joi, 18 noiembrie 2010

Gaudeamus cumva îndoliat

Mulţi cetăţeni tind a boicota sufleteşte Ediţia a XVII-a a Târgului de carte Gaudeamus, cu sufletele cernite nu de moartea anunţată din vreme a poetului Adrian Păunescu, ci de execuţia sa publică, o execuţie mediatică şablonardă, care pare că nu se mai termină.
Iată câteva lansări care te-ar putea îndârji, în aceste vremuri de criză bugetară, să-ţi proiectezi scenariul acestui final de săptămână astfel încât să poţi vizita cu familia sau prietenii, la Romexpo, Cea de-a 17-a ediţie a Târgului Internaţional Gaudeamus - Carte de învăţătură.

JOI 18 NOIEMBRIE
16.00 - 17.00 AMBASSADE DE FRANCE/ AMBASADA FRANŢEI LA BUCUREŞTI
Discours Norman Manea et interviews sur le stand / Discurs şi interviu cu Norman Manea
16.00 EDITURA PARALELA 45
Lansarea volumului: "Vitrina cu dimineţi circulare / la vitrine au matins circulaires" - Carmen Steiciuc
Invitaţi: Lucian Chişu, Liviu Ioan Stoiciu, Carmen Steiciuc
17.00 GRUPUL EDITORIAL CORINT
Lansarea volumului: "Dimensiunea represiunii din România în regimul comunist. Dislocări de persoane şi fixări de domiciliu obligatoriu" - Nicoleta Ionescu-Gură
Prezintă: acad. Florin Constantiniu, scriitorul Romulus Rusan
17.00 EDITURA ADEVĂRUL HOLDING
Lansarea volumului: "Crimele revoluţiei" - Grigore Cartianu

VINERI 19 NOIEMBRIE
18.30 - 20.00 EDITURA POLIROM, AMBASADA FRANŢEI ÎN ROMÂNIA ŞI INSTITUTUL FRANCEZ
Masă rotundă, cu tema "Norman Manea: obsesia incertitudinii"
Participă: Norman Manea, Edward Kanterian, Paul Cornea, Carmen Muşat, Daniel Cristea-Enache, Paul Cernat, Claudiu Turcuş
Moderator: Ovidiu Şimonca
16.30 EDITURA HUMANITAS ŞI RADIO ROMÂNIA MUZICAL
Lansarea set box-ului produs de Brilliant Classics cu 100 de CD-uri - "Sonate interpretate de pianistul Alfred Brendel"
Prezintă: Cristina Comandaşu, redactor-şef adjunct Radio România Muzical

18.30 EDITURA HUMANITAS (v. şi Sâmbătă 20!)
Mircea Cărtărescu, Traian T. Coşovei, Florin Iaru, Ion Stratan, Aer cu diamante, cu ilustraţii de Tudor Jebeleanu
Vor vorbi: Mircea Cărtărescu, Florin Iaru, Tudor Jebeleanu, Traian T. Coşovei, Nicolae Manolescu, Lidia Bodea
Cf:
http://www.humanitas.ro/humanitas/programul-lans%C4%83rilor-grupului-humanitas-la-gaudeamus-2010)

SÂMBĂTĂ 20 NOIEMBRIE
15.00 EDITURA UNIVERS ENCICLOPEDIC GOLD
Lansarea volumului: "Gramatica de bază a limbii române" + Caiet de exerciţii, sub egida Academiei Române, Institutul de Lingvistică "Iorgu Iordan- Al. Rosetti"
Participă: acad. Marius Sala, Gabriela Pană Dindelegan, membru corespondent al Academiei Române- coordonator lucrare şi autorul Marina Rădulescu Sala
12.00 - 13.00 FUNDAŢIA ACADEMIA CIVICĂ
Lansarea volumelor: "Dicţionarul "Cartea Morţilor" Capitolul românesc din vol. II "Cartea Neagră a comunismului" - "Sfârşiţi odată cu trecutul negru"
Invitaţi: Cicerone Ioniţoiu, Ana Blandiana, Romulus Rusan, Ioana Boca, Virginia Ion, Andreea Cârstea, Angela Bilcea
18.00 - 20.00 CRITERION PUBLISHING
Lansarea volumelor: "Victime şi călăi. Amintiri din gulag" - Aurelian Gulan
Prezintă: Dan Puric şi Zoe Rădulescu
"Testamentul din morgă" - Remus Radina
Prezintă: Lucian Gruia
"Contra naturam" - Vintilă Horia
Prezintă: Isabela Vasiliu Scraba
13.00 EDITURA POLIROM
Lansarea volumului: "La taifas" - Aurora Liiceanu
Prezintă: Cristian Teodorescu, Oana Boca
13.00 EDITURA RAO
Lansarea volumului: "Armata, mareşalul şi evreii" - Alex Mihai Stoenescu
Invitat: Mihai Retegan
18.00 EDITURA HUMANITAS
Lansarea volumului "Aer cu diamante" - Mircea Cărtărescu, Traian T. Coşovei, Florin Iaru, Ion Stratan
Cu ilustraţii de Tudor Jebeleanu

