vineri, 13 noiembrie 2020

Numai traseiştii PSD din PNL pot rezolva în viitorii patru ani chestiunea referendumului Fără Penali!

 

Revista presei

Poanta PMP cu numai 300 de aleşi pare importată de pe la Chişinăul lui Băsescu. E clar că 300 parlamentari, într-o singură cameră, sunt mult mai uşor de corupt şi de dirijat. În plus, traseismul, deja devastator, ar face şi mai mascaradă din alegeri decât până acum. Economii să se realizeze mai întâi prin recuperarea prejudiciilor de la penalii protejaţi azi de clasa politică!

Pare din ce în ce mai clar că alegerile parlamentare nu vor schimba mare lucru în ce priveşte diminuarea corupţiei şi incompetenţei. În productivitatea ei, legislaţia Iordache-Toader nu se va corecta mai deloc, politica rămânând o meserie bănoasă, atât pentru mulţi aleşi, cât mai ales pentru stăpânii lor. Bine e să te documentezi înainte de a vota, dar fără să-ţi pierzi timpul cu nişte „nesimţiţi, urâţi, inculţi şi mincinoşi“. Li s-a dat prea multă atenţie treizeci de ani! Nu e cazul, viaţa fiind scurtă chiar şi pentru un Mihail Şora. Sunt destule liste de cărţi şi trăiri bune pe lumea asta!

 *

"Toți colaboratorii și lucrătorii Securității comuniste au dreptul la onoruri militare, chiar dacă există sentințe definitive prin care o instanță judecătorească a decis că aceștia au făcut Poliție Politică. Acest lucru este posibil în conformitate cu un ordin eliberat în 30 aprilie 2014 de fostul ministru de Interne Gabriel Oprea, care permite acest lucru militarilor din fosta Securitate."

Ministerul de Interne verifică Jandarmeria Cluj după onorurile acordate colonelului de Securitate Ioan D. Gocan, care a anchetat-o pe Doina Cornea/ Un ordin dat de Gabriel Oprea le permite lucrătorilor Securității să primească onoruri militare

https://www.g4media.ro/exclusiv-ministerul-de-interne-verifica-jandarmeria-cluj-dupa-onorurile-acordate-colonelului-de-securitate-ioan-d-gocan-care-a-anchetat-o-pe-doina-cornea-un-ordin-dat-de-gabriel-oprea-le-permite-lu.html

Numai traseiştii PSD din PNL pot rezolva în viitorii patru ani chestiunea referendumului Fără Penali.

Cum a mințit senatorul USR Radu Mihail: stenogramele arată că a susținut poziția PSD

https://newsweek.ro/politica/cum-a-mintit-senatorul-usr-radu-mihail-stenogramele-arata-ca-a-sustinut-pozitia-psd

Aceeaşi învinuire că n-au ştiut să negocieze, cum ar fi făcut-o liberalii dacă voiau ei, apare şi-n alte părţi:

Stenogramă. Cum a impus PSD vot fizic în Senat ca să blocheze „Fără penali”. PNL şi UDMR, reacţii dure. Liderul USR, moale la negocieri

https://adevarul.ro/news/politica/stenograma-impus-psd-vot-fizic-senat-blocheze-fara-penali-pnl-udmr-reactii-dure-liderul-usr-moale-negocieri-1_5fad1fd35163ec4271c701d2/index.html

Un umorist, membru GDS, zice pe Fbk:

"Romanian filibuster, aşa funcţionează la noi. Pentru USR a ieşit cum nu se poate mai bine: nici nu se amână alegerile, iar “fără penali” n-a trecut, dar nu din vina lor, deci rămâne drapel de campanie până în 6 Dec :) #machiavelli"

Liderii liberali avertizează mereu că vor guvern cu PMP şi UDMR, deci şi cu Ponta, ceea ce ar surâde şi unor intelectuali de epocă Băsescu, grupaţi anti-Allen. Cât priveşte anticorupţia, numai traseiştii PSD din PNL pot rezolva în viitorii patru ani chestiunea referendumului Fără Penali!

