luni, 13 iunie 2022

Silențiu, Stampo! De-amu nimica despre podul căzut în Siret, turnătoria obligatorie, Muzeul de Istorie închis din 2002, Biblioteca Digitală a Bucureștilor dispărută iar

Taci, fă! Gata, legile noi ale securității au fost dezbătute în presă dintr-o scăpare suspectă. S-au implicat și niște oengeuri, unele cu folos autopublicitar neauzind nimeni de ele până acum, iar altele fiind implicate în domenii nu prea iubite. Toată gălăgia în marea indiferență a pubintelectualilor, pentru care, teoretic, Libertatea este o necesitate profesională, să ajungă cartea ta la cei 300 clienți, din care o citesc 30, de regulă dușmanii interesați să o atace! 

Așa o să dispară și mediatizarea podului de pe Siret, care tocmai l-a făcut Dunăre de mânie pe Anghel Saligny, ca inițiator și zombi autor al PNDL pentru primarii noștri, ai poporului.

„Generalul Gheorghe Pintilie, adjunct al ministrului Afacerilor Interne a spus raspicat: Fiecare meserias, fiecare doctor, orice om are o scula si de scula lui se ingrijeste. La Securitate care este scula noastra? Am spus ca avem si noi o scula. Daca frizerul are brici, daca strungarul are strung, am spus ca noi avem informatorii nostri, sa stim cum sa muncim, sa vedem cu cine avem de-a face. Informa­torul trebuie supravegheat cu mare atentie, deoarece el vine din mediul mic-burgez, fiind inca legat de banditi. La toti acestia trebuie sa le facem educatie, sa-i intrebu­intam eficient, pentru descoperirea dusma­nului. Asa cum muncitorul are grija de scula lui, asa avem si noi de informatori – si noi trebuie sa avem grija de scula noastra mult mai mult. La frizer este scula moarta, la strungar la fel, la noi este scula vie, trebuie sa dam mai multa atentie.”

Viorel Anghel: Structurile reprimarii
https://paginiromanesti.ca/2009/06/15/structurile-reprimarii/

Aproape 200? Înseamnă că deja frica e până-n oase. Istoriile comunismului spun că generalul Gh. Pintilie (Pantiușa, n. 1902 Tiraspol) ne învăța la 28 februarie 1950 că orișicare muncitor „se slujește de o sculă”, iar pentru securist scula e agentura (rețeaua de turnători). Motanus mutantus, și artiștii au o sculă, anume Libertatea.

Interesant titlul acesta că ieși să protestezi „împotriva legilor securității naționale”, adică ești un anarhist inconștient, când e vorba despre niște derapaje pe care același portal le-a semnalat!

Aproape 200 de persoane, la protestul din Piața Victoriei împotriva legilor securității naționale

https://www.g4media.ro/circa-40-de-persoane-la-protestul-din-piata-victoriei-impotriva-legilor-securitatii-nationale.html

Ca și înainte de 1989, Libertatea interesează mai mult pe cine are vreo operă, ceva de publicat. E o problemă mai mult profesională, după cum se vede în Piața Victoriei.

După presă, un alt stîlp al democrației – societatea civilă – se dovedește a fi din gumilastic și nu din beton

https://www.cristoiublog.ro/dupa-presa-un-alt-stilp-al-democratiei-societatea-civila-se-dovedeste-a-fi-din-gumilastic-si-nu-din-beton

E nevoie de un fel de USR, foarte mediatizat, care să valideze politica PSD-PNL-UDMR, trecută și viitoare, din cauza scumpirilor peste orice reper.

Dragoş Pîslaru: Ieşirea USR de la guvernare a fost o greşeală, am reacţionat poate prea impulsiv
https://www.g4media.ro/dragos-pislaru-iesirea-usr-de-la-guvernare-a-fost-o-greseala-am-reactionat-poate-prea-impulsiv.html

De regulă, Iliescu a câștigat totdeauna la noi în justiție. Riscă să aibă necazuri cu certificatul de revoluționar mai degrabă Ciolacu.

