Revista presei
*
Acum treizeci de ani, la Inter, tineretul în care s-a tras
cu AKM-urile fără milă, scanda Vrem alegeri libere! Cine nu va merge la vot
n-are cum spera în Noroc. O naţiune e mai mult decât însumarea celor deocamdată
vii.
Şi mai e Miracolul, ca la Revoluţia de Catifea din februarie
2017, Revoluţie care se poate încheia la 26 mai 209, prin spulberarea penalilor
prin voinţa Naţiunii:
Pot fura penalii
Revoluţia din Februarie 2017?
Această Revoluţie a fost vremelnic înfrântă, îndeosebi prin
folosirea făţişă a violenţei, la 12 august 2019, când a fost gazată Diaspora.
Au mai contribuit însă la marasm şi lehamite doi factori: numirea ca
prim-ministru, în secolul XXI, a dnei Dăncilă şi armonia corului PSD-ALDE-UDMR în jurul dirijorului teleormănean.
Cum se votează la
alegerile europarlamentare şi la referendum
Fără îndoială, presiunea autorităţilor locale există.
Dragnea mai câştigă şi din micul interogatoriu dacă vrei sau nu şi formulare de
Referendum. Poate intimida şi din performanţa de a nimeri trei hârtii în trei
urne. Consecinţele căderii Referendumului ar fi însă mai grave decât urcarea
PNL peste PSD. UE se va autosesiza rău de tot.
Cum ne-a băgat referendumul
mortul în casă
Victor Ciutacu
dezvăluie cum l-a cunoscut pe Radu Mazăre: 'Abia aștept să iasă din carantină.
Sunt primul din afara familiei care-l vizitează'
Miercuri 22 seara, din cauza emoţiilor create de Gâdea, se
plângea în hohote în casele anteniste, pentru tragedia lui Mazăre. E firesc,
atunci, ca Dragnea să se considere nevinovat.
"Arătați cam
întristat, domnu’ Gâdea". Până și mama lui Radu Mazăre a remarcat penibila
jelire a unui mare infractor
Cine este mama lui
Radu Mazăre, demnitara comunistă pe umerii căreia fiul şi-a clădit cariera de
„rebel“: „Am lucrat în Comerţ Exterior“
Cum s-a ridicat din
„tulpina comunistă“ noul lider postdecembrist Radu Mazăre. A scris în primul
număr din „Caţavencu“
https://adevarul.ro/locale/constanta/cum-s-a-ridicat-tulpina-comunista-noul-lider-postdecembrist-radu-mazare-scris-numar-catavencu-1_5ce7d494445219c57efea839/index.html
https://adevarul.ro/locale/constanta/cum-s-a-ridicat-tulpina-comunista-noul-lider-postdecembrist-radu-mazare-scris-numar-catavencu-1_5ce7d494445219c57efea839/index.html
Pluralismul nu e destul pentru ca o democraţie să
funcţioneze. Jocul partidelor trebuie controlat de organizaţii civice
puternice. 30 de ani după Revoluţie, turistul occidental nu poate înţelege cum
de au lăsat constănţenii Peninsula în ruină - Cazinoul, Casa cu lei şi Vila
Şuţu...
Mişto ca chestie urbanistic-intelectuală. Dacă ASE dă aşa
exemplu, de ce n-ar ridica şi Arhitectura un turn de 12 etaje pentru studenţi,
apoi alţii, hoteluri, în Lipscani. Oricum, trendul e a muta capitala mai
aproape de UE, la Oradea.
ASE București reia
construcția clădirii de sticlă, de 7 etaje, lipită de monumentul istoric Casa
Nanu-Muscel, oprită cu scandal în 2016. Cheltuielile cresc cu 24% din cauza OUG
114
Afacerea “Madagascar”
:Rise Project
Românii pariază pe
sentinţa lui Dragnea, aşteptată luni. Care sunt cele mai favorabile cote
Dragnea afla daca
intra in puscarie. Procesul angajarilor fictive, pe intelesul tuturor
Dragnea Junior este
finanțat de multinaționalele pe care tăticul său le înjură
https://newsweek.ro/politica/dragnea-junior-finantat-de-multinationalele-pe-care-taticul-sau-le-injura
https://newsweek.ro/politica/dragnea-junior-finantat-de-multinationalele-pe-care-taticul-sau-le-injura
*** *** *** ***
Dl Kelemen a semnalat de mult şi pe ton grav problema, dar
nici oengiştii, nici istoricii români, nici presa de investigaţie n-au prea
reacţionat, încât s-au luat decizii sucite undeva la nivel de primărie. Pe
bule, influenceri anti-PSD, pe lângă dispreţul pentru chestiunea Basarabiei,
catalogându-l dement de-al KGB pe George Simion, unii chiar cunoscători de
reguli academice, au riscat să intre în polemică fără a se documenta, susţinând
că nu există la Valea Uzului eroi români. Acum, nu li se confirmă
conspiraţionismul cum că Simion şi-a înscenat cafteala în cârdăşie cu UDMR,
având ambele părţi creşteri electorale de la emoţie!
