joi, 8 iulie 2021

Fabricile de diplome vor avea clienţi cu bacul PISA, iar ARACIP-ul va dovedi cu hârtii că profesorii nu sunt performanţi ca în Finlanda, unde sunt respectaţi

 Nu corupţia, nu incompetenţa, ci neseriozitatea ne termină!

Finanţarea e clar că nu va respecta legea din 2011, 6% din pib, deci educaţia tot nu va fi prioritate naţională. În rest, redenumirea unor instituţii. Contrar voinţei "corpului didactic" (sintagmă interbelică ocolită), dealtfel neconsultat niciodată decât prin... reprezentanţi, ARACIP-ul devine un gigant nou care preia şi inspecţia şcolară:  "inspecțiile școlare nu vor mai fi efectuate de către inspectoratele școlare, ci de noul ARACIP". Experienţa trecutului arată că profesorul la şcoală va produce mai mult hârtii de îndosariat şi nu se va simţi pedagog decât dacă are copii la meditaţie.

Listă Consultări angro pe proiectul “România educată”. Zeci de asociații, agenții, autorități, universități, sindicate și academii – la discuțiile organizate miercuri de Președinție

https://www.g4media.ro/lista-consultari-angro-pe-proiectul-romania-educata-zeci-de-asociatii-agentii-autoritati-universitati-sindicate-si-academii-la-discutiile-organizate-miercuri-de-presed.html

Fabricile de diplome vor avea clienţi: "bacalaureatul va fi format din testări transdisciplinare, pe model PISA, bazate pe competențe". După diminuarea predării Istoriei, acest Bac popular, cu statistici de reuşită previzibil entuziasmante, pare a declanşa, sub pretextul transdisciplinar, mult dorita reducere a importanţei Limbii române şi Matematicii.

Bacalaureat unic pentru toți liceenii, cu subiecte transdisciplinare pe model PISA, pe care îl pot susține și elevii de la școala profesională - prevedere a noului proiect "România Educată" care va fi aprobat de Guvern, anunță consilierul prezidențial Ligia Deca

https://www.edupedu.ro/breaking-bac-unic-pe-model-pisa-pe-care-il-pot-sustine-si-elevii-de-la-scoala-profesionala-de-3-ani-in-noul-proiect-romania-educata-anunta-consilierul-prezidential-ligia-deca/

O performanţă de tot respectul. Orice reformă în educaţie trebuie să explice cum se asigură egalitatea de şanse la standardele aduse de tehnologiile educaţionale de azi. Concret, ce resurse online oferă sistemul educativ tuturor elevilor din ţară şi din Diaspora. Ar trebui să fie anonimizate notele doar pentru liceenii care, la înscrierea la bac, optează pentru ascunderea performanţei. Deocamdată, avem încă o modalitate de stimulare a mediocrităţii şi a jocurilor cu diplome.

Mesajul transmis de conducerea unui liceu absolventei care a obţinut singura medie de 10 la Bacalaureat: „Tu eşti Everestul nostru. Îţi vom urma gloria“
https://adevarul.ro/locale/targu-jiu/mesajul-transmis-conducerea-unui-liceu-absolventei-obtinut-singura-medie-10-bacalaureat-tu--everestul-nostru-Iti-vom-urma-gloria-1_60e5c1ec5163ec4271d81846/index.html

*

Regulamentul şcolar e indulgent, trebuie să vină poliţia. Mai complicat e când agresorul are părinţi influenţi, iar victima e copil sărac, eventual o fată.

Bataie crunta la scoala, intre doi elevi. Isi impart pumni si picioare sub privirile amuzate ale colegilor

https://ziare.com/scoala/stiri-invatamant/dosar-penal-bataie-elevi-scoala-tecuci-ancheta-1689129

Download pdf * OLIGOPEDAGOGIA (Edago, 2006)
https://propinatiu.files.wordpress.com/2012/03/camelian-propinatiu-oligopedagogia.pdf

Decizia finală depinde însă de ţări care au comerţ bun cu Rusia.

Parlamentul European a adoptat raportul prin care cere integrarea deplină a României și Bulgariei în spațiul Schengen
https://www.g4media.ro/parlamentul-european-a-adoptat-raportul-prin-care-cere-integrarea-deplina-a-romaniei-si-bulgariei-in-spatiul-schengen.html

"Monumentul lui Vladimir Lenin din centrul Chișinăului a îmbrăcat straie noi. În semn de răspuns la acțiunile violente ale socialiștilor, care au rupt tricolorul și au sărit astăzi la bătaie la unioniști, membrii Alianței pentru Unirea Românilor au decorat simbolul comunismului cu faimoasele pungi cu calendare, asemenea pungii luată de Dodon de la Plahotniuc."

Monumentul lui Lenin din centrul capitalei, la care se închină Dodon și Voronin, decorat cu simbolul corupției – pungile cu calendar
https://www.timpul.md/articol/foto--monumentul-lui-lenin-din-centrul-capitalei-la-care-se-inchina-dodon-i-voronin-decorat-cu-simbolul-corupiei-%E2%80%93-pungile-cu-calendars-165403.html

Bucureştiul nu prea mai e nici capitala fotbalistică, nici capitala universitară a ţării, iar investiţii în mari obiective culturale nu se cunosc.