Guvernul cere în instanță deposedarea lui Ion Iliescu de titlul de luptător cu merite deosebite în Revoluția anti-comunistă din 1989
https://www.g4media.ro/guvernul-cere-in-instanta-deposedarea-lui-ion-iliescu-de-titlul-de-luptator-cu-merite-deosebite-in-revolutia-anti-comunista-din-1989.html

Tineretul și Diaspora reflectează mai mult la represiunea din 10 august 2018. Dosar închis ca al Mineriadei.
Nicolae Ciucă, la 32 de ani de la Mineriada din 13-15 iunie 1990: Suntem datori să reflectăm, pentru ca societatea să nu mai devină vreodată victimă a diversiunilor şi propagandei mincinoase
https://www.g4media.ro/nicolae-ciuca-la-32-de-ani-de-la-mineriada-din-13-15-iunie-1990-suntem-datori-sa-reflectam-pentru-ca-societatea-sa-nu-mai-devina-vreodata-victima-a-diversiunilor-si-propagandei-mincinoase.html

*

Cum e cu Merkel, Scholz, Austria, Olanda, Ungaria cea răsfățată mereu? România, Bulgaria, Croația nu sunt în Schengen tocmai ca o concesie către putiniștii care le socotesc aflătoare în Eurasia dintre Belgrad și Moscova. Mare tupeul occidental. Mai nou, din țara care l-a dat pe Hitler și l-a primit cu entuziasm nebun la Viena în Marea Unire Anschluss, i se trimite publicului cultivat specialiști canonici în fascismul românesc și România Regală.

Analist pentru relații externe la un think tank european: ”Sunt deosebit de dezamăgit de România. Cu gura mare, iar acum stă pe tușă”
https://www.g4media.ro/analist-la-consiliului-european-pentru-relatii-externe-sunt-deosebit-de-dezamagit-de-romania-cu-gura-mare-iar-acum-sta-pe-tusa.html

Un mod de a grăbi intrarea Suediei și Finlandei în NATO.

Parlamentul Rusiei ia în discuție revocarea actului prin care este recunoscută Lituania ca stat independent! E aceeași procedură ca și în cazul Ucrainei înainte de atac

https://ziaristii.com/parlamentul-rusiei-ia-discutie-revocarea-actului-prin-care-este-recunoscuta-lituania-ca-stat-independent-e-aceeasi-procedura-ca-si-cazul-ucrainei-inainte-de-atac

Neprimirea României și Bulgariei în Schengen e ca o invitație pentru Lavrov să meargă la Belgrad cu microbuzul.

Principalele rezoluţii ale Summitului B9: Apel la apărare avansată pe Flancul Estic
https://adevarul.ro/news/politica/analizA-principalele-rezolutii-summitului-b9-apel-aparare-avansata-flancul-estic-1_62a5e3c35163ec4271808d10/index.html










 

***

 Precum sub ceaușism, vom regreta timpul pierdut la spectacolul corupției, incompetenței, nesimțirii și inculturii.

 Așa se construiește măreția unei națiuni. Și romanticul britanic Lord Byron a murit la Missolonghi (Grecia, război cu turcii), în 19 aprilie 1824, socotind că cineva trebuie să lupte pentru Libertate, Dreptate sau Adevăr.

Ukraine war: Former British soldier Jordan Gatley killed in fighting

https://www.bbc.com/news/uk-61777224

Lord Byron

https://en.wikipedia.org/wiki/Lord_Byron

 Ne mai gândim, dar măcar să voteze ar trebui lăsate astfel de sisteme.

Un inginer Google a fost suspendat după ce a spus că sistemul de inteligență artificială Lamda are sentimente și gândește singură/ Inginerul a publicat o conversație cu Lamda pentru a se apăra: ”Sunt, de fapt, o persoană”

https://www.g4media.ro/un-inginer-google-a-fost-suspendat-dupa-ce-a-spus-ca-sistemul-de-inteligenta-artificiala-lamda-are-sentimente-si-gandeste-singura-inginerul-a-publicat-o-conversatie-cu-lamda-pentru-a-se-apara.html

 David Chalmers

https://en.wikipedia.org/wiki/David_Chalmers

 Mineriada din 14 - 15 Iunie 1990 Bucuresti

https://www.youtube.com/watch?v=AWlvHLfPjgU

 Consolare în toate, listele clasice de cărți bune:

https://propinatiu.wordpress.com/lista-lui-propinatiu

Carte străina clasică gratuită:

https://archive.org/details/fav-camelian_propinatiu?sort=creatorSorter

Propaganda românească e a unei țări care își râde de propria istorie în postromânism:

http://propinatiu.ro/carti

 *** *** *** ***

Putin poate dezvolta deja un narativ că Rusia recâștigă teritorii deoarece așa i-a zis Kissinger Ucrainei la Davos, iar euroatlanticii au încetat să-i mai dea armament și muniție victimei agresiunii..

Până și Biden îl atacă tocmai acum pe Zelenski, că era și momentul.