Cât de posibil e un guvern PNL-USR-PLUS - Analiză
https://adevarul.ro/news/politica/analiza-deposibil-e-guvern-pnl-usr-plus-1_5fad76ae5163ec4271c9aff8/index.html

PNL şi USR PLUS, nealiindu-se la Craiova în alegerile locale, au suferit o înfrângere din care se pot trage multe învăţăminte. Urmează, poate, situaţia în care PNL chiar face guvern cu PMP şi UDMR, deci şi cu Ponta, ceea ce ar surâde şi unor intelectuali de epocă Băsescu.

Consilierii locali PNL şi USR-PLUS nu vor participa la ședința pentru depunerea jurământului de către primarul ales al Craiovei, Lia Olguța Vasilescu
https://www.g4media.ro/consilierii-locali-pnl-si-usr-plus-nu-vor-participa-la-sedinta-pentru-depunerea-juramantului-de-catre-primarul-ales-lia-olguta-vasilescu.html

Poanta cu numai 300 de aleşi pare importată de pe la Chişinăul lui Băsescu. E clar că 300 parlamentari, într-o singură cameră, sunt mult mai uşor de corupt şi de dirijat. În plus, traseismul, deja devastator, ar face şi mai mascaradă din alegeri decât până acum. Economii să se realizeze mai întâi prin recuperarea prejudiciilor de la penalii protejaţi azi de clasa politică!

"Eugen Tomac a precizat că partidul său e pregătit să intre la Guvernare alături de PNL, angajându-se, totodată, ca în prima lună din mandatul său în Camera Deputaților va fi adoptată legea care să reducă numărul de parlamentari la 300."

Eugen Tomac: USR-PLUS să renunțe la aroganța pe care o afișează, în eventualitatea unui parteneriat de guvernare. Și poate în ceasul al 12-lea se trezește să-l trimită la plimbare pe senatorul Dîrcă

https://www.g4media.ro/eugen-tomac-usr-plus-sa-renunte-la-aroganta-pe-care-o-afiseaza-in-eventualitatea-unui-parteneriat-de-guvernare-si-poate-in-ceasul-al-12-lea-se-trezeste-sa-l-trimita-la-plimbare-pe-senatorul-dirca.html

 *** *** *** ***

Opt ani "pentru un presupus prejudiciu de 80 de dolari"! Cât lua în China pentru 80 milioane euro prejudiciu, cât e la noi un tun respectabil?

Clujeanul arestat pentru 80 $ în China e condamnat la moarte. Predoiu: ghinion

https://romanialibera.ro/actualitate/clujeanul-arestat-pentru-80-in-china-e-condamnat-la-moarte-predoiu-ghinion-833216

Partidul Republican va plăti oalele sparte de Trump călcând în străchini, cum zice poporul.

Președintele Donald Trump nu a acceptat încă oficial înfrângerea în cursa prezidențială din 2020, dar intenționează deja să candideze din nou peste patru ani, scrie CNN.

https://www.hotnews.ro/stiri-international-24415413-donald-trump-este-cel-mai-clar-candidat-nominalizarea-din-2024.htm

Propaganda românească e a unei țări care își râde de propria istorie, câţiva nechezol (înlocuitori de intelectual) şi ultraşi cugetând prea sinucigaş autocritic în postromânism:

http://propinatiu.ro/carti

"Visul suprem al lui Viktor Orban e să aducă Olimpiada în capitala Ungariei! Budapesta a intrat în finala pentru JO 2024 și 2028, adjudecate finalmente de Paris și Los Angeles. A investit acum major în zona de infrastructură sportivă, se va mai construi încă un stadion special pentru atletism, căci Budapesta va găzdui Mondialele în 2023, zona de sporturi acvatice a fost deja utilizată la Mondialele din urmă cu câțiva ani. Iar Orban intenționează să păstreze Budapesta în cărțile pentru 2032 sau 2036!

2 miliarde de euro a investit Ungaria pentru a ajunge din nou pe harta fotbalului"

România, trezește-te! Suma astronomică investită de Ungaria în fotbal și performanțele incredibile care încep să se arate

https://www.gsp.ro/international/campionate/succesul-din-vecini-cati-bani-a-investit-ungaria-pentru-a-ajunge-din-nou-pe-harta-fotbalului-615735.html

"Szoboszlai a inscris in minutul doi de prelungiri si a calificat-o pe Ungaria in grupele Campionatului European!"

