joi, 24 martie 2022

După Summit, se va reseta „postura defensivă a NATO pe termen lung în estul alianței”, iar Ucraina nu va primi arme mai supărătoare pentru invadator

 Nu corupția, nu incompetența, ci neseriozitatea ne termină!

Concret, se vor plimba chestii militare cam simbolice mai spre Est, în Slovacia, Ungaria, România și Bulgaria (ultimele două țări nefiind primite în Schengen și nici la vize USA, fiind ținute într-un fel de provizorat exact în zona de influență a Rusiei spre Serbia și Balcani). Din perspectiva ambasadorului chinez la Paris, Lu Shaye, pentru care lup tânăr „Occidentul e dus“, avertismentul G7 împotriva folosirii armelor chimice, biologice sau nucleare spune de fapt că Putin n-are decât să ia Kievul, Harkovul sau Odessa cu armele clasice și tactica barbară pe care le-a folosit la Groznîi, Alep și Mariupol! Vreun mesaj G7 privind gazele lui Putin nu există, semn că și afacerilor întrerupte li se dorește o reluare rapidă. Altfel zis, i se acordă oligarhiei imperialiste ruse răgaz să regândească și să consolideze logistic noua ofensivă sau mai degrabă să planifice un război îndelungat. Soarta Ucrainei pare pecetluită. Nu te poți apăra doar cu arme defensive! Putin are deja Donbasul și Crimeia cu tot cu accesul pe uscat prin Taurida (întreg țărmul Mării de Azov). Iar perspectiva de a anexa țara lui Zelenski și chiar mai mult decât atât îl poate face pe cetățeanul rus fanatizat îngăduitor cu austeritatea. Cât despre speranța unei lovituri de palat, e treaba neserioasă a tabloidelor... 

Literar priviți, politicienii nu fac decât puținul pe care îl cere opinia publică, tot mai plictisită de acest război, după o lună de știri șocante. Telejurnalele îi reduc rangul și durata temei. Tabloidele revin la cancanuri. Analiștii se întorc la politicile interne... Cui i-ar conveni, și la noi, ca din zece felii de salam săsesc să-i dispară una din pricina consecințelor sancțiunilor!

Pe pagina Le Monde, îți sare în ochi tema propagandei rusești de succes total în Africa.

Guerre en Ukraine : les Roms « derniers des derniers parmi les réfugiés » à Oujhorod, à la frontière slovaque

https://www.lemonde.fr/international/article/2022/03/24/guerre-en-ukraine-a-oujhorod-les-roms-derniers-des-derniers-parmi-les-refugies_6118946_3210.html

Vizita lui Biden în Europa e socotită însă istorică în SUA, de presa democrată.

„A 96-year-old Holocaust survivor, Borys Romanchenko, was killed on Friday in the Ukrainian city of Kharkiv. Romanchenko survived spells in Buchenwald, Peenemünde, Dora and Bergen-Belsen camps during World War II. But he couldn't escape Putin's monstrous barrage. His death not only exposes the Russian leader's cruel lie that he is waging a war to bring about the "denazification" of Ukraine; it puts Western leaders on notice that they are facing a full circle moment in Europe's revived battle between tyranny and freedom.”

The post-Cold War era is over. Biden's Europe trip will shape what comes next
https://edition.cnn.com/2022/03/24/politics/analysis-biden-brussels-poland-visits-ukraine/index.html

Dâncu: „asta înseamnă, în primul rând, că România va mai avea un battle-group, în jur de 1.000 de soldaţi. Nu este precis acest număr, să spunem cantitatea, ţine şi de specializarea militarilor care vor veni, de tipurile de arme cu care vor veni.”

Cum va acționa grupul de luptă NATO în România: ”Nu este destinat să atace Rusia”
https://ziare.com/razboi-ucraina/grupuri-de-lupta-nato-in-romania-invazie-ucraina-vasile-dincu-1732062

Nu se poate aduce numai cu armament defensiv inamicul la negocieri.

Mircea Geoana: Rusia își refacere liniile de aprovizionare și aduce trupe și echipamente proaspete, ceea ce ne face să anticipăm că acest război va mai dura / Nu avem indicii despre o intenție iminentă a Rusiei de a folosi arme chimice și biologice, dar retorica lor ne amintește ce au făcut în Siria
https://www.g4media.ro/interviu-mircea-geoana-rusia-isi-refacere-liniile-de-aprovizionare-si-aduce-trupe-si-echipamente-proaspete-ceea-ce-ne-face-sa-anticipam-ca-acest-razboi-va-mai-dura-nu-avem-indicii-despre-o-intenti.html

*

Delirul revizionist. În fosta Pravdă, se atribuie unui politolog dughinist din Saraievo (!), pesemne cuman de-al lui Djuvara, un proiect de Galiție Mare cu capitală Liov. Putin ar acapara Kievul, Harkovul și Odessa, dând șpagă Poloniei, sau mai degrabă Germaniei, Königsbergul, ba chiar și României, Transnistria! Nu poți semnala însă pe Facebook astfel de chestii, trolii te-ar taxa drept propagandist rus.