Biden says Zelensky, Ukraine 'didn't want to hear' U.S. warnings of Russian invasion
https://www.washingtonpost.com/politics/2022/06/11/biden-zelensky-russia-invasion-warnings-putin/

 Se va găsi cu greu un popor care să se apere ca ucrainenii, mai ales unde istoria e luată la mișto în postmodernitate.

De la 15 iunie, în Ucraina începe mobilizarea femeilor

https://adevarul.ro/international/europa/de-15-iunie-ucraina-incepe-mobilizarea-femeilor-1_62a595ed5163ec42717e55ec/index.html

*** *** *** *** *** *** *** ***

Pe de altă parte, în 1998, când demarează proiectul turnului, lumea literară e zguduită de atacuri și dileme bucureștene privindu-l pe poetul național Mihai Eminescu.

De-aia nu ajută nimeni de sus oengeurile globaliste laicizante să progreseze cu Dosarele 14 iunie 1990 și 10 august 2018!

„Observăm, așadar, că Biserica „Izvorul Tămăduirii” nu este „pe trotuar”, cum spun unii, ci la marginea trotuarului, așa cum sînt majoritatea bisericilor. Se vede, de asemenea, că de o parte și de alta a bisericii, pe aceeași linie cu biserica, sînt pomi cu coroanele mari, deci micuța biserică nu deranjează pe nimeni mai mult decît o fac acei copaci!”

Licuriciul şi Iisus Turnul de lîngă Catedrala Sf. Iosif stă în picioare, dar Bisericuța trebuie demolată

https://www.cotidianul.ro/turnul-de-linga-catedrala-sf-iosif-sta-in-picioare-dar-bisericuta-trebuie-demolata/

 Păcat, vor avea șefi cu doctorate plagiate, iar dacă studiază Afară, nu vor fi primiți decât cu mofturi să lucreze acasă la noi în Cercetare.

Copiii români sunt din nou campioni internaţionali la calculul mental japonez
https://adevarul.ro/educatie/scoala/copiii-romani-nou-campioni-internationali-calculul-mental-japonez-1_629f47eb5163ec42714daae2/index.html

 România avea combinate chimice și fabrici de săpun. Au dispărut.

Azi, se importă aproape tot, pentru întreaga populație. A se căuta pe Google „săpun solid fabricat in România”.

 „ZF a calculat, pe baza datelor din 2019 oferite de compania de cercetare de piaţă Euromonitor, că anual, în România se cumpăra 7.400 de tone de săpun, ceea ce înseamnă că fiecare consumator foloseşte în medie mai puţin de 400 de grame de produs, ceea ce înseamnă circa patru săpunuri. Consumul cantitativ per capita în România este relativ similar cu cel din Polonia sau Cehia, şi nu cu mult sub cel din Germania, cea mai dezvoltată economie europeană.”

Cum a ajuns săpunul obiect de lux în România comunistă. „Vreţi să cuceriţi femeia? Folosiţi săpunul Cheia!”
https://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/cum-ajuns-sapunul-obiect-lux-romania-comunista-vreti-cuceriti-femeiai-folositi-sapunul-cheia-1_62a5c6135163ec42717fcc48/index.html

 „Când alegem săpunul de la raft nu ne uităm pe ambalaj unde este produs. Însă, săpunurile cu care ne spălăm zilnic sunt aduse din import.”

26 06 2020 Săpunul solid fabricat în România, pe cale de dispariţie de 16 ani. CEO: „Peste 60% din ce producem se duce spre export”

https://www.mediafax.ro/economic/sapunul-solid-fabricat-in-romania-pe-cale-de-disparitie-de-16-ani-19346506

             – Chestiunea igienei e de mare importanță în negocierile de comerț exterior, parte a războiului hibrid declanșat de guvernul mondial ascuns într-o cavitate din miezul planetei, observă Coana Aneta.. Dacă sădești ura de sine într-un demnitar, încât să se autodisprețuiască pentru etnia și cetățenia sa, atunci el își vinde Țara mai ieftin.

            – Sau chiar o dă și pe degeaba! sări Zahar Avăcăressi. Depinde dacă partenerul are ce să mai scoată din ea.

