marți, 25 mai 2021

Totul este murdar, nimic nu este curat

 Nu corupţia, nu incompetenţa, ci neseriozitatea ne termină!

 Totul este murdar, nimic nu este curat, vorba imperialistului Ghinghis Han. Totdeauna ascundem partea mânjită a realului, a iluziei vieţii, excremenţialul în arte. Şi răul e mereu altul. Până şi bolile încep să se joace de-a moda şi de-a voga. Ce ţi-e şi cu interesele astea, mai cu seamă când nu poţi să nu le bagi în seamă fiindcă sunt exorbitante! În loc să stai, darling, în hamacul tău şi să citeşti liste de cărţi bune. Interese occidentale înseamnă şi interese ale elitelor bogate, care cuprind şi mulţi şmecheri sau aventurieri. Guvernele sunt adesea mai slabe decât alte structuri. Suflare în vânt. Nu-i de glumit, meştere Ruben! Nu sunt nişte interese idealiste, cosmogonice, Kant-Laplace. De aceea, să nu te surprindă decizii şi atitudini care ocolesc principiile şi sloganurile. Mai rău încă, apariţia robotului securist în întreaga lume e inevitabilă. Cenzura e din ce în ce mai jenantă, fie şi camuflată extrem de inventiv. Softurile nu gândesc, nici au milă, ele execută. E drept, uneori te avertizează că le violezi standardele şi te interoghează dacă-ţi dă prin cap pe care dintre articole l-ai călcat pe leduri. E numai începutul.

Şi ce frumos făcuse el în lună!

De atingi astfel de interese, vinovat din orgoliu ca un inconştient, din culpă sau din întâmplare, deja astăzi e foarte probabil, la actuala complexitate a informatizării gestiunii populaţiilor, să fii catalogat într-un fişier de suspecţi, din care nu te va mai scoate nimeni vreodată. Îţi convine? Şi ce dacă, ai? Păi, vei avea parte, sărmane Dionis, de restricţionări despre care nu vei şti că sunt există, darmite să afli vreodată de unde vin. Iar timpul trece o dată cu veacul şi datele se tot adună în dreptul numelui tău. Potoleşte-te, agitatule domn! Ai o viaţă întreagă înainte şi trebuie trăită liniştit!

*

E clar că au mai înţeles nişte olimpici cum se lucrează pe-aici.
Andreea Moldovan, angajată la OMS pe funcţia de consultant. Cu ce se va ocupa fostul secretar de stat la Geneva şi de ce şi-a schimbat numele
https://adevarul.ro/news/politica/andreea-moldovan-angajata-oms-functia-consultant-ocupa-fostul-secretar-stat-geneva-si-a-schimbat-numele-1_60ab8fac5163ec4271602da6/index.html

 A cere anchetă înseamnă a declara că n-ai prea înţeles despre ce e vorba şi că admiţi că cine a comis deturnarea ar putea veni cu o justificare deplin rezonabilă!

O reacţie mult mai moale decât cea iniţială a Alinei Vălean.

Uniunea Europeană cere o anchetă internaţională cu privire la aterizarea forţată a avionului Ryanair la Minsk cu scopul arestării opozantului Roman Protasevici

https://www.g4media.ro/uniunea-europeana-cere-o-ancheta-internationala-cu-privire-la-aterizarea-fortata-a-avionului-ryanair-la-minsk-cu-scopul-arestarii-opozantului-roman-protasevici.html

 Nu e bine să te iei de toată lumea, chiar dacă ai arbitrat finale prezidenţiale.

Acuzată de Turcescu că-i plac laudele, Clotilde îi răspunde: "Dacă voiam aplauze, mă făceam cântăreață"
https://ziaristii.com/__trashed/

*** *** *** ***

Se neglijează nepermis Educaţia Adulţilor, iar consecinţele se văd în refuzul vaccinării. La Radio România Cultural şi Muzical, de dublat finanţarea. La TVR, e de regândit totul: reconstituire TVR Cultural; canal TVR Didactic permanent, care să se ocupe şi de lămuriri ştiinţifice odată cu şcoala online; şi tot online sau măcar pe YouTube, un canal de propagandă, ştirile româneşti şi turism, de emis în limbile de circulaţie, cum fac polonezii şi alţii mai grijulii cu imaginea lor. Guvernul ar putea finanţa şi preluarea Arte tv netradus, în ţara în care clasa politică vorbea cândva franţuzeşte.