Ungaria a marcat in minutele 88 si 90 si ne lasa SINGURI pe canapea la Euro! NEBUNIE TOTALA in finalul meciului! Cum au socat Islanda

https://www.sport.ro/preliminarii-euro-2020/acum-live-video-ungaria-0-1-islanda-astia-puteam-fi-noi-dar-nu-ne-am-calificat-aflam-ultimele-echipe-calificate.html

Antrenorul român va încasa o primă în valoare de 3.5 milioane de euro pentru că a câștigat titlul, conform Fanatik. El este cel mai bine plătit antrenor român, încasând 7 milioane de euro pe an.

Prima uriașă pe care chinezii i-au oferit-o lui Olăroiu după ce a devenit campion

https://spotmedia.ro/stiri/sport/prima-uriasa-pe-care-chinezii-i-au-oferit-o-lui-olaroiu-dupa-ce-a-devenit-campion

E în fişa postului. Sunt credincioşi care cred până şi în exorcizare. În schimb, savanţii care trebuia să protesteze zi de zi, n-au salvat Institutul Cantacuzino, lăsând RO fără vaccinuri, de râsul Europei.

Arhiepiscopul Teodosie a ținut o slujbă de alungare a virusului! Noaptea, pe străzi, cu torțe și boxe

https://ziaristii.com/video-arhiepiscopul-teodosie-tinut-pe-strazile-unei-localitati-o-slujba-de-alungare-virusului-evenimentul-s-petrecut-noaptea-cu-torte-si-boxe/

Era bine, pentru el, dacă plângea puţin şi Trump.

Igor Dodon, surprins aproape lăcrimând la o emisiune în timp ce încearcă să convingă alegătorii să-l voteze

https://adevarul.ro/moldova/politica/video-imagini-incredibile-igor-dodon-surprins-aproape-plangand-emisiune--timp-discurs-jale-incearca-convinga-alegatorii-sa-l-voteze-1_5fada0a95163ec4271cadba1/index.html

 *** *** *** *** *** *** *** ***

 Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu - Despre Destin

https://www.youtube.com/watch?v=WP84SRFvtBw

 "Adolescentul miop, Liceanul Neascultător care a citit o mie de cărţi bune, nu prea are vreun avantaj la noi, nici măcar la bac", zise bibliotecarul Borges. "Numai prostii debitaţi!", îl şterse inspectoarea din Friends şi de pe grupuri. Consolare, listele clasice de cărţi bune:

https://propinatiu.wordpress.com/lista-lui-propinatiu

Carte străina clasică gratuită:

https://archive.org/details/fav-camelian_propinatiu?sort=creatorSorter

*** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***

joi, 12 noiembrie 2020

România intelectuală nu-şi aminteşte de Republica Moldova decât în săptămâna alegerilor de la Chişinău

 Revista presei

Se face băşcălie fină de iniţiativa Fără Penali şi, în contextul CV Allen, se exprimă îngrijorări privind impostura în lumea politică. Geopolitic, s-a luat în serios teza Lucian Boia 2016: „Ambasadorul american la Chişinău a făcut o afirmaţie corectă: Basarabia nu e România“.

Liberalii declară că vor guvern cu PMP şi UDMR, ceea ce ar surâde şi unor intelectuali de epocă Băsescu. Sprijinirea penalilor a distrus însă ALDE şi a coborât PSD sub USR PLUS.

Din perspectiva celor incomodaţi de sloganul "Noaptea ca hoţii", şi editurile trebuie să cenzureze, în pamflete argheziene sau satire eminesciene, expresii ca "păduchii cocoţaţi în capul Ţării“.

*

Capitala n-are un bust Paul Goma. Poate în grădinile parlamentarilor se va instala unul.

O sindrofie dedicată „Grădinilor Senatului” a sabotat votul inițiativei „Fără penali în funcții publice”? USR: „PSD, PNL şi UDMR au boicotat”

https://universul.net/o-sindrofie-dedicata-gradinilor-senatului-a-sabotat-votul-initiativei-fara-penali-in-functii-publice-usr-psd-pnl-si-udmr-au-boicotat/

Sculaţi-vă voi de la masă ca să ne aşezăm noi, e o zicătoare din popor.

