sâmbătă, 24 octombrie 2020

Puneţi pe Florina Presadă purtător de cuvânt la USR PLUS!

Revista presei

E jenant să faci propagandă de la om la om, să-ţi fugă friendzii şi să afli că şoricelul tău, simpatizat pentru dinţişorii lui impecabili, a declarat că vrea să reguleze pisica.

Ridicolul ucide ca şi corupţia!

Presa este predominant liberală şi eventual pesedistă. USR PLUS n-are decât interfaţa de pe netărău, să-şi păstreze publicul. Rareori tembelizorul, unde nu vorbeşte decât şeful, copreşedintele. Pentru aceasta, se plasează în pagină, doar pentru cine caută bula, din când în când, câte un afiş impus de la centru. Ci sub mesaj, desfrâul trollilor. Nu se blochează conturile false sau împrumutate. Şi nici nu pare să existe vreun indicator de performanţă care să înregistreze prezenţa zilnică pe net a eligibililor.

*

Un interviu care dezvăluie crunt ce porcărie e viaţa parlamentară printre corupţi, când vrei să amendezi cinstit. Literar, pentru viitorul roman neorealist, de observat că pentru mulţi diplomectuali de carieră şi succes, Florina Presadă trebuie luată la mişto fiindcă n-a înţeles că politica înseamnă... compromisuri, cum zis-au şi Manolescu sau Merkel!!!

Florina Presadă: Din opoziție nu ai cum să arăți ce ai făcut. Mai ales că PSD-iștii îți fură și legile
https://www.dollo.ro/2020/10/florina-presada-opozitie/

Purtătorul de cuvânt trebuie să fie simpatic şi să aducă voturi partidului. Declaraţia că a vota USR PLUS înseamnă a vota pe Cioloş premier, transformă campania parlamentară în campanie prezidenţială şi provoacă absenteism. Nu toţi simpatizanţii USR sunt cioloşişti. Dimpotrivă, propusul deja premier e perceput de mult electorat ca cel care, încercând să repare bugetul după Ponta, a propulsat PSDragnea spre 50% la alegerile 2016.

Reactia lui Orban dupa ce USR/PLUS l-a propus pe Dacian Ciolos pentru functia de premier, dupa alegerile parlamentare

https://ziare.com/dacian-ciolos/stiri-dacian-ciolos/reactia-lui-orban-dupa-ce-usr-plus-l-a-propus-pe-dacian-ciolos-pentru-functia-de-premier-dupa-alegerile-parlamentare-1639538

E deja o problemă gravă cu cioloşiştii lui Barna! Alegătorul nu primeşte ordine de la nimeni. Votează altceva sau mai degrabă nu merge la vot, tocmai ca să se jelească oengiştii de prea mult absenteism. Ce ţară! Ce popor! Guvernul Cioloş, născocit pentru a repara bugetul după Ponta, este perceput de massele largi populare ca cel care a propulsat PSDragnea spre 50% la alegerile 2016. Asta e realitatea! A veni deja cu mesajul că voi votaţi de fapt Cioloş dacă iubiţi USR PLUS, imediat după marginalizarea unor nume ca Presadă, Goţiu sau Vlad Alexandrescu, arată la lectura literară că grupul eligibililor nici nu vrea neapărat 20%, îi e suficient şi un 12%!

Purtătorul de cuvânt USR-PLUS: Orban m-a dezamăgit că a mințit / Vreau să stăm la masă după alegeri / Cioloș este persoana desemnată pentru a prelua funcția de prim-ministru
https://www.g4media.ro/purtatorul-de-cuvant-usr-plus-orban-m-a-dezamagit-ca-a-mintit-vreau-sa-stam-la-masa-dupa-alegeri-ciolos-este-persoana-desemnata-pentru-a-prelua-acest-post.html

Studiez literar de vreo 15 ani postacii noştri, pentru a crea personaje neorealiste, deoarece nu mă mai aflu „în căutarea cititorului inexistent“. Până în prezent, mărturisesc că n-am întâlnit trolli mai scârboşi decât cei care au început recent să activeze în numele USR PLUS. Este cumplit de instructiv studiul acestei noi specii cinice, inteligente, sardonice, cu vocaţie torţionară. Sunt singurii care sunt instruiţi să atace psihologic perdanţii, să demoralizeze pe Florina Presadă, Zainea, Goţiu, Teohari sau alţii. În plus, au şi aroganţa de a trânti sfatul că dacă nu-ţi place actualul USR-PLUS, care trebuie „ajutat din interior să nu mai greşească“, atunci n-ai decât să votezi PSD, pentru că gândeşti ca un pesedist!

