duminică, 6 martie 2016

Două tactici în bătălia dusă de Grupul pentru Reforma USR cu Nicolae Manolescu şi Comisia de Monitorizare, Suspendare şi Excludere


                                                             Download pdf* Camelian Propinatiu – Două tactici în bătălia dusă  de Grupul pentru Reforma USR

1. Frământările din Literatura noastră cea română, după pierderea librăriilor, bibliotecilor, revistelor, sediilor, desfiinţarea TVR Cultural şi risipirea Muzeului Literaturii, sunt fireşti. Simplist, omeneşte, tensiunile purced de la constatarea că liderului, eminentului critic Manolescu (academician, 8 ani Paris ambasador UNESCO etc.), i-a mers de la o vreme tot cu spor, pe când Uniunii tot în pagubă. În plus, a fost violat, în 12 martie 2013 seara, spiritul Statutului, modificat să dispară restricţia cu maxim 2 mandate preşedinte, ceea ce e un fel de a viola însăşi Revoluţia, cum se şi întâmplă după listă în capodopera cărtăresciană Orbitor 3.
Deocamdată, conducerea USR a dat un semnal necruţător (cartonaşe roşii şi galbene) cui mai vrea reforme: excluderi din Uniune – Dan Mircea Cipariu și Grigore Șoitu, respectiv avertismente – Florin Iaru, Paul Cernat și Daniel Vorona.
http://www.uniuneascriitorilor.ro/25-02-2016-raport-cmse/

La care, Grupul pentru Reforma USR, şi aşa fluctuant ca listă, a replicat printr-o petiţie pe care înşişi membrii n-au avut toţi curajul să o semneze sau vor fi recurs ca Farfuridi la semnătură anonimă:
Deşi miza era tentantă: „GR-USR solicită demisia d-lui Nicolae Manolescu și a întregii conduceri a USR (Consiliul de Conducere și Comitetul Director) și îi cheamă pe toți membrii USR la noi alegeri democratice, alegeri ce vor avea loc între 18-19 martie 2016‟. Ceea ce nereformiştii contestă vehement că vor fi alegeri anticipate:
http://www.evz.ro/scriitorii-din-romania-isi-serbeaza-ziua-cu-scandal.html

Oricum, îngrijorarea în lumea scriitoricească e mare. E riscant să mai ridici capul, cum e şi la demnitari frica de a mai lua decizii cu care să se complice, monitorizaţi de pretutindeni.
Cel mai dureros e resimţită violarea consensului că, între gentlemeni, calitatea de contracandidat exclude excluderea.
E drept că pentru Dan Mircea Cipariu s-a găsit o soluţie mai umană decât pentru contracandidatul Cezar Ivănescu, care era un luptător redutabil:
http://www.asymetria.org/modules.php?name=News&file=article&sid=526
http://cezar-ivanescu.blogspot.ro/2010/02/curentul-fiica-lui-cezar-ivanescu.html

2. Poporul cititor remarcă tăria morală că există o unitate de monolit în jurul dlui Manolescu, apărat prin toate-toate mijloacele. Active Watch se miră că duce prin suprainterpretare la cartonaş roşu „un articol critic al lui Grigore Șoitu la adresa activității de critic literar a lui Nicolae Manolescu ca un exemplu de atac la adresa USR‟
Devine atunci explicabil de ce, după aprecierea dlui Manolescu raportul de forţe este liniştitor, de 99:1.
Iar cine trage cu urechea pe la desfăşurarea şnur a şedinţelor constată că aşa şi este. De ex., şedinţa Consiliului USR - 30.03.2015:
https://www.youtube.com/watch?v=rUKnOQd_obY