Manevre previzibile. Pe fondul declaraţiilor repetate ale PNL că preferă un guvern cu PMP, UDMR şi viitorii transfugi din PSD, respingerea iniţiativei Fără penali sună ca o promisiune către şmecheri privind valorificarea la maximum a legislaţiei aranjate în anii Iordache-Toader, urmată de declararea anticorupţiei prioritate naţională.

 Cîţu: Suntem în ultima etapă pentru a elimina PSD de la butoane din România. I-am scos de la butoane de la Primăria Generală, îi scoatem şi din Parlament
https://adevarul.ro/news/politica/citu-ultima-etapa-elimina-psd-butoane-romania-i-am-scos-butoane-primaria-generala-scoatem-parlament-1_5fad0d155163ec4271c66f62/index.html

"au fost prezenti doar doi membri - presedintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, si senatorul USR, George Dirca."

Initiativa ''Fara Penali'' nu mai intra la vot, joi, in plenul Senatului. Sedinta Biroului Permanent nu a mai avut loc din lipsa de cvorum

https://ziare.com/usr/stiri-usr/fara-penali-nu-mai-intra-la-vot-joi-in-plenul-senatului-1643470

 "Liderul senatorilor liberali, Daniel Fenechiu, a declarat miercuri la RFI că USR-PLUS nu reprezintă prima variantă pentru formarea unei majorități parlamentare."

Daniel Fenechiu: Prioritatea PNL după alegeri este formarea unei majorități cu PMP și UDMR

https://revista22.ro/actualitate-interna/daniel-fenechiu-prioritatea-pnl-dupa-alegeri-este-formarea-unei-majoritati-cu-pmp-si-udmr

 Robert Sighiartău: Dacă ar fi să aleg între a intra la guvernare cu USR sau cu PMP, aș alege PMP

https://www.g4media.ro/robert-sighiartau-daca-ar-fi-sa-aleg-intre-a-intra-la-guvernare-cu-usr-sau-cu-pmp-as-alege-pmp.html

Sprijinit de presă şi de intelectualii anti-USR, PNL poate face guvernul dorit cu PMP, UDMR şi viitorii transfugi din PSD.

Stenogramă. Cum a impus PSD vot fizic în Senat ca să blocheze „Fără penali”. PNL şi UDMR, reacţii dure. Liderul USR, moale la negocieri

https://adevarul.ro/news/politica/stenograma-impus-psd-vot-fizic-senat-blocheze-fara-penali-pnl-udmr-reactii-dure-liderul-usr-moale-negocieri-1_5fad1fd35163ec4271c701d2/index.html

Era de preferat o intervenţie civică în chestiunea de actualitate: iniţiativa Fără penali în funcţii publice. În ce priveşte doctoratele 1990-2020, nu costă prea mult verificarea lor riguroasă de către o comisie cu invitaţi din UE. În totalitate, nu pe alese, cum apar şi dosarele CNSAS. (De fapt, e vorba în petiţie de CV-uri, nu de Ordonanţa 13! O stranie distragere a atenţiei opiniei publice.)

Scrisoare deschisă către viitorii senatori și deputați ai României, semnată de 50 de personalități din mediul academic și societatea civilă: Cine ne apără de următoarea Ordonanță 13? / Cinci măsuri împotriva imposturii în politică

https://www.g4media.ro/scrisoare-deschisa-catre-viitorii-senatori-si-deputati-ai-romaniei-semnata-de-50-de-personalitati-din-mediul-academic-cine-ne-apara-de-urmatoarea-ordonanta-13.html

 Barna: ‘Fără penali’ – condiţie pentru ca USR să facă parte dintr-o majoritate sau guvernare viitoare

https://www.g4media.ro/barna-fara-penali-conditie-pentru-ca-usr-sa-faca-parte-dintr-o-majoritate-sau-guvernare-viitoare.html

 *** *** *** ***

Şi editurile trebuie să cenzureze, în pamflete sau satire eminesciene, expresii ca "păduchii cocoţaţi în capul Ţării“.

