Revista presei
România a avut un Centenar al Marii Uniri modest, promovându-se istorici care au pus sub semnul întrebării atât actul istoric, cât şi consecinţele. Măsurariul seriozităţii serbării Bicentenarului din 2118 e prezenţa în toate bibliotecile liceale, orăşeneşti şi comunale, şi din Diaspora, a cărţii românilor regali: Constantin Kiriţescu - "Istoria războiului pentru întregirea României (1916-1919)", precum şi a tuturor volumelor Iurie Colesnic - "Basarabia necunoscută".
Altminteri, România intelectuală nu-şi aminteşte de Republica Moldova decât în săptămâna alegerilor de la Chişinău, din patru în patru ani.
*
După atâtea ezitări, legăturile s-au cam rupt iar istoria bestsellară este mai mult eseistică, încât puţină lume mai ştie cum a fost. România are Muzeul Naţional de Istorie în reparaţii din 2002, dar liceanul interesat de trecutul Republicii Moldova poate accesa online Biblioteca Digitală a Bucureştilor sau, dacă nu se descurcă sau e suprasolicitată, atunci selecţia de cărţi istorice propusă de Justin Lazăr pe Academia.edu.
Cum ar putea arăta
Republica Moldova după alegerile prezidenţiale de duminică. Perspectivele celor
mai cunoscuţi analişti politici de la Chişinău
https://www.g4media.ro/cum-ar-putea-arata-republica-moldova-dupa-alegerile-prezidentiale-de-duminica-perspectivele-celor-mai-cunoscuti-analisti-politici-de-la-chisinau.html
CNA ar trebui să blocheze televiziunile ştiriste care nu au
corespondenţi permanenţi la Chişinău şi jurnal săptămânal despre Actualitatea
basarabeană.
Cum îl poate învinge Maia Sandu pe Dodon
în finala prezidenţială. Republica Moldova riscă scenariul Belarus
https://adevarul.ro/moldova/politica/cum-invinge-maia-sandu-dodon-finala-prezidentiala-republica-moldova-risca-scenariul-belarus-1_5fb0132c5163ec4271dc34cc/index.html
La Constanţa, garsoniera lui Stelian e mult mai mare ca imperiul lui Mazăre, din perspectiva influencerilor. În RO, nimeni nu-şi va bate capul să verifice doctoratele, diplomele de fabrică, nici măcar livretele militare de colonel date cadou.
Colegul de facultate
al lui Allen Coliban, despre neadevarul din CV-ul noului primar de Brasov: ''Am
fost norocos, mie nu mi-a murit tatal in anul 5''
https://ziare.com/politica/parlament/colegul-de-facultate-al-lui-allen-coliban-despre-neadevarul-din-cv-ul-noului-primar-de-brasov-am-fost-norocos-mie-nu-mi-a-murit-tatal-in-anul-5-1643910
E loc în celebrul magazin şi pentru PMP-Băsescu.
"Echipa PNL Bucureşti, condusă de liderul partidului, Ludovic Orban, şi-a prezentat noul sediu de campanie, în incinta Magazinului Bucureşti, acelaşi folosit de Nicuşor Dan în campania pentru alegerile locale, „un loc simbolic (...) kilometrul zero al Bucureştiului”, „un sediu cu noroc”, cum îl prezintă Nicuşor Dan."
Orban a preluat de la Nicuşor Dan cheia „succesului”. Simbolul victoriei Primarului General, predat liberalilor în noua campanie
https://www.mediafax.ro/politic/orban-a-preluat-de-la-nicusor-dan-cheia-succesului-simbolul-victoriei-primarului-general-predat-liberalilor-in-noua-campanie-19742129
Nu sunt sume mari. Economii se pot face mai degrabă prin a
nu mai pierde fonduri europene din cauza incompetenţei, ceea ce presupune
biblioteci şi şcoli româneşti puternice.
Ce beneficii are un parlamentar: salariu,
paşaport diplomatic, bani de cazare şi alte sume forfetare
https://adevarul.ro/news/politica/ce-beneficii-unparlamentar-salariu-pasaport-diplomatic-bani-cazare-alte-sume-forfetare-1_5faeb1845163ec4271d1f044/index.html
*** *** *** ***
Un talent uriaş, precum ulterior regretatul Gruia. E simplu: nu colabora, nu mai juca sau nu mai ieşea din ţară. Pagubele nu contau! Era indiferenţă cum e azi: nu se pot sifona fonduri europene, atunci se resping, nu te mai complici! Literar, de observat în romanul postmodern că nici după 30 de ani nu e posibil decât a deconspira, selectiv, informatorii. Marele public nu ştie niciodată nimic despre securiştii care organizau "răpirea" şi recrutarea (semnarea angajamentului), primeau informaţiile sau le exploatau.
Povestea celui mai bun handbalist al lumii în 1964: A devenit informator al Securității după ce fost acuzat că asculta ”muzică decadentă la pick-up”. A fugit în Germania, iar în 2008, la 71 de ani, a fost condamnat în România
https://www.g4media.ro/povestea-celui-mai-bun-handbalist-al-lumii-in-1964-a-devenit-informator-al-securitatii-dupa-ce-fost-acuzat-ca-asculta-muzica-decadenta-la-pick-up-a-fugit-in-germania-iar-in-2008.html
Au cu adevărat bani doar filantropii, adică cei ce donează, de pildă pentru Biblioteca Digitală a Bucureştilor, să fie cât Gallica a Franţei.