 04 01 2013 [material anonim, asumat de redactia celor de față de atunci și cei viitor!] Romanii, cei mai murdari din UE: 1 din 5 nu s-a spalat niciodata pe dinti
https://ziare.com/social/romani/romanii-cei-mai-murdari-din-ue-1-din-5-nu-s-a-spalat-niciodata-pe-dinti-1210416

 P1 încearcă ocolit să reacționeze: „La acest aspect se pricep cei de la Antena 3 cel mai bine. Exceleaza in a denigra poporul roman si de a-l pune in lumina proasta in fata lumii. Dar sa faca o campanie de educare a acelor indivizi, nu sunt in stare. Un singur lucru au învatat cel mai bine: sa denigrezi e cel mai usor, dar sa pui mana sa faci ceva constructiv in folosul comunitatii e foarte GREU.”

Dar P2, din redacție sau colaborator voluntar, îl anihilează prompt: „Realitatea trebuie privita in fata! De acord cu antenele ca mananca bors dar cred ca situatia cu spalatul e mult mai grava decat e prezentata aici! Nu cred ca doar 50% nu se spala pe maini dupa ce folosesc toaleta......cred ca e vorba de peste 90%!”

P3: „Cam PREA MARE Grabirea cu care ... ... SE precipita PE Concluzii UNII ...

Mai ales atunci cand este de DAT Multe Copite Romanilor ... CATI dinte cei care NE injura AU un Bideu in Camera de Baie ? Bideuu' NU este DOAR pentru Muieri ... SE spala SI Anusuu' ...”

 Nici măcar n-a aparținut lui Einstein însuși, care fără simț muzical n-ar fi putut intui prea multe taine cosmice.
O vioară rară Stradivarius a fost vândută în cadrul unei licitaţii pentru suma de 15,34 milioane de dolari. Instrumentul a aparţinut profesorului lui Albert Einstein
https://adevarul.ro/cultura/arte/o-vioara-rara-stradivarius-fost-vanduta-cadrul-licitatii-suma-1534-milioane-dolari-instrumentul-apartinut-profesorului-albert-einstein-1_62a45e595163ec42717623da/index.html

************************************************************************

sâmbătă, 11 iunie 2022

Ținând seama de câtă atenție acordă euroatlanticii drepturilor de autor, e clar că se va acutiza izolarea academică a României

Important e ca presa să tacă.

A tăcut după câteva ore. Iar intelectualitatea academică se află într-o situație de complicitate care face ridicole întrebările despre anii de dictatură, gen dar cum a fost posibil, dom'le, iac-așa!

Bine, izolarea academică n-are nicio importanță. De regulă, e și normal că cine e performant oricum pleacă, cine nu, s consideră mai avantajat de o exigență redusă cât își cucerește hârtiile.

Liber la plagiat! Retragerea titlului de doctor este neconstituțională, a decis CCR
https://www.ebihoreanul.ro/stiri/liber-la-plagiat-retragerea-titlului-de-doctor-este-neconstitutionala-a-decis-ccr-171730.html

CCR a decis că titlul de doctor poate fi retras doar dacă ”nu a intrat în circuitul civil și nu a produs efecte juridice” / Premierul Nicolae Ciucă este și el acuzat de plagiat la teza de doctorat

https://www.edupedu.ro/ccr-a-decis-ca-titlul-de-doctor-poate-fi-retras-doar-daca-nu-a-intrat-in-circuitul-civil-si-nu-a-produs-efecte-juridice-premierul-nicolae-ciuca-este-si-el-acuzat-de-plagiat-la-teza

CCR declară neconstituțional un articol din Legea educației privind plagiatele. Emilia Șercan: „CCR a amnistiat în masă toți plagiatorii din România”

https://www.libertatea.ro/stiri/ccr-declara-neconstitutional-un-articol-din-legea-educatiei-privind-plagiatele-emilia-sercanccr-a-amnistiat-in-masa-toti-plagiatorii-din-romania-4165376

Emilia Șercan a explodat după decizia CCR: A amnistiat în masă toți plagiatorii

https://www.stiripesurse.ro/emilia-ercan-a-explodat-dupa-decizia-ccr-a-albit-in-masa_2420715.html

„CCR tocmai a amnistiat in masa toti plagiatorii din Romania”. Emilia Sercan traduce ce inseamna noua decizie scandaloasa luata de CCR
https://www.aktual24.ro/breaking-ccr-tocmai-a-amnistiat-in-masa-toti-plagiatorii-din-romania-emilia-sercan-traduce-ce-inseamna-noua-decizie-scandaloasa-luata-de-ccr/

Decizie CCR prin care scapă toți plagiatorii: „Nimeni nu va mai plăti nici măcar cu titlul de doctor impostura în țara asta”

https://spotmedia.ro/stiri/educatie/decizie-ccr-prin-care-scapa-toti-plagiatorii-nimeni-nu-va-mai-plati-nici-macar-cu-titlul-de-doctor-impostura-in-tara-asta

„Curtea Constituțională a decis că titlurile de doctor obținute prin plagiat nu vor mai putea fi retrase de către Ministerul Educației, dacă aceste titluri au produs deja efecte juridice.”

