sâmbătă, 23 ianuarie 2021

Dacă eram eu preşedinte, îl decoram pe puştiul Mario, care a preferat România Suediei, unde era dispreţuit ca cerşetor şi căpşunar

 Revista presei

 Românii sunt trataţi de ţările bogate ca indezirabili în spaţiul Schengen, afectându-le creşterea economică, iar unii intelectualii occidentali scriu bestselleruri compătimitoare despre cerşetori şi căpşunari!

P:" Cartea are un caracter profund discriminatoriu, deoarece singurii care practică cerșetoria și căpșunăria au nume românești. Înțeleg că niciun cerșetor-căpșunar nu se numea Olaf, Sven sau Astrid. Partea cea mai gravă este că această lucrare se adresează unui public ce nu are nici experiența de viață necesară, nici educația formală pentru a putea face diferențe raționale. Dacă dai unor copii mici fără discernământ să citească așa ceva, atunci nu trebuie să te miri că ei vor crede că toți românii sunt cerșetori și căpșunari. "

P: "Mâncați rahat ca orice sparanghelist roman. In primul rând cartea e educativa, in al doilea rând aduce diaspora acasă și in al treilea rând toată lumea știe ca romanii sunt imputiti, hoti puturoși și milogi. Nu înțeleg de când s-a trezit mândria naționala in comentatorii g4, de când și-au dat suedezii seama cine le ciordește portofelele prin autobuz?"

Mai rău e că şi în RO diasporenii întorşi pot găsi cărţi agresive cu poporul român, cu istoria patriei sau cu ţara însăşi, cel mai greu de îndurat fiind  însă confruntarea cu formaţiunile de postaci instruite să injecteze în români ura de sine cum că nu-s buni de nimic.

O familie de români susține că s-a întors din Suedia din cauza unei cărți / ”Copiii căpșunarilor” l-ar fi determinat pe fiul lor să amenințe că se sinucide dacă nu revine în România exasperat de bullyingul colegilor de școală
https://www.g4media.ro/o-familie-de-romani-sustine-ca-s-a-intors-din-suedia-din-cauza-unei-carti-copiii-capsunarilor-l-ar-fi-determinat-pe-fiul-lor-sa-ameninte-ca-se-sinucide-daca-nu-revine-in-romania-ex.html

Educaţia nu a devenit după alegeri prioritate naţională. Va trece pandemia şi tot nu vom permanentiza un TVR Didactic, pentru egalitate de şanse în RO, accesibil şi pe net oriunde în Diasporă, copiii români să nu-şi uite limba, istoria şi ţara de origine.

Iar micul scandal cu întoarcerea lui Mario va trece repede, intelectualii de carieră aflându-se mental în postromânism. Occidentalul ha sempre raggione faţă de specia estică de om.

O prezentare elogioasă a cărţii suedeze, dă Libertatea, folosind un titlu batjocoritor la mândria de român, după ce portalul a manifestat şi competenţe lirice, fotografiind-o pe marea poetă Gabriela Melinescu în cărucior ca al lui Lenin:
„Copiii căpșunarilor”. o carte, care se găsește și în școli, trezește o dezbatere aprinsă în Suedia! mamă româncă: „macină pentru copiii mei mândria de a fi român”
https://www.libertatea.ro/stiri/copiii-capsunarilor-minorii-romani-lasati-acasa-subiect-carte-suedia-cum-raspunde-autoarea-acuzatiilor-de-discriminare-3385374

Pagini uitate

Marea iubire a lui Nichita Stănescu, poeta Gabriela Melinescu, stă într-un azil din Stockholm, izolată în fața COVID-19 și zăvorâtă în propria suferință
https://www.libertatea.ro/stiri/gabriela-melinescu-iubire-nichita-stanescu-azil-stockholm-3006404

"Modalitatea în care ați ales să prezentați personalitatea Gabrielei Melinescu încalcă dreptul acesteia la demnitate umană și îi aduce grave deservicii în modul în care este receptată de către publicul român."