PSD cere interzicerea sloganului „O țară fără hoție”, pe motiv că „discriminează” și „incită la ură, xenofobie și intoleranță”!

https://ziaristii.com/foto-psd-cere-sa-fie-interzis-sloganul-o-tara-fara-hotie-al-usr-plus-pentru-ca-instiga-la-ura-iar-mesajul-dezavantajeaza-toti-competitorii-electorali/

 Președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării: Sloganul ”O Românie fără hoție” nu e nicio incitare la ură, xenofobie sau discriminare

https://www.g4media.ro/presedintele-consiliului-national-pentru-combaterea-discriminarii-sloganul-o-romanie-fara-hotie-e-nicio-incitare-la-ura-xenofobie-sau-discriminare.html

Cam aşa cumpăneşte şi simţul recent al dreptăţii: garsoniera lui Stelian e muuult mai mare decât imperiul lui Mazăre..

Cazanciuc: USR susține în scop electoral „Fără penali”. De fapt, vrea să-l scape pe „penalul” Barna

https://revista22.ro/actualitate-interna/cazanciuc-usr-sustine-in-scop-electoral-fara-penali-de-fapt-vrea-sa-l-scape-pe-penalul-barna

Tupeu maxim pesedist, dar Orban preferă partener pe Băsescu!

PSD: PNL nu vrea „Fără penali” că are zeci de penali pe liste. Dan Barna e penal și el

https://www.digifm.ro/stiri/psd-pnl-nu-vrea-fara-penali-ca-are-zeci-de-penali-pe-liste-dan-barna-e-penal-si-el-84607

 Sumele trimise de românii din străinătate au crescut în 2019 pentru al cincilea an consecutiv şi au atins anul trecut 3,7 miliarde de euro, cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană, potrivit datelor Eurostat.
România, pe primul loc în topul transferurilor de bani din UE. Ce sumă uriaşă au trimis românii din străinătate

https://adevarul.ro/economie/bani/romania-loc-topul-transferurilor-bani-ue-suma-uriasa-trimis-romanii-strainatate-1_5fad54775163ec4271c8acef/index.html

Propaganda românească e a unei țări care își râde de propria istorie, câţiva nechezol (înlocuitori de intelectual) şi ultraşi cugetând prea sinucigaş autocritic în postromânism:

http://propinatiu.ro/carti

 "Visul suprem al lui Viktor Orban e să aducă Olimpiada în capitala Ungariei! Budapesta a intrat în finala pentru JO 2024 și 2028, adjudecate finalmente de Paris și Los Angeles. A investit acum major în zona de infrastructură sportivă, se va mai construi încă un stadion special pentru atletism, căci Budapesta va găzdui Mondialele în 2023, zona de sporturi acvatice a fost deja utilizată la Mondialele din urmă cu câțiva ani. Iar Orban intenționează să păstreze Budapesta în cărțile pentru 2032 sau 2036!

2 miliarde de euro a investit Ungaria pentru a ajunge din nou pe harta fotbalului"

România, trezește-te! Suma astronomică investită de Ungaria în fotbal și performanțele incredibile care încep să se arate

https://www.gsp.ro/international/campionate/succesul-din-vecini-cati-bani-a-investit-ungaria-pentru-a-ajunge-din-nou-pe-harta-fotbalului-615735.html

 ...“Szekelyföldön keszult”, ceea ce s-ar traduce prin “Produs în Ținutul Secuiesc”.

Dar în versiunea în limba română, informațiile de pe aceeași etichetă sunt următoarele: „Sânsimion,Harghita, produs în UE”...

Sub masca apartenenței României la UE, Transilvania e prezentată ca stat independent

https://romanialibera.ro/investigatii/sub-masca-apartenentei-romaniei-la-ue-transilvania-e-prezentata-ca-stat-independent-833189

*** *** *** *** *** *** *** ***

România intelectuală nu-şi aminteşte de Republica Moldova decât în săptămâna alegerilor de la Chişinău.