Tactica luptei doar în interiorul Uniunii, fără depăşirea ţarcului, ar fi cam cum s-ar fi bătut România Regală în iunie 1940 cu URSS, Reichul, Ungaria şi Bulgaria simultan.
Şi iarăşi contextul e tragic. Trăim la un colţ de cotitură o involuţie, o depresie morală după clasarea dosarelor crimelor Revoluţiei şi Contrarevoluţiei Teroriste, când ne afundăm într-o lugubră indiferenţă civică. Din 23 februarie 2016, chiar în interesul poporului cititor, toţi membrii USR trebuie adică să fie mai disciplinaţi şi mai vigilenţi, deoarece au aflat, ca la o execuţie la Târgovişte, că pot avea necazuri cu evaluările vieţii lor în cadrul Comisiei de Monitorizare, Suspendare şi Excludere: Mircea Mihăieş (preşedinte), Adrian Alui Gheorghe, Gabriel Coşoveanu, Daniel Cristea-Enache, Răzvan Voncu (membri).
E o mică fisură doar în faptul că temperamentul polemic, de politician băsist, al lui Mircea Mihăieş, nu e bun de inchizitor convingător, ci fanatic, ca președinte al Comisiei de Monitorizare, Suspendare şi Excludere. Dealtfel, Dorin Tudoran îi atribuie formula ţinătoare de postromânism sadea „Catedrala Neamului Prost‟, care a trimis mulţi cititori creştin-ortodocşi să citească în limbi străine:
Despre post – că tot vine postul Sfintelor Paști
http://www.dorintudoran.com/despre-post-ca-tot-vine-postul-sfintelor-pasti/
Carte străină clasică gratuită
https://archive.org/details/fav-camelian_propinatiu?sort=creatorSorter
Consolare, listele de cărţi bune: https://propinatiu.wordpress.com/lista-lui-propinatiu

Adevărul e că utilizarea termenului „fascism generaţionist‟, de către un pamfletar catalogat la rându-i, de influentul critic Victor Ponta „fascist bătrân‟, să vază cum e când te categoriseşte altul, nu lasă nicio şansă reformatorilor:
Destul!
http://www.romlit.ro/destul
http://adevarul.ro/news/politica/de-nu-contrasemneaza-ponta-decorarea-fostilor-lideri-icr-domnul-mihaes-e-fascist-batran-mihaies-neghiobie-1_536a067b0d133766a86f5612/index.html
Amuzant că Mihăieş inventariază şi cam ce pot pierde rebelii, de ce e bine să fii membru USR, şi anume căţărat cât mai sus în acest joc piramidal: „recenzii laudative, burse, invitaţii la colocvii şi festivaluri internaţionale.‟
Şansele grupului reformist să inducă din interior Schimbarea devin astfel derizorii, cam cât ale Scrisorii celor şase bolşevici democraţi de a clinti în 1989 unitatea de interese a nomenclaturii în jurul Comandantului Suprem.

3. Altceva este însă dacă ne închipuim că Uniunea Scriitorilor din România nu e a membrilor, ci aşa cum a şi fost în 1949 concepută sovietic, e a norodului plătitor de bir, a adevăraţilor făuritori de bunuri materiale şi implicit spirituale, ţăranii de pe ogoare, corporatiştii, muncitorii din fabrici şi uzine, lucrătorii din sfera serviciilor şi funcţionarele.
Cea de-a doua tactică în bătălia dusă de Grupul pentru Reforma USR cu Nicolae Manolescu şi Comisia de Monitorizare, Suspendare şi Excludere se bazează pe îndrăzneala de a muta conflictul pe un teatru de război unde superioritatea numerică de 99:1 (mai probabil 2400:80, adică 30:1) a dogmaticilor, mulţumiţilor cu ce au şi indiferenţilor nu mai contează.
Acest teatru de război e al confruntărilor civice, unde GR-USR poate înjgheba alianţe tari sau tovărăşii de drum preţioase cu entităţi de mult călite în războiul pentru progres.
După Revoluţie, nu întâmplător, Uniunea dlui Manolescu a manifestat o cenuşie pasivitate civică, o surdomuţenie pe care numai Academia dlui Simion o întrece! Toate marile incertitudini româneşti au trecut peste români în postromânism fără ca în 26 de ani aceste supreme instanţe intelectuale să-şi exprime asurzitor punctul de vedere.
Politicienii n-au ştiut de frică pe scriitori, vasăzică, i-au şi dispreţuit că le e jenă să uzeze de nelimitata lor putere de a zdruncina conştiinţa masilor, şi de-aia n-au achiziţionat pentru România măcar sediul istoric al Uniunii sau pe al Muzeului, că aveau cu ce!

