miercuri, 30 iunie 2021

De regulă, intelectualii de stat nu acceptă decât nivelul bisericuţei care acaparează instituţia

 Nu corupţia, nu incompetenţa, ci neseriozitatea ne termină!

 De regulă, intelectualii de stat nu acceptă decât nivelul bisericuţei care acaparează instituţia.

 Angela Gheorghiu: "Astăzi (20 iunie – nr.) se împlinesc 31 de ani de la primul și ultimul (singurul) meu spectacol de operă pe o scenă de operă din România: spectacol de diplomă-examen de absolvire a Universității de Muzică din București, cu La bohème, pe scena Operei Naționale din Cluj, din 20 iunie 1990. În afara câtorva concerte sau recitaluri, majoritatea cu scop caritabil, în cariera mea începută acum 31 de ani nu am fost invitată să interpretez niciun rol de operă în România, nu am fost invitată de nicio instituție de cultură sau festival să cânt în țara mea natală. În mod regretabil, instituțiile de cultură din România nu au știut niciodată să își susțină, să iși promoveze și să iși respecte artiștii cu adevărat valoroși, să se mândrească cu ei, așa cum văd că se întamplă peste tot în lume pentru colegii mei care sunt invitați să cânte anual în țările lor de origine (în Franța, America, Rusia, Germania, Anglia, Italia etc)."

Soprana Angela Gheorghiu, dezvăluire uluitoare!
https://www.cotidianul.ro/soprana-angela-gheorghiu-dezvaluire-uluitoare/

 Cum se împart puținii bani ai cercetării. „Directorii generali din institute stabilesc salariile ca niște patroni”

https://www.libertatea.ro/stiri/cum-se-impart-putinii-bani-ai-cercetarii-directorii-generali-din-institute-stabilesc-salariile-ca-niste-patroni-3622716

 Arhitecţii ieşeni acuză: un concurs caraghios la Universitatea „Al.I. Cuza”

https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/arhitectii-ieseni-acuza-un-concurs-caraghios-la-universitatea-a-al-i-cuzaa--292695.html

 Poate doamna Dăncilă să deschidă vreo uşă la BNR, să avem la Bucureşti o arenă de tenis pentru generaţia Halep, dacă de momentul Ţiriac-Năstase nu le-a păsat miniştrilor sportului.

România, debut catastrofal, la Wimbledon: Monica Niculescu, zdrobită de o favorită la trofeu
https://adevarul.ro/news/sport/romania-debut-catastrofal-wimbledon-monica-niculescu-zdrobita-favorita-trofeu-1_60d9c6925163ec42718c4a0d/index.html

 *

Nu avem instituţii pentru Educaţia Adulţilor, ci mai mult televiziuni tabloide chiar sub pretext ştiristic, net fără baze de date româneşti şi nişte biblioteci nedigitalizate. Extern, neprimirea în Schengen e percepută de români ca discriminare. Intern, demitizările începute de prin 1998 cu Eminescu şi Ştefan cel Mare n-au convins decât publicul cultivat, separând restul de viaţa intelectuală. Şi mai e şi necunoaşterea cifrelor exacte: se fac estimări alarmiste necunoscându-se exact cât teren agricol a vândut România în comparaţie cu Ungaria, Austria sau Olanda. Probabil astfel de cercetări conduc la mirarea că mai există sentiment naţional în postromânism: " 64,8% care consideră că România trebuie să își apere interesele naționale atunci când sunt în dezacord cu regulile Uniunii Europene..." şi la finanţare suplimentară a propagandei globaliste.

Sondaj: 59,5% din populație ar vota un partid naționalist care promovează valorile religioase și susține familia tradițională / Care sunt tendințele naționaliste în societatea românească
https://www.g4media.ro/sondaj-595-din-populatie-ar-vota-un-partid-nationalist-care-promoveaza-valorile-religioase-si-sustine-familia-traditionala-care-sunt-tendintele-nationaliste-in-societatea-romaneasca.html

 Nu trebuie investit în Patrimoniu sau Cămine Culturale, ci în oengeurile politice ale coaliţiei. Dimpotrivă, trebuie nu reformate, ci desfiinţate diferitele Academii şi Institute existente, aici e locul unde se pot face economii legendare.