Dacă aceste himere nu sunt creaţii ale USR PLUS, cu atât mai bine!

Un articol de: Sebastian Pricop - 12 Noi 2019, 11:23

Dan Barna: "Mi-aș fi dorit să am o fermă de trolli, să dau un telefon să trimit 400 de băieți să dea ciocane" / Cum sunt fermele de troli folosite de Rusia pentru a influența alegerile

https://www.b1.ro/stiri/politica/barna-ferma-de-trolii-304801.html

PSD n-ar trebui să mai aibă acces la presă decât pentru a explica de ce îşi bate joc de bucureşteni blocând preluarea gestiunii lui Firea de către Nicuşor Dan.
Nicuşor Halici (PSD): Cred că mai sunt şanse să fie amânate alegerile sau să se găsească o soluţie astfel încât să nu mai punem în pericol viaţa românilor

https://adevarul.ro/news/politica/nicusor-halici-psd-cred-mai-sanse-amanate-alegerile-gaseasca-solutie-astfel-nu-mai-punem-pericol-viata-romanilor-1_5f92d0e75163ec427126cbdc/index.html

Firea a pierdut, dar nu se dă dusă. Când preia Nicuşor Dan mandatul de primar general. PSD a făcut 52 de contestaţii

https://adevarul.ro/news/politica/firea-pierdut-nu-dusa-preia-nicusor-dan-mandatul-primar-general-psd-facut-52-contestatii-1_5f9135ac5163ec42711d2546/index.html

Ludovic Orban nu e ca Traian Băsescu.

Orban susține că PNL va face majoritate cu USR PLUS la primăria Timișoara, deși liberalii au rupt negocierile

https://www.g4media.ro/orban-sustine-ca-pnl-va-face-majoritate-cu-usr-plus-la-primaria-timisoara-desi-liberalii-au-rupt-negocierile.html

Niciodată PSD n-a arătat mai multă incompetenţă în economie ca de când au plecat Vâlcu şi Teodorovici.
PSD acuză Guvernul PNL că pregăteşte majorarea TVA

https://adevarul.ro/news/politica/psd-acuza-guvernul-pnl-pregateste-majorarea-tva-1_5f93e8ee5163ec42712ca2ee/index.html

"Lucian Bogza, directorul companiei Salubrizare Fapte 5, din subordinea lui Daniel Florea, a cumpărat din bani publici, în luna mai, o mașină în valoare de 152.060 de lei (aproximativ 30.000 de euro - n.r.) de la S.C. Porsche Inter Auto România."

Șeful Companiei Salubrizare Fapte 5, din subordinea lui Florea, a cumpărat o limuzină de 30.000 de euro, în plină pandemie

https://www.libertatea.ro/stiri/seful-companiei-salubrizare-fapte-5-din-subordinea-lui-florea-a-cumparat-o-masina-de-30-000-de-euro-in-plina-pandemie-3178368

 *** *** *** ***

Petrişor Peiu: "la fiecare 1000 de dolari realizați în plus ca valoare adăugată brută pe glob până în 2025, 277 vor fi produși în China, ... 130 se vor produce în India, 104 în Statele Unite, 35 în Indonezia, 20 în Rusia, 19 în Germania, 18 în Turcia, câte 17 în Japonia și Brazilia, câte 15 în Marea Britanie și în Franța, câte 14 în Egipt, Vietnam și Coreea de Sud și 13 în Mexic."

Revenirea Chinei, mai lentă decât se anticipa, dar suficient de importantă pentru creșterea globală

https://realitateafinanciara.net/revenirea-chinei-mai-lenta-decat-se-anticipa-dar-suficient-de-importanta-pentru-cresterea-globala

Rezoluția, adoptată cu 376 voturi ”pentru”, 269 ”împotrivă” și 43 abțineri, a fost propusă deoarece cetățenii români, bulgari, croați și ciprioți sunt în continuare obligați să dețină viză pentru a intra în SUA, în timp ce toți ceilalți cetățeni ai UE sunt exonerați de această obligație pentru șederile de scurtă durată (maximum 90 de zile în orice perioadă de 180 de zile), la fel ca si cetățenii americani atunci când vizitează Uniunea Europeană.