Da, scriitorii noştri sunt prea profesionişti şi mai nu există nicio comunicare directă cu masile largi populare, nepracticându-se mai deloc Luminarea Poporului, neatrăgându-l la casele şi căminele culturale să savureze, să practice literatura (creative writing ca în SUA), părăsindu-l pradă pârloagă altor forţe, care să-l manipuleze uneori chiar împotriva criteriului estetic.
Cât despre cel moral, nu numai pierzând Sediul si Muzeul a trecut prin frământări Uniunea, ci şi luându-şi Adio de la domnul Goma sau asumând pentru Revoluţie, inclusiv în capodopera cărtăresciană Orbitor 3, o viziune Imposibila Lustraţie care seamănă supărător cu a inventivului povestitor Marin Neagoe:
http://www.romlit.ro/imposibila_lustraie
https://ceausescunicolae.wordpress.com/2011/11/30/generalul-marin-neagoe-stiti-ca-in-foarte-multe-locuri-din-tara-cei-care-au-instigat-muncitorii-au-fost-informatori-ai-securitatii-eu-si-vlad-stiam-ca-treaba-e-terminata-stiam-chiar-dinainte-de-int/

Politicienii îşi bat joc de Limba şi Literatura Română, iar scriitorii se mănâncă între ei până rămân fără librării, biblioteci, reviste, sedii, TVR Cultural, case memoriale şi muzee. Iar care vrea să intre în Uniune, de fapt vizează să-i dea încă 50% la pensie. Asta cred masile azi, că scriitorii sunt prea mulţi şi că nu se mai justifică în pib pentru că şi aşa tineretul nu va mai citi niciodată, decât poate la bac, iar pensionarii nu sunt stimulaţi să se lase de teveu.
Şi totuşi, numai prin tactica apelului la popor se mai poate redresa Uniunea, căci de un an de zile, reforma nu sporeşte, ba chiar dă înapoi.
http://www.radioromaniacultural.ro/programul_manifest_de_reformare_a_uniunii_scriitorilor_din_romania-28701
http://www.mediafax.ro/cultura-media/un-grup-de-scriitori-vrea-reformarea-usr-cerem-normalitate-transparenta-si-modificarea-statutului-manolescu-reprezinta-doar-1-13931858

Iar trendul acum e anihilarea tuturor reformiştilor socotiţi periculoşi prin valoarea lor. Paul Cernat, de exemplu, a primit cartonaş galben cu toate că a fost atenţionat mai întâi în organul USR de Daniel Cristea-Enache (membru CMSE) să nu mai găzduiască pe Marius Ianuş, şi se şi delimitase cu celeritate:
Antisemitism pe Facebook: negru pe alb
http://www.romlit.ro/antisemitism_pe_facebook_negru_pe_alb
http://www.observatorcultural.ro/articol/usr-se-transforma-in-cmse/
Stagnare, nu altceva, e pentru scriitorii bătrâni bizareria că tentativa de anihilare a lui Paul Cernat seamănă izbitor cu atacul lui Titus Popovici la tânărul Nicolae Manolescu amintind şi de celebra Antologie (Poezia româna modernă de la George Bacovia la Emil Botta; scoasă din librării cu miliţianul), cum relatează tocmai Daniel Cristea-Enache(!): „Suntem în vara lui 1977 şi asupra romanului Bunavestire de Nicolae Breban (...) se aplică două tipuri de critică şi se formulează două verdicte, diametral opuse. Primul este exprimat în cronica din România literară (16 iunie 1977) a lui Nicolae Manolescu: „Un roman excepţional este Bunavestire a lui Nicolae Breban: dens, de mari viziuni satirice, scris cu vervă, sarcastic, grotesc, stilistic inepuizabil şi original. Se precizează în el şi o ruptură de tradiţia prozei noastre psihologice sau naturaliste…“. Al doilea, în cuvântul lui Titus Popovici la Plenara din 28-29 iunie a C.C. al PCR: „Bunavestire este romanul unui autor pe lângă care viaţa de luptă, de sacrificii, de muncă, de dăruire, chiar şi de erori a acestor decenii a trecut ca apa pe penele raţei (...). Ei bine, tovarăşi, în viaţa mea n-am citit apologie mai deşănţată – îmi cântăresc bine cuvintele – în care un critic – acelaşi, de altfel, care într-o antologie a poeziei a inclus cu dezinvoltură pe toţi poeţii legionari, în frunte cu Radu Gyr – afirma că este cea mai importantă carte de după 23 August.“
http://www.romaniaculturala.ro/articol.php?cod=18787

