Revista presei
La noi se poate orice. Dacă nu reacţiona preşedintele, Legea autonomiei Ţinutului Secuiesc poate că trecea şi de Senat. Unii senatori ar fi zis c-au greşit iar, alţii că n-au fost atenţi, alţii că aşa le-a dictat conştiinţa, iar influencerii i-ar fi declarat pe opozanţi drept fie naţionalişti, fie proşti, că doar nu s-ar schimba nimica, dimpotrivă, s-ar înbunătăţi simţitor relaţiile cu Ungaria lui Viktor Orban.
*
Preţul intelectualului influencer e mic şi se promovează la fel şi alte interese. Analiza ar trebui dezvoltată lunar. Nu vor avea şi alte portaluri ştiriste curajul Adevărului de a publica.
Apropo de copertă, mai toate cărţile esenţiale ale lui Nicolae Iorga, care era pentru românii regali cum e azi Boia pentru oengismul atitudinar, se găseau ca fidele pdf-uri de calitate occidentală în Biblioteca Digitală a Bucureştilor, chiar în anul Centenarului dispărută de pe net, într-o ţară de IT-işti, deşi era o excelentă sursă de carte pre-comunistă, pentru tineri, Diasporă şi cercetătorii români şi euroatlantici.
Cum promovează presa românească „Ţinutul Secuiesc”. Propagandă ungară, clişee jurnalistice şi iresponsabilitate strategică
https://adevarul.ro/news/societate/cum-promoveaza-presa-romaneasca-Tinutul-secuiesc-propaganda-ungara-clisee-jurnalistice-iresponsabilitate-strategica-1_5eafa2b35163ec42716d5d51/index.html
Mit şi manipulare în
conştiinţa secuilor prin manualul de istorie a secuilor
https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/mit-si-manipulare-in-constiinta-secuilor-prin-manualul-de-istorie-a-secuilor
Deocamdată, cu un regim Viktor Orban imprevizibil, românii se tem de nişte evoluţii ca în Catalonia.
"Senatorul Tánczos Barna a anunțat, astfel, azi, în Parlament, că autonomia, respinsă de senatori, va veni mai devreme sau mai tîrziu, chiar dacă va fi necesară modificarea Constituției pentru asta."
UDMR – promisiune solemna: Autonomia se va obtine, chiar daca se va schimba Constitutia
https://inpolitics.ro/udmr-promisiune-solemna-autonomia-se-va-obtine-chiar-daca-se-va-schimba-constitutia_18445263.html
Titlu miştocar pe o problemă dureroasă. Fără Basarabia am rămas în anii '90! Iar mulţi influenceri au învăţat democraţia la universitate la Budapesta. De aceea, şi reacţiile anti-Iohannis pe forumuri sunt imediate.
Senatul a respins
proiectul de autonomie a Ţinutului Secuiesc. Rămânem cu Ardealul
https://adevarul.ro/news/politica/senatul-respins-proiectul-autonomie-Tinutului-secuiesc-ramanem-ardealul-1_5ea9700d5163ec42713f7841/index.html
Creşte încrederea gazetarilor în PSD. Dar întrebarea rămâne: şi dacă nu intervenea Iohannis, iar senatorii USR greşeau ca la Legea Gorghiu a puşcăriei la domiciliu?
Crisrian Pantazi:" Până la proba contrarie, ce s-a întâmplat în Camera Deputaților e o probă de prostie politică, de indolență, de disfuncționalitate a celei mai importante instituții democratice. Dar nu dovada unei trădări de țară. Proba e că PSD s-a mobilizat rapid ca să pice proiectul în Senat."
De ce a jucat Iohannis
cartea naționalismului dur pe tema autonomiei Ținutului Secuiesc. Câteva
posibile explicații
https://www.g4media.ro/de-ce-a-jucat-iohannis-cartea-nationalismului-dur-pe-tema-autonomiei-tinutului-secuiesc-cateva-posibile-explicatii.html#comment-716657
Magda Jităreanu: " ...Terenul nationalist gregar, in care ungurii - nu secuii - vor sa rupa Ardealul (nu Tinutul Secuiesc) de Romania-mama. In felul acesta, ingrosand tusele, la nivelul precar al mentalului colectiv, lupta contra SARS-CoV-2, pe care o dau presedintele si Guvernul, devine una pentru apararea si prezervarea fibrei nationale."