Dacă Dodon va câștiga la Chișinău, va fi mai ales vina românilor de acolo. Miza e statalitatea Republicii Moldova
https://spotmedia.ro/stiri/politica/daca-dodon-va-castiga-la-chisinau-va-fi-mai-ales-vina-romanilor-de-acolo-miza-e-statalitatea-republicii-moldova-interviu-video

03.09. 2016: Lucian Boia: Ambasadorul american la Chişinău a făcut o afirmaţie corectă: Basarabia nu e România

https://www.news.ro/cultura-media/lucian-boia-ambasadorul-american-la-chisinau-a-facut-o-afirmatie-corecta-basarabia-nu-e-romania-video-1922400003002016091315559736

 Blog Iosif Costinaş, pentru cine îşi mai aminteşte de Punctul 8 şi Timişoara.

https://www.iosifcostinas.com/Articole.html

 "Adolescentul miop, Liceanul Neascultător care a citit o mie de cărţi bune, nu prea are vreun avantaj la noi, nici măcar la bac", zise bibliotecarul Borges. "Numai prostii debitaţi!", îl şterse inspectoarea din Friends şi de pe grupuri. Consolare, listele clasice de cărţi bune:

https://propinatiu.wordpress.com/lista-lui-propinatiu

Carte străina clasică gratuită:

https://archive.org/details/fav-camelian_propinatiu?sort=creatorSorter

*** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***

miercuri, 11 noiembrie 2020

Nu vor referendum Fără Penali pe 6 decembrie, nici măcar Autoelita nu e cu USR PLUS

Revista presei

Sprijinirea penalilor a distrus ALDE şi a coborât PSD sub USR PLUS.

Nici măcar Autoelita (megaintelectuali, seismectuali...) nu e cu USR PLUS. Mai degrabă există nostalgie după epoca Băsescu PMP.

Să se ocupe partidele bătrâne de fabricile de diplome, de falsele doctorate şi de coloneii epocii Oprea, nu de CV-ul lui Allen.

Capitala n-are un bust Paul Goma. Poate în grădinile parlamentarilor se va instala unul.

*

"USR și UDMR au criticat decizia Comitetului Liderilor din Senat care prevedea că ședința din plen trebuie să fie organizată cu prezența fizică a parlamentarilor, deși, până acum, la ședințe se putea vota și prin telefon, din cauza epidemiei de Covid-19."

Scandal în Senat, la legea ”Fără penali în funcții publice”. USR spune că este o ”mascaradă”

https://stirileprotv.ro/stiri/politic/robert-cazanciuc-psd-va-vota-in-senat-initiativa-fara-penali-in-functii-publice.html

E mai rău decât atât. Legislaţia aranjată în anii Iordache-Toader e tentantă, iar anticorupţia nu e socotită prioritate naţională.
Cătălin Drulă (USR): Rezumatul situației din Parlament de astăzi e simplu. Nici PNL, nici PSD nu vor referendum Fără Penali pe 6 decembrie, cu parlamentarele. Azi au făcut un circ și au blocat tot
https://www.g4media.ro/catalin-drula-usr-rezumatul-situatiei-din-parlament-de-astazi-e-simplu-nici-pnl-nici-psd-nu-vor-referendum-fara-penali-pe-6-decembrie-cu-parlamentarele-azi-au-facut-un-circ-si-au-blocat-tot.html

PSD va fi sancţionat electoral pentru că nu a reuşit să salveze Institutul Cantacuzino, deoarece se consideră, în politică la noi, că RO poate trăi din importuri şi împrumuturi.
Mihai Tudose: E vina PSD că n-avem acum vaccin antigripal, pentru că n-a luat Adrian Năstase în anii 2000/ Băi, să-i anunțe cineva la intrare în guvern că ei sunt la guvernare

https://www.g4media.ro/mihai-tudose-e-vina-psd-ca-n-avem-acum-vaccin-antigripal-pentru-ca-n-a-luat-adrian-nastase-in-anii-2000-bai-sa-i-anunte-cineva-la-intrare-in-guvern-ca-ei-sunt-la-guvernare.html

Imparţialitatea e un fel de a ţine cu care bate dintre Steaua şi Dinamo.