”With its capital city of Lviv—worthy of being a political and cultural prominence on the European cartograph—Greater Halychia would be free to find its destiny as a Central European state; be that as part of the EU, Visegrad Group or NATO. As further incentive still, Russia could sponsor the transfer of territory from old Polish Galicia to the new state, using its exclave of Kaliningrad to barter with the Poles. Poland would be only too willing to lose its border with Russia, gain prime real-estate on the Baltic; while Russia would be satisfied with new frontiers on the Black Sea, Romania and the opportunity to reunite with its long lost orphan Transnistria.”

23 03 2022 Tihomir Zorić:  Kaliningrad for Kiev: Territorial adjustments in Eastern Europe vis-à-vis the Ukraine crisis

https://english.pravda.ru/opinion/150821-eastern_europe_map_ukraine/

Un interviu care arată și incompetență și un fel insolență, rare la un diplomat, semn că regimul putinist n-are politică de cadre eficientă și va claca.

Ambasadorul Rusiei la București - Slabe speranțe de pace acum: „ucrainenii care negociază acum cu federația rusă nu reprezintă pe nimeni și nu controlează nimic.”

https://www.libertatea.ro/stiri/ambasador-rusia-bucuresti-valeri-kuzmin-interviu-razboi-ucraina-4047101

***

Le-a luat-o înainte scriitorilor și artiștilor.

Europarlamentarul Corina Crețu anunță că cere cetățenia Republicii Moldova în semn de solidaritate cu țara vecină

https://www.g4media.ro/europarlamentarul-corina-cretu-anunta-ca-cere-cetatenia-republicii-moldova-in-semn-de-solidaritate-cu-tara-vecina.html

Cu o floare nu se face primăvară. Românii se iau după cât citesc politicienii care nu știu că Literatura nu mai e respectată ca sub ceaușism doar pentru că nu avem nici TVR Cultural, nici Bibliotecă Națională ca a Franței (Gallica permite lectura online a presei interbelice!), iar Muzeul Național de Istorie stă în reparații din 2002, când e nevoie de un patriotism ca în Ucraina și la noi în țară azi.

Mircea Cărtărescu: „Ceauşescu a fost un mic satrap local, Putin e un ţar cu arme nucleare“

https://adevarul.ro/cultura/carti/mirceacartarescuceausescu-afost-mic-satrap-local-putin-e-tar-arme-nucleareinterviu-exclusiv-1_62332c9a5163ec4271560c19/index.html

E greu să judecăm niște abstracții ca Maimuța, Creștinul și chiar Cekistul, când rolul hotărâtor al bolșevismului e subestimat, iar primul reflex războinic sovietic e totuși coada la zahăr. Putin însă e un cetățean în carne și oase al planetei, care a pornit-o cu veselie pe drumul lui Miloșevici, pibul Rusiei fiind cam cât al Țărilor de Jos. Nefiind nebun, știa ce riscă, dar precum interlopii sau mogulii noștri, el a socotit că va da șpagă cui trebuie și va scăpa poate chiar cu Ucraina-n gheare. Întrebarea e dacă această șpagă va fi refuzată suficient de multă vreme de către toți beneficiarii, încât Kremlinul să nu repete figura în timpul generației noastre.

Gabriel Liiceanu - Putin nu este nebun
https://www.contributors.ro/putin-nu-este-nebun

Precum sub ceaușism, vom regreta timpul pierdut la spectacolul corupției, incompetenței, nesimțirii și inculturii. La care s-a adăugat surpriza unui NATO care se teme de Putin.