Batem pasul pe loc. Ne târâm în coada literaturilor fraţilor noştri de gintă latină. Trebuie, aşadar, ieşit cu îndrăzneală în spaţiul stradal, unde azi se decide viitorul, iar oportunităţile civice şi chiar politice în an electoral apar cu duiumul.
https://mariusmioc.wordpress.com/2016/02/29/asociatia-21-decembrie-din-bucuresti-a-ramas-fara-sediu-video/
Jocul alianţelor Grupului e hotărâtor pentru reformarea Uniunii. Luther n-a învins sihăstrindu-se ca tactică, ci afişându-şi tezele în cetate. Acum, în martie 2016, merită studiat dacă nu cumva reformatorii trebuie să-şi mărească vizibilitatea civică prin atitudine potrivit evenimentelor, desigur cu aluzii la durerile şi necazurile proprii. De ex. o declaraţie în genul: „Noi, membrii GR-USR, constituit din scriitori membri și nemembri ai USR, ne exprimăm indignarea şi deplina solidaritate cu revoluţionarii Asociaţiei 21 Decembrie, care trece prin momente grele, fiind evacuată din sediul în care şi-a desfăşurat până acum activitatea. Scriitorii români ştiu bine ce dureros e a pierde un sediu istoric şi chiar Muzeul Literaturii, într-o Capitală fără Muzeu al Revoluţiei. Scriitorii preţuiesc Libertatea şi sunt recunoscători celor puţini care au dăruit-o prin jertfă celor mulţi. Totodată, sunt alături de toţi cei ce luptă pentru Justiţie şi Adevăr.‟
Eventual, se poate formula în funcţie de cine semnează: „noi scriitorii revoluţionari membri ai GR-USR...‟. Şi sunt simptomatic de mulţi în grup!
Mai încolo, se poate exprima solidaritatea cu unioniştii, alt segment civic călit în lupte, care cheamă la acţiuni comune pentru 27 martie, când s-a mai recuperat o dată Basarabia.

Şi tot aşa, agitaţie neobosită, până când reformarea USR va deveni o prioritate naţională.

*



POEZIA n-a murit încă.


Apostrof ------------------------------------- Din istoria Echinox-ului

Zona nouă ----------------------------------- Zona nouă

Poesis international ------------------------ Poesis international

sâmbătă, 5 martie 2016

Un mod de a ne reaminti Revoluţia de la Timişoara


Retragerea ordinului Steaua României revoluţionarului Tőkés László tulbură pasivitatea civică ce urmează la clasarea dosarului Revoluţiei şi Contrarevoluţiei, precum şi la deposedarea de sediu a Asociaţiei 21 Decembrie, mai ales că au păţit-o şi Uniunea Artiştilor Plastici şi Uniunea Scriitorilor:
Cum-necum, Revoluţia Română s-a aprins de la lumânările enoriaşilor frumosului tânăr pastor maghiar.
În decembrie 1989, Tőkés László era cel mai puternic disident român, Occidentul fiind sensibil nu numai la anticeauşism sau distrugerea satelor, ci şi la chestiunea minorităţilor sau la apărarea libertăţii religioase. Agitându-se azi, îşi face singur rău, precum odinioară Vadim.
Cum Muzeul de Istorie al României e de mult şi va mai fi multă vreme nefuncţional, mai bine ar fi încurajaţi istoricii RO să opună ceva, chiar în postromânism la Corvinus Library - Hungarian History, care are deja o superioritate paralizantă în materiale gata traduse in English USA, tot cam ca la 1918-1940.

*
Timişorenii sunt mai greu de manipulat:
Societatea Timişoara, alături de László Tőkés


*
POEZIA n-a murit încă.

