Herta Müller – Călătorie într-un picior

Îmi scrii că Herta Müller nu e un prea grozav scriitor profesionist, Călătorie într-un picior fiind o cărticică care nu-ţi solicită nicidecum capacitatea de a ghici în meandrele palimpsestului.
„E de nivel Françoise Sagan – Bonjour Tristesse.“
Or, acest text nu e unul postmodernist, iresponsabil, să ghiceşti în el şi enunţul A, şi enunţul non-A, de să se simtă bine citind, ca în Patul conjugal al lui Daneliuc, şi securistul, şi disidentul, din anticiparea comercială consumator tipic cu dare de mână din structurile cărora le-a mers bine după Revoluţie.
Dimpotrivă, acest roman este instructiv, pentru intelectualistul român, prin privirea pe care Autoarea catadicseşte să i-o arunce Muncitorului! Şi nu e nimic artificial aici. Herta Müller a observat mizeria clasei muncitoare chiar înainte de a emigra.
Singura mirare e legată de bizareria că Irene, draga de ea, venind din "cealaltă ţară", nu e deja imună la mizeriile birocratice!
Ea îşi pierde timpul ducând Acolo tot o viaţă de amărât, în loc să valorifice facilităţile infrastructurii intelectuale din Vest: de pildă, să stea mai mult în catedrală, să contemple statui şi vitralii ascultând totodată orga.
A emigrat degeaba.
De aceea, tot Der Fuchs war damals schon der Jäger ne e mai aproape, idealul încă nefiind compromis ca ideal printr-un contraexemplu.
Ceea ce nu înseamnă că nu trebuie citit totul.