Mircea Eliade - Itinerariu spiritual. Scrieri de tinerețe

Sanda Stolojan – Nori peste balcoane, jurnal din exilul parizian + Ceruri nomade, jurnal din exilul parizian

Stelian Tănase – Anatomia mistificării, 1944-1989

Virgil Ierunca – Trecut-au anii

George Enache, Adrian Nicolae Petcu – Părintele Arsenie Boca în atenția poliției politice din România

Consolare în toate, listele clasice de cărți bune:

https://propinatiu.wordpress.com/lista-lui-propinatiu

Carte străina clasică gratuită:

https://archive.org/details/fav-camelian_propinatiu?sort=creatorSorter

Propaganda românească e a unei țări care își râde de propria istorie în postromânism:

http://propinatiu.ro/carti

*** *** *** ***

A former Trump aide now under federal investigation as part of the Russia probe earned millions working for a corrupt pro-Russian political party that repeatedly disparaged America's most important military alliance. Paul Manafort, who was Trump's campaign chief from May to August 2016, spent nearly a decade as a consultant to Ukraine's Party of Regions and its standardbearer, Viktor Yanukovych.

June 27, 2017 What Did Ex-Trump Aide Paul Manafort Really Do in Ukraine?

https://www.nbcnews.com/news/us-news/what-did-ex-trump-aide-paul-manafort-really-do-ukraine-n775431

Muzeul Național de Istorie e în reparații din 2002, iar Unirea de la 1918 a fost pusă la îndoială de istoriografia postmodernă eseistică bestsellară.
Sondaj Avangarde: 61% dintre respondenți cred că Rusia nu va ataca România. 71% cred că Rusia a comis crime de război în Ucraina. Doar 11% dintre români vor unirea cu Republica Moldova
https://www.g4media.ro/sondaj-avangarde-61-dintre-respondenti-cred-ca-rusia-nu-va-ataca-romania-71-cred-ca-rusia-a-comis-crime-de-razboi-in-ucraina-doar-11-dintre-romani-vor-unirea-cu-republica-moldova.html

Antiunionismul în dreapta Prutului cu mare cheltuială se ține în postromânism.

03.09. 2016: Lucian Boia: Ambasadorul american la Chișinău a făcut o afirmație corectă: Basarabia nu e România

https://www.news.ro/cultura-media/lucian-boia-ambasadorul-american-la-chisinau-a-facut-o-afirmatie-corecta-basarabia-nu-e-romania-video-1922400003002016091315559736

*** *** *** *** *** *** *** ***

România se află pe culmile unei prosperități nevisate și ar putea felia mai mult pib la Edu-Cultură, Cercetare și Tineret.

Serile Radio România Muzical - aniversarea a 25 de ani de activitate

https://www.romania-muzical.ro/stire/serile-radio-romania-muzical-aniversarea-a-25-de-ani-de-activitate/3443741/49/5

 Teatrul Municipal „Matei Vișniec” din Suceava a anunțat, miercuri, premiera spectacolului „Münchausen” care va avea loc sâmbătă 26 martie și duminică 27 martie începând cu ora 19:00.

Teatrul „Matei Vișniec” anunță premiera spectacolului „Münchausen” cu Cătălin Ștefan Mîndru, în regia lui Ovidiu Caița
https://www.newsbucovina.ro/evenimente/341894/teatrul-matei-visniec-anunta-premiera-spectacolului-munchausen-cu-catalin-stefan-mindru-in-regia-lui-ovidiu-caita

*** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***

miercuri, 23 martie 2022

Probabil bulgarii nu vor intra în Schengen până pică Putin, neajutați de țările care fac comerț bun cu Rusia

 Nu corupția, nu incompetența, ci neseriozitatea ne termină!

Regizorul rus Aleksandr Sokurov prezice înlăturarea lui Putin: „Bănuiesc deja ce ne aşteaptă peste o lună sau două”
https://adevarul.ro/international/rusia/regizorul-rus-aleksandr-sokurov-prezice-inlaturarea-putin-banuiesc-asteapta-luna-doua-1_623ad0b45163ec42718e2687/index.html

Istoria depinde de șpaga pe care o poate da Putin. Sunt firme occidentale care abia așteaptă ridicarea sancțiunilor. Trec drept fericite țările care au comerț bun cu Rusia și nu lasă pe bulgari în Schengen. Asta slăbește flancul NATO, lăsând impresia unei zone de influență cedate adversarului spre Serbia și Balcani.

Bloomberg: Războiul din Ucraina schimbă ordinea mondială, dar nu așa cum a visat Putin. ''Atacul a dat Europei timp''
https://ziare.com/razboi/razboi-ucraina-rusia-invazie-vladimir-putin-europa-sua-nato-1731774

22 03 2022 Emmanuel Macron under fire as Renault resumes Russian production

https://www.telegraph.co.uk/business/2022/03/22/macron-gives-renault-green-light-resume-car-production-russia/

Şoc în lumea tenisului: La doar 25 de ani, liderul WTA Ashleigh Barty şi-a anunţat retragerea din activitate

https://adevarul.ro/news/sport/Soc-lumea-tenisului-doar-25-ani-liderul-wta-ashleigh-barty-si-a-anuntat-retragerea-activitate-1_623a9ac85163ec42718c8041/index.html

Medvedev sugerează că ar putea asigura continuitatea, în caz că Putin se pensionează în plină glorie ca Ashleigh Barty.