Sondaj Globsec: 30% dintre romani admira regimul comunist chinez si ar dori un regim similar in Romania. Creste proportia romanilor care isi doresc o guvernare autoritara

https://www.aktual24.ro/sondaj-globesec-30-dintre-romani-admira-regimul-comunist-chinez-si-ar-dori-un-regim-similar-in-romania-creste-proportia-romanilor-care-isi-doresc-o-guvernare-autoritara/

Bucureştiul e o catastrofă urbanistică de prea mulţi şmecheri.

Se poate însă corecta adăugând obiectivele culturale lipsă: redeschiderea Muzeului Naţional de Istorie, aflat în reparaţii din 2002, mansarde memoriale pentru Eminescu şi Eliade, muzeu de artă contemporană în arhitectură proprie ca la Bilbao... În mod normal pe insula din Lacul Morii trebuia să ridicăm deja o Operă ca la Sydney, utilă şi pentru artificiile de Revelion, încă de pe vremea mandatelor Lis, Videanu, Oprescu sau Firea.

Răspunsul lui Nicușor Dan după ce un jurnalist de la L'Equipe a spus că Bucureștiul este departe de a fi "Micul Paris"
https://sport.hotnews.ro/stiri-fotbal-24888392-nicusor-dan-bucuresti-micul-paris-39-equipe-euro-2020-arena-nationala.htm

 *** *** *** ***

România se află pe culmile unei prosperităţi nevisate şi ar putea felia mai mult pib la Edu-Cultură, Cercetare şi Tineret. Cel mai prost stăm noi la educaţia adulţilor. RO n-are, şi nu va avea curând, un TVR Cultural, cu atât mai puţin un TVR Didactic

 

"Directorul liceului românesc de la Tiraspol, Ion Iovcev este o personalitate cunoscută în Moldova pentru rolul său în păstrarea identității romanești în regiunea transnistreană și sunt binecunoscute acțiunile regimului nerecunoscut din regiunea transnistreana împotriva liceului Lucian Blaga și împotriva directorului său.... "

De ce l-a demis ministra Educației pe Ion Iovcev?

https://moldova.europalibera.org/a/de-ce-l-a-demis-ministra-educa%C8%9Biei-pe-ion-iovcev-/31330266.html

 4 august, 2020 Ion Iovcev (liceul „Lucian Blaga”): „ În stânga Nistrului a avut și încă are loc o rusificare completă a populației”

https://moldova.europalibera.org/a/30765497.html

 Greu de reprimat impulsul de a nu folosi o asemenea putere în scopuri politice

Facebook a atins luni, pentru prima oară, o capitalizare de 1.000 de miliarde de dolari
https://www.g4media.ro/facebook-a-atins-luni-pentru-prima-oara-o-capitalizare-de-1-000-de-miliarde-de-dolari.html

 Cazuri izolate, dar aşa erau şi comuniştii în 1921-1944.

Mai semnificativ e că în acest moment de posibilă cotitură geopolitică, presa intelectuală evită subiectul Basarabia, deosebindu-se de cea de pe vremea lui Nicolae Iorga, căruia tot peste Prut i se face evocarea de anul 150. Dincoace, sunt premiaţi, citiţi şi invidiaţi alt soi de istorici, mai eseişti în conţinut.

Trei asociații de magistrați anti-DNA din România o acuză pe președinta pro-europeană Maia Sandu că ar vrea să-și subordoneze justiția. Intervenția, în plină campanie electorală în Moldova
https://www.g4media.ro/trei-asociatii-de-magistrati-anti-dna-din-romania-o-acuza-pe-presedinta-pro-europeana-maia-sandu-ca-ar-vrea-sa-si-subordoneze-justitia-interventia-in-plina-campanie-electorala-in-moldova.html

*** *** *** *** *** *** *** ***

Precum sub ceauşism, vom regreta că se puteau citi mai multe liste de cărţi de bune în lunile carantinei.