Liderii USR PLUS, nemulțumiți că guvernul permite organizarea evenimentelor religioase, dar interzice concertele și evenimentele culturale
https://www.g4media.ro/liderii-usr-plus-nemultumiti-ca-guvernul-permite-organizarea-evenimentelor-religioase-dar-interzice-concertele-si-evenimentele-culturale.html

 Poate că trebuie folosită ca de ultima dată pavilionul RomExpo. Deci 11 000 delegaţi.
Surse: Orban propune data de 25 septembrie pentru organizarea Congresului PNL. Câte mii de delegaţi ar putea participa
https://adevarul.ro/news/politica/surse-orban-propune-data-25-septembrie-organizarea-congresului-pnl-mii-delegati-putea-participa-1_60acb57e5163ec4271682773/index.html

 Un congres aduce totdeauna înnoire, idei noi şi oameni noi. Succes! Poate că trebuie folosită ca de ultima dată pavilionul RomExpo. Deci 11 000 delegaţi.
PNL a stabilit data congresului: 25 septembrie. Doar Ludovic Orban și-a anunțat până acum candidatura pentru șefia partidului, Florin Cîțu amână un răspuns clar

https://www.g4media.ro/pnl-a-stabilit-data-congresului-25-septembrie-vor-fi-5-000-de-delegati.html

 Ar trebui şi academiile noastre să premieze masiv autori internaţionali.
Premiul Noii Academii Suedeze pentru Literatură 2018, la Polirom: Eu, Tituba, vrăjitoarea neagră din Salem de Maryse Condé
https://adevarul.ro/cultura/carti/premiulnoii-academii-suedeze-literatura-2018-polirom-eu-tituba-vrajitoarea-neagra-salem-maryse-conde-1_60abe1b55163ec427162bdc7/index.html

 România n-are, şi nu va avea curând, un TVR Cultural, cu atât mai puţin un TVR Didactic, care să se ocupe şi de educaţia adulţilor odată cu şcoala online. Şi nici o Cetate a Ştiinţei cum e în La Villette la Paris, în Valencia, în Winterthur (Elveţia, Technorama) sau Science City Kolkata. Capitala nu va avea o Grădină Botanică precum la Medellin sau la Singapore.

 Roverul chinez Zhurong a efectuat prima sa incursiune pe sol marţian / Cum funcționează roverul și care este misiunea sa pe Marte
https://www.g4media.ro/roverul-chinez-zhurong-a-efectuat-prima-sa-incursiune-pe-sol-martian-cum-functioneaza-roverul-si-care-este-misiunea-sa-pe-marte.html

 China reveals first Mars photos taken by the Zhurong rover

https://www.engadget.com/china-space-tianwen-1-zhurong-rover-mars-photos-065051868.html

 *** *** *** *** *** *** *** ***

Precum sub ceauşism, vom regreta că se puteau citi mai multe liste de cărţi de bune în lunile carantinei.

 Andreï Makine - Pe vremea fluviului Amur, 2001

Muzica unei vieţi, 2002

Franţa pe care uităm s-o iubim, 2007

Recviem pentru Est, 2008

Iubirea omenească, 2017

Pământul şi cerul lui Jacques Dorme, 2004

Femeia care aştepta, 2005

Le Testament français

Au-delà des frontières

 Adolescentul miop, Liceanul Neascultător care a citit o mie de cărţi bune, nu prea are vreun avantaj la noi, nici măcar la bac.  Consolare, listele clasice de cărţi bune:

https://propinatiu.wordpress.com/lista-lui-propinatiu

Carte străina clasică gratuită:

https://archive.org/details/fav-camelian_propinatiu?sort=creatorSorter

*** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***

Trebuie artătat şi cireşul. Presa a scris că "producţia românească de cireşe de mai este aproape distrusă".

Anna Lesko, cu sanii la vedere intre cirese foto

https://ziare.com/vedete/stiri-vedete/anna-lesko-poza-sani-vedere-cirese-1680911

luni, 24 mai 2021

Atitudinea fermă a Adinei Vălean calcă peste târguielile de interese economice frăţeşti Vest-Est permanente de la Ialta 1945 încoace

 Nu corupţia, nu incompetenţa, ci neseriozitatea ne termină!

 Apropo de Vişegrad. Nu a existat după 1989  recunoştinţă cehoslovacă pentru atitudinea riscantă de solidaritate în 1968, când i-au călcat tancurile marxiste ale lui Brejnev, nici recunoştinţă poloneză pentru adăpostirea în septembrie 1939, de către Regele Carol II, a elitelor politice şi militare, precum şi a tezaurului polonez, ceea ce a înveninat pentru anul 1940 relaţiile noastre şi cu Reichul, şi cu URSS, încât ne-au ciopârţit frăţeşte fruntariiile.