Dmitri Medvedev: „SUA vor să umilească şi să distrugă Rusia. Strategi mărunţi au provocat o criză politică şi economică în Rusia“
https://adevarul.ro/international/rusia/dmitri-medvedev-sua-vor-umileasca-distruga-rusia-strategi-marunti-provocat-criza-politica-economica-rusia-1_623aece15163ec42718f1d75/index.html

 *

Putin sends in 'execution squads' to kill his OWN men: Russian units are ordered to shoot troops trying to flee Ukraine war in revival of Stalin's brutal tactics for dealing with deserters

https://www.dailymail.co.uk/news/article-10641565/Russian-execution-squads-orders-kill-defectors-writes-IAN-BIRRELL.html

„Selon le bilan dressé par l’ONU dimanche 20 mars, en Ukraine, 10 millions de personnes ont fui leur foyer depuis le début de la guerre. La guerre prend un tournant de plus en plus tragique, à l’image de la ville de Marioupol, où environ 80% des logements ont été détruits. Le président ukrainien Volodymyr Zelensky dénonce un blocus qui “restera dans l’histoire des crimes de guerre”, alors que Joe Biden a pour la première fois qualifié Vladimir Poutine de “criminel de guerre”. Pourtant, le président russe n’a à ce jour pas été officiellement condamné. Alors que le procureur de la Cour pénale internationale a annoncé l’ouverture d’une enquête pour ‘’crimes de guerre et crimes contre l’humanité’’, Vladimir Poutine répondra-t-il un jour de ses crimes devant la justice ?”

Poutine, "criminel de guerre" ? (28 minutes - 21/03/2022)

https://www.arte.tv/fr/videos/103958-143-A/28-minutes/

***

Precum sub ceaușism, vom regreta timpul pierdut la spectacolul corupției, incompetenței, nesimțirii și inculturii.

Raymond Aron – L’Oppium des intellectuels

André Glucksmann – La Cuisinière et le Mangeur d’Hommes – Réflexions sur l’État, le marxisme et les camps de concentration

Françoise Thom – La Langue de bois

Simon Leys – Les Habits neufs du président Mao. Chronique de la Révolution culturelle (v. Essais sur la Chine)

Jean-Philippe Béja, Michel Bonnin, Alain Peyraube – Le tremblement de terre de Pékin, (Manifestations de la place Tian’anmen)

Liu Xiaobo – La Philosophie du Porc et autres essais

Francis Fukuyama – Our Posthuman Future: Consequences of the Biotechnology Revolution

Consolare în toate, listele clasice de cărți bune:

https://propinatiu.wordpress.com/lista-lui-propinatiu

Carte străina clasică gratuită:

https://archive.org/details/fav-camelian_propinatiu?sort=creatorSorter

Propaganda românească e a unei țări care își râde de propria istorie în postromânism:

http://propinatiu.ro/carti

*** *** *** ***

Și Radu Portocală, cel cu autopsia Revoluției Române, e încă din startul războiului contra lui Zelenski și regimentului Azov, primind câte-un pupici Fbk și din țară.

„Ne pas faire sienne l’admiration dithyrambique de Macron pour Zelenski - acteur comique au patrimoine financier douteux, dont le destin politique a été forgé à Washington -, c’est nécessairement être un suppôt du KGB-iste Poutine.”

11 02 2022 "L'opinion publique peut tout accepter, si c'est bien présenté et si c'est émouvant" Radu Portocala

https://www.francesoir.fr/videos-lentretien-essentiel/radu-portocala

„S’adresser au travers de la Knesset au peuple d’Israël... en instrumentalisant de facon plus qu’impudente la Shoah, en comparant la Russie à l’Allemagne nazie, en faisant la morale à Israël, en ne remerciant pas son gouvernement qui fait des efforts de médiation, et plutot que réclamer d’Israël encore plus d’efforts de médiation, lui demander des armes!... Cela frise l’insulte vis à vis d’Israël et l’irresponsabilité vis à vis de son propre peuple... Zelinsky n ‘est pas un héros mais un pantin dans les mains d’un Biden qui déjà comme vice président d’Obama s’était directement ingeré dans les affaires intérieures de l’Ukraine depuis plus qu’une dizaine d’années...”