 Ioan-Aurel Pop

Nicolae Iorga – creatorul național și universal

https://www.limbaromana.md/index.php?go=articole&n=4087

 Ioan Scurtu

Istoricul Nicolae Iorga

https://www.limbaromana.md/index.php?go=articole&n=4089

 

Download pdf Limba Română. Chişinău. Nr aniversar Nicolae Iorga 150, 279p

https://www.limbaromana.md/numere/d148.pdf

 

Adolescentul miop, Liceanul Neascultător care a citit o mie de cărţi bune, nu prea are vreun avantaj la noi, nici măcar la bac.  Consolare, listele clasice de cărţi bune:

https://propinatiu.wordpress.com/lista-lui-propinatiu

Carte străina clasică gratuită:

https://archive.org/details/fav-camelian_propinatiu?sort=creatorSorter

*** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***

marți, 29 iunie 2021

Elitele din RO n-au amintit Răpirea Basarabiei în 26 iunie 1940 şi ignoră cursul pro-european al momentului Maia Sandu

 Nu corupţia, nu incompetenţa, ci neseriozitatea ne termină!

Acoperirea campaniei electorale din stânga Prutului, unde mafia rusofilă e în corzi, se reduce în dreapta Prutului la continuarea campaniei anti-AUR, fără însă a avea pe toate ecranele tv şi în toate portalurilor interviuri cu Maia Sandu şi candidaţii alianţei pro-UE!

În loc să pledeze să anunţe guvernul Câţu un împrumut nerambursabil pentru Republica Moldova de 300 milioane de euro, pentru combaterea Covidului, presa română se mulţumeşte cu a-i ataca feroce pe unionişti pentru că violează graniţa Transnistriei, fâşie pe care Olanda şi Finlanda abia aşteaptă s-o vadă-n UE, compensaţie la Brexit.

 *

Nebunie, AUR a incercat sa invadeze Transnistria. Cateva zeci de AUR-isti, actiuni provocatoare la granita cu regiunea controlata de Rusia
https://www.aktual24.ro/nebunie-aur-a-incercat-sa-invadeze-transnistria-cateva-zeci-de-aur-isti-actiuni-provocatoare-la-granita-cu-regiunea-controlata-de-rusia/

 AUR ajută BCS să mobilizeze electoratul românofob la alegerile din 11 iulie. Circul făcut de Chirtoacă&co. la punctul de trecere intern din Rîbnița
https://www.podul.ro/articol/14723/video-aur-ajut-bcs-s-mobilizeze-electoratul-romanofob-la-alegerile-din-11-iulie-circul-fcut-de-chirtoac-and-co-la-punctul-de-trecere-intern-din-ribnia

 Provocare AUR cu iz rusesc în Transnistria. Zeci de persoane cu tricouri "Votează AUR, alege România" au încercat să treacă Nistrul, fiind oprite de separatiști
https://ziaristii.com/provocare-aur-cu-iz-rusesc-transnistria-zeci-de-persoane-cu-tricouri-voteaza-aur-alege-romania-au-incercat-sa-treaca-nistrul-fiind-oprite-de-separatisti

 AUR, campanie electorala cu imbranceli si corturi pe malul Nistrului. ''Sa nu uite cei de acolo ca vorbim si de cetateni ai Romaniei''
https://ziare.com/politica/aur/protest-campanie-electorala-republica-moldova-aur-1686665

 Interesant că toate aceste poziţii antiunioniste ale presei române concordă cu ale presei internaţionale specializate  la noi ca avertizoare de derapaje, nu ca propagandă privind cumu-i universitatea, biblioteca, muzeul şi cercetarea în ţările avansate, nejefuite mereu colonialist sau imperialist!