21 mai 2020 Apel la decență!

http://www.romanianliteraturenow.com/uncategorized/apel-la-decenta/

Brânduşa Armanca: Un portret eșuat al poetei Gabriela Melinescu

https://romania.europalibera.org/a/un-portret-e%C8%99uat-al-poetei-gabriela-melinescu/30630608.html

*

Reţelele sociale funcţionază tot mai abitir ca instrumente ale Cenzurii, prin voluntariat de massă. Hărţuirea unui scriitor, să scrie "corect", să se supună standardelor, probează nu doar lecturi ciupitative, ci şi deficit de simţire, de intuiţie. Ar fi ca şi cum am ordona tuturor pictorilor să nu creeze decât fotografii.
Olivia Steer l-a ironizat pe Mircea Cărtărescu pentru o presupusă greșeală gramaticală, supărată că a îndemnat la vaccinare/ Ulterior și-a șters postarea de pe Facebook/ Răspunsul exemplar al scriitorului
https://www.g4media.ro/olivia-steer-l-a-ironizat-pe-mircea-cartarescu-pentru-o-presupusa-greseala-gramaticala-suparata-ca-a-indemnat-la-vaccinare-ulterior-si-a-sters-postarea-de-pe-facebook-raspunsul-exemplar-al-scriitor.html

E nevoie mare şi mică în RO de astfel de informaţii, deoarece mulţi diplomectuali nu pricep cum de nu-i iau la mişto influencerii şi postacii pe americani, pentru primitivismul dezgustător de a se jura pe Biblie, jignind altfel de credinţe, şi mai ales etalând ei cultul eroilor, care orice patriotism, ştie tot oengistul cu spirit primar agresiv, e un fel de naţionalism ca în România Regală Mare, care a fost cea mai înapoiată şi insuportabilă ţară din lume.

Cum s-a făcut transferul codurilor nucleare între Trump și Biden fără să se întâlnească
https://revista22.ro/international/cum-s-a-facut-transferul-codurilor-nucleare-intre-trump-si-biden-fara-sa-se-intalneasca

 *** *** *** ***

Anatomia unui Fake. „Toni Grecu, în stare gravă la ATI” - au titrat site-uri ca Antena 3, EVZ, Știripesurse sau Playtech. Soția actorului, pentru Libertatea: Nu a fost la ATI!
https://www.paginademedia.ro/2021/01/fake-news-toni-grecu-la-ati/

 Fake-news printr-un spot aparent de interes public! 500 de români s-ar îmbolnăvi zilnic din cauza pâinii neambalate. Cine e în spate?
https://www.paginademedia.ro/2021/01/video-fake-news-paine-neambalat/

Valeriu Gheorghiță: România e pe locul 3 în ceea ce privește media numărului de doze din ultimele 7 zile, la suta de locuitori
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/valeriu-gheorghita-romania-e-pe-locul-3-in-ceea-ce-priveste-media-numarului-de-doze-din-ultimele-7-zile-la-suta-de-locuitori-1439110

Premierul Cîţu: Avem obiectivul de a vaccina 10,4 milioane de români până la finalul lui septembrie
https://newsweek.ro/sanatate/premierul-citu-avem-obiectivul-de-a-vaccina-104-milioane-de-romani-pana-la-finalul-lui-septembrie

*** *** *** *** *** *** *** ***

Czesław Miłosz: „Ținutul Ulro”. Fragment
https://www.marginaliaetc.ro/cateva-fragmente-din-tinutul-ulro-de-czeslaw-milosz/

 Biblioteca Județeană "G. T. Kirileanu" Piatra Neamț

 Colecţia ziarului eminescian Timpul

https://bibgtkneamt.ebibliophil.ro/cautare-avansata?c=crw&f1=670a&s1=e&v1=Ziarul+Timpul&ca=1&o=&d=&u=ca&hideform=1