21 03 2022 Jean-Pierre Lledo. "L'impudence du va-t-en-guerre Zelinsky a la Knesset d'Israël"
https://www.tribunejuive.info/2022/03/21/jean-pierre-lledo-limpudence-du-va-t-en-guerre-zelinsky-a-la-knesset-disrael/

Unii intelectuali români de carieră ar putea înțelege că e cam riscant să mai țină cu Ucraina și cu foarte criticatul avocat actor comedian Zelenski.  Cel mai productiv e să te agiți abstract, doar pentru Pace! Adun cei mai mulți pupici pe rețele și nu te mai raportează nimeni pentru fake news sau extremism!

„Samuel Barnai: Detașamentul de operațiuni speciale Azov a fost înființat în mai 2014, iar în noiembrie 2014 a fost incorporat în Garda Națională a Ucrainei, deci face parte din forțele oficiale ale statului. Acest detașament este problematic deoarece fondatorii săi făceau parte din mișcările de extremă-dreapta, neo-naziste și în 2014 când a izbucnit războiul din estul Ucrainei, iar membrii săi s-au regăsit în mod natural pe linia frontului, așa cum se întâmplă cu naționaliștii în vreme de război... Pravy Sektor (Sectorul de Dreapta) este bebelușul radical al Mișcării Euromaidan din 2013... Nu e greu de înțeles că minoritățile din Ucraina nu sunt prea încântate de naționaliștii ucraineni, neo-naziști, extrema dreaptă, ca pretutindeni. ”

21 03 2022 Petru Clej:  Cât de puternici sunt neo-naziștii și extrema dreaptă în Ucraina azi? Care sunt originile mișcărilor ultra-naționaliste din Ucraina? Ce impact a avut alegerea ca președinte în 2019 a unui evreu, Volodimir Zelenski?

https://www.g4media.ro/cat-de-puternici-sunt-neo-nazistii-si-extrema-dreapta-in-ucraina-azi-care-sunt-originile-miscarilor-ultra-nationaliste-din-ucraina-ce-impact-a-avut-alegere-ca-presedinte-in-2019-a-unui-evreu-volodi.html

Problema nu e adevărul istoric, ci contextul că această campanie de presă se livrează strident, într-un moment în care criminalii de război de la Mariupol o pot aplauda ca pe o faptă bună. Dar nimica nu e mai sănătos pentru carieră, mai ales ca refuzat la export, decât să te faci că nu observi.

23 03 2022 Petru Clej:  Symon Petliura și Stepan Bandera – patrioți ucraineni, ultra-naționalișți, antisemiți, naziști? O moștenire grea și controversată pentru Ucraina actuală
https://www.g4media.ro/symon-petliura-si-stepan-bandera-patrioti-ucraineni-ultra-nationalisti-antisemiti-nazisti-o-mostenire-grea-si-controversata-pentru-ucraina-actuala.html

În Occidentul iubit, azi negura s-a risipit, încât avem și presă care face echilibru între antiteze.

Il neonazismo in Ucraina esiste davvero, ma questo non giustifica Putin

https://www.tempi.it/il-neonazismo-in-ucraina-esiste-davvero-ma-questo-non-giustifica-putin/

La ridicola “missione” in Ucraina di Bernard-Henri Lévy, philosophe in decadenza

https://www.tempi.it/bernard-henri-levy-missione-odessa/

Guerre en Ukraine : le "tag" de Bernard-Henri Lévy à Odessa suscite l'hilarité des internautes

https://www.ladepeche.fr/2022/03/19/guerre-en-ukraine-le-tag-de-bernard-henri-levy-a-odessa-suscite-lhilarite-des-internautes-10180859.php

Bernard-Henri Lévy s’est rendu à Odessa dans le sud-est de l’Ukraine, pour y soutenir les « braves » Ukrainiens contre les « chiens de Poutine ». Il s’est ensuite montré fièrement aux côtés de Maxim Marchenko, l’ancien commandant du bataillon « Aïdar »… qui est accusé de crimes de guerre dans le Donbass.

Quand BHL s’affiche à Odessa avec un ex-commandant accusé de crimes de guerre

https://frontpopulaire.fr/o/Content/co808443/quand-bhl-s-affiche-a-odessa-avec-un-ex-commandant-accuse-de-crimes-de-guer

„Guvernatorul Ceceniei, Ramzan Kadyrov (foto), a anunțat că mii de voluntari ceceni au plecat să se alăture fraților lor în lupta împotriva banderiștilor („neonaziști”, conform terminologiei ruse) din Ucraina.”