CCR salvează doctoratele obținute prin plagiat. Furtul intelectual nu va mai putea fi sancționat în România

https://www.fanatik.ro/ccr-salveaza-doctoratele-obtinute-prin-plagiat-furtul-intelectual-nu-va-mai-putea-fi-sanctionat-in-romania-20021924

CCR: Titlul de doctor nu poate fi retras dacă a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice
https://romania.europalibera.org/a/ccr-titlul-de-doctor-nu-poate-fi-retras-dac%C4%83-a-intrat-%C3%AEn-circuitul-civil-%C8%99i-a-produs-efecte-juridice/31889305.html

Politicienii se pot juca de-a plagiatul și de-a fabrica de diplome, dar euroatlanticii acordă mare atenție drepturilor de autor, încât se va intensifica izolarea academică a României. Ce să înveți, la schimb, de la niște doctorate false, căci suspiciunea omenească privește pe cei nevinovați drept complici!

QS World University Rankings 2023: Nicio prezență românească în top 1000, în ultima ediție a reputatului clasament global. Doar Babeș Bolyai și Universitatea din București rămân în intervalul 1001-1200

https://www.g4media.ro/qs-world-university-rankings-2023-nicio-prezenta-romaneasca-in-top-1000-in-ultima-editie-a-reputatului-clasament-global-doar-babes-bolyai-si-universitatea-din-bucuresti-raman-in-intervalul-1001-120.html 

Are și literatura funcții profetice.

 ***

09.06.2014 11 iunie 1948. Naţionalizarea a fost pregătită în laboratoarele comuniste timp de un an
https://www.digi24.ro/special/campanii-digi24/1989-anul-care-a-schimbat-lumea/11-iunie-1948-nationalizarea-a-fost-pregatita-in-laboratoarele-comuniste-timp-de-un-an-253775

Precum sub ceaușism, vom regreta timpul pierdut la spectacolul corupției, incompetenței, nesimțirii și inculturii.

Eli Lotar [Arghezi]

https://en.wikipedia.org/wiki/Eli_Lotar

Ion D. Berindey

https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_D._Berindey

Max Reinhardt (metteur en scéne)

https://fr.wikipedia.org/wiki/Max_Reinhardt_(metteur_en_sc%C3%A8ne)

Erwin Piscator

https://fr.wikipedia.org/wiki/Erwin_Piscator

Volksbühne Berlin

https://fr.wikipedia.org/wiki/Volksb%C3%BChne_Berlin

Groupe Octobre

https://fr.wikipedia.org/wiki/Groupe_Octobre

Consolare în toate, listele clasice de cărți bune:

https://propinatiu.wordpress.com/lista-lui-propinatiu

Carte străina clasică gratuită:

https://archive.org/details/fav-camelian_propinatiu?sort=creatorSorter

Propaganda românească e a unei țări care își râde de propria istorie în postromânism:

http://propinatiu.ro/carti

*** *** *** ***

Colapsul oligopedagogic, destul de evident încă din 2011, la confluența Epocilor Mooye și Wash, generează acest tsunami de postaci de tip nou, postaci scârboși, mai proști și mai inculți decât ne puteam închipui că vom avea vreodată, tupeismul devenind acum agresivitate seacă de cocalar care are ce mânca. S-ar părea că această invazie de lăcuste pustiește totul. Nu mai crede nimeni că netul mai poate salva România de la retrogradare.

Dar și intelectualii sunt proști! Derutați, lacomi. Adică ai 31 de comentarii, din care 21 sunt conturi vădit false (mutre fără postări, cu studii și localizări false,  cu pațani din aceeași fabrică de troli), dar nu te înduri să le raportezi și să le ștergi, fiindcă ar rezulta că n-ai pentru cine vorbi, nici măcar dușmanul nu te ascultă.

Nu se schimbă nimic de la sine unde corupția și incompetența sunt rentabile.

Nu se mai vede clar ajutorul occidental pentru Ucraina după Davosul lui Kissinger. Iar presa în mai toate țările se mută înapoi la subiecte tabloide. Vine vacanța. Asta e lumea.

Iar în Franța vine Mélenchon, oarecum și pentru ca să nu se simtă Rusia umilită fără PCF.