Grupul de acțiune
Valea Uzului critică UDMR pentru "impotența partidului, care a dus la o
serie de evenimente, demne să aducă rușine ambelor națiuni"
https://www.g4media.ro/grupul-de-actiune-valea-uzului-critica-udmr-pentru-impotenta-partidului-care-a-dus-la-o-serie-de-evenimente-demne-sa-aduca-rusine-ambelor-natiuni.html
https://www.g4media.ro/grupul-de-actiune-valea-uzului-critica-udmr-pentru-impotenta-partidului-care-a-dus-la-o-serie-de-evenimente-demne-sa-aduca-rusine-ambelor-natiuni.html
Nu cine îl susţine pe George Simion e deocamdată problema,
ci ignorarea de către partide a românilor din jurul României. Influencerii din
opoziţie l-au atacat urât, renunţând la electoratul basarabean şi stimulând
absenteismul. E mişto istoria demitizantă în postromânism. În schimb, "Fidesz a asigurat două
locuri pe lista de candidaţi la alegerile europarlamentare, unul pentru colegii
din Ucraina şi alt loc pentru colegii din Serbia, state nemembre ale Uniunii
Europene, pentru ca reprezentarea comunităţii maghiare să fie cât mai
largă."
Florin Călinescu a
dezvăluit cu cine votează pe 26 mai: „Votaţi pe cine vreţi, cum vă duce mintea.
Important e să ajungeţi la urne“
Dacă e să improvizăm un model din ce se spune în bule, avem
foarte multă lume "bună", care nu merge la vot din comoditate sau din
mentalitatea ca eşti mai şmecher dacă nu te bagi într-o afacere păguboasă, că
tot nu se schimbă nimic.
De libero arbitrio:
fiecare dintre noi va face duminica o alegere
Politico: PSD a
angajat o firma de specialisti care sa ii spele imaginea la Bruxelles
Cât au cheltuit
partidele pentru publicitatea pe Facebook
De ce trebuie sa
multumim PSD si sa mergem, totusi, la vot
Multe voturi, cum se teme Norica Nicolai, se pot duce la
USR-PLUS, datorită lui Guy Verhofstadt.
Ruptură PSD-ALDE:
lovitura din finalul campaniei electorale
E multă lume rea capabilă să meargă la Referendum numai ca
să-l vadă pe Gâdea întristat ca la emisiunea despre Mazăre.
Oana Zamfir, campanie
violenta anti-referendum: "Eject! Iohannis isi dispretuieste poporul, ii
prosteste pe romani cu acest referendum"
Propaganda românească e a unei țări care își râde de propria
istorie, favorizând jocul separatist. Eroarea de a gândi prea autocritic
momente istorice e comună. Se observă și la Armand Hrestic, în tetralogia
Războiul Sfânt, abandonată în 1997-2003:
*** *** *** *** ***
*** *** ***
Sorin Cucerai
Mituri despre
absenteismul la vot care trebuie demontate
România, va rămâne trează, e ţara în care gândeşte
Patapievici, iar Cărtărescu are, în 2019, şanse Nobel duble. În caz de eşec,
opoziţia va învăţa să fie unită şi să nu mai cedeze Tricolorul populismului
anticorupţie. La punctul de inflexiune din 1996, fără de care n-am fi fost în
UE, ci ca Serbia şi Republica Moldova, existau Alianţa Civică şi CDR, structuri
organizatorice fără echivalent în 2019.
Horia-Roman
Patapievici, scriitor: „Dacă alegerile vor confirma formula de guvernare
PSD-ALDE, ideea de România se poate duce la culcare“
Înainte de a visa la politicieni ca în Germania, trebuie să
avem intelectualitatea care să îi formeze, ceea ce însemană un consens al
partidelor pentru 7% din pib la EduCultură. Greu de crezut. Probabil cel mai
bun indicator privind înapoierea României ar fi un studiu privind starea bibliotecilor
digitale în mai 2019, când cea mai bună resursă actuală online pentru Diaspora,
să nu-şi uite limba şi istoria, rămâne azi... Moldavica, de la Chişinău!
Cum arată campania
electorală pentru alegerile europarlamentare în Germania și cum arată la noi în
România
*** *** *** *** ***
*** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.