Nu corupţia, nu incompetenţa, ci neseriozitatea ne termină!
Apropo de Vişegrad. Nu a existat după 1989 recunoştinţă cehoslovacă pentru atitudinea riscantă de solidaritate în 1968, când i-au călcat tancurile marxiste ale lui Brejnev, nici recunoştinţă poloneză pentru adăpostirea în septembrie 1939, de către Regele Carol II, a elitelor politice şi militare, precum şi a tezaurului polonez, ceea ce a înveninat pentru anul 1940 relaţiile noastre şi cu Reichul, şi cu URSS, încât ne-au ciopârţit frăţeşte fruntariiile.
Faptul că printre criticile abjecte ale unui twitter banal despre pirateria aviatică se afirmă şi funcţionari polonezi e ridicol: tocmai i-au ocolit ca pe ucraineni germanii şi ruşii cu gazoductul!
Vestea e minunată pentru că se putea foarte bine ca avionul să fie chiar confiscat la Minsk, fără ca Occidentul să-şi modifice comerţul reciproc avantajos cu sprijinitorii dictaturii. Dacă ştirea ar fi fost difuzată de negustorii de gaze, nu mai zicea nimeni nimica, pentru că de fapt se aşteaptă ca România să ia... măsuri dure în Est, deoarece nu e primită în Schengen şi e astfel mai liberă să rişte!
24 05 2021 Adina
Vălean, criticată de lideri europeni pentru o postare legată de deturnarea
avionului care transporta un disident din Belarus
https://www.g4media.ro/391997.html
Interesant că această atitudine fermă a Adinei Vălean calcă peste târguielile de interese economice frăţeşti Vest-Est permanente de la Ialta 1945 încoace, încât va fi bruscată de un cor de critici la prima nouă manifestare, pentru un twitter absolut banal, o simplă ştire!
23 05 2021 Avionul
Ryanair, deturnat la Minsk, a fost lăsat să plece spre Vilnius. Lipsesc 6
dintre pasagerii inițiali. 5 ar fi ofițeri KGB care au ajutat la arestarea
opozantului Protasevici. Adina Vălean: Vom lua măsuri împotriva Belarus. E un
act de piraterie aeriană
https://www.g4media.ro/avionul-ryanair-deturnat-la-minsk-a-fost-lasat-sa-plece-spre-vilnius-lipsesc-6-dintre-pasagerii-initiali-dintre-care-5-ar-fi-ofiteri-kgb-adina-valean-vom-lua-masuri-impotriva-bela.html
De notat şi slugărnicia controlată a presei române, care difuzează larg orice desfiinţare occidentală asupra vreunui cetăţean sau demnitar de-al nostru.
Reactii dure dupa mesajul jenant al comisarului european Adina Valean. ''Sa-ti fie rusine. UE ar trebui sa apere drepturile omului''
https://ziare.com/europa/comisia-europeana/reactii-dure-dupa-mesaj-jenant-al-comisarului-european-adina-valean-1680690
Adina Vălean, Criticată Dur în UE Pentru Un Mesaj „rușinos” Pe Tema Avionului Deturnat în Belarus
https://www.libertatea.ro/stiri/adina-valean-criticata-dur-in-ue-pentru-un-mesaj-rusinos-pe-tema-avionului-deturnat-in-belarus-3565489
*
Ordine de zi banală, chestiuni curente, fără primiri noi în
Schengen.
Preşedintele Iohannis participă la
reuniunea extraordinară a Consiliului European de la Bruxelles
https://adevarul.ro/news/politica/presedintele-iohannis-participa-reuniunea-extraordinara-consiliului-european-bruxelles-1_60ab5a715163ec42715e8e85/index.html
Trebuia spus în campania electorală ce e liberalismul, nu să
fie luat electoratul prin surprindere după.
Reactii dure dupa mesajul jenant al
comisarului european Adina Valean. ''Sa-ti fie rusine. UE ar trebui sa apere
drepturile omului''
https://ziare.com/europa/comisia-europeana/reactii-dure-dupa-mesaj-jenant-al-comisarului-european-adina-valean-1680690
Propaganda românească e a unei țări care își râde de propria istorie, multi nechezoli (înlocuitori de intelectuali) cugetând cam prea sinucigaş autocritic în postromânism:
http://propinatiu.ro/carti
*** *** *** ***
Crizele le creează totdeauna în istorie tupeismul intelectualilor mediocri.
Momentul partidelor
populiste în Europa
https://www.cotidianul.ro/momentul-partidelor-populiste-in-europa
Charles („Chuck“) Ellis Schumer este membru al Congresului Statelor Unite din 1981.
Dorin Tudoran: Un cameleon politic
https://romanialiterara.com/2021/05/un-cameleon-politic/
Cum să nu fie românul prepuielnic când văd megaintelectuali care încep cu meditaţii la filosofie de la Noica şi sfârşesc cu meditaţii la istorie de la Boia?
Mircea Kivu: Suspiciunea, soră cu românul
https://www.dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/articol/suspiciunea-sora-cu-romanul
Cel mai prost stăm noi la educaţia adulţilor, se şi citeşte pe net în inocenţa postacilor că tot la linşajul fesenist de primire bucureşteană a minerilor am rămas. România n-are, şi nu va avea curând, un TVR Cultural, cu atât mai puţin un TVR Didactic, care să se ocupe şi de educaţia adulţilor odată cu şcoala online. Şi nici o Cetate a Ştiinţei cum e în La Villette la Paris, în Valencia, în Winterthur (Elveţia, Technorama) sau Science City Kolkata. Capitala nu va avea o Grădină Botanică precum la Medellin sau la Singapore.
*** *** *** *** *** *** *** ***
Precum sub ceauşism, vom regreta că se puteau citi mai multe liste de cărţi de bune în lunile carantinei.
Georg Trakl
https://de.wikipedia.org/wiki/Georg_Trakl
Schlacht von Gródek (1914)
https://de.wikipedia.org/wiki/Schlacht_von_Gr%C3%B3dek_(1914)
Georg Trakl - Sebastian im Traum
Klage. Grodek.
Ştefan Baciu - 25 poeme din Georg Trakl. Editura Frize 1938
Metamorfoza răului - - poeme, Ed Univers, 2000
59 poeme, 1967
Tânguirea mierlei, trad. Petre Stoica, 1981
Zina Molcuţ - Poeţi expresionişti germani într-o viziune nouă. Gottgried Benn, Georg Heym, Ernst Stadler, Yvan Goll, August Stramm, Georg Trakl, 2004
Adolescentul miop, Liceanul Neascultător care a citit o mie de cărţi bune, nu prea are vreun avantaj la noi, nici măcar la bac. Consolare, listele clasice de cărţi bune:
https://propinatiu.wordpress.com/lista-lui-propinatiu
Carte străina clasică gratuită:
https://archive.org/details/fav-camelian_propinatiu?sort=creatorSorter
*** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***
"Earlier this month, the Centers for Disease Control and Prevention (CDC) dropped a new report that revealed the US birth rate fell by 4%, the sharpest single-year decline in nearly 50 years and the lowest number of births since 1979."
The declining American birth rate could actually be good for the economy
https://www.businessinsider.com/birth-rate-decline-pandemic-millennials-change-reshaped-economy-infrastructure-2021-5