Eurodeputații cer Comisiei Europene să respecte legislația UE privind reciprocitatea vizelor UE-SUA
https://www.euractiv.ro/eu-elections-2019/eurodeputatii-cer-comisiei-europene-sa-respecte-legislatia-ue-privind-reciprocitatea-vizelor-ue-sua-21429

Alin Cristian Mituța, Coordonator Politici Europene la PLUS, Fbk: "Europarlamentarii PNL*, PMP și UDMR au votat ieri împotriva unei rezoluții care cerea solidaritate cu România și celelalte trei state membre cărora SUA nu le-a ridicat încă vizele, deși invers este cazul."

Marile Puteri ar trebui să se preocupe şi de un tren de mare viteză Bucureşti-Chişinău-Cernăuţi-Lvov-Brest-Kaliningrad.

..."o linie de tren de mare viteză între Budapesta şi Varşovia, care să poată fi interconectată cu reţelele feroviare de mare viteză vest-europene."

Polonia și Ungaria nu vor accepta ”șantajul” privind fondurile UE, susține ministrul ungar de externe Peter Szijjarto

https://www.g4media.ro/polonia-si-ungaria-nu-vor-accepta-santajul-privind-fondurile-ue-sustine-ministrul-ungar-de-externe-peter-szijjarto.html

"Linia martimă LBX, operată în întregime de ZIM, va deservi prin rotaţie completă, prin cele trei nave ale sale, cu o capacitate de 1,200 TEU fiecare, următoarele porturi: Port Said East - Alexandria - Mersin - Novorossiysk – Constanta - Aliaga – Mersin - Haifa – Port Said East."

Se deschide o nouă rută maritimă: Egipt - Israel - Turcia - România - Rusia

https://romanialibera.ro/economie/se-deschide-o-noua-ruta-maritima-egipt-israel-turcia-romania-rusia-832165

 *** *** *** *** *** *** *** *** 

A început Les Films de Cannes à Bucarest
https://www.cotidianul.ro/a-inceput-les-films-de-cannes-a-bucarest/

"Adolescentul miop, Liceanul Neascultător care a citit o mie de cărţi bune, nu prea are vreun avantaj la noi, nici măcar la bac", zise bibliotecarul Borges. "Numai prostii debitaţi!", îl şterse inspectoarea din Friends şi de pe grupuri. Consolare, listele clasice de cărţi bune:

https://propinatiu.wordpress.com/lista-lui-propinatiu

Carte străina clasică gratuită:

https://archive.org/details/fav-camelian_propinatiu?sort=creatorSorter

 *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***

vineri, 23 octombrie 2020

Concurenţa dintre Cioloş şi Orban îl face frecventabil pe... reformatorul Ciolacu

 Revista presei

De la fake news-ul Orban că USR l-a pus cenzor şef al Parlamentului pe Iordache al lui Toader, PNL e de nerecunoscut!

Nici măcar în Timişoara lui Robu nu mai vrea să coopereze necondiţionat cu tânărul partid anticorupţie!

PNL pare supus la presiunea traseiştilor şi corupţilor proprii de a valorifica consistent legile justiţiei aranjate în anii Iordache-Toader.

Toate fabricile de diplome pot genera consultanţi, de aici atâta consens să fie plătiţi nelimitat de stat.

Ofensiva mediatică actuală contra USR-PLUS îi impune a amâna discuţiile despre liste pentru a doua zi după alegeri.

Ne-am obişnuit că numai USR practică anticorupţia! Liberalilor, au ajuns de nici măcar nu li se mai cere să fi făcut ceva contra alegerii lui Iordache cenzor pe viaţă Parlamentului!

Dar ce-şi face USR PLUS cu mânuţa lui, lansându-se-n campania electorală cu mesajul, că să-i votăm pe cioloşişti ca să fie parizianul Cioloş premier, numai absenteismul va desface.

În contextul în care Ciolacu va trece drept ingenios reformator, fiindcă a eliminat figurile nepopulare, în timp ce ai lui Cioloş au procedat invers cu vedetele lui Barna.

 *

Dan Tăpălagă: ...Însă liberalii au țipat primii ”blat” arătând cu degetul către USR, tocmai pentru a-și acoperi propriile înțelegeri cu PSD, iar rezultatul a fost o situație confuză, o hărmălaie mediatică din care a rezultat că liberalii și useriștii se acuză reciproc de înțelegeri pe sub masă cu pesediștii....

