://archive.org/details/fav-camelian_propinatiu?sort=creatorSorter

 *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***

miercuri, 14 octombrie 2020

În minutul 88 al meciului, iese Cornel Zainea şi intră Ciprian Necula

 

Incredibilă, în plin scandal cu marginalizarea lui Goţiu, luptătorul de la mediu, lansarea apelului Alianţei USR PLUS "Semnează pentru candidații USR PLUS și ajută-ne să protejăm pădurile României"!

Dar deocamdată lupta e cu alţii. Merită studiat, inclusiv pentru un posibil film artistic, dacă nu cumva se poate ca un lider USR PLUS să acuze PSD, în justiţie, că prin pomenile electorale trecute prin parlament subminează economia naţională, investiţiile viitoare. Tineretul va achita datoriile care cresc iresponsabil.

Fireşte, presa manipulează conform finanţării punctuale.

Nimeni nu poate face nimic decât să regrete mecanismul selecţiei căzut din cer, de la extratereştri, dar pierderea parlamentară a unor lideri critici, despre care se ştie că au muncit şi s-au expus chiar represaliilor mafiei pădurilor, reduce dureros voluntariatul la semnături, fenomen anticipat din timp prin campania pe net, pentru a semna online. Şi e nevoie de cel puţin 25% succes Barna-Cioloş la alegeri, pentru a stimula PNL să facă priorităţi naţionale din Anticorupţie şi EduCultură.

Chiar şi fără covid-19, "pupătorii de moaşte" erau ţinta miştoului cui se crede mai şmecher fiindcă nu crede în nimic.

*

Vasăzică, nu există nicio contestare Allen a lui Barna pe forumurile interne. Dezminţirea:

"Ar trebui să corectăm greșeala în cazul lui Vlad Teohari, pentru că rămânem partidul care respectă opinia membrilor, Constituția și democrația. Eu nu am și nici nu știu să existe dovezi care să ducă spre Dan Barna. După fiecare rundă de alegeri e foarte mult zgomot, pentru că există învinși și învingători. Când există nemulțumiți peste tot, poți vorbi de succes. "

Învingătorul de la Brașov: Alegerile nu le câștigi la urne, ci la finalul mandatului. Văd oameni surprinși că pot să îmi car singur geanta - Interviu video

https://spotmedia.ro/stiri/politica/invingatorul-de-la-brasov-alegerile-nu-le-castigi-la-urne-ci-la-finalul-mandatului-vad-oameni-surprinsi-ca-pot-sa-imi-car-singur-geanta-interviu-video

De asemenea, nu există niciun atac direct la Barna în postarea Clotilde, se poate verifica textul. (Şi de ce doar Barna vinovat, când cele mai multe nemulţumiri le-a creat Cioloş cu paritatea?)

Clotilde Armand, primul atac la Barna din funcţia de primar: Greu de acceptat că unii colegi care s-au luptat cu hidra pesedistă nu sunt printre primii pe liste
https://adevarul.ro/news/politica/clotilde-armand-atac-barna-functia-primar-greu-acceptat-unii-colegi-s-au-luptat-hidra-pesedista-nu-printre-primii-liste-1_5f8588cb5163ec4271d5ea16/index.html

 Iar alţi lideri nu prea contează. Literar observând, partidul USR arată o... "unitate de monolit" în jurul lui Barna. Iar postacii fac pe Fbk caterincă crudă de perdanţi, îndeosebi de Goţiu, Oli Ardelean şi Zainea. Povestea s-a cam încheiat. E timp şi pentru citit liste de cărţi bune.

Parcă ostentativ, tocmai Ciprian Necula, din povestea cu listele, un apropiat al lui Barna la Secretariatul General, înlocuieşte în Parlament pe Cornel Zainea, ceea ce va reactualiza discuţiile care au dus la excluderea Olimpiei Ardelean şi apoi la scrisoarea de protest din 12. 12. 2019 împotriva reprimării criticii în partid, deoarece poate intimida avertizorii de integritate:

https://www.vice.com/ro/article/pkeewb/scandalul-excluderilor-din-usr

 12 12 2019 Culisele războiului din USR. De ce s-a lăsat cu excluderi noaptea, ca hoţii. Partidul, la un pas de implozie
https://adevarul.ro/news/politica/culisele-razboiului-usr-s-a-lasat-excluderi-noaptea-hotii-partidul-pas-implozie-1_5df279b45163ec4271f4b507/index.html