Oraşul cu cea mai rapidă creştere economică din Uniunea Europană se află în România. Explicaţia Băncii Mondiale
https://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/orasul-cea-mai-rapida-crestere-economica-uniunea-europana-afla-romania-explicatia-bancii-mondiale-1_60e2c6ac5163ec4271c51c74/index.html

Orban se teme că dacă USR PUS şi-a format pentru unii alegători o imagine de partid al revoluţiei sexuale, anti-Biblie, anti-BOR şi etc. atunci sare AUR la 15%.

P: Ce dobitoc este Orban.

Allen Coliban, replică pentru Ludovic Orban: Credința ține și de respectarea poruncii biblice să nu furi, aștept scuze

https://www.g4media.ro/allen-coliban-replica-pentru-ludovic-orban-credinta-tine-si-de-respectarea-poruncii-biblice-sa-nu-furi-astept-scuze.html

Din perspectiva elitelor tinere, aşa le trebuie ţăranilor, fiindcă merg la biserică, nu votează... cu noi  şi au closete în curte.

"România a încheiat anul 2020 cu un deficit de aproape două miliarde de euro în comerţul cu produse agroalimentare, în condiţiile în care importurile au urcat până la 8,9 miliarde de euro, iar exporturile s-au diminuat până la 6,9 miliarde de euro, conform datelor MADR."

755 de milioane de euro, deficitul României în comerţul cu produse agroalimentare
https://revista22.ro/actualitate-interna/755-de-milioane-de-euro-deficitul-romaniei-in-comertul-cu-produse-agroalimentare

*** *** *** ***

Ungaria e mai mult decât Viktor Orbán, are o diplomaţie amplă şi probabil va soluţiona criza înainte de admiterea României în Schengen de către ţările care au comerţ bun cu Rusia.

Dacian Cioloș: Comisia Europeană suspendă aprobarea planului de redresare al lui Orbán
https://www.g4media.ro/breaking-dacian-ciolos-comisia-europeana-suspenda-aprobarea-planului-de-redresare-al-lui-orban.html

Prioritatea pentru europarlamentarii noştri trebuie să fie discriminarea românilor, ţinuţi la poarta Schengenului.

Kelemen Hunor, amenințare dură la adresa lui Cioloș după scandalul Ungaria – PNRR: Nici o factură nu rămâne neplătită în politică

https://www.g4media.ro/kelemen-hunor-atac-acid-la-adresa-lui-ciolos-dupa-scandalul-ungaria-pnrr-nici-o-factura-nu-ramane-neplatita-in-politica.html#comment-1129806

Ungaria joacă diplomatic pe mai multe tablouri şi cade totdeauna în picioare. România, după 1989, face economii la Educaţie, Cultură şi Propagandă. Nici măcar fotbalul (selecţionata decimată de cluburile noastre) sau Olimpiada nu sunt exploatate pentru imagine.

Dragoș Pîslaru (USR PLUS): Nu, Comisia Europeană nu a suspendat PNRR-ul Ungariei. Monitorizarea respectării statului de drept rămâne însă valabilă

Dragoș Pîslaru (USR PLUS): Nu, Comisia Europeană nu a suspendat PNRR-ul Ungariei. Monitorizarea respectării statului de drept rămâne însă valabilă
https://www.g4media.ro/dragos-pislaru-usr-plus-nu-comisia-europeana-nu-a-suspendat-pnrr-ul-ungariei-monitorizarea-respectarii-statului-de-drept-ramane-insa-valabila.html

Propaganda românească e a unei țări care își râde de propria istorie, multi nechezoli (înlocuitori de intelectuali) cugetând cam prea sinucigaş autocritic în postromânism:

http://propinatiu.ro/carti

Chestiune de principiu. Nu e bine să dea lecții generației Marii Uniri generațiile care după 1989 nu că n-au recuperat Basarabia, dar nici măcar n-au creat un curent unionist la elitele intelectuale cele atât de miştocare în postromânism! Rapacitatea îngrozitoare a Păcii de la Buftea, fără de care totuşi n-am fi avut la ce stat român să lipim Basarabia, dovedeşte că ideea de a proteja de imperialismul german şi habsburgic Tezaurul era perfect justificată. În plus, relaţiile dintre cele două monarhii erau atunci excelente. Dacă nu venea războiul, s-ar fi înrudit printr-o nuntă fastuoasă.  

Ion Cristoiu: "s-a acreditat după decembrie 1989 teza că Tezaurul ne-a fost răpit de bolșevici. Dacă ar fi trăit, Țarul ni l-ar fi dat înapoi."

Tezaurul ne-a fost luat de ruși, nu de sovietici

https://www.cristoiublog.ro/tezaurul-ne-a-fost-luat-de-rusi-nu-de-sovietici/#comment-119873

*** *** *** *** *** *** *** ***

Arată a răboj ciobănesc privind gestiunea oilor. Poate fi şi operă matematică. Adică şi artă şi ştiinţă.

" Osul piciorului unei cervide preistorice cu linii încrustate în urmă cu 51.000 de ani este considerat una dintre cele mai vechi forme de artă, potrivit unui studiu citat de NBC."

Un os preistoric sculptat ar putea fi cea mai veche lucrare de artă din lume descoperită vreodată
https://adevarul.ro/cultura/arte/un