DUMINICĂ 21 NOIEMBRIE
12.00 RADIO ROMÂNIA CULTURAL
Bookcrossing cu Radio România Cultural
Postul Radio România Cultural va fi radioul care va aşeza România pe harta proiectului internaţional Bookcrossing, cu prilejul Târgului Gaudeamus 2010. Vor fi puse în circulaţie câteva zeci de cărţi înregistrate pe www.bookcrossing.com, vor fi propuse câteva zone de tranzit ("crossing zones") în Bucureşti, semnalate şi online, într-o secţiune specială ce va fi iniţiată pentru România. Principiul este simplu şi original: cineva lasă într-un loc public (cafenea, autobuz, parc) o carte înseriată pe care şi-ar dori ca o altă persoană să o citească, cu un set minimal de instrucţiuni; persoana care găseşte cartea are datoria să anunţe acest lucru pe site, să o citească, să posteze o scurtă recenzie şi apoi să repună volumul în circulaţie. Abordarea de tip "citeşte şi dă mai departe", care transformă oraşul într-o mare sală de lectură, combinată cu sistemul curajos de a trimite o carte către un potenţial cititor necunoscut, stau la baza unei modalităţii originale de a promova lectura mondială: Bookcrossing, susţinută de Radio România Cultural.

LUNI 22 NOIEMBRIE
11.00 AMBASADA ITALIEI LA BUCUREŞTI
Recital de poezie "Pavesiana"
Intervenţia actorilor: Janine Stavarache şi Dan Bădărău- Teatrul Odeon

joi, 28 octombrie 2010

Către o nouă revoluţie

Sa ne amintim:

- D-le Codreanu, eşti pregătit d-ta să vii la putere'?
- Nu doresc acest lucru acum!
- Atunci de ce agiţi masele? Cine să ia puterea? Dacă împingi ţara la revoluţie, vei avea roadele culese de Kerenski, fără ca d-ta să fii un Kerenski; nu ai nici cultura şi nici talentul lui oratoric.

duminică, 24 octombrie 2010

Către o nouă revoluţie

Acumularea bogăţilor şi a elitelor la un pol al societăţii şi a mizeriei materiale şi spirituale la celălalt pol poate conduce nu numai la scârbirea UE de RO ci şi la recluziunea temporară benevolă a ţării noastre, pe termen limitat desigur, cu scuze că noi avem de săvârşit o nouă revoluţie. Totul depinde de intelectuali, de enciclopedişti, de Luminarea Poporului.
În acest sens, dezvăluirea apucăturilor de păianjen ale lui SOV este un pas uriaş către adevăr. Nimeni nu se mai îndoieşte azi în mişcarea noastră civică de utilitatea şi legitimitatea interceptării corespondenţei şi a oricăror conversaţii, colocvii sau cenacluri, de către postsecuritate şi serviciile secrete, în scopuri nobile, judiciare sau de ecarisaj politic. A înmugurit aşa speranţa că ne vom delecta cu geografia completă despre cum se discută în presa noastră de la investitor la editorialist. Abia aşteptăm analiza originalităţii discursului din stenogramele Adevărul (Patriciu, Pleşu, Manolescu, Cartianu, Drăgotescu, Iaru, Paraschivescu), Evenimentul zilei (Cărtărescu, Mihăieş, Tismăneanu), Gândul (CTP), România Liberă (Angela Mungiu-Pippidi), Jurnalul Naţional (Adrian Păunescu, Matei Vişniec, Marius Tucă) şi alte ziare sau televiziuni.