 15 12 2019 Grigore Cartianu: Limbaj oribil al Olimpiei Ardelean, care justifică excluderea sa din USR: "Votați în p...da mamii voastre de nesimțiți!"

https://ziaristii.com/limbaj-oribil-al-olimpiei-ardelean-care-justifica-excluderea-sa-din-usr-ma-ocup-eu-de-escrocul-de-barna-si-de-p-le-blege-din-biroul-national-votati-p-da-mamii-voastre-de-nesimtiti/

Ciprian Băilă revendică mandatul rămas vacant după demisia lui Cornel Zainea din USR şi din Camera Deputaţilor, mandat pe care a fost validat al patrulea pe lista de candidaţi de la alegerile din 2016

https://www.news.ro/politic-intern/ciprian-baila-revendica-mandatul-ramas-vacant-dupa-demisia-cornel-zainea-usr-camera-deputatilor-mandat-validat-patrulea-lista-candidati-alegerile-2016-1922400214392020101119513292

Cum va deconta USR-PLUS izolarea celor mai notorii parlamentari. "Asistam la o preluare ostila a nucleului initial al partidului"

https://ziare.com/dan-barna/usr/cum-va-deconta-usr-plus-izolarea-celor-mai-notorii-parlamentari-asistam-la-o-preluare-ostila-a-nucleului-initial-al-partidului-1637268

 Electoratul va acorda USR PLUS peste 20%, deci alianţa va intra în guvern şi sunt tot felul de ministere şi de funcţii pentru candidaţii de pe locuri neeligibile, inclusiv la mediu. Schimbarea sistemului de selecţie se va face odată cu fuziunea. Reprimarea criticii interne este însă sinucigaşă. Ea poate intimida avertizorii de integritate tocmai când partidul începe să gestioneze fonduri tentante în primării sau ministere, iar Mihai Goţiu, Vlad Teohari, Florina Presadă, Vlad Alexandrescu sunt semnatari ai scrisorii de protest din 12.12. 2019:

https://adevarul.ro/news/politica/razboiul-usr-ia-amploare-scrisoare-protest-fata-dan-barna-semnata-117-membri-printre-lideri-greutate-partidului-1_5df26ed85163ec4271f474dc/index.html

Continuă scandalul în USR-PLUS. Goţiu: Vedem „realpolitik-ul” ăla nasol, grobian, care i-a scârbit pe cetăţenii românii

https://adevarul.ro/news/politica/continua-scandalul-usr-plus-gotiu-vedem-realpolitik-ul-nasol-grobian-i-a-scarbit-cetatenii-romanii-1_5f855f935163ec4271d4c7fc/index.html

 Scandalul din USR arată cât de nedemocratice sunt formațiunile politice din România și cât de înfricoșat e un lider de votul unui simplu membru de partid
https://spotmedia.ro/stiri/opinii-si-analize/scandalul-din-usr-arata-cat-de-nedemocratice-sunt-formatiunile-politice-din-romania-si-cat-de-infricosat-e-un-lider-de-votul-unui-simplu-membru-de-partid

Calm, USR va fi ajutat de plusişti, se vor strânge semnăturile, noii primari ai alianţei vor fi scoşi în faţă şi tot se va lua peste 20%, pentru că electoratul mai votează şi prin eliminare, cum gospodina se întoarce cu ceva în plasă chiar dintr-o piaţă săracă.

Ion M. Ioniţă: USR PLUS, cel mai mare partid mic!

https://adevarul.ro/news/politica/usr-plus-maimare-partid-mic-1_5f85bd575163ec4271d764c9/index.html

E jenant să vezi un lider PNL care gândeşte şi se exprimă manipulat de televiziunile mogulilor.

Schimb de replici dur intre Florin Roman (PNL) si Claudiu Nasui (USR): "Bolsevismul are o noua culoare politica in Parlamentul Romaniei prin USR"

https://ziare.com/usr/claudiu-nasui/schimb-de-replici-intre-florin-roman-si-claudiu-nasui-pe-tema-unui-proiect-legislativ-1637372

 Remus Cernea revine în politică

https://ziaristii.com/remus-cernea-revine-politica/

Da, dar unii alegători cu tv sperau să fie prima o videochatistă! 