Faptul că printre criticile abjecte ale unui twitter banal despre pirateria aviatică se afirmă şi funcţionari polonezi e ridicol: tocmai i-au ocolit ca pe ucraineni germanii şi ruşii cu gazoductul!

 Vestea e minunată pentru că se putea foarte bine ca avionul să fie chiar confiscat la Minsk, fără ca Occidentul să-şi modifice comerţul reciproc avantajos cu sprijinitorii dictaturii. Dacă ştirea ar fi fost difuzată de negustorii de gaze, nu mai zicea nimeni nimica, pentru că de fapt se aşteaptă ca România să ia... măsuri dure în Est, deoarece nu e primită în Schengen şi e astfel mai liberă să rişte!

24 05 2021 Adina Vălean, criticată de lideri europeni pentru o postare legată de deturnarea avionului care transporta un disident din Belarus
https://www.g4media.ro/391997.html

Interesant că această atitudine fermă a Adinei Vălean calcă peste târguielile de interese economice frăţeşti Vest-Est permanente de la Ialta 1945 încoace, încât va fi bruscată de un cor de critici la prima nouă manifestare, pentru un twitter absolut banal, o simplă ştire!

23 05 2021 Avionul Ryanair, deturnat la Minsk, a fost lăsat să plece spre Vilnius. Lipsesc 6 dintre pasagerii inițiali. 5 ar fi ofițeri KGB care au ajutat la arestarea opozantului Protasevici. Adina Vălean: Vom lua măsuri împotriva Belarus. E un act de piraterie aeriană
https://www.g4media.ro/avionul-ryanair-deturnat-la-minsk-a-fost-lasat-sa-plece-spre-vilnius-lipsesc-6-dintre-pasagerii-initiali-dintre-care-5-ar-fi-ofiteri-kgb-adina-valean-vom-lua-masuri-impotriva-bela.html

 De notat şi slugărnicia controlată a presei române, care difuzează larg orice desfiinţare occidentală asupra vreunui cetăţean sau demnitar de-al nostru.

Reactii dure dupa mesajul jenant al comisarului european Adina Valean. ''Sa-ti fie rusine. UE ar trebui sa apere drepturile omului''

https://ziare.com/europa/comisia-europeana/reactii-dure-dupa-mesaj-jenant-al-comisarului-european-adina-valean-1680690

 Adina Vălean, Criticată Dur în UE Pentru Un Mesaj „rușinos” Pe Tema Avionului Deturnat în Belarus

https://www.libertatea.ro/stiri/adina-valean-criticata-dur-in-ue-pentru-un-mesaj-rusinos-pe-tema-avionului-deturnat-in-belarus-3565489

*

Ordine de zi banală, chestiuni curente, fără primiri noi în Schengen.
Preşedintele Iohannis participă la reuniunea extraordinară a Consiliului European de la Bruxelles
https://adevarul.ro/news/politica/presedintele-iohannis-participa-reuniunea-extraordinara-consiliului-european-bruxelles-1_60ab5a715163ec42715e8e85/index.html

Trebuia spus în campania electorală ce e liberalismul, nu să fie luat electoratul prin surprindere după.
Reactii dure dupa mesajul jenant al comisarului european Adina Valean. ''Sa-ti fie rusine. UE ar trebui sa apere drepturile omului''
https://ziare.com/europa/comisia-europeana/reactii-dure-dupa-mesaj-jenant-al-comisarului-european-adina-valean-1680690

Propaganda românească e a unei țări care își râde de propria istorie, multi nechezoli (înlocuitori de intelectuali) cugetând cam prea sinucigaş autocritic în postromânism:

http://propinatiu.ro/carti

 *** *** *** ***

Crizele le creează totdeauna în istorie tupeismul intelectualilor mediocri.

Momentul partidelor populiste în Europa
https://www.cotidianul.ro/momentul-partidelor-populiste-in-europa

 Charles („Chuck“) Ellis Schumer este membru al Congresului Statelor Unite din 1981.

Dorin Tudoran: Un cameleon politic

https://romanialiterara.com/2021/05/un-cameleon-politic/

 Cum să nu fie românul prepuielnic când văd megaintelectuali care încep cu meditaţii la filosofie de la Noica şi sfârşesc cu meditaţii la istorie de la Boia?