Inițiativa „Fără penali” n-a putut fi votată din lipsă de cvorum. PNL și USR se acuză de blat cu PSD

https://revista22.ro/actualitate-interna/initiativa-fara-penali-n-a-putut-fi-votata-din-lipsa-de-cvorum-pnl-si-usr-se-acuza-de-blat-cu-psd

Era de preferat o intervenţie civică în chestiunea de actualitate: iniţiativa Fără penali în funcţii publice. În ce priveşte doctoratele 1990-2020, nu costă prea mult verificarea lor riguroasă de către o comisie cu invitaţi din UE. În totalitate, nu pe alese, cum apar şi dosarele CNSAS. (De fapt, e vorba în petiţie de CV-uri, nu de Ordonanţa 13! O stranie distragere a atenţiei opiniei publice.)

Scrisoare deschisă către viitorii senatori și deputați ai României, semnată de 50 de personalități din mediul academic și societatea civilă: Cine ne apără de următoarea Ordonanță 13? / Cinci măsuri împotriva imposturii în politică

https://www.g4media.ro/scrisoare-deschisa-catre-viitorii-senatori-si-deputati-ai-romaniei-semnata-de-50-de-personalitati-din-mediul-academic-cine-ne-apara-de-urmatoarea-ordonanta-13.html

Ca ţară NATO, nu e bine în actualul context geopolitic nici măcar să ai fabrici de diplome şi doctorate pe plagiat, ca şi biblioteci expirate, neatractive.

"Cel mai mare in grad ramine insa Bogdan Chireac care e... colonel plin, dar n-a aratat inca livretul. Totusi, de ce i-o fi luat Ancai Alexandrescu zece ani ca sa arate acest livret? Oricum, sint citeva mii de livrete expediate in acest mod pe adresa unor persoane publice din Romania in vremea lui Oprea. Citi dintre ei au curajul sa le arate? Macar acum, dupa zece ani sau mai bine...," scrie Robert Turcescu.

Fosta consiliera a lui Liviu Dragnea, Anca Alexandrescu, sustine ca Gabriel Oprea i-a facut cadou un livret militar cu grad de locotenent- colonel

https://ziare.com/gabriel-oprea/stiri-gabriel-oprea/anca-alexandrescu-sustine-ca-gabriel-oprea-i-a-facut-cadou-un-livret-militar-cu-grad-de-locotenent-colonel-1643267

Fost traficant de minore ajuns consilier judeţean. De la plasator de prostituate, la comisia de protecţie copii şi învăţământ

https://adevarul.ro/locale/vaslui/fost-traficant-minore-ajuns-consilier-judetean-plasator-prostituate-comisia-protectie-copii-invatamant-1_5faa38d75163ec4271b35a1c/index.html

Ordinul de revocare a lui Nicolae Zamfir din funcția de director al Institutului de Fizică Nucleară a fost suspendat de Tribunalul București
https://www.g4media.ro/breaking-ordinul-de-revocare-a-lui-nicolae-zamfir-din-functia-de-director-al-institutului-de-fizica-nucleara-a-fost-suspendat-de-tribunalul-bucuresti.html

De unde cifra 20, vedem pe wiki. Estonia are pib 20 200 dolari pe cap de locuitor, iar republica lui Dodon doar 3 608.

Peste 20 de preşedinţi de raioane îşi exprimă sprijinul pentru Dodon în turul doi al alegerilor prezidenţiale

https://adevarul.ro/moldova/politica/peste-20-presedinti-raioane-isi-exprima-sprijinul-dodon-turul-doi-alegerilor-prezidentiale-1_5faa64255163ec4271b4bf55/index.html

 *** *** *** ***

Propaganda românească e a unei țări care își râde de propria istorie, câţiva nechezol (înlocuitori de intelectual) şi ultraşi cugetând prea sinucigaş autocritic în postromânism:

http://propinatiu.ro/carti

" Cei arestaţi în această operaţiune, numită „Gran Manzanal”, sunt de origine spaniolă, maghrebiană, română şi paraguayană, iar liderul grupului este un om de afaceri spaniol", dar titlul trebuie să injecteze în Neamul Românesc ura de sine.