 Campania electorală din R. Moldova: joacă AUR pentru Dodon și Plahotniuc?
https://www.rfi.ro/politica-135399-campania-electorala-din-r-moldova-joaca-aur-pentru-dodon-si-plahotniuc

 Ce caută AUR la Chișinău și pentru cine joacă o carte unionistă
https://www.dw.com/ro/ce-caut%C4%83-aur-la-chi%C8%99in%C4%83u-%C8%99i-pentru-cine-joac%C4%83-o-carte-unionist%C4%83-spotmediaro/a-57591763

 Campania AUR în Republica Moldova: fake news și liste cu personaje dubioase
https://newsweek.ro/politica/campania-aur-in-republica-moldova-fake-news-si-liste-cu-personaje-dubioase

 Pagini uitate: 03.09. 2016: Lucian Boia: Ambasadorul american la Chişinău a făcut o afirmaţie corectă: Basarabia nu e România

https://www.news.ro/cultura-media/lucian-boia-ambasadorul-american-la-chisinau-a-facut-o-afirmatie-corecta-basarabia-nu-e-romania-video-1922400003002016091315559736

 17 10 2018 Profesorul Lucian Boia, premiat de președintele Germaniei. Decorat cu Crucea de Merit

https://www.libertatea.ro/stiri/profesorul-lucian-boia-premiat-de-presedintele-germaniei-decorat-cu-crucea-de-merit-2426843

 23 01 2020 Istoricul Lucian Boia a fost decorat cu Crucea de cavaler a Ordinului de Merit al Ungariei / Ce spune despre Trianon și despre disputele româno - maghiare
https://www.g4media.ro/istoricul-lucian-boia-a-fost-decorat-cu-crucea-de-cavaler-a-ordinului-de-merit-al-ungariei-ce-spune-despre-trianon-si-despre-disputele-romano-maghiare.html

 22 iunie 2021 Istoricul Lucian Boia, decorat de ambasadoarea Franței cu însemnele de Cavaler al Legiunii de Onoare

https://stiriletransilvaniei.ro/2021/06/22/istoricul-lucian-boia-decorat-de-ambasadoarea-frantei-cu-insemnele-de-cavaler-al-legiunii-de-onoare/

 *** *** *** ***

 Vlad Biletchi (AUR): „Noi nu recunoaștem granița de pe Prut”
https://moldova.europalibera.org/a/vlad-biletchi-(aur)-noi-nu-recunoa%C8%99tem-grani%C8%9Ba-de-pe-prut-electorala-anticipate-europa-libera/31322908.html

 Vlad Bileţchi: După ce a trecut Prutul, AUR va trece negreşit şi Nistrul

https://www.amosnews.ro/vlad-biletchi-dupa-ce-a-trecut-prutul-aur-va-trece-negresit-si-nistrul/

 Totuşi, e posibil ca AUR să aibă şi în Republica Moldova procente mai mari decât zic prognozele, deoarece UE rămâne enigmatică în ce priveşte extinderea şi deocamdată îi ţine pe români la poarta Schengenului, ceea ce diminuează credibilitatea politicii anunţate de Maia Sandu.

Arsenalul de tactici folosite de AUR pentru a intra în Parlamentul de la Chișinău. Atacuri la adresa proeuropenilor și ridicări la fileu pentru trasoarele Kremlinului

https://www.g4media.ro/analiza-arsenalul-de-tactici-folosite-de-aur-pentru-a-intra-in-parlamentul-de-la-chisinau-atacuri-la-adresa-proeuropenilor-si-ridicari-la-fileu-pentru-trasoarele-kremlinului.html

 "De observat procentul minuscul al AUR-ului exportat de George Simion în Basarabia: 1,7% dintre cei deciși, 1,3% din întregul eșantion!"