Ardealul si
coronavirusul: Ce treaba are Viktor Orban cu lupta ''nationala'' contra
pandemiei
http://www.ziare.com/viktor-orban/tinut-secuiesc/ardealul-si-coronavirusul-ce-treaba-are-viktor-orban-cu-lupta-nationala-contra-pandemiei-1608989
USR a greşit iar, ca la Legea Gorghiu. Lipsa de reacţie în
Camera Deputaţilor duce voturi la PNL.
Proiectul privind autonomia Tinutului
Secuiesc a fost respins definitiv, de Senat
http://www.ziare.com/politica/senat/proiectul-privind-autonomia-tinutului-secuiesc-a-fost-respins-definitiv-de-senat-1609020
Ipoteza e că fiind condus de Csaba Asztalos, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării va da amenzi ca la coronavirus.
" Avocatul Gheorghe Piperea consideră că ar trebui să
intervină Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, după declarația
lui Klaus Iohannis, care a spus, printre altele, că PSD vrea să vândă Ardealul
ungurilor."
Iohannis a încurcat-o: Se cere
intervenția CNCD
https://www.cotidianul.ro/iohannis-a-incurcat-o-se-cere-interventia-cncd
Băsescu are dreptate că se întâmplă chestii de istorie, cum e şi cu Legea Gorghiu, 7 ani puşcărie la domiciliu.
Băsescu: Glorioșilor!
Fugiți ca iepurii / Va rămâne însă în istoria Camerei Deputaţilor ruşinea de a
fi adoptat o astfel de lege, care pur şi simplu umileşte şi România şi poporul
român
https://www.g4media.ro/basescu-glorisilor-fugiti-ca-iepurii-va-ramane-insa-in-istoria-camerei-deputatilor-rusinea-de-a-fi-adoptat-o-astfel-de-lege-care-pur-si-simplu-umileste-si-romania-si-poporul-roman.html
Breaking news! Iohannis și-a ieșit din minți. PSD vrea să dea Ardealul ungurilor – Vremea noua – Liderul presei vasluiene
http://www.vremeanoua.ro/breaking-news-iohannis-%c8%99i-a-ie%c8%99it-din-min%c8%9bi-psd-vrea-sa-dea-ardealul-ungurilor
Dan Barna:
„Președintele a avut o declarație din zona Vadim Tudor”
https://www.digifm.ro/stiri/dan-barna-presedintele-a-avut-o-declaratie-din-zona-vadim-tudor-66739
Dacă senatorii USR „greşeau“ ca la Legea Gorghiu privind puşcăria la domiciliu, poate că trecea şi autonomia cerută de UDMR. Ne-a trezit preşedintele Iohannis.
Dan Barna face SHOW: Klaus Iohannis, comparat cu Vadim Tudor și Traian Băsescu
https://www.stiripesurse.ro/dan-barna-face-show-klaus-iohannis-comparat-cu-vadim-tudor-si-traian-basescu_1458833.html
„Incredibila iesirea lui Barna de azi. Il compara pe Iohannis cu Vadim Tudor. Bezna mintii."
Andrei Caramitru, reactie foarte dura la adresa lui Dan Barna: „Bezna mintii. Pacat de USR/PLUS ca sunt asa de multi oameni OK acolo”
https://www.aktual24.ro/andrei-caramitru-reactie-foarte-dura-la-adresa-lui-dan-barna-bezna-mintii-pacat-de-usr-plus-ca-sunt-asa-de-multi-oameni-ok-acolo/
Barna, acuzații similare cu ale lui Tăriceanu. Ambii îl compară pe Iohannis cu Vadim Tudor.