Jalnică e soarta postacului pe pământ la subsol. Unii editorialiști, dacă au ordin, interzic anumite nume de pe listă, dar nu pot să se deconspireze tuturor colegilor, încât aceștia par mai miloși.

Avem postaci mai creativi decât întreg Ministerul de Externe.

P: „Câte mașini de spălat au demontat rușii ca să construiască un GPS-kovici de ghidare pentru Sarmaua Atomica ?!?!? Eu zic ca dacă trag în cele trei țări numite în articol, Italia, Germania și Suedia ar face mai bine să se pregătească! Rușii nu prea țintesc bine. Trag în România și lovesc Roma :)))).”

Rusia amenință „românii răzbunători” și „bulgarii laşi” că va folosi racheta nucleară Satan 2 fără să le ceară acordul

https://ziare.com/racheta-balistica/rusia-racheta-balistica-sarmat-romani-razbunatori-1744768

23 09 2013 Mahalaua Dracului zisă Filantropia

https://www.stelian-tanase.ro/mahalaua-dracului-zisa-filantropia/

În general, motivarea elevului pentru excelență se întemeiază pe o perspectivă de a emigra, dacă se poate chiar după bac, evitând astfel fabricile de diplome și falsele doctorate. Nu salarizarea e problema cheie în sistem, în „oligopedagogia” noastră, ci idealul educațional impus, voința politică de a forma în școală un anumit tip de alegător, care să gândească doar cu televizorul, nu cu mintea sa.O catastrofă pentru cadrul didactic este însăși apariția rețelelor de socializare: ele permit mediocrului să-și manifeste ura nelimitat, mai ales în cazurile în care a avut profesori demni, care n-au înțeles de la ARACIP că trebuie date note în ordine strict crescătoare indiferent cât de leneș și tupeist e subiectul autoînvățării.

Fotbalul românesc își va mai reveni, dar pentru educație e nevoie de o revoluție care să o desăvârșească pe cea ratată în 1989.

Andrei Avram: Tot despre educație

https://www.contributors.ro/tot-despre-educatie

 *** *** *** *** *** *** *** ***

Studiu Revolut: Românii, printre cele mai cheltuitoare popoare. Rata de economisire pentru educaţia copiilor e printre cele mai mici din 36 de ţări

https://www.economica.net/romanii-printre-cele-mai-cheltuitoare-popoare-rata-de-economisire-pentru-educatia-copiilor-printre-cele-mai-mici-lucru_588080.html

Download pdf * OLIGOPEDAGOGIA (Edago, 2006)
https://propinatiu.files.wordpress.com/2012/03/camelian-propinatiu-oligopedagogia.pdf

România se află pe culmile unei prosperități nevisate și ar putea felia mai mult pib la Edu-Cultură, Cercetare și Tineret. Vai de educația adulților!  

Ovidiu Pecican, Fbk: 03 06 2022 „După legea care protejează viața, sănătatea și demnitatea animalelor, în fine și o lege care nu mai permite oricui să te scuipe în mutră pentru că așa are chef, făcându-te b-zgor, j-d, ț. borât, h-malău etc. Și nici să cheme la anarhie pentru că nu-i place mutra președintelui, a prim-ministrului, a unor parlamentari etc.”

Ionela Mihai, Fbk: 31 05 2022 „ Luni, 30 mai 2022, la Teatrul „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu, a avut loc Gala Premiilor anuale ale Uniunii Scriitorilor din România. Andrei Oișteanu, pentru volumul Moravuri şi năravuri. Eseuri de istorie a mentalităţilor (Polirom, 2021), și Ovidiu Pecican, pentru volumul Românii și Europa mediană. Contribuții la tipologia culturală a Europei (Polirom, 2021), au obținut Premiul Special al Uniunii Scriitorilor din România pentru anul 2021. Juriul ediției din acest an a fost format din: Dan Cristea (preşedinte), Gabriel Coșoveanu, Andrea Hedeș, Ioan Holban, Angelo Mitchievici, Vasile Spiridon și Răzvan Voncu (membri).”

            În atenție protecției maidanezilor și urșilor insistenți.

            „Ca urmare a producerii evenimentului din data de 9.06.2022, în urma căruia podul de peste râul Siret ce face legătura între localităţile Luţca şi Sagna a fost distrus, mai multe ovine au fost surprinse sub dărâmături. Pompierii au identificat 20 de capete ca fiind surprinse sub pod: patru oi au putut fi extrase în viaţă, ulterior fiind predate proprietarului, alte 16 oi fiind identificate fără semne vitale”, se arată într-o precizare transmisă sâmbătă de ISU Neamţ.