O crimă politică premeditată

https://www.g4media.ro/o-crima-politica-premeditata.html

E deja o problemă gravă cu cioloşiştii lui Barna! Alegătorul nu primeşte ordine de la nimeni. Votează altceva sau mai degrabă nu merge la vot, tocmai ca să se jelească oengiştii de prea mult absenteism. Ce ţară! Ce popor! Guvernul Cioloş, născocit pentru a repara bugetul după Ponta, este perceput de massele largi populare ca cel care a propulsat PSDragnea spre 50% la alegerile 2016. Asta e realitatea! A veni deja cu mesajul că, băi, voi votaţi de fapt Cioloş dacă iubiţi USR PLUS, imediat după marginalizarea unor nume ca Presadă, Goţiu sau Vlad Alexandrescu, arată la lectura literară că grupul eligibililor nici nu vrea neapărat 20%, îi e suficient şi un 12%!

Purtătorul de cuvânt USR-PLUS: Orban m-a dezamăgit că a mințit / Vreau să stăm la masă după alegeri / Cioloș este persoana desemnată pentru a prelua funcția de prim-ministru
https://www.g4media.ro/purtatorul-de-cuvant-usr-plus-orban-m-a-dezamagit-ca-a-mintit-vreau-sa-stam-la-masa-dupa-alegeri-ciolos-este-persoana-desemnata-pentru-a-prelua-acest-post.html

Cine sunt cei care încearcă să-l împiedice pe Nicușor Dan să îşi preia mandatul de primar. Pe listă sunt și viitori consilieri PSD

https://spotmedia.ro/stiri/politica/cine-sunt-cei-care-incearca-sa-l-impiedice-pe-nicusor-dan-sa-isi-preia-mandatul-de-primar-pe-lista-sunt-si-viitori-consilieri-psd

P: " USR PLUS este varianta 4.0 a comunism-securismului românesc după PCR, FSN, PSD. PNL nu trebuie să aibă de-a face cu această bandă progresistă antinaţională."

USR PLUS poate fi definit ca partidul tineretului studios şi muncitor, sătul de corupţie şi incompetenţă, care nu mai vrea să emigreze. Conflictul cu PNL vine de la traseism şi anunţarea deja a unui guvern în care e preferat PMP-ul lui Băsescu. Ultimul conflict a venit de la bizareria că dl Orban s-a luat după ziarişti şi influenceri, acuzând USR că l-ar fi votat pe Iordache, când candidatul PNL Zegrean a obţinut 41 voturi, deşi partidul dispune de peste 113 parlamentari.

Ce mesaj a postat Florin Roman pe grupul deputaţilor PNL despre relaţia cu USR

https://adevarul.ro/news/politica/ce-mesaj-postat-florin-roman-grupul-deputatilor-pnl-despre-relatia-usr-1_5f9154135163ec42711dfff8/index.html

Discuţiile privind suprimarea criticii în USR PLUS trebuie reluate a doua zi după alegeri.

Până atunci, la muncă pentru un peste 20%!

Înlocuitorul lui Mihai Goţiu, viitor senator USR-PLUS de Cluj, desfiinţat de fostul său angajator: „80% din timp se uita pe site-uri interzise“

https://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/Inlocuitorul-mihai-gotiu-viitor-senator-usr-plus-cluj-desfiintat-fostul-angajator-80-timp-uita-site-uri-interzise-1_5f90547c5163ec427117ddf8/index.html

Ioana Ene Dogioiu: "un proiect de lege pentru limitarea mandatului președintelui Consiliului Legislativ – idee de altfel lăudabilă ca orice limitare de mandat inclusiv la șefia SRI – dar care ar fi aplicabil abia după finalul mandatului nelimitat al lui Florin Iordache, guvernat de legea în vigoare când a început."

Păcatul originar. Istoriei puțin îi pasă dacă va fi făcută pesedistă pe Facebook

https://spotmedia.ro/stiri/opinii-si-analize/pacatul-originar-istoriei-putin-ii-pasa-daca-va-fi-facuta-pesedista-pe-facebook

Rodica Culcer, Fbk, după o emisiune Digi24 cu Roman şi Drulă: "În concluzie, cum Roman a știut tot timpul că nu va aduce suficienți parlamentari pentru susținerea lui Zegrean, rezultă că PNL l-a folosit pe Zegrean, de care și-a bătut joc, ca să aibe PSD un contracandidat de formă, și i-a atras pe usr-iști ca să dea vina pe ei ulterior."