 "Adolescentul miop, Liceanul Neascultător care a citit o mie de cărţi bune, nu prea are vreun avantaj la noi, nici măcar la bac", zise bibliotecarul Borges. "Numai prostii debitaţi!", îl şterse inspectoarea din Friends şi de pe grupuri. Consolare, listele clasice de cărţi bune:

https://propinatiu.wordpress.com/lista-lui-propinatiu

Carte străina clasică gratuită:

https://archive.org/details/fav-camelian_propinatiu?sort=creatorSorter

*** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***

vineri, 22 ianuarie 2021

Privind cu jind spre nişte pedepse hotărâte de justiţia spaniolă pentru proxeneţi torţionari din România

 Revista presei

Impresionant câţi subcomentatori cred că la noi se dădeau pedepse cu suspendare!

"Cristian şi Sebastian Săndulache au fost condamnaţi la 55, respectiv 53 de ani de ani de detenţie şi sunt închişi încă din 2018."

Pedeapsă record pentru bestiile care au nenorocit zeci de tinere. „Uneia i-au tăiat mâna cu sabia, apoi au bătut-o cu ea până a leşinat”

https://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/pedeapsa-record-bestiile-nenorocit-zeci-tinere-uneia-i-au-taiat-mana-sabia-apoi-batut-o-lesinat-1_60095e2b5163ec42712b675b/index.html

 *

Noua șefă a serviciilor de informații ale SUA promite că va răspunde “agresiv” atacurilor Rusiei și Chinei. Avril Haines este prima femeie care conduce CIA
https://ziaristii.com/noua-sefa-serviciilor-de-informatii-ale-sua-promite-ca-va-raspunde-agresiv-atacurilor-rusiei-si-chinei-avril-haines-este-prima-femeie-care-va-conduce-cia/

 Trump impeachment article being sent to Senate Monday

https://thehill.com/homenews/senate/535380-trump-impeachment-article-being-sent-to-senate-monday

McConnell privately says he wants Trump gone as Republicans quietly lobby him to convict

https://edition.cnn.com/2021/01/22/politics/mcconnell-trump-impeachment-conviction-republicans/index.html

*** *** *** ***

Faţă de tăierea copacilor, recursul la gazon în locul florilor albinelor e chiar mai nociv, fiindcă obişnuieşte cetăţenii cu uniformitatea.

Nicusor Dan l-a dat afara pe directorul Directiei de Mediu din Primarie. Ce a facut acesta

https://ziare.com/nicusor-dan/stiri-nicusor-dan/nicusor-dan-l-a-dat-afara-pe-directorul-directiei-de-mediu-din-primarie-ce-a-facut-acesta-1657865

O companie activă în România cumpără cel mai mare producător de energie din Bulgaria
https://romanialibera.ro/economie/o-companie-activa-in-romania-cumpara-cel-mai-mare-producator-de-energie-din-bulgaria-836258

Clotilde Armand cere ajutorul Avocatului Poporului pentru a opri șantierele ilegale din Sectorul 1
https://revista22.ro/actualitate-interna/clotilde-armand-cere-ajutorul-avocatului-poporului-pentru-a-opri-santierele-ilegale-din-sectorul-1

Banca italiană UniCredit atacă partidul AUR, numindu-l de „extrema dreaptă”. Claudiu Târziu: Aprecieri jignitoare
https://r3media.ro/banca-italiana-unicredit-ataca-partidul-aur-numindu-l-de-extrema-dreapta-claudiu-tarziu/

Ministrul Transporturilor: Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila va rămâne muzeu timp de un an, din cauza drumurilor de acces
https://www.digi24.ro/stiri/economie/transporturi/ministrul-transporturilor-podul-suspendat-peste-dunare-de-la-braila-va-ramane-muzeu-timp-de-un-an-din-cauza-drumurilor-de-acces-1438156