            Aproape 20 de oi au murit sub dărâmăturile podului prăbușit în Neamț, anunță ISU
https://www.g4media.ro/aproape-20-de-oi-au-murit-sub-daramaturile-podului-prabusit-in-neamt-anunta-isu.html

*** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***

miercuri, 8 iunie 2022

Se schimbă și Digi24 de tot. În Epoca Iohannis, trebuie să gândim cu capul lui Cosmin Prelipceanu, nu cu mintea lui CTP

 Altădată, să gândească CTP exact cum spune angajatorul. Și să nu mai comenteze proiecte de legi.

CTP a fost concediat de Digi24: „Ar fi trebuit să mă despart de mult”
https://adevarul.ro/entertainment/tv/ctp-fost-concediat-digi24-ar-trebuit-despart-mult-1_629f39eb5163ec42714d20ab/index.html

 Digi și-a dat foc la valiză prin concedierea lui CTP
https://www.cotidianul.ro/digi-si-a-dat-foc-la-valiza-prin-concedierea-lui-ctp/

 „Într-o convorbire telefonică”. Ce i-a spus conducerea Digi lui CTP când l-a concediat. Reacțiile din societate
https://www.libertatea.ro/stiri/intr-o-convorbire-telefonica-ce-i-a-spus-conducerea-lui-digi-lui-ctp-cand-l-a-concediat-reactiile-din-societate-4164295

 Cel mai ușor să nu-ți pierzi funcția e să plagiezi ce s-a aprobat.

Anunțul lui Stelian Ion după decizia ”odioasă” a CCR privind retragerea titlului de doctor: ”Premierul Ciucă poate sta liniștit”

https://ziare.com/plagiat-nicolae-ciuca/stelian-ion-ccr-retragere-titlu-doctor-plagiat-nicolae-ciuca-1745170

 Curtea Constituțională trebuie să ia în considerare creșterea prețului ardeiului gras din supermarket.

Majorările salariale ale demnitarilor, pe masa CCR
https://www.cotidianul.ro/majorarile-salariale-ale-demnitarilor-pe-masa-ccr

 Neclară legatura cu alungarea USR de la guvernare, sa vină PSD, dominant din 2023.

Iohannis, prima reacție pe legile securității: Cineva, și știm cine, a considerat că e bine să le dea pe surse / Nu își dorește nimeni o restaurație a vechii Securități / Personal mă voi îngriji ca draftul să fie corectat
https://www.g4media.ro/breaking-iohannis-prima-reactie-pe-legile-securitatii-nu-isi-doreste-nimeni-o-restauratie-a-vechii-securitati-personal-ma-voi-ingriji-ca-draftul-sa-fie-corectat-avem-un-prim-draft-nu-e-destinat.html

 În general, nu se critică decât un fascism, anume nazismul. De aceea, conceptul putinist de „denațificație“ hipnotizează țări ca Austria lui Hitler, Germania, Franța, Olanda, Elveția băncilor care servesc oligarhii. Instituțiile occidentale, de frica bunei organizări a activiștilor, evită condamnarea comunismului. Se folosesc eufemisme sau alte formulări inofensive. E și un semnal către Lavrov, că nu intră Maia Sandu în UE.

„CEDO a condamnat, marți, Republica Moldova în cazul morții tânărului Valeriu Boboc, cel care a fost bătut cu cruzime de polițiștii moldoveni la ordinul fostului președinte Vladimir Voronin, actualment deputat comunist, în noaptea de 7-8 aprilie 2009.”

CEDO a condamnat Republica Moldova pentru moartea lui Valeriu Boboc în timpul revoltelor populare din aprilie 2009. Tânărul, un simbol al luptei pentru libertate
https://www.g4media.ro/cedo-a-condamnat-republica-moldova-pentru-moartea-lui-valeriu-boboc-in-timpul-revoltelor-populare-din-aprilie-2009-tanarul-un-simbol-al-luptei-pentru-libertate.html

 Agresivitate nejustificată. O să creadă electoratul că liberalii se tem să nu candideze Clotilde pentru Primăria Capitalei.

Primarul Ciprian Ciucu, sarcastic la adresa omoloagei Clotilde Armand: ''Al dracului, n-am prins și noi un Ferrari!''
https://ziare.com/ciprian-ciucu/ciprian-ciucu-sarcastic-clotilde-armand-ferrari-ridicat-1744991

*

Asumarea riscului dependenței tehnologice de China și India.