Ultimele tunuri: după ce a pierdut alegerile la Constanța, primarul Făgădău a emis către un apropiat al lui Mazăre 5 autorizații pentru blocuri de 8-12 etaje
https://ziaristii.com/ultimele-tunuri-dupa-ce-pierdut-alegerile-la-constanta-primarul-fagadau-de-la-psd-emis-catre-un-apropiat-al-lui-radu-mazare-5-autorizatii-pentru-blocuri-de-8-12-etaje/

Șerban Nicolae a demisionat din PSD: Este ca și cum România îl scotea pe Hagi din echipă la cererea adversarilor

https://www.hotnews.ro/stiri-politic-24368272-serban-nicolae-demisionat-din-psd-este-cum-romania-scotea-hagi-din-echipa-cererea-adversarilor.htm

Ne-am resemnat că numai USR practică anticorupţia!

Liberalilor nici măcar nu li se mai cere să fi făcut ceva pentru a preveni alegerea lui Iordache cenzor pe viaţă Parlamentului. Nu e bine pentru PNL  faptul că se subînţelege c-ar fi supus la presiunea traseiştilor şi corupţilor proprii de a valorifica legile justiţiei aranjate în anii Iordache-Toader.

Orban, către USR: Să consume mai puţină energie în inventarea de conflicte cu PNL, să se concentreze pe bătălia cu PSD

https://www.g4media.ro/orban-catre-usr-sa-consume-mai-putina-energie-in-inventarea-de-conflicte-cu-pnl-sa-se-concentreze-pe-batalia-cu-psd.html

Succes! Sectorul 6 să fie cel puţin la fel de inovativ precât Clujul dlui Boc!
Primarul Sectorului 6 şi noul Consiliu local au depus jurământul / Ciucu: Vreau să tragem tare, să arătăm că se poate

https://www.g4media.ro/primarul-sectorului-6-si-noul-consiliu-local-au-depus-juramantul-ciucu-vreau-sa-tragem-tare-sa-aratam-ca-se-poate.html

Un interviu care dezvăluie crunt ce porcărie e viaţa parlamentară printre corupţi, când vrei să amendezi cinstit. Literar, pentru viitorul roman neorealist, de observat că pentru mulţi diplomectuali de carieră şi succes, Florina Presadă trebuie luată la mişto fiindcă n-a înţeles că politica înseamnă... compromisuri, cum zis-au şi Manolescu sau Merkel!!!

Florina Presadă: Din opoziție nu ai cum să arăți ce ai făcut. Mai ales că PSD-iștii îți fură și legile
https://www.dollo.ro/2020/10/florina-presada-opozitie/

 

*** *** *** ***

 În contextul probabilei realegeri a lui Dodon la alegerile din 1 noiembrie!

"Viorica Dăncilă semnează în calitate de fost prim-ministru al României un articol de opinie în publicația israeliană Jerusalem Post în care cere Europei să adopte o nouă strategie față de Rusia. Dăncilă susține că, fără o nouă dinamică în relația cu Rusia, securitatea națională ar fi pusă în pericol."

Dăncilă pledează cauza Rusiei într-un articol scris pentru Jerusalem Post: ”Am crezut mereu în posibilitatea ca Europa să aibă o relație vibrantă, reciproc avantajoasă cu Rusia”
https://www.g4media.ro/dancila-pledeaza-cauza-rusiei-intr-un-articol-scris-pentru-jerusalem-post-am-crezut-mereu-in-posibilitatea-ca-europa-sa-aiba-o-relatie-vibranta-reciproc-avantajoasa-cu-rusia.html

 E cum ai depune flori galbene şi albastre la busturile lui Ribbentrop şi Molotov.

" Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei anunţă că nu va avea observatori la alegerile prezidenţiale din Republica Moldova, care urmează să aibă loc pe 1 noiembrie. Şi aceasta din cauza restricţiilor instituite de mai multe state cu privire la călătoriile în Republica Moldova, transmite IPN citând un comunicat de presă al instituţiei."