Florilegiu DAN IANCU

Tiuk!------------------------------------- ţara caselor moi

 Atelier LiterNet, 2015 --------------- poemul oraşului tîrziu

 Luceafărul de dimineţă , 2008 ------ Aspecte inedite din viaţa lui Dan Iancu


miercuri, 2 martie 2016

Te apucă greaţa de cât monarhism duios prea târziu

*

Te apucă greaţa de cât monarhism duios s-a ivit din senin la noi in respublikă dupa ce de 26 de ani mai tot amorul fu dirijat spre intangibilul Iliescu. Revenirea la monarhie e posibilă chiar în postromânism desigur dupa ce vom aloca recuperator 7% din pib la edu-cultură, pt a forma o intelectualitate funcţională. 
Dacă RO, încă din 26 aprilie 1992 de Sfintele Paşti, intra sub Iliescu în FAMILIA monarhiilor europene, atunci ieşeam din izolarea diplomatică, evitam postromânismul, scăpam de obscenitatea publică, îmbuibaţii ar fi ajuns de 7 ori mai bogaţi şi n-ar mai fi fost cocalari, ci filantropi, iar poporul ar fi dus-o şi el, săracul, de 2-3 ori mai bine! Dispărea mai ales sentimentul-riscul de Ţară a Nimănui

*
GÂNDUL Grav bolnav, Regele Mihai SE RETRAGE din viaţa publică
Regele va fi reprezentat în public de Principesa Margareta // El a fost recent operat şi diagnosticat cu leucemie şi cancer metastazant // Componenţa Consiliului Regal a fost schimbată
*
Frământări în Literatură după pierderea librăriilor, bibliotecilor, revistelor, sediilor, TVR Cultural + Muzeul.

Dorin Tudoran Despre post – că tot vine postul Sfintelor Paști

Ovidiu Şimonca USR se transformă în CMSE


joi, 20 noiembrie 2014

Târgul de carte Gaudeamus 2014. Pentru bibliotecile liceale




Ion Bucur - Cartea represiunii. 1989

Constantin Gane - Trecute vieţi de doamne şi domniţe. Cele mai frumoase istorii

Seria de autor Petru Ursache, Ed. Eikon: „ Etnoestetica”; „Etnofrumosul sau cazul Mărie”; „Moartea formei”; „Antropologia – o știință neocolonială”; „Gastrosofia sau bucătăria vie”; „Omul din calidor”
video: Carturarul Petru Ursache in cautarea omului frumos Simpozion 05 06 2014  .


Maria, regina României - Jurnal de război. 1916 -1917 (precedat de însemnări din 1910 –1916)
Diana Mandache - Balcicul Reginei Maria
Sandra Gătejeanu Gheorghe - Eticheta regală
Mite Kremnitz - Regele Carol al României

C.G. Jung - Analiza viselor

Pleşu, Liiceanu, Patapievici - O idee care ne suceşte minţile

Milan Kundera - Sărbătoarea neînsemnătăţii
Mo Yan - Ţara Vinului

Konstantin Sergheevici Stanislavski - Munca actorului cu sine însuşi (volumul al II-lea)