Din Ucraina până în Ichkeria/Cecenia… și înapoi

https://www.istoriaclipei.ro/2022/03/19/din-ucraina-pana-in-ichkeria-cecenia-si-inapoi/

Cine sunt luptătorii cu viziuni neonaziste din batalionul Azov. SUA au vrut să-i declare „organizație teroristă”, Rusia îi folosește ca pretext pentru război

https://www.libertatea.ro/stiri/cine-sunt-luptatorii-cu-viziuni-neonaziste-din-batalionul-azov-sua-au-vrut-sa-i-declare-organizatie-terorista-rusia-ii-foloseste-ca-pretext-pentru-razboi-4043011

Tot mai mulți civili acuză Batalionul Azov că folosește femei și copii ca scuturi umane! – Video cu declarații sfâșietoare

https://www.national.ro/stiri-externe/razboi-in-ucraina-armata-ucraineana-trage-in-civili-batalionul-azov-foloseste-femei-si-copii-ca-scuturi-umane-video-756484.html

*** *** *** *** *** *** *** ***

Senzația de disconfort și înapoiere vine de la economiile pe care clasa politică le face tocmai la Edu-Cultură când feliază bugetul. Nu avem TVR Cultural, Biblioteca Națională nu e digitalizată ca Gallica, pe Insula din Lacul Morii n-avem Operă ca la Sydney, iar RomExpo nu va deveni Cetate a Științei, a Muzicii și Cinematografiei ca parcul La Villette.

[în 2021] România a fost aproape de Portugalia la PIB-ul per capita și peste Letonia, Croația sau Slovacia
https://www.g4media.ro/romania-a-fost-aproape-de-portugalia-la-pib-ul-per-capita-si-peste-letonia-croatia-sau-slovacia.html

 *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***

marți, 22 martie 2022

Rusia oligarhilor lui Putin, tot mai acuzat c-ar fi Criminal de Război, pare că se luptă mai mult cu populația civilă a Ucrainei decât cu forțele ei armate

Nu corupția, nu incompetența, ci neseriozitatea ne termină!

*

More than 1.3MILLION people have now signed petition demanding Putin faces Nuremberg-style war crimes tribunal over Ukraine invasion

https://www.dailymail.co.uk/news/article-10640193/Putin-Nuremberg-style-war-crimes-trial-Ukraine-backed-1-3million.html

Calling Putin a war criminal is a bigger deal than you think

https://edition.cnn.com/2022/03/21/politics/putin-war-criminal-ukraine-russia-what-matters/index.html

Vladimir Putin, criminal de guerra: quién puede juzgarlo y qué acciones le llevarían al banquillo
https://www.elespanol.com/mundo/20220317/vladimir-putin-criminal-juzgarlo-acciones-llevaran-banquillo/657934292_0.html

Putin y los crímenes de guerra
https://elpais.com/opinion/2022-03-19/putin-y-los-crimenes-de-guerra.html

Russlands Präsident könnte wohl ohne Problem wegen schwerer Verbrechen angeklagt werden. Wer eigentlich kann mit diesem Mann einen Frieden aushandeln?

Putin, der Kriegsverbrecher

https://www.sueddeutsche.de/meinung/putin-kriegsverbrecher-voelkerrecht-1.5549665

Now Ukraine accuses Putin of kidnapping 2,500 children: Kyiv makes new 'Nazi' allegations after claiming Ukrainian refugees were being deported from Mariupol to 'filtration camps' in Russia

https://www.dailymail.co.uk/news/article-10636667/Now-Ukraine-accuses-Putin-kidnapping-2-500-children-Kyiv-makes-new-Nazi-allegations.html

... Putin przed Trybunał w Hadze - możliwe, ale łatwo nie będzie...

Czy Putin może odpowiadać za zbrodnie wojenne?

https://www.prawo.pl/prawnicy-sady/czy-putin-moze-odpowiadac-za-zbrodnie-wojenne,513849.html

Zerstörte Krankenhäuser, bombardierte Wohngebiete, der Einsatz von geächteten Waffen. Es gibt deutliche Belege für Kriegsverbrechen der russischen Streitkräfte in der Ukraine.

Kriegsverbrechen in der Ukraine - Putins Krieg gegen die Zivilbevölkerung

https://www.zdf.de/nachrichten/politik/putin-krieg-zivilbevoelkerung-ukraine-russland-100.html

„Les démocraties doivent soutenir le travail de la justice ukrainienne et celui de la Cour pénale internationale, qui a ouvert une enquête début mars. Il importe que la guerre menée par le président russe ne reste pas impunie.”