Surpriză la parlamentare. Dr Alexandru Rafila va candida primul pe lista de la Camera Deputaților din partea PSD

https://republica.ro/surpriza-la-parlamentare-dr-alexandru-rafila-va-candida-primul-pe-lista-de-la-camera-deputatilor-din-partea

Dacă USR PLUS nu ia 20% la parlamentare, va fi exploatată legislaţia cam fără anticorupţie Iordache-Toader.
Vlad Stoica, fostul șef de cabinet al lui Victor Ponta, numit președinte al ANCOM. Drulă acuză o înțelegere între PSD și PNL

https://www.g4media.ro/vlad-stoica-fostul-sef-de-cabinet-al-lui-victor-ponta-numit-presedinte-al-ancom-drula-acuza-o-intelegere-intre-psd-si-pnl.html

 *** *** *** ***

 De Sfânta Cuvioasa Parascheva. "4016 cazuri noi de COVID-19 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, cu peste 900 mai multe decât ieri. Alte 35 de decese au fost raportate, iar la Terapie Intensivă este un nou record de pacienți – 686. În București au fost confirmate încă de 669 de îmbolnăviri, cele mai multe de la începutul pandemiei, iar rata de infectare urcă la 2,82."
4016 cazuri noi de COVID-19 în ultimele 24 de ore, cu peste 900 mai multe decât ieri / Record de pacienți la Terapie Intensivă - 686 / Rata de infectare în București - 2,82
https://www.g4media.ro/breaking-4016-cazuri-noi-de-covid-19-in-ultimele-24-de-ore-cu-peste-900-mai-multe-decat-ieri-record-de-pacienti-la-terapie-intensiva-686-rata-de-infectare-in-bucuresti-282.html

 "Două asociații profesionale de marketing și publicitate... au solicitat CNA să aprobe creșterea duratei timpului de publicitate pe oră, la televiziuni, la maximum 15 minute pentru stațiile comerciale și la maximum 10 minute la televiziunea publică, până la sfârșitul acestui an."

În România, un spot tv a ajuns să coste 15 euro! de aceea vor publicitarii să crească timpul de reclame la televiziuni de la 12 la 15 minute pe oră
https://www.libertatea.ro/opinii/in-romania-un-spot-tv-a-ajuns-sa-coste-15-euro-de-aceea-vor-publicitarii-sa-creasca-timpul-de-reclame-la-televiziuni-de-la-12-la-15-minute-pe-ora-3154037

 Bibliotecile publice din România sunt prea sărace şi neatractive, prea neglijate de intelectualii care nu cer nimic politicienilor pentru infrastructura Gândirii, încât filosofi contemporani nu se pot forma aici. Filosofi populari, da. Ca Vanghelie şi Becali.

Paleologu: “E pură impietate să bagi degetele în priză sperând că Sfânta Paraschiva va face un miracol și nu te vei curenta”

https://ziaristii.com/paleologu-despre-insistenta-bor-de-organiza-pelerinaje-plina-pandemie-e-pura-impietate-sa-bagi-degetele-priza-sperand-ca-sfanta-paraschiva-va-face-un-miracol-si-nu-te-vei-curenta

 *** *** *** *** *** *** *** ***

 În aceste momente de tensiuni între Budapesta şi UE, prea multă afişare cu Viktor Orbán  n-ar atrage la Cluj-Napoca rularea de mari programe cu finanțare europeană.

Daniel David, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, interviu în presa maghiară: Dacă e să ne asumăm trecutul, să-l asumăm în totalitatea sa / În România rulează astăzi trei mari programe cu finanțare europeană, toate trei în sudul țării

https://www.g4media.ro/daniel-david-rectorul-universitatii-babes-bolyai-din-cluj-napoca-interviu-in-presa-maghiara-daca-e-sa-ne-asumam-trecutul-sa-l-asumam-in-totalitatea-sa-in-romania-ruleaza-astazi-trei-mari-program.html

 Andrei Báthory, înaintea bătăliei de la Șelimbăr: Mihai Viteazul, „un cioban care nu știe să se bată“
https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/andrei-bathory-despre-mihai-viteazul-inaintea-bataliei-de-la-selimbar-un-cioban-care-nu-stie-sa-se-bata

 "Adolescentul miop, Liceanul Neascultător care a citit o mie de cărţi bune, nu prea are vreun avantaj la noi, nici măcar la bac", zise bibliotecarul Borges. "Numai prostii debitaţi!", îl şterse inspectoarea din Friends şi de pe grupuri. Consolare, listele clasice de cărţi bune:

https://propinatiu.wordpress.com/lista-lui-propinatiu

Carte străina clasică gratuită:

https://archive.org/details/fav-camelian_propinatiu?sort=creatorSorter

 *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***