Sondajul marilor speranțe: Maia Sandu are șanse uriașe să spulbere „ciuma roșie” din Basarabia! AUR nu-i poate păcăli pe moldoveni

https://ziaristii.com/sondajul-marilor-sperante-maia-sandu-e-cotata-cu-sanse-uriase-sa-spulbere-ciuma-rosie-din-basarabia-aur-nu-poate-pacali-pe-moldoveni/

 Propaganda românească e a unei țări care își râde de propria istorie, multi nechezoli (înlocuitori de intelectuali) cugetând cam prea sinucigaş autocritic în postromânism:

http://propinatiu.ro/carti

*** *** *** *** *** *** *** ***

Arbitrii de la Facebook ar trebui să-şi imagineze cam cum ar arăta presa română de azi fără G4Media. Probabil li s-a spus că e platforma trumpistă din România, o ţară din Africa Sud-Est Asiatică. Sau o fi vreo răzbunare că n-au vrut să publice vreun anumit material.

Straniu că cele două tabere satisfăcute sunt aproape diametral opuse. E clar că o raportare a venit de la un grup care e cu  videochatista Oana Lovin şi adoptă viziunea politică a dnei Firea, iar celălalt nu iubeşte Tricolorul, deşi e răsfăţat doar o dată pe an.

"Este vorba de următoarele două materiale pe care Facebook le-a penalizat fără a ne da dreptul la apărare:  Primul, la începutul lunii mai: Videochatista Oana Lovin va avea o emisiune, la miezul nopții, la televiziunea lui Pandele, soțul Gabrielei Firea. Canalul TV este finanțat din bani publici.  Al doilea, pe 10 iunie: Steagurile Noii Drepte la ceremonia de Ziua Eroilor din cimitirul Valea Uzului."

Cum a sancționat Facebook în mod arbitrar pagina G4Media.ro / Rețeaua de socializare nu pune la dispoziția utilizatorilor instrumente reale de contestare a deciziilor luate unilateral

https://www.g4media.ro/cum-a-sanctionat-facebook-in-mod-arbitrar-pagina-g4media-ro-reteaua-de-socializare-nu-pune-la-dispozitia-utilizatorilor-instrumente-reale-de-contestare-a-deciziilor-luate-unilateral.html

 Răspuns previzibil. Mai productiv era a întreba dacă ajută la combaterea corupţiei neprimirea României în spaţiul Schengen, percepută de români ca discriminare umilitoare faţă alţi răsăriteni, ale căror guverne mai au şi politici controversate.

Ministrul francez al Sportului, Roxana Mărăcineanu, despre arbitrul Colțescu: Menţin ce am spus. Nu te adresezi cuiva spunând "negrul acela" de pe bancă

https://www.g4media.ro/ministrul-francez-al-sportului-roxana-maracineanu-despre-arbitrul-coltescu-mentin-ce-am-spus-nu-te-adresezi-cuiva-spunand-negrul-acela-de-pe-banca.html

 Pasele decisive pentru golurile Benzema vin de la Mbappe. Se vede la reluare.

Nu se mai citeşte la noi presa franceză seară de seară ca în interbelic, din vina ambelor părţi. Arte TV are în Est doar variantă poloneză. Iar românii nu sunt primiţi în Schengen. Iritarea tribunelor a crescut datorită reluării de către doamna ministru al sportului francez Roxana Mărăcineanu a chestiunilor privind limba română corectă.

Eliminarea Franţei, savurată de fanii români: Ce i-au strigat lui Mbappe înaintea penalty-ului ratat
https://adevarul.ro/news/sport/eliminarea-frantei-savurata-fanii-romani-i-au-strigat-mbappe-penalty-ului-ratat-video-1_60dacf055163ec427192951e/index.html

 Dimpotrivă, comentatorii francezi considerau Elveţia foarte puternică şi se temeau că apărarea improvizată cu trei fundaşi va fi vulnerabilă.

Ciolacu: Ca şi Elveţiei, nimeni nu ne dă şanse azi la moţiunea de cenzură. Ne vom bate până la ultimul vot

https://www.g4media.ro/ciolacu-ca-si-elvetiei-nimeni-nu-ne-da-sanse-azi-la-motiunea-de-cenzura-ne-vom-bate-pana-la-ultimul-vot.html

 Precum sub ceauşism, vom regreta că se puteau citi mai multe liste de cărţi de bune în lunile carantinei.