Juger les crimes de guerre de Poutine

https://www.lemonde.fr/idees/article/2022/03/21/juger-les-crimes-de-guerre-de-poutine_6118439_3232.html

Putin criminale di guerra, si muove l'Onu

https://www.ilgiornale.it/news/politica/putin-criminale-guerra-si-muove-lonu-2018836.html

Mijail Mizintsev, el general favorito de Putin que está masacrando Mariupol

https://www.larazon.es/internacional/20220322/xopnbyth4jeubppyiorxl66mdm.html

Și după toate acestea, dai de vreun tovarăș jurnalist occidental care să întrebe candid dacă Biden, numind pe Putin criminal de război, nu cumva afectează demersurile pentru Pace!!!

***

„En septembre 2017, la Société russe d'histoire militaire, organisation fondée par Vladimir Poutine, inaugurait à Moscou un buste de... Staline. L'objectif était affiché : permettre à la jeunesse russe de connaître une version "impartiale" de l'Histoire, selon l'expression de Dmitri Peskov, le porte-parole du Kremlin. Un récit glorieux, celui de la grande victoire patriotique contre l'Allemagne nazie, où l'on omet les crimes commis entre 1922 et 1953 par le "petit père des peuples".”

„Mercredi 16 mars, le président russe a appelé à une "purification" de la société russe, rappelant les purges staliniennes. Depuis plusieurs années, Poutine n'a de cesse de réhabiliter le culte du "petit père des peuples".”

Paranoïa, idéologie, sadisme... Vladimir Poutine se prend-il pour un nouveau Staline ?

https://www.lexpress.fr/actualite/monde/europe/paranoia-ideologie-sadisme-vladimir-poutine-se-prend-il-pour-un-nouveau-staline_2170108.html

Precum sub ceaușism, vom regreta timpul pierdut la spectacolul corupției, incompetenței, nesimțirii și inculturii.

Entretien avec Katya Soldak
https://www.arte.tv/fr/videos/108408-003-A/entretien-avec-katya-soldak/

À travers son histoire personnelle et celle de sa famille, l’ukraino-américaine Katya Soldak retrace les bouleversements traversés par son pays depuis la fin de l’ère soviétique.

Ukraine, la déchirure
https://www.arte.tv/fr/videos/108340-000-A/ukraine-la-dechirure/

Le 27 février 2015, l'opposant russe Boris Nemtsov est assassiné. Réalisé l'année suivante, ce documentaire éclaire notamment le rôle de l’armée et des services secrets russes dans ce meurtre.

Boris Nemtsov - un visionnaire assassiné
https://www.arte.tv/fr/videos/062279-000-A/boris-nemtsov-un-visionnaire-assassine/

Consolare în toate, listele clasice de cărți bune:

https://propinatiu.wordpress.com/lista-lui-propinatiu

Carte străina clasică gratuită:

https://archive.org/details/fav-camelian_propinatiu?sort=creatorSorter

Propaganda românească e a unei țări care își râde de propria istorie în postromânism:

http://propinatiu.ro/carti

*** *** *** ***

Nu prea se vede că UNESCO există. Nici în protecția patrimoniului cultural al Ucrainei, nici mai ales în tragedia copiilor, expuși bombardamentelor și refugiului. Și ONU pare o instuție expirată, dacă atrocitățile de la Mariupol pot fi ignorate. O mulțime de oengeuri, foarte vocale global în timp de pace, parcă s-au ascuns în metrourile magalopolisurilor de oțel și sticlă.

Nu e clară soarta democrației pe Terra dacă America Latină, Africa, Lumea Arabă, India, Indochina, China nu exercită presiuni asupra lui Putin să înceteze acest spectacol sângeros, sinucigaș, de sistem politic înapoiat cu vreun secol, al Rusiei stăpânite de șmecheri.

Le directeur du musée national de Lviv a choisi de cacher les œuvres d’art de ce lieu classé à l’Unesco pour les sauver des frappes de Poutine.

Guerre en Ukraine : opération sauvetage au musée de Lviv

https://www.lepoint.fr/monde/guerre-en-ukraine-operation-sauvetage-au-musee-de-lviv-18-03-2022-2468780_24.php

Probabil zahărul ajunge monedă sigură, cum era la noi Kentul sub bolșevici.

Cu umor cinic realist, ca să fii o țară fericită trebuie să te declari neutră, adică să parazitezi pe cheltuielile militare ale altora, să faci la greu comerț cu Rusia și, eventual la cererea acesteia, să nu-i lași pe bulgari în Schengen.