Mircea Kivu: Suspiciunea, soră cu românul

https://www.dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/articol/suspiciunea-sora-cu-romanul

 Cel mai prost stăm noi la educaţia adulţilor, se şi citeşte pe net în inocenţa postacilor că tot la linşajul fesenist de primire bucureşteană a minerilor am rămas. România n-are, şi nu va avea curând, un TVR Cultural, cu atât mai puţin un TVR Didactic, care să se ocupe şi de educaţia adulţilor odată cu şcoala online. Şi nici o Cetate a Ştiinţei cum e în La Villette la Paris, în Valencia, în Winterthur (Elveţia, Technorama) sau Science City Kolkata. Capitala nu va avea o Grădină Botanică precum la Medellin sau la Singapore.

*** *** *** *** *** *** *** ***

Precum sub ceauşism, vom regreta că se puteau citi mai multe liste de cărţi de bune în lunile carantinei.

 Georg Trakl
https://de.wikipedia.org/wiki/Georg_Trakl

 Schlacht von Gródek (1914)

https://de.wikipedia.org/wiki/Schlacht_von_Gr%C3%B3dek_(1914)

 Georg Trakl - Sebastian im Traum

Klage. Grodek.

Ştefan Baciu - 25 poeme din Georg Trakl. Editura Frize 1938

Metamorfoza răului - - poeme, Ed Univers, 2000

59 poeme, 1967

Tânguirea mierlei, trad. Petre Stoica, 1981

Zina Molcuţ - Poeţi expresionişti germani într-o viziune nouă. Gottgried Benn, Georg Heym, Ernst Stadler, Yvan Goll, August Stramm, Georg Trakl, 2004

 Adolescentul miop, Liceanul Neascultător care a citit o mie de cărţi bune, nu prea are vreun avantaj la noi, nici măcar la bac.  Consolare, listele clasice de cărţi bune:

https://propinatiu.wordpress.com/lista-lui-propinatiu

Carte străina clasică gratuită:

https://archive.org/details/fav-camelian_propinatiu?sort=creatorSorter

*** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***

"Earlier this month, the Centers for Disease Control and Prevention (CDC) dropped a new report that revealed the US birth rate fell by 4%, the sharpest single-year decline in nearly 50 years and the lowest number of births since 1979."

The declining American birth rate could actually be good for the economy

https://www.businessinsider.com/birth-rate-decline-pandemic-millennials-change-reshaped-economy-infrastructure-2021-5

duminică, 23 mai 2021

PSD ar trebui să atragă tineret cult cu studii, cum e la USR PLUS

 Nu corupţia, nu incompetenţa, ci neseriozitatea ne termină!

 PSD ar trebui să atragă tineret cult cu studii, cum e la USR PLUS, care sa conceapă şi să.. implementeze proiecte, occidentalizând localităţile prin reducerea incompetenţei şi corupţiei.

Prim-vicepresedintele PSD: ''Tinta noastra este sa castigam toate alegerile din 2024, inclusiv pe cele prezidentiale''
https://ziare.com/politica/congres-psd/tinta-psd-alegeri-2024-mircea-geoana-candidat-presedintie-1680542

 Până atunci revine în politică şi noua consilieră a preşedintelui BNR.

Tatonări pentru viitoarele prezidențiale: Geoană, Orban, Cioloș, Barna
https://www.cotidianul.ro/tatonari-pentru-viitoarele-prezidentiale-geoana-orban-ciolos-barna/

 *

PSD trebuie să promită în prealabil că feliază din pib 7% la Edu-Cultură şi cercetare. Alte motive de ceartă nu pot fi.

Când vrea PSD să dea jos guvernul Cîțu prin moțiune de cenzură / Grindeanu mizează că vor fi ajutați de alegerile interne din PNL și USR-PLUS: Lucrurile încep să se degradeze, crește nivelul tensiunilor politice
https://www.g4media.ro/cand-vrea-psd-sa-dea-jos-guvernul-citu-prin-motiune-de-cenzura-grindeanu-mizeaza-ca-vor-fi-ajutati-de-alegerile-interne-din-pnl-si-usr-plus-lucrurile-incep-sa-se-degradeze-creste-nivelul-tensiunil.html

Cronologia judiciară a unei rușini naționale. De ce a fost retrimis la Parchet dosarul Revoluției
https://romania.europalibera.org/a/cronologia-judiciar%C4%83-a-unei-ru%C8%99ini-na%C8%9Bionale-de-ce-a-fost-retrimis-la-parchet-dosarul-revolu%C8%9Biei-/31268049.html

 Toate televiziunile ştiriste ar trebui obligate să dea 25% ştiri culturale. Pentru Educaţia Adulţilor.
TNB s-a redeschis cu două premiere: „Adio, domnule Haffman” şi „Hai, să vorbim despre viaţă!”
https://adevarul.ro/cultura/teatru/tnb-s-a-redeschis-doua-premiere-adio-domnule-haffman-hai-vorbim-despre-viata-1_60a8d94f5163ec42714f1b32/index.html

 Multă lume bunicică şi-ar fi dorit gineri cu posibilităţi la fete lor, ca ai generalilor Dincă şi Guşă.