 Gustav Flaubert - Opere, volumul 4. Corespondenţă

Educaţia sentimentală - povestea unui tînăr

Doamna Bovary - moravuri de provincie

 Adolescentul miop, Liceanul Neascultător care a citit o mie de cărţi bune, nu prea are vreun avantaj la noi, nici măcar la bac.  Consolare, listele clasice de cărţi bune:

https://propinatiu.wordpress.com/lista-lui-propinatiu

Carte străina clasică gratuită:

https://archive.org/details/fav-camelian_propinatiu?sort=creatorSorter

*** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***

De ce îi spun Keed și Ștefan Borleanu ”mamișor” Valentinei Ioniță. Care este relația dintre cei trei foști concurenți de la Chefi la Cuțite

https://spynews.ro/monden/showbiz-intern/de-ce-ii-spun-keed-si-stefan-borleanu-mamisor-valentinei-ionita-care-este-relatia-dintre-cei-trei-fosti-concurenti-de-la-chefi-la-cutite-256821.html

luni, 28 iunie 2021

Decât să investim într-un fotbal deocamdată incalificabil, mai bine ridicam un Muzeu de Artă Contemporană ca la Bilbao şi o Operă ca la Sydney.

 Nu corupţia, nu incompetenţa, ci neseriozitatea ne termină!

 De prea mulţi şmecheri, Bucureştiul e o curiozitate urbanistică. Mai rău, mulţi călători de elită români admiră Szent István-bazilika la Pesta şi Mátyás-templom la Buda, dar urăsc Catedrala Mântuirii Neamului, aşa că n-avem un echivalent nici la Papp László Budapest Sportaréna (pentru gimnastele, handbalistele şi tenismenele noastre), ba chiar Bookfest şi Gaudeamus se pare că nu vor mai putea închiria Romexpo pentru bucureştenii Capitalei iubitori de carte.

Naţionala Franţei, prima reacţie după ce presa lor a ironizat Bucureştiul: „Aici e mai bine decât la Budapesta“
https://adevarul.ro/news/sport/nationala-frantei-reactie-presa-ironizat-bucurestiul-aici-e-mai-decat-budapesta-1_60d97dc45163ec427189e648/index.html

 Elitele franceze trebuia să convingă pe premierul Olandei şi pe cine se mai opune să nu mai ţină pe români la poarta Schengenului, fiindcă pot fi oricând francofoni cum au mai fost.

Francezilor le pute totul: Nemulţumiri pe bandă şi văicăreli. Ce au scris despre Bucureşti
https://adevarul.ro/news/sport/francezilor-pute-totul-nemultumiri-banda-vaicareli-scris-despre-bucuresti-1_60d840fd5163ec427181e3aa/index.html

 Şi jucătorii Elveţiei s-au plâns de ceea ce au găsit în Bucureşti: ”Oricum ar fi, condiţiile sunt aceleaşi pentru ambele echipe”
https://www.telekomsport.ro/si-jucatorii-elvetiei-s-au-plans-de-ceea-ce-au-gasit-in-bucuresti-oricum-ar-fi-conditiile-sunt-aceleasi-pentru-ambele-echipe-20262977

 Măcar de s-ar certa pe obiective culturale: redeschiderea Muzeului Naţional de Istorie, aflat în reparaţii din 2002, mansarde memoriale pentru Eminescu şi Eliade, muzeu de artă contemporană în arhitectură proprie ca la Bilbao... În mod normal pe insula din Lacul Morii trebuia să ridicăm deja o Operă ca la Sydney, utilă şi pentru artificiile de Revelion, încă de pe vremea mandatelor Lis, Videanu, Oprescu sau Firea.