„Pentru al cincilea an consecutiv, Finlanda este cea mai fericită țară din lume, conform Raportului Mondial al Fericirii. Vecinii săi Danemarca, Norvegia, Suedia și Islanda îi urmează în top, în primele 10, înregistrând scoruri bune în toate măsurătorile: PIB per        , sprijin social, libertatea de decizie, generozitatea și absența corupției.”

 Topul celor mai fericite țări 2022. Finlanda pe primul loc, Afganistan pe ultimul. Situația din Ucraina ar putea afecta clasamentul la nivel global

https://www.libertatea.ro/stiri/topul-celor-mai-fericite-tari-2022-finlanda-pe-primul-loc-afganistan-pe-ultimul-situatia-din-ucraina-ar-putea-afecta-clasamentul-la-nivel-global-pe-viitor-4041175

Rămasă fără bani, Rusia taie numărul polițiștilor la jumătate, în districtele Volga și Ural

https://www.libertatea.ro/stiri/ramasa-fara-bani-rusia-taie-politistii-la-jumatate-in-districtele-volga-si-ural-4044773

„Procentul de 40% înseamnă circa 6.000 - 7.000 de angajați.”

Cel mai mare aeroport din Rusia trimite 40% din personal în concediu, pe perioadă nedeterminată, pe fondul sancțiunilor impuse

https://ziare.com/sheremetyevo/aeroport-rusia-trimite-40-la-suta-personal-concediu-sanctiuni-impuse-1731420

Hm! Mai degrabă Putin, pentru a-și repara finanțele autobombardate, are nevoie să jefuiască o țară bogată: Finlanda, Suedia sau Olanda lui Rutte, Basarabia, de care Boia a zis ca ambasadorul Pettit că nu e România.

„În cazul căderii Odesei, Doamne ferește!, invadarea Republicii Moldova este foarte probabilă, chiar inevitabilă.”

A fost Putin dezinformat? În 1941, Hitler a utilizat milioane de soldați pentru ocuparea Ucrainei. În ce condiții poate să cadă Republica Moldova

https://spotmedia.ro/stiri/politica/a-fost-putin-dezinformat-in-1941-hitler-a-utilizat-milioane-de-soldati-pentru-ocuparea-ucrainei-in-ce-conditii-poate-sa-cada-republica-moldova

*** *** *** *** *** *** *** ***

Măcar de primit România și Bulgaria în Schengen. Nu ajută la combaterea corupției interdicția susținută mai mult de țări care au comerț bun cu Rusia. Marii șmecheri oricum se distrează oriunde.
Polonia cere schimbarea concepției strategice a NATO. Anunțul președintelui Andrzej Duda
https://ziare.com/razboi-ucraina/andrzej-duda-schimbare-conceptie-strategica-nato-1731680

Bătălia de la Alamo - pe Wikipedia română are vreo 20 de pagini A4 în postromânism.
https://ro.wikipedia.org/wiki/B%C4%83t%C4%83lia_de_la_Alamo

Codrii Cosminului - pe Wikipedia română are un sfert de pagină A4 în postromânism.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Codrii_Cosminului

România se află pe culmile unei prosperități nevisate și ar putea felia mai mult pib la Edu-Cultură, Cercetare și Tineret. Vai de educația adulților! RO n-are și nu va avea un TVR Cultural, un TVR Didactic. Și nici o Cetate a Științei ca-n La Villette Paris, în Valencia, în Winterthur (Elveția, Technorama) sau Science City Kolkata. Capitala nu va avea o Grădină Botanică ca la Medellin sau Singapore. Nici vreun panda gigant sau roșu cum Tiergarten Schönbrunn.

Dar Casa Francofoniei nu e o glumă. Mai ales cea de la Paris.

Ceremonie : inaugurarea construcției Casei Francofoniei

https://ro.ambafrance.org/Ceremonie-inaugurarea-construc%C8%9Biei-Casei-Francofoniei

Maison des étudiants de la francophonie : "Quand j’ai posé mes valises, je me suis dit : ça y est, le chemin commence"
https://information.tv5monde.com/info/maison-des-etudiants-de-la-francophonie-quand-j-ai-pose-mes-valises-je-me-suis-dit-ca-y-est-le

Poate veni și lupoaica la Sinaia, ca urșii.

Eveniment rar, filmat în natură: Formarea unei perechi între un câine și o lupoaică / ”Unde e iubire, nu mai contează culoarea!”
https://www.g4media.ro/eveniment-rar-filmat-in-natura-formarea-unei-perechi-intre-un-caine-si-o-lupoaica-unde-e-iubire-nu-mai-conteaza-culoarea.html

*** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***