Thomas Kuhn - Despre revoluţie şi paradigmă în dezvoltarea ştiinţei

Papa Francisc - Educaţia – în slujba vieţii

Mihai Cimpoi - Studii şi articole despre Mihai Eminescu

duminică, 6 iulie 2014

Un dar Bucureştiului. Tompa Gábor - "Noul locatar" la Teatrul Nottara



El însuşi mutându-se, Eugène Ionesco ne-a lăsat pentru mai târziu Le Nouveau locataire, anticipând că absurditatea va creşte industrial, pachetele comandate online maşinal blocând străzile, metroul şi Sena (că pe Dâmboviţa nu se circulă). Intrarea în spectacolul de la Teatrul Nottara, cu o cameră proaspăt spoită albastru-gri umed, de-i simţi şi mirosul de var dezinfectant, nu de vinarom, ceva umbre extrem orientale; se întâmplă un nu ştiu ce cu o maşină de fum şi de monoxid de carbon Renault-Dacia, zgomote de oraş, etajul şase şi un perete aplecat frapant a filosofie şi a mansardă Cioran. În final, la aplauze, jupuirea fardului actorului din starea de clovn-maşină se face de asemenea cu greu.
Iar ce urmează între pereţi, semitransparenţi când trebuie, pe scurt: condiţia umană vegheată cu o duioşie nemeritată (măcar jucăriile copilăriei au aici culori, strălucire, când nici cărturarii postmoderni, de fapt nu mai au memorie decât parodică), într-un spectacol insuportabil pentru hârciogul de mall contemporan. O funie de spânzurătoare, închiderea faraonică în paravanele lucrurilor, jocul de pendulă al becului mansardei, îmbătrânirea instantanee a celor doi vagabonzi încărcători, călăuzesc spaima cea veselă spre împachetarea finală a locatarului şi întrebarea ce naiba mai iei cu tine din mall-ul acumulat personal.
Reducerea la patru personaje fără culori, Locatarul, Portareasa şi doi Primitori-Distribuitori, te trimite cu gândul la Waiting for Godot, altminteri des regizat de Tompa Gábor, el însuşi trecând în final prin scena avanpremierei îmbrăcat în alb-negru. Ce mai avusese de declarat marele creator fiind aici:
Gábor TOMPA: „Mă consider un exponent al şcolii româneşti de regie“
Un dar Bucureştiului, de la Cluj, o piesă cert mai adânc filosofic şi mai atent vizual construită decât ce vedem aici, la Paris în Franţa dintr-un Montreal Canada: Le Nouveau locataire d'Eugène Ionesco 
În mod normal, spectacolul ar trebui să reziste 20-30 de ani cu casa închisă. Francisco Alfonsín, Ada Navrot, Ion Grosu şi Gabriel Răuţă au din prima seară interpretare perfect exersată, dealtfel toată maşinăria funcţionează fără cusur, de parcă ar fi reprezentaţia 1000.

sâmbătă, 8 martie 2014

Bicentenarul poetului naţional ucrainean Taras Şevcenko



Romanticul poet care a scris Fata vrăjită, devenit imnul ucrainenilor de pretutindeni, trebuie să ne fie cel autoportretizat în iarna 1840-1841, ras, cu trăsături fine, cu privire de visător şi cu bărbie de luptător pe baricade, frate bun cu Shelley, cu Eminescu şi chiar cu Esenin. Această imagine dă şi cel mai frumos pamiatnik, cel de la Baku, unde poetul în rubaşcă oferă neamului său cartea Cobzar, chip aproape la fel de frumos ca acel Eminescu realizat în anul 2000 de sculptorul Dumitru Gorşcovschi la Cernăuţi.
Zek-ul mustăcios de sub căciula gerului exilului, a fost impus percepţiei publice de celebrul Kramskoi abia la zece ani de la atacul de cord care l-a răpus pe marele creator estic.

Taras Şevcenko s-a născut la 9 martie 1814 la Morînţi (lângă Cerkasî, la sud de Kiev), în robie (iobag, şerb), şi moare la Sankt-Petersburg sub supravegherea Ohranei, la 10 martie 1861. Orfan de ambii părinţi, s-ar fi pierdut în mulţimea pitorească a mujicilor Sufletelor moarte dacă harul nu i-ar fi fost observat de un diacon, în forma talentului pentru pictură şi al patimii cititului, desigur şi al primelor stihuri. Boierul oligarh Pavel Engelhardt, socotind că Taras e bun de pictor personal boieroaicei sale, după ce-l biciuieşte îl dă la şcoli de artă, la Vilnius şi la Petersburg. Aici, marele profesor şi pictor romantic Karl Briullov (truditor şi la Catedrala Sf. Isaac) îi obţine libertatea, inclusiv scoţând bani de la o loterie cu tablouri.
Se afirmă ca poet (cele opt poeme romantice din Cobzarul fixează limba literară ucraineană), ca folclorist şi ca pictor patriot: extraordinarul album de gravuri cu locuri istorice naţionale Ucraina pitorească.
Pentru aşa idealism, cade la 5 aprilie 1847 odată cu Frăţia Sfinţii Kiril şi Metodiu a patrioţilor kieveni şi ajunge proscris simplu soldat la Marea Caspică şi la Marea Aral, însuşi ţarul Nicolae I, care se zice c-ar inspira pe Putin, îngrijindu-se să nu mai scrie şi să nu mai picteze. Vin vreo zece ani de chin, cu manuscrise ascunse-n bocanci. Când scapă, e ţinut departe de Ucraina, pe la Nijni Novgorod (oraş zis de sovietici Gorki, loc de exil şi pentru disidentul Andrei Saharov) şi tot la Petersburg, sub cea mai infamă supraveghere.
Moare în chiar zilele emancipării iobagilor din Imperiului Ţarist, ceea ce le va permite patrioţilor ucraineni, în trena de libertate, să organizeze funeralii naţionale, mai ales studenţimea implicându-se.
Mormântul este loc de pelerinaj pentru milioane de ucraineni, la Cernecea Gora, pe malul  Niprului, lângă Kanev. Un spaţiu natal amenajat cam cum au îngrijit polonezii pentru Chopin la Stalowa Wola. Cu trimiteri spre contemporaneitate: o splendida tabără de sculptură, cum noi am ratat până şi la Hobiţa.   
Lasă că s-au înmormântat şi hatmani ucraineni la mănăstirea de aici, dar eroii celebraţi sunt mai mulţi! Printre ei, disidentul contributor la samizdat Oleksa Hirnîk, care şi-a dat foc ca Pallach şi ca Babeş, chiar la mormântul lui Taras Şevcenko, răspândind manifeste cu citate din marele poet naţional, protestând contra rusificării, în 21 ianuarie 1978, la 60 de ani de la declararea independenţei Ucrainei de sub ţarism (cam odată cu Basarabia).  