3 mai 2021 USR-PLUS, divizat pe tema bugetului Capitalei. Cine îl sprijină pe Nicuşor Dan şi cine îl critică
https://adevarul.ro/news/politica/usr-plusdivizat-tema-bugetului-capitalei-sprijina-nicusor-dan-critica-1_608ffe0c5163ec4271a73ef6/index.html

*

Avem deja destui bogătaşi care să doneze pentru Cercetare nişte fonduri a căror întrebuinţare să o şi verifice.

Au încredere în viitor ţările cu Universităţi şi Cercetare serioase.

Incep pregatirile pentru lansarea de pe mare a rachetei construite in Romania. ''Este cea mai ieftina racheta lansatoare de sateliti din lume''

https://ziare.com/social/stiri-sociale/incep-pregatirile-lansarea-rachetei-romanesti-mare-bordul-nave-militare-1687196

Trebuie şi nişte oengeuri care să-i instruiască, cu finanţare de la guvern sau primării.

"Profesori de Biologie sau medici vor susține cursuri de educție sexuală în școli, începând cu anul școlar 2022 – 2023, după cum susține ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu."

Educație sexuală în școli, din 2022
https://romanialibera.ro/social/educatie-sexuala-in-scoli-din-2022-842138

Interesanta pozitie, când UDMR e la guvernare. Probabil Barna nu va câştiga preşedinţia USR PLUS.

"Liderul grupului Renew din Parlamentul European, Dacian Cioloș, îi cere Ursulei von der Leyen să nu aprobe PNRR al Ungariei pentru ca cele șapte miliarde de euro „să nu ajungă în buzunarele greșite”, în condițiile în care Ungaria nu recunoaște competența Parchetului European."

Cioloş: Vă îndemnăm să nu aprobați PNRR-ul Ungariei
https://www.cotidianul.ro/ciolos-va-indemnam-sa-nu-aprobati-pnrr-ungariei

 Cioloș contra Orbán și Zen, sau arta de a fi belgian
https://moldova.europalibera.org/a/ciolo%C8%99-contra-orba%CC%81n-%C8%99i-zen-sau-arta-de-a-fi-belgian-revista-presei-internationale-europa-libbera/31328781.html

Dacă justiţia rămâne cum a lăsat-o coaliţia PSD-ALDE, cam astea sunt consecinţele electorale de la Chiajna până la Voluntari, iar Piedone poate câştiga chiar la Sectorul 1 şi, după ce adună cele şase primării de sector în CV, va putea avea liniştit două mandate ca primar general al Capitalei şi încă două la Cotroceni.

Cel mai mare dezvoltator imobiliar din Bragadiru a câștigat primăria orașului – dormitor de lângă București. Liberalul Gabriel Lupulescu, contestat de opoziția PMP-USR

https://www.g4media.ro/cel-mai-mare-dezvoltator-imobiliar-din-bragadiru-a-castigat-primaria-orasului-dormitor-de-langa-bucuresti-liberalul-gabriel-lupulescu-contestat-de-opozitia-pmp-usr.html

*** *** *** ***

Totuşi, e posibil ca AUR să aibă şi în Republica Moldova procente mai mari decât zic prognozele, deoarece UE rămâne enigmatică în ce priveşte extinderea şi deocamdată îi ţine pe români la poarta Schengenului, ceea ce diminuează credibilitatea politicii anunţate de Maia Sandu.

Arsenalul de tactici folosite de AUR pentru a intra în Parlamentul de la Chișinău. Atacuri la adresa proeuropenilor și ridicări la fileu pentru trasoarele Kremlinului

https://www.g4media.ro/analiza-arsenalul-de-tactici-folosite-de-aur-pentru-a-intra-in-parlamentul-de-la-chisinau-atacuri-la-adresa-proeuropenilor-si-ridicari-la-fileu-pentru-trasoarele-kremlinului.html

 "De observat procentul minuscul al AUR-ului exportat de George Simion în Basarabia: 1,7% dintre cei deciși, 1,3% din întregul eșantion!"