Scandal uriaș la Moscova. Savanții ruși sunt revoltați că putinistul Rogozin vrea să pornească un telescop german fără voia partenerilor europeni

https://ziaristii.com/scandal-urias-la-moscova-savantii-rusi-sunt-revoltati-ca-putinistul-rogozin-vrea-sa-porneasca-un-telescop-german-fara-voia-partenerilor-europeni/

What's Next For China's Fudan University Campus In Hungary?

https://www.rferl.org/a/hungary-orban-china-fudan-budapest/31888800.html

 Plan climat de l’UE : le Parlement européen vote pour l’interdiction de la vente de voitures thermiques neuves à partir de 2035

https://www.lemonde.fr/planete/article/2022/06/08/climat-les-eurodeputes-s-opposent-a-un-texte-de-reforme-du-marche-carbone_6129406_3244.html

  


***

Precum sub ceaușism, vom regreta timpul pierdut la spectacolul corupției, incompetenței, nesimțirii și inculturii.

Nuestra Señora de Guadalupe (México)

https://es.wikipedia.org/wiki/Nuestra_Se%C3%B1ora_de_Guadalupe_(M%C3%A9xico)

Morale Operations Branch
https://en.wikipedia.org/wiki/Morale_Operations_Branch

Contre-culture
https://fr.wikipedia.org/wiki/Contre-culture

Cementerio de la Recoleta
https://es.wikipedia.org/wiki/Cementerio_de_la_Recoleta

Cimitero monumentale di Staglieno
https://it.wikipedia.org/wiki/Cimitero_monumentale_di_Staglieno

Lili Marleen
https://en.wikipedia.org/wiki/Lili_Marleen

 Consolare în toate, listele clasice de cărți bune:

https://propinatiu.wordpress.com/lista-lui-propinatiu

Carte străina clasică gratuită:

https://archive.org/details/fav-camelian_propinatiu?sort=creatorSorter

Propaganda românească e a unei țări care își râde de propria istorie în postromânism:

http://propinatiu.ro/carti

 *** *** *** ***

Nu e prea clar la cât timp după incubarea ireversibilă a unei dictaturi, își dau seama și intelectualii pe ce lume trăiesc. Șmecherii simt primii schimbarea și încep să prolifereze, cu profit respectabil.

 Te-ai enervat. Cine dracu te-a pus să înghiți știrile! Și de-alea românești.

 Oamenii fericiți beau orice. Fiecare face cu viața lui ce vrea. E singura libertate.

Agnès Martin-Lugand, scriitoare: „Nu rămân aceeaşi după ce termin un roman. M-am maturizat datorită personajelor mele“

https://adevarul.ro/cultura/carti/agnes-martin-lugand-scriitoare-nu-raman-aceeasi-termin-roman-m-am-maturizat-personajelor-mele-interviu-1_6299f4485163ec427125c7c0/index.html

 Netflix not happy about Harry and Meghan's failed photo op: royal expert

https://nypost.com/2022/06/08/netflix-not-happy-about-harry-and-meghans-failed-photo-op-royal-expert/

 Richard Gere Finds a Buyer for His $28-Million Estate in Upstate New York

https://www.mansionglobal.com/articles/richard-gere-finds-a-buyer-for-his-28-million-estate-in-upstate-new-york-01651781306

*** *** *** *** *** *** *** ***

Ideea e profund politică. Clasele cele mai bune le vor înhăța directoarea, verișoara primarului și amanta inspectorului. La celelalte, de ce să mai muncești dacă știi dinainte că n-ai performanțe? Mai grav, profesorii buni vor fugi din zonele defavorizate, adică exact din locurile unde e nevoie de adevărați pedagogi.

Ciolacu: Ar trebui introduse criterii de performanţă în noua Lege a Educaţiei. Nu sunt adeptul sporurilor, sunt adeptul criteriilor de performanţă

https://www.g4media.ro/ciolacu-ar-trebui-introduse-criterii-de-performanta-in-noua-lege-a-educatiei-nu-sunt-adeptul-sporurilor-sunt-adeptul-criteriilor-de-performanta.html#comment-1786798

Mai vedem Moromeții și alte filme. 2022 e și Centenar Marin Preda (n. 5 august 1922). Poate teatrul nu va ajunge ca fotbalul.

Marele actor Victor Rebengiuc renunță la scenă după 67 de ani.

https://ziare.com/victor-rebengiuc/actor-victor-rebengiuc-retragere-activitate-1745199

*** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***