"Mogulii" infrastructurii din Romania. Cine controleaza contractele proiectelor de autostrazi, centuri si poduri
https://ziare.com/social/stiri-sociale/umbrarescu-conduce-clasamentul-constructorilor-de-autostrazi-si-centuri-in-romania-1643508
România are o scădere economică de 6%, a doua cea mai mare din UE
https://romania.europalibera.org/a/ins-economia-romaniei-crestere-de-5-6-in-trimestrul-iii-comparativ-cu-cel-anterior-/30945866.html
Trebuia întrebaţi întâi liceenii, dacă merg sau nu la spectacol.
Replici porno într-o piesă de teatru pentru liceeni. „Se vede în ochii tăi că-ţi place p... Ştii bine să sugi p...!“
https://adevarul.ro/locale/piatra-neamt/replici-porno-intr-o-piesa-teatru-liceeni-se-vede-ochii-ca-ti-place-p-Stii-sugi-p-1_5fae9fbf5163ec4271d153ed/index.html
Pe Google, "toaletarea arborilor" trimite la tot felul de afaceri şi aberaţii. USR PLUS le are cu protecţia naturii.
Toaletare-dezastru pe
un drum judeţean. Ironii pe internet: „N-au avut ascuţitoarea la ei”
https://adevarul.ro/locale/craiova/foto-toaletare-dezastru-drum-judetean-ironii-internet-n-au-avut-ascutitoarea-ei-1_5fb00bf65163ec4271dc0d3c/index.html
*** *** *** *** *** *** *** ***
Pilonul 1 trebuia să fie Educaţie şi Cultură, să avem universităţi de top, eliminându-se fabricarea diplomelor şi verificându-se absolut toate doctoratele, iară nu pe sărite motivat politic, cum apar şi dosarele CNSAS. Plus muzee şi biblioteci ca la Washington sau Paris, atractive, frecventabile cu toată familia.
Lista autostrăzilor și a marilor proiecte de infrastructură de 30 miliarde euro pe care România vrea să le finanțeze prin programul fără precedent NextGenerationEU – Draft
https://www.g4media.ro/exclusiv-lista-autostrazilor-si-a-marilor-proiecte-de-infrastructura-de-30-miliarde-euro-pe-care-romania-vrea-sa-le-finanteze-prin-programul-fara-precedent-nextgenerationeu-draft.html
Pe insula din Lacul Morii se poate construi o Operă ca la
Sydney şi un Muzeu de Artă Contemporană în arhitectură proprie, cum are Fundaţia Vuitton dans le bois de
Boulogne à Paris. UE şi Diaspora pot finanţa reconstruirea Mănăstirii Văcăreşti,
ca la Varşovia.
Nicuşor Dan: Vor exista concursuri
internaţionale de soluţii pentru Lacul Morii şi Parcul Natural Văcăreşti
https://www.g4media.ro/nicusor-dan-vor-exista-concursuri-internationale-de-solutii-pentru-lacul-morii-si-parcul-natural-vacaresti.html
Xenofobia e chiar ruinătoare după ce clasa politică a vândut ieftin şi grabnic tot ce-a putut. Dar, fără derapaje, poate că n-ar fi observat nimeni că mai are câte un intelectual milă de ţăranul român pe pandemia asta.
Dinescu: "Pe cât sunt de fericit că prin venele copiilor mei curge și puțin sânge înmiresmat de stepele cazace și de pusta maghiară, care le-au mlădiat frumusețea și caracterul, pe atât sunt de trist că alergia mea la naționalismul grobian și scârbavnic nu mă scutește de pedeapsa de a-mi aminti că sunt român când văd disprețul neamțului pentru țăranul valah care nu mai are loc în propria-i țară."
CTP se desparte definitiv de xenofobul pesedistoid Mircea Dinescu: "Nu ne vom mai întâlni în această viață"
https://ziaristii.com/ctp-se-desparte-definitiv-de-xenofobul-pesedistoid-mircea-dinescu-nu-ne-vom-mai-intalni-aceasta-viata/
Dacă aveam TVR Cultural, transmitea în direct, ca şi de la Institutul Cervantes, ceea ce ar fi fost util şi elevilor în pandemie.
Ambasada Spaniei lansează prima campanie de promovare a literaturii în reţeaua bucureşteană de metrou, urmând modelul unui inedit proiect cultural derulat anual la Madrid.
Campanie culturală la metrou: „Atenție, se deschid cărțile!”
https://romanialibera.ro/cultura/campanie-culturala-la-metrou-atentie-se-deschid-cartile-833232
În anii de liceu trebuie ascultate, de pe o listă obligatorie, toate simfoniile celebre.
„Simfonia Alpilor”, dirijată de Christian Badea, se aude la Filarmonica „George Enescu” în cadrul stagiunii online
https://adevarul.ro/cultura/arte/simfonia-alpilor-dirijata-christian-badea-aude-filarmonica-george-enescu-cadrul-stagiunii-online-1_5fac2c765163ec4271c0a015/index.html
"Adolescentul miop, Liceanul Neascultător care a citit o mie de cărţi bune, nu prea are vreun avantaj la noi, nici măcar la bac", zise bibliotecarul Borges. "Numai prostii debitaţi!", îl şterse inspectoarea din Friends şi de pe grupuri. Consolare, listele clasice de cărţi bune:
https://propinatiu.wordpress.com/lista-lui-propinatiu
Carte străina clasică gratuită:
https://archive.org/details/fav-camelian_propinatiu?sort=creatorSorter
*** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***