Un dar Bucureştiului. Tompa Gábor - "Noul locatar" la Teatrul Nottara

El însuşi mutându-se, Eugène Ionesco ne-a lăsat pentru mai târziu Le Nouveau locataire, anticipând că absurditatea va creşte industrial, pachetele comandate online maşinal blocând străzile, metroul şi Sena (că pe Dâmboviţa nu se circulă). Intrarea în spectacolul de la Teatrul Nottara, cu o cameră proaspăt spoită albastru-gri umed, de-i simţi şi mirosul de var dezinfectant, nu de vinarom, ceva umbre extrem orientale; se întâmplă un nu ştiu ce cu o maşină de fum şi de monoxid de carbon Renault-Dacia, zgomote de oraş, etajul şase şi un perete aplecat frapant a filosofie şi a mansardă Cioran. În final, la aplauze, jupuirea fardului actorului din starea de clovn-maşină se face de asemenea cu greu.

Iar ce urmează între pereţi, semitransparenţi când trebuie, pe scurt: condiţia umană vegheată cu o duioşie nemeritată (măcar jucăriile copilăriei au aici culori, strălucire, când nici cărturarii postmoderni, de fapt nu mai au memorie decât parodică), într-un spectacol insuportabil pentru hârciogul de mall contemporan. O funie de spânzurătoare, închiderea faraonică în paravanele lucrurilor, jocul de pendulă al becului mansardei, îmbătrânirea instantanee a celor doi vagabonzi încărcători, călăuzesc spaima cea veselă spre împachetarea finală a locatarului şi întrebarea ce naiba mai iei cu tine din mall-ul acumulat personal.
Reducerea la patru personaje fără culori, Locatarul, Portareasa şi doi Primitori-Distribuitori, te trimite cu gândul la Waiting for Godot, altminteri des regizat de Tompa Gábor, el însuşi trecând în final prin scena avanpremierei îmbrăcat în alb-negru. Ce mai avusese de declarat marele creator fiind aici:
Gábor TOMPA: „Mă consider un exponent al şcolii româneşti de regie“

Un dar Bucureştiului, de la Cluj, o piesă cert mai adânc filosofic şi mai atent vizual construită decât ce vedem aici, la Paris în Franţa dintr-un Montreal Canada: Le Nouveau locataire d'Eugène Ionesco 

În mod normal, spectacolul ar trebui să reziste 20-30 de ani cu casa închisă. Francisco Alfonsín, Ada Navrot, Ion Grosu şi Gabriel Răuţă au din prima seară interpretare perfect exersată, dealtfel toată maşinăria funcţionează fără cusur, de parcă ar fi reprezentaţia 1000.

Nimic despre monarhie

Nimic online despre monarhie în revistele intelectuale: 22, Observatorul Cultural, Dilema! Măcar Luminarea Poporului, de ce n-am avut nici o şansă la modelul de reconciliere spaniol, cum nici la cel de reunificare german. În schimb, în Revista 22 îţi cad ochii pe un titlu „Patrihoţii şi reîntregirea neamului”, ambiguu adică vă recuperează Băse hoţii de prin Indonezii fiindcă vă trageţi din tâlharii Romei, un titlu necugetat ţinând de postromânism şi aducător de voturi antiintelectuale, prin care elitele răspund nevoii gloatei de a înţelege, în context royal wedding balcony kiss, de ce clasa noastră politică şi intelectuală a ratat revenirea RO în familia monarhiilor europene.
Titlu plasat sub avertismentul dlui Kelemen Hunor că „Odată aprinsă, flacăra naţionalismului e greu de stins!” pe un interviu mai mult despre demolări!
Altminteri, se discută balzacian de virginitate la 30 de ani în alt ziar de elită, în România liberă.
Iar în Evenimentul zilei, editorialul cel mai aşteptat, al lui Mircea Cărtărescu, despre Întâlniri de gradul trei, se termină aşa:
„Deocamdată mă pregătesc însă pentru voiajul norvegian. Mi-a cam ajuns: Copenhaga, Cordoba, Budapesta, New York şi Oslo în numai trei săptămâni.“

Vasăzică, sfatul „Închideţi televizorul!” e azi dublat de un „Nu mai citi presa!”, fiindcă mai toată s-a tabloizat.
Lista lui Propinatiu
Ne aflăm deplin sub vremi, ne putem face timp pentru cetitul cărţilor întocmind liste lungi.
Mulţi cărturari au zapat pe BBC, pe CNN, pe Euronews şi pe TV 5, agasaţi de incapacitatea republicanilor noştri, de a acoperi fără băşcălie un eveniment monarhic. Plus Sincenzura: parcă i-a convocat Dulea sau Chişinevschi, avertizându-i pe toţi să nu se acorde atenţie Casei Regale a României în context royal wedding balcony kiss.
Iar ce va rămâne în creierii electoratului e spusa finală a lui CTP: „Privind ca un profan pot spune că am văzut un plăvan alături de o "pisi" britanică ce aduce mai mult cu o fată de la pagina 5“.

Aşa se formează opinia publică fără replică intelectuală.

Mai grav decât pupincurismul ceauşist, postromânismul

Sancţionarea de către CNA a emisiunii Profesioniştii, unde Ion Cristoiu a început să vorbească despre Corneliu Zelea Codreanu fără a termina, a atras şi reacţia a zece megaintelectuali în apărarea dnei Eugenia Vodă, pe motiv că nu s-au certat la fel necroloagele prilejuite de funeraliile poetului ceauşist Adrian Păunescu.
Dacă era un superprofesionist, dl Ion Cristoiu scotea cartea aia despre „romantismul” Căpitanului până-n Crăciun, în mai multe exemplare decât a lui Cartianu despre sfârşitul lacrimogen al Ceauşeştilor, valorificând astfel, ca mai bine vandut autor decat Cărtărescu, extraordinarul tsunami publicitar format dintr-o frază neterminată şi îngăduind analiza pe text, este sau nu o apologie a fascismului.
Iar dacă eram eu dna Eugenia Vodă îl intrerupeam dacă nu cumva ideea bestsellerului nu i-a venit când au vrut să-i execute silit casa pe procese de calomnie, întâi dna Adameşteanu de la GDS, apoi dl Mititelu din CNA + Alianţa Civică:
http://www.jurnalul.ro/special/special/ion-cristoiu-risca-sa-ramana-fara-casa-print-117045.html
Nobilă-mi pare apărarea unei doamne, aş semna şi eu, dar nu mi-s megaintelectual, ci numai cărturar, iar argumentul cu Adrian Păunescu e ca nuca-n termopan, deoarece după Revoluţie poetul a înţeles mai bine decât monarhiştii importanţa recuperării Basarabiei şi s-a împrietenit cu Grigore Vieru, pe când alţi intelectuali publici, scriind abject în contra simbolurilor unioniste Eminescu şi Ştefan cel Mare, au comis păcate de-ale postromânismului mai impardonabile istoric decât pupincurismul ceauşist.