„Mortul viu” de la Iaşi rămâne mort din punct de vedere oficial. Dovada că e mai greu să învii decât să mori
https://adevarul.ro/locale/iasi/mortul-viu-iasi-ramane-mort-punct-vedere-oficial-dovada-e-mai-greu-invii-decat-mori-1_600a99fb5163ec427134899c/index.html

Pagini uitate

"Dacă ne referim, însă, la valorile PPP (power purchase parity- la paritatea puterii de cumpărare, în cifre comparabile ) vom avea următorul tablou: Cehia 40 660 USD (locul 35 mondial), Slovenia 40 070 USD (locul 36 mondial), Slovacia 33 680 USD (locul 43 mondial), Ungaria 32 750 USD (locul 44 mondial), Polonia 32 710 USD (locul 45 mondial), România 31 860 USD (locul 46 mondial)..."

Românii au aflat de la Banca Mondială că realizează venituri ridicate
https://realitateafinanciara.net/romanii-au-aflat-de-la-banca-mondiala-ca-realizeaza-venituri-ridicate-venituri-ridicate

Antidotul este o enciclopedie privind Privatizarea Litoralului Românesc, fiecare patron apărând cu povestea sa de succes şi cu ce îmbunătăţiri a adus.

Patronate: Bulgaria, Grecia şi Turcia finanţează denigrarea litoralului românesc
https://adevarul.ro/economie/afaceri/patronate-bulgaria-grecia-turcia-finanteaza-denigrarea-litoralului-romanesc-1_5f0552125163ec4271c2a952/index.html

România e dispreţuită şi izolată în UE tocmai pentru că a abandonat Basarabia - şi politic, şi intelectual - în contrast cu politicile maghiare de unitate naţională.

"Postac: Moldovenii n-au decat sa fiarba in sucul lor propriu Demult nu ne mai leaga nimic de ei ,au pornit-o clar pe alt drum ,diferit de al nostru . Daca maine 95 la suta dintre ei ar cere alipirea republicii lor la Rusia nu m-ar mira absolut de loc"

Ieşirea de pe şine a politicii în Republica Moldova. Opriţi-l pe Dodon!
https://adevarul.ro/moldova/politica/iesirea-sine-politicii-republica-moldovaopriti-l-dodon-1_5f04b8395163ec4271beb5bf/index.html

E vorba mai mult de şmecheri câştigători decât de afro-americani. Se gestionează bani tot mai mulţi în industria cauzelor nobile evidente, încât s-a ajuns la aroganţă bazată pe putere reală. Semnatarii scrisorii sunt puţini, nume previzibile. În rest, o prudenţă intelectuală ai zice că formată sub bolşevism îndelungat.
Intelectuali, scriitori, profesori și publiciști de stânga din toată lumea cer stângii americane să abandoneze dogmatismul și extremismul ideologic care riscă să sufoce societatea. Printre semnatari: Francis Fukuyama, Malcolm Gladwell, J.K. Rowling, Salman Rushdie
https://www.g4media.ro/intelectuali-scriitori-profesori-si-publicisti-de-stanga-din-toata-lumea-cer-stangii-americane-sa-abandoneze-dogmatismul-si-extremismul-ideologic-care-risca-sa-sufoce-societatea-printre-semnatari.html

Marea Britanie, adică Farage, Olanda-Finlanda adică obiecţii Schengen. Plus conglomeratul de nostalgii habsburgice Ungaria-Austria. În rest, vina noastră: blocarea disciplinei elementare antivirus de către şmecherii reprezentaţi politic de fosta coaliţie de guvernare.  Electoratul are datoria de a sancţiona dur populismul inconştient.