https://universul.net/barna-discurs-similar-cu-al-lui-tariceanu-ambii-il-compara-pe-iohannis-cu-vadim-tudor/
Barna, către Iohannis: Haideţi, domnule preşedinte, lăsaţi fantomele anilor '90 şi ocupaţi-vă de pandemie
http://epochtimes-romania.com/news/barna-catre-iohannis-haideti-domnule-presedinte-lasati-fantomele-anilor-90-si-ocupati-va-de-pandemie---300588
*
Universitatea Oxford a anunţat că vaccinul împotriva Covid-19 ar putea fi gata în septembrie
https://www.g4media.ro/universitatea-oxford-a-anuntat-ca-vaccinul-impotriva-covid-19-ar-putea-fi-gata-in-septembrie.html
Americanii mureau în Coreea şi Vietnam, iar pubintelectualii îşi făceau publicitate luând atitudine. Nu şi împotriva comunismului, ca şi azi.
Mai mulți americani
morți în două luni de epidemie de coronavirus decât în două decenii de Război
în Vietnam
https://www.g4media.ro/mai-multi-americani-morti-in-doua-luni-de-epidemie-de-coronavirus-decat-in-doua-decenii-de-razboi-in-vietnam.html
Cu cât bănet pare să se fi risipit, de Paşti 2020, în propaganda anti-BOR, se putea plăti studiul de fezabilitate pentru reconstruirea Mănăstirii Văcăreşti, demolate de comunişti, cel mai valoros monument istoric şi turistic al Capitalei.
Medici sfinți. O
campanie care a generat controverse. Interviu în direct cu cei care au făcut-o
https://www.paginademedia.ro/2020/04/medici-sfinti-o-campanie-care-a-generat-controverse-vom-fi-in-direct-cu-cei-care-au-facut-o
*** *** *** ***
Niciun alt stat din primele 15 ţări ale clasamentului privind volumul cheltuielilor militare nu a crescut investiţiile în armament într-o asemenea măsură ca Germania. Concret, Berlinul a alocat 49,3 miliarde de dolari pentru dotarea armatei sale.
Germania şi-a sporit
cheltuielile militare
https://www.dw.com/ro/sipri-germania-%C5%9Fi-a-sporit-cheltuielile-militare/a-53256386
Propaganda românească e a unei țări care își râde de propria istorie, favorizând jocul separatist. Eroarea de a gândi prea autocritic momente istorice e comună. Se observă și la Armand Hrestic, în tetralogia Războiul Sfânt, abandonată în 1997-2003:
https://propinatiu.wordpress.com/carti
Sau: http://propinatiu.ro/carti
*** *** *** *** *** *** *** ***
Prima grijă a politicienilor din Est, pe coronavirus, ar trebui să fie a evita o Biafră spirituală cu capitala Moscova, vorba lui Goma. Editura Vremea a supravieţuit chiar publicând cărţi incomode şi nu va pieri. Avem însă o criză a cititului de massă. Am sheruit recent linkul Bibliotecii Virtuale Humanitas, adică 63 cărţi pdf gratuite, pe grupuri Facebook însumând 2 milioane de membri. La cât non-feedback, m-am retras din aproape toate! E de jale.
Editorul Silvia Colfescu, despre căderea dramatică a pieţii de carte: „Pagubele sunt enorme“
https://adevarul.ro/cultura/carti/interviu-editorul-silvia-colfescu-despre-caderea-dramatica-pietii-carte-pagubele-enorme-1_5ea9aba75163ec42714176de/index.html
Le capitalisme, une histoire internationale - Histoire
https://www.arte.tv/fr/videos/RC-019318/le-capitalisme-une-histoire-internationale/
"Adolescentul miop, Liceanul Neascultător care a citit o mie de cărţi bune, nu prea are vreun avantaj la noi, nici măcar la bac", zise bibliotecarul Borges.
"Numai prostii debitaţi!", îl şterse inspectoarea din Friends şi de pe grupuri.
Consolare, listele clasice de cărţi bune: https://propinatiu.wordpress.com/lista-lui-propinatiu
Carte straina clasica gratuita: https://archive.org/details/fav-camelian_propinatiu?sort=creatorSorter
*** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.