O bandă de români a furat 270 de maşini de lux în plină zi din Spania, în timpul carantinei
https://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/banda-romani-furat-270-masini-lux-plina-zi-spania-timpul-carantinei-1_5fabd9845163ec4271be1067/index.html

Să judeci popoare nu indivizi e obicei nazist. Românii au ieşit cu milioanele la demonstraţii contra corupţiei. Iar sprijinirea penalilor a distrus ALDE şi a coborât PSD sub USR PLUS.

P: Romanii au atractie deosebita pentru penali. Vezi alegerea primarului de la 5, si a multor altor primari, aflati in momentul alegerii lor in dosare pe rol, sau chiar in puscarie - Chereghes. E greu de explicat aceasta "afinitate" a romanului pentru hoti, probabil au suficienti bani sa-si cumpere votul.

Cel mai ieftin e a reduce reforma, de mult abandonată, la ajustări de programă: literatura fără Eminescu şi Creangă, cum vrea Tunegaru, istoria după Boia şi ceva educaţie sexuală predată de oengeuri, fiindcă profesorii nu se pricep!

Dezbatere pe 6% din PIB pentru educație: Doar reprezentantul UDMR susține să fie alocat atât cât spune legea / Oficialii PNL și USR promit o creștere graduală, PSD lipsește din discuție

https://www.g4media.ro/dezbatere-pe-6-din-pib-pentru-educatie-doar-reprezentantul-udmr-sustine-sa-fie-alocat-atat-cat-spune-legea-oficialii-pnl-si-usr-promit-o-crestere-graduala-psd-lipseste-din-discutie.html

 ** *** *** *** *** *** *** ***

Capitala n-are un bust Paul Goma.

Nicuşor Dan: Să ne amintim de Corneliu Coposu. România are nevoie de caractere şi de repere

https://www.g4media.ro/nicusor-dan-sa-ne-amintim-de-corneliu-coposu-romania-are-nevoie-de-caractere-si-de-repere.html

"ediţii princeps de Galileo şi Isaac Newton, un incunabul de Petrarca, mai multe ediţii rare de Dante Alighieri și 80 de schiţe ale pictorului spaniol Francisco de Goya."

Ce ruşine! Cum şcoala formează critici literari pe nişte citate, nu cititori capabili să renunţe la tv, fireşte cartea nu e bună decât de furat.

Cum s-a încheiat povestea cărților rare, furate de 12 români. Jaful a fost plănuit ca în filmul „Misiune Imposibilă”

https://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/povestea-cartilor-rare-furate-de-12-romani-s-a-incheiat-jaful-a-fost-planuit-ca-in-filmul-misiune-imposibila-1399458

07.08.2013 Cum s-a ales scrumul de Picasso, la Carcaliu
https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/cum-s-a-ales-scrumul-de-picasso-la-carcaliu--18435.html

Aici, clasa politică n-a deplâns că, pe coronavirus şi cedare terenuri Romexpo, lipseşte Târgul de carte Gaudeamus. Deşi ar prinde bine parlamentarului filosof o recitire a jurnalului psihologului Rădulescu-Motru.

„Român genial”, lăudat în presa franceză. Întrebat despre întoarcerea acasă, el a vorbit despre „răceala şi dispreţul” cu care sunt aşteptaţi cei plecaţi

https://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/roman-genial-laudat-presa-franceza-Intrebat-despre-intoarcerea-acasa-vorbit-despre-raceala-dispretul-asteptati-cei-plecati-1_5faa8ada5163ec4271b5f231/index.html

Unificarea microbiană a lumii

https://www.observatorcultural.ro/articol/unificarea-microbiana-a-lumii/

"Adolescentul miop, Liceanul Neascultător care a citit o mie de cărţi bune, nu prea are vreun avantaj la noi, nici măcar la bac", zise bibliotecarul Borges. "Numai prostii debitaţi!", îl şterse inspectoarea din Friends şi de pe grupuri. Consolare, listele clasice de cărţi bune:

https://propinatiu.wordpress.com/lista-lui-propinatiu

Carte străina clasică gratuită:

https://archive.org/details/fav-camelian_propinatiu?sort=creatorSorter

 *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***