Sondajul marilor speranțe: Maia Sandu are șanse uriașe să spulbere „ciuma roșie” din Basarabia! AUR nu-i poate păcăli pe moldoveni

https://ziaristii.com/sondajul-marilor-sperante-maia-sandu-e-cotata-cu-sanse-uriase-sa-spulbere-ciuma-rosie-din-basarabia-aur-nu-poate-pacali-pe-moldoveni/

 Propaganda românească e a unei țări care își râde de propria istorie, multi nechezoli (înlocuitori de intelectuali) cugetând cam prea sinucigaş autocritic în postromânism:

http://propinatiu.ro/carti

 *** *** *** *** *** *** *** ***

Donald Trump candidează din nou. Mai întâi pentru Congres, apoi pentru Casa Albă
https://romanialibera.ro/international/donald-trump-candideaza-din-nou-mai-intai-pentru-congres-apoi-pentru-casa-alba-842178

 Creşte eficienţa scoaterii din reţelele monopol american a incomozilor. Totul e să ai o bună armată de postaci raportori, iar materialul atacat să aibă cuvinte interzise sau citate care enervează robotul. Abuzul politic dirijat nu intră în statistici, iar căi de atac nu există pentru ciumaţi.   

"Raportul de monitorizare din iunie 2020 a arătat că, în medie, companiile au evaluat 90% din conținutul raportat în 24 de ore și 71% din conținutul considerat discurs de incitare la ură  a fost eliminat. "

LinkedIn a aderat la Codul de conduită al UE privind combaterea discursurilor de incitare la ură în online
https://www.g4media.ro/linkedin-a-aderat-la-codul-de-conduita-al-ue-privind-combaterea-discursurilor-de-incitare-la-ura-in-online.html

 RO e o ţară al cărei americanism e frânat doar de neacordarea vizelor USA ca altor est-europeni.

Ce ştiu americanii despre România. Răspunsurile i-au uimit pe vloggeri

https://adevarul.ro/locale/constanta/ce-stiu-americanii-despre-romania-raspunsurile-i-au-uimit-vloggeri-video-1_60d5fc625163ec4271748cfd/index.html

 Precum sub ceauşism, vom regreta că se puteau citi mai multe liste de cărţi de bune în lunile carantinei.

 Ulrich Zwingli : Deux exhortations à ses confédérés

La foi réformée

 Johann Heinrich Pestalozzi - Mie indagini sopra il corso della natura umana nello svolgimento del genere umano

 Come Gertrude istruisce i suoi figli

Des principes fondamentaux de ma pensée  

Éphémérides de l'humanité

 Hermann Hesse - Jocul cu mărgelele de sticlă

 Friedrich Dürrenmatt - Romulus cel Mare

Vizita bătrânei doamne

 Jean-Jacques Rousseau – Confesiuni

 Marcel Proust – În căutarea timpului pierdut

André Gide – Les Nourritures terrestres

Louis-Ferdinand Céline – Voyage au bout de la nuit

Marguerite Yourcenar – Memoriile lui Hadrian

Albert Camus – Mitul lui Sisif

Străinul

Ciuma

 

Basque Country: Bilbao and the Guggenheim Museum

https://www.youtube.com/watch?v=naWIQhV057Y

Sydney Opera House - a detailed visit

https://www.youtube.com/watch?v=QA0WMIryzZs

 Adolescentul miop, Liceanul Neascultător care a citit o mie de cărţi bune, nu prea are vreun avantaj la noi, nici măcar la bac.  Consolare, listele clasice de cărţi bune:

https://propinatiu.wordpress.com/lista-lui-propinatiu

Carte străina clasică gratuită:

https://archive.org/details/fav-camelian_propinatiu?sort=creatorSorter

*** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***

Urs acuzat ca profaneaza morminte intr-un cimitir din Harghita: "Nu s-a atins pana acum de pietrele funerare. Manca flori si lumanari"

https://ziare.com/social/ursi/urs-harghita-profanare-morminte-cimitir-1687371