Lista țărilor europene care au impus restricții pentru cetățenii români / În ce condiții se poate, totuși, intra în unele dintre respectivele state

https://www.g4media.ro/harta-lista-tarilor-europene-care-au-impus-restrictii-pentru-cetatenii-romani-in-ce-conditii-se-poate-totusi-intra-in-unele-dintre-respectivele-state.html

 *** *** *** *** *** *** *** ***

Spaga pentru operatii estetice la Spitalul Militar Central: ''Mai intai banutii, cum am vorbit''. Cat costa infrumusetarea nasului
https://ziare.com/stiri/dna/spaga-pentru-operatii-estetice-la-spitalul-militar-central-1657731

 Ministerul Culturii din Franța a anunțat decorarea dirijorului român Ion Marin cu Ordinul Artelor și Literelor în grad de Cavaler (Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres), una dintre cele mai importante distincții ministeriale ale Franței.

Un român, cavaler al Ordinului Artelor și Literelor al Republicii Franceze
https://www.cotidianul.ro/un-roman-cavaler-al-ordinului-artelor-si-literelor/

 Cele 36 de volume sunt în 700 de exemplare. Bibliotecile nu s-au grăbit să le ia de la Academie. Memorialul de la Ipoteşti, eminescologul Valentin Coşereanu dat afară şi adus un manager, care nu mai vede necesitatea cercetătorilor acolo deoarece găseşti totul pe net. Ca să donezi, eşti obligat să plăteşti taxe mari.

Douăzeci de anchete, cerute de literaţi, să nu se fi pierdut banii pe salvarea manuscriselor Eminescu.

Ediţia emisiunii  Profesioniştii, difuzată pe  TVR1 în 14 ianuarie 2012, în care invitatul Eugeniei Vodă a fost Mircia Dumitrescu, grafician, pictor și sculptor român.

https://www.youtube.com/watch?v=Ff5gId9C-9I

 Mircia Dumitrescu - Eminescu în artele grafice contemporane

https://www.youtube.com/watch?v=mws_AAVM5Jw

 "Adolescentul miop, Liceanul Neascultător care a citit o mie de cărţi bune, nu prea are vreun avantaj la noi, nici măcar la bac", zise bibliotecarul Borges. "Numai prostii debitaţi!", îl şterse inspectoarea din Friends şi de pe grupuri. Consolare, listele clasice de cărţi bune:

https://propinatiu.wordpress.com/lista-lui-propinatiu

Carte străina clasică gratuită:

https://archive.org/details/fav-camelian_propinatiu?sort=creatorSorter

*** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***

joi, 21 ianuarie 2021

O să dispară şi covidul, a dispărut şi Trump, important e a nu pierde anii aceştia

 Revista presei

 https://archive.org/details/fav-camelian_propinatiu?sort=creatorSorter&and[]=firstCreator:H

 *

The Biden era: What do Arabs expect?
https://www.arabnews.com/node/1795866/world

 Why Biden must end Trump's trade war
http://global.chinadaily.com.cn/a/202101/20/WS60077239a31024ad0baa3b5d.html

 President Joe Biden: What it means for India, China
https://timesofindia.indiatimes.com/india/what-india-china-should-expect-from-biden-administration/articleshow/80364479.cms

 For Israelis to remember: Biden is not Trump, nor Obama

https://www.jpost.com/israel-news/for-israelis-to-remember-biden-is-not-trump-nor-obama-analysis-656122

A demoralizing Middle East awaits Biden, with Iran as his most important test - Middle East News
https://www.haaretz.com/middle-east-news/.premium-in-the-the-middle-east-quagmire-that-biden-is-inheriting-iran-is-top-priority-1.9465967

Barron Trump was absent from dad's farewell speech
https://www.dailymail.co.uk/news/article-9169287/Barron-Trump-absent-dads-farewell-speech.html

Trump extended Secret Service protection to his adult children as he left office
https://www.washingtonpost.com/politics/trump-extended-secret-service-protection-for-13-members-of-his-family-as-he-left-office/2021/01/20/31ef3e9e-5b3c-11eb-b8bd-ee36b1cd18bf_story.html

Les partisans de Donald Trump minimisent l’assaut du Capitole et veulent croire à son retour
https://www.lemonde.fr/international/article/2021/01/20/les-partisans-de-trump-minimisent-l-assaut-du-capitole-et-veulent-croire-a-son-retour_6066994_3210.html