APCE nu va avea observatori la alegerile prezidenţiale din R. Moldova

https://adevarul.ro/moldova/politica/apce-nu-observatori-alegerile-prezidentiale-r-moldova-1_5f9167c75163ec42711e81c2/index.html

 Noi detalii despre obediența președintelui Igor Dodon față de Rusia: cum era controlat de ”subdiviziunea moldovenească” de la Kremlin

https://www.g4media.ro/noi-detalii-despre-obedienta-presedintelui-igor-dodon-fata-de-rusia-cum-era-controlat-de-subdiviziune-moldoveneasca-de-la-kremlin.html

 

*** *** *** *** *** *** *** ***

O ştire care îndeamnă la a nu dispreţui sacrul, mai ales în vremuri covid, când şi cetitul cărţilor tinde a fi iar cea mai folositoare zăbavă.

" Scriitorii Mircea Cărtărescu (64 de ani) şi Ioana Nicolaie (46 de ani) s-au căsătorit religios în această vară, la Sângeorz, după 22 de ani de viaţă împreună."

Mircea Cărtărescu s-a căsătorit la 64 de ani. Cine este aleasa sa

https://adevarul.ro/entertainment/celebritati/mircea-cartarescu-ioana-nicolaie-s-au-casatorit-religios-1_5f91ac955163ec4271206cb1/index.html

 "Adolescentul miop, Liceanul Neascultător care a citit o mie de cărţi bune, nu prea are vreun avantaj la noi, nici măcar la bac", zise bibliotecarul Borges. "Numai prostii debitaţi!", îl şterse inspectoarea din Friends şi de pe grupuri. Consolare, listele clasice de cărţi bune:

https://propinatiu.wordpress.com/lista-lui-propinatiu

Carte străina clasică gratuită:

https://archive.org/details/fav-camelian_propinatiu?sort=creatorSorter

 

*** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***

joi, 22 octombrie 2020

Pentru o groază de influenceri, orice argument e bun pentru a sprijini un guvern Orban cu PNL, PMP şi UDMR

 

Revista presei

Ce trebuie să înveţe tinerii alianţei USR PLUS e că a lupta contra corupţiei şi incompetenţei, într-o ţară înapoiată, este echivalent cu a porni o întreagă revoluţie. PNL nu are decât experienţa cooperării cu PSD, nu cu un partid de tip occidental, adept al unui proiect urieşesc. Mulţi ziarişti şi o groază de influenceri sunt din interes contra oricărui partid sărac. Iar massile se orientează după cel care promite nişte măriri noi. Important e ca tinerii să nu-şi piardă tot timpul cu postăceala, confruntându-se cu nişte conturi false sau împrumutate, ci să mai citească şi liste de cărţi bune.

 *

Iohannis dă „bobârnace“ tineretului anticorupţie, luându-se după nişte ziarişti şi influenceri, când PNL a trimis la vot doar 41parlamentari din 113 şi, pe urmă, Orban a spus la populaţie că USR PLUS l-a ales pe Iordache!

Iohannis îi dă un bobârnac lui Drulă: Orban e prima variantă de premier

https://newsweek.ro/politica/iohannis-ii-da-un-bobarnac-lui-drula-orban-e-prima-varianta-de-premier

Dircă o fi fost ales "preşedinte al Secţiei de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare din cadrul Consiliului Legislativ" din necesitate: în orice instituţie de stat, trebuie să existe şi vreun fraier care să muncească. Oricât s-ar chinui presa de orientare penelistă, nu se poate demonstra nici că traseiştii şi corupţii sunt la USR PLUS, nici că PNL nu duce mai departe colaborarea fructuoasă Crin-Ponta.

În 2017, senatorul USR George Edward Dircă nu mai voia MCV. Acum e adjunctul lui Florin Iordache

https://newsweek.ro/politica/in-2017-senatorul-usr-george-edward-dirca-nu-mai-voia-mcv-acum-e-adjunctul-lui-florin-iordache

Se vede o unitate de monolit la PNL, necondiţionată, nu ca la USR PLUS.
Iohannis taie elanul USR: Orban rămâne prima variantă pentru funcţia de premier
https://adevarul.ro/news/politica/iohannis-taie-elanul-usr-orban-ramane-varianta-functia-premier-1_5f9056565163ec427117e6d7/index.html

Dacă a trimis la vot doar 40 de parlamentari din 113, PNL a dat un semnal de dezinteres în ce priveşte modificarea legilor justiţiei aranjate în epoca Iordache-Toader pentru cine are puterea. Cât priveşte capcana în care au căzut ai lui Barna, oricum critica în USR PLUS ştim că nu e bine primită.