Îndârjirea cu care se bat azi pentru viitorul lor ucrainenii, spre admiraţia tuturor esticilor care nu admit mankurtizarea, se explică şi prin memoria că la centenarul lui Taras Hrihorovici Şevcenko, în martie 1914, oligarhii ce stăpâneau Rusia se purtau ca şi-acuma: un ukaz a interzis manifestările, iar jandarmul ţarist a păzit mormântul şi a făcut cordon cum e azi în Crimeea.
În acest martie sumbru, să fim, aşadar, cu inima şi cugetul, lângă fraţii ucraineni, la Bicentenarul poetului lor naţional, Taras Hrihorovici Şevcenko! 


Pentru Liceanul Neascultător care mai citeşte, în loc să memoreze comentarii:

Taras Şevcenko – Cobzarul, Ed. Univers, 1990, trad. Victor Tulbure, prefaţă Dan Horia Mazilu.
Taras Şevcenko, Tinerele mele gînduri, Ed Augusta, Timişoara, 2005, trad. Ion Cozmei.
Magdalena Laszlo-Kutiuk, Opera lui Sevcenko pe fundalul epocii sale, Editura Mustang, Bucuresti, 2002.    
Marius Chelaru – Taras Şevcenko sau suspinul în versuri al nisipului, în Convorbiri literare, sep. 2006.



Taras Sevcenko pictorul



 

duminică, 2 iunie 2013

Piaţa Romană şi caricatura Dali a lui Traian, probabil Trojan Horse!

Statuile nu se fac nici pentru superciocoi, nici pentru megaintelectuali, ci pentru omul de pe stradă. Ce a dezvelit nu demult pe treptele Muzeului de Istorie primarul Oprescu nu e statuia lui Traian, ci a intelectualului Mankurt, care nu mai crede în viitorul Neamului (de-aia lipsesc cei doi prunci) şi atunci lucrează liniştit la castrarea conştiinţei naţionale, ca să cedăm ieftin ultimele resurse de ţară bananieră Străinului.
În curând, la Piaţa Romană, bucureşteanul şobolănit pietonal va vedea zilnic ce reprezintă caricatura lui Traian pentru Dali (probabil ce se vinde ca Trojan Horse!!!), în loc de ce era odată Traian pentru Neamul Românesc, amuzant fiind că logica suprarealismului cere înălţarea miniaturii mărite la scară pe o columnă pe care să fie gravate fragmente din tratatul bestseller „Arta Pârţului“, selectate ad libitum de amicii sculptorului Avida Dollars, care va fi umplut Spania cu artă monumentală istorică, cum ştie tot căpşunarul!
Vom avea atunci tocmai monumentul potrivit în postromânism pentru sterilitatea clasei politice şi intelectuale de azi, incapabilă să recupereze Basarabia şi să stăpânească Ardealul, sub Tricolorul de două pogoane de la Clinceni.
De semnalat că supraealismul bucureştean merge cu oniricul până la capăt.
Ce dă Gândul din 12.02.2013 ca Statuie a lui Traian:
Statuia lui Traian
se vinde la preţ derizoriu drept Cal Troian (!):
Trojan Horse