Graham: GOP can't regain House, Senate in 2022 without Trump
https://video.foxnews.com/v/6224586692001/

A tsunami of legal peril awaits Trump now that he's no longer president

https://www.businessinsider.com/trump-federal-state-local-investigation-prosecution-georgia-call-2021-1

Maglev train: China debuts prototype that can hit speeds of 620 kilometers per hour
https://edition.cnn.com/travel/article/china-high-speed-maglev-train-intl-hnk/index.html

*** *** *** ***

Single Covid vaccine dose in Israel 'less effective than we thought'

https://www.theguardian.com/world/2021/jan/19/single-covid-vaccine-dose-in-israel-less-effective-than-we-hoped

 Israelul se confruntă cu o creştere rapidă a numărului de noi infecţii: „O doză unică de vaccin este mai puţin eficientă decât credeam”

https://adevarul.ro/international/in-lume/israelul-confrunta-crestere-rapida-numarului-infectii-o-doza-unica-vaccin-mai-putin-eficienta-decat-credeam-1_600877a45163ec42712547e6/index.html

  Romanul care a fluidizat traficul in New York il va ajuta pe Nicusor Dan sa rezolve ambuteiajele din Bucuresti: ''Nu voi primi nimic pentru munca mea''
https://ziare.com/stiri/trafic/interviu-romanul-care-a-fluidizat-traficul-in-new-york-il-va-ajuta-pe-nicusor-dan-sa-rezolve-ambuteiajele-din-bucuresti-nu-voi-primi-nimic-pentru-munca-mea-1657724

 Semne ca ''bula Bitcoin'' se va sparge. Noul trezorier al SUA vorbeste despre folosirea monedei virtuale in ''finantari ilicite''
https://ziare.com/economie/stiri-economice/bula-bitcoin-1657711

 *** *** *** *** *** *** *** ***

Angela Gheorghiu: Luminiţa Constantinescu a fost farul elitelor muzicale; îi datorez mulţumiri, iubire şi admiraţie eternă |
https://www.agerpres.ro/cultura/2021/01/20/angela-gheorghiu-luminita-constantinescu-a-fost-farul-elitelor-muzicale-ii-datorez-multumiri-iubire-si-admiratie-eterna--646718

Ultimul interviu cu excelentul critic şi istoric de artă Ruxandra Garofeanu
https://www.cotidianul.ro/ultimul-interviu-cu-excelentul-critic-si-istoric-de-arta-ruxandra-garofeanu/

 O panoramă completă privind nenorocul românesc!

[Search]

Liliana Corobca ed – Panorama comunismului în Moldova sovietică, 2019, Polirom
Liliana Corobca ed – Panorama comunismului în România, 2020, Polirom

Festival di Sanremo, il prefetto: no alla presenza del pubblico. La Rai pensa ai figuranti
https://www.lastampa.it/spettacoli/musica/2021/01/20/news/festival-di-sanremo-il-prefetto-no-alla-presenza-del-pubblico-la-rai-pensa-ai-figuranti-1.39799000

 President Joe Biden on Wednesday revoked a recent Trump administration report that aimed to promote “patriotic education” in schools but that historians mocked and rejected as political propaganda.

Biden revokes Trump report promoting ‘patriotic education’

https://apnews.com/article/joe-biden-donald-trump-race-and-ethnicity-slavery-education-259b9302ab24bac55fa14676a1a9d11e

 "Adolescentul miop, Liceanul Neascultător care a citit o mie de cărţi bune, nu prea are vreun avantaj la noi, nici măcar la bac", zise bibliotecarul Borges. "Numai prostii debitaţi!", îl şterse inspectoarea din Friends şi de pe grupuri. Consolare, listele clasice de cărţi bune:

https://propinatiu.wordpress.com/lista-lui-propinatiu

Carte străina clasică gratuită:

https://archive.org/details/fav-camelian_propinatiu?sort=creatorSorter

*** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***