Culisele măcelului PSD-PNL-USR pentru sinecurile de la Consiliul Legislativ

https://adevarul.ro/news/politica/culisele-macelului-psd-pnl-usr-sinecurile-consiliul-legislativ-1_5f90377c5163ec42711717dc/index.html

Într-adevăr, declaraţia premierului Orban e ilogică: când ai cu traseiştii 113 parlamentari PNL, cum primeşte candidatul PNL Zegrean numai 41 voturi?

USR ridică miza și condiționează intrarea la guvernare cu PNL de numirea unui premier onest și loial. Cătălin Drulă: ”Ludovic Orban a picat grav acest test”

https://www.g4media.ro/usr-ridica-miza-si-conditioneaza-intrarea-la-guvernare-cu-pnl-de-numirea-unui-premier-onest-si-loial-catalin-drula-ludovic-orban-a-picat-grav-acest-test.html

Tare mulţi analişti şi influenceri se fac că văd o egalitate într-o inegalitate!

"Au fost 41 de liberali, 41 au votat. PMP nu a fost deloc, iar USR nu a votat cu mine, USR a avut înțelegere cu PSD să le voteze șeful de secție. Acela a avut aproximativ același număr de voturi ca și Iordache. USR a spus că a avut în sală 21 de senatori și deputați. Unde sunt voturile lor, că la mine nu sunt? Mă gândesc că liberalii nu sunt așa de nebuni să mă propună și să nu mă susțină", a afirmat Zegrean.

Cum a aflat Zegrean la ora 12, când expira termenul, că este candidatul PNL la Consiliul Legislativ / El spune că Iordache a fost ales nelegal: Votul nu este valabil

https://www.hotnews.ro/stiri-politic-24365787-cum-aflat-zegrean-ora-12-cand-expira-termenul-este-candidatul-pnl-consiliul-legislativ-spune-iordache-fost-ales-nelegal-votul-nu-este-valabil.htm

Uimitor de echilibrată poziţie, după ce dl Ciolacu a curăţat listele PSD de multe figuri nefrecventabile. Altul ar fi exploatat graba premierului Orban de a înfiera USR PLUS, asemănătoare cu verva preşedintelui Băsescu.

"Eu ştiu că grupul PNL are peste 100 de membri, iar dl Zegrean are 41 de voturi...", a adăugat Ciolacu.

Ciolacu, despre contestarea de către PNL şi USR a numirii lui Iordache: Nu mai bine nu-l votau, decât să îl conteste?

https://adevarul.ro/news/politica/ciolacu-despre-contestarea-pnl-usr-numirii-iordache-nu-mai-nu-l-votau-decat-contestet-1_5f90a5185163ec427119ad9b/index.html

Regretul vieţii e că n-a trecut la timp în barca antiuseristului Ludovic Orban.

Șerban Nicolae, după ce a fost lăsat în afara Parlamentului de PSD: ”Mâine voi face poate cel mai dureros anunț privind activitatea mea publică”

https://www.g4media.ro/serban-nicolae-dupa-ce-a-fost-lasat-in-afara-parlamentului-de-psd-maine-voi-face-poate-cel-mai-dureros-anunt-privind-activitatea-mea-publica.html

Idealismul dlui Pleşoianu este că n-a intrat în PNL când era mare nevoie de traseişti.

Liviu Pleșoianu pleacă din PSD: 'Partidul a fost preluat de călăi ai oricărui principiu. Eu nu accept!'

https://www.stiripesurse.ro/liviu-plesoianu-pleaca-din-psd-partidul-a-fost-preluat-de-calai-ai-oricarui-principiu-eu-nu-accep_1519316.html

Fără dl preşedinte Iohannis, n-avea Occidentul (precum Ciolacu) destulă  încredere în România reprezentată de Dragnea, Dăncilă, Grapini, Nicolicea, Iordache-Toader, Codrin, Bacalbaşa, Tăriceanu, Oprişan...

Iohannis: voi insista să scriem în viitoarea Constituție, dacă vom ajunge acolo, ceva despre interzicerea traseismului. Traseismul falsifică votul popular / Ar fi fost o variantă bună ca PNL să fi boicotat ieri ședința Parlamentului

https://www.g4media.ro/video-live-iohannis-maine-va-fi-ultima-zi-in-care-se-pot-depune-candidaturile-la-parlamentare-intram-in-linie-dreapta-pentru-alegerile-din-6-decembrie.html

E ca şi cum clasa politică ar avea un coordonator care i-a impus echitatea cum că, dacă Iordache e ales pe viaţă la Consiliul Legislativ, tot aşa să fie şi Toader, rector la Universitatea din Iaşi, recent reales.