Ginerele comunistului Dincă "Te-Leagă" l-a luat avocat pe fostul șef al FBI la recomandarea fiului lui Joe Biden!
https://ziaristii.com/ginerele-comunistului-dinca-te-leaga-si-l-luat-ca-avocat-pe-fostul-sef-al-fbi-la-recomandarea-fiului-lui-joe-biden/

 *** *** *** ***

Trendul financiar şi de cadre numite să consilieze pe la bănci e spre tot mai multă indulgenţă. Cine e mai şmecher nu se va grăbi să achite impozitul. După alegerile furtunoase din partide, poate vine şi vreo amnistie fiscală.

Efectele legii care scapă evazioniștii de închisoare dacă dau banii înapoi: Ar trebui achitate prejudicii de aproape jumătate de miliard de euro, plus un spor de 20 % - cifre oficiale furnizate de marile parchete
https://www.g4media.ro/efectele-legii-care-scapa-evazionistii-de-inchisoare-daca-dau-banii-inapoi-ar-trebui-achitate-prejudicii-de-aproape-jumatate-de-miliard-de-euro-plus-un-spor-de-20.html

 Nimeni nu spune dinainte ce va... implementa când va avea puterea. Dealtfel, unele indicaţii şi presiuni se manifestă abia atunci. Intern şi extern.
Grindeanu, întrebat dacă l-a turnat pe Dragnea la DNA: Nu am acorduri de confidenţialitate. PSD nu se mai întoarce la abordările greşite, din acea perioadă
https://adevarul.ro/news/politica/grindeanu-intrebat-l-a-turnat-dragnea-dna-nu-acorduri-confidentialitate-psd-nu-mai-intoarce-abordarile-gresite-perioada-1_60aa1e085163ec427156795b/index.html

 Se vorbeşte foarte puţin de efectul entuziasmant în Basarabia al cântecelor patriotice Flacăra, recepţionate prin radio, tv sau casete înainte de 1989.

De la Cenaclul Flacăra la Untold – Incursiune în durata lungă a istoriei
https://r3media.ro/de-la-cenaclul-flacara-la-untold-incursiune-in-durata-lunga-a-istoriei/

 Mara Stroescu: Ungaria trage preșul de sub picioare României
https://larics.ro/ungaria-trage-presul-de-sub-picioare-romaniei/

 Propaganda românească e a unei țări care își râde de propria istorie, multi nechezoli (înlocuitori de intelectuali) cugetând cam prea sinucigaş autocritic în postromânism:

http://propinatiu.ro/carti

 *** *** *** *** *** *** *** ***

Precum sub ceauşism, vom regreta că se puteau citi mai multe liste de cărţi de bune în lunile carantinei.

 Bernard-Henri Lévy - La Barbarie à visage humain, 1977

L'Idéologie française, 1981

Éloge des intellectuels, 1988

Les Aventures de la liberté, une histoire subjective des intellectuels, 1991

Le Siècle de Sartre, 2000

Réflexions sur la Guerre, le Mal et la fin de l’Histoire, 2001

La Mémoire, l'Oubli, Solitude d'Israël, 2007

Les Aventures de la vérité. Peinture et philosophie, un récit, 2013,

L'Esprit du judaïsme, 2016

Ce virus qui rend fou, 2020

Sur la route des hommes sans nom, 2021

 Adolescentul miop, Liceanul Neascultător care a citit o mie de cărţi bune, nu prea are vreun avantaj la noi, nici măcar la bac.  Consolare, listele clasice de cărţi bune:

https://propinatiu.wordpress.com/lista-lui-propinatiu

Carte străina clasică gratuită:

https://archive.org/details/fav-camelian_propinatiu?sort=creatorSorter

*** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***

Ex-iubitul Anei Mocanu, acuzat că i-a „avariat” posteriorul Loredanei Chivu, s-a combinat cu „fosta” lui Cătălin Cazacu

https://www.cancan.ro/ex-iubitul-anei-mocanu-s-a-combinat-cu-fosta-lui-catalin-cazacu-20424520