"Rectorii ar putea să-și păstreze mandatul pe viață, potrivit unor modificări aduse Legii Educației și aprobate astăzi de Senat în calitate de for decisiv."
Rectorii vor putea fi veșnic la șefia universităților, după ce numărul limitat de mandate a fost eliminat printr-un amendament votat de Senat în calitate de cameră decizională
https://www.g4media.ro/rectorii-vor-putea-fi-vesnic-la-sefia-universitatilor-dupa-ce-numarul-limitat-de-mandate-a-fost-eliminat-printr-un-amendament-votat-de-senat-in-calitate-de-camera-decizionala.html

 *** *** *** ***

Coronavirus România, bilanț 22 octombrie. Record absolut de infectări și decese: 4.902 de cazuri și 98 de morți

https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/coronavirus-romania-bilant-22-octombrie-peste-190-000-de-infectari-si-6-000-de-decese.html

În 22 februarie 2020, Europa liberă anunţa „Lumina din întuneric”: licitație caritabilă pentru Casa memorială „Doina Cornea”. Poate că, fiind bani mulţi la Cluj, s-ar fi evitat  posibilitatea ca unele obiecte personale să ajungă la foştii prigonitori.

Metroul din Cluj va costa aproape un miliard de euro. Emil Boc anunţă finalizarea studiului de prefezabilitate

https://www.g4media.ro/metroul-din-cluj-va-costa-aproape-un-miliard-de-euro-emil-boc-anunta-finalizarea-studiului-de-prefezabilitate.html

22 februarie, 2020 „Lumina din întuneric”: licitație caritabilă pentru Casa memorială „Doina Cornea”

https://romania.europalibera.org/a/lumina-din-intuneric-licitatie-caritabila-pentru-casa-memoriala-doina-cornea-/30447931.html

*** *** *** *** *** *** *** ***

Car c'est grâce à son premier instituteur, Louis Germain, qu'Albert Camus, qui a grandi dans une famille très démunie, a pu continuer ses études à Alger. Hommage à Samuel Paty : pourquoi la lecture de la lettre de Camus est nécessaire

Hommage à Samuel Paty : pourquoi la lecture de la lettre de Camus est nécessaire

https://www.lci.fr/medias/video-hommage-a-samuel-paty-a-la-sorbonne-pourquoi-la-lecture-de-la-lettre-de-camus-a-son-instituteur-louis-germain-est-necessaire-2167858.html

Lettre d’Albert Camus à son instituteur Monsieur Germain

https://compagnieaffable.com/2015/10/01/lettre-dalbert-camus-a-son-instituteur-monsieur-germain/

Dată fiind frica maladivă din RO de profesori competenţi, televiziunile n-au preluat live ceremonia funerară de la Sorbona, deşi a participat şi Camus, care a scris o carte despre covid pentru străini.

Rusul de 18 ani care l-a decapitat pe profesorul de istorie și-a motivat crima: A vrut să-l răzbune pe profetul Mohamed
https://www.stiripesurse.ro/rusul-de-18-ani-care-l-a-decapitat-pe-profesorul-de-istorie-si-a-motivat-crima-a-vrut-sa-l-razbune_1519320.html

Șapte persoane inculpate, dintre care șase pentru complicitate la asasinat terorist, în cazul profesorului de istorie decapitat în Franța

https://www.g4media.ro/sapte-persoane-inculpate-dintre-care-sase-pentru-complicitate-la-asasinat-terorist-in-cazul-profesorului-de-istorie-decapitat-in-franta.html

"Adolescentul miop, Liceanul Neascultător care a citit o mie de cărţi bune, nu prea are vreun avantaj la noi, nici măcar la bac", zise bibliotecarul Borges. "Numai prostii debitaţi!", îl şterse inspectoarea din Friends şi de pe grupuri. Consolare, listele clasice de cărţi bune:

https://propinatiu.wordpress.com/lista-lui-propinatiu

Carte străina clasică gratuită:

https://archive.org/details/fav-camelian_propinatiu?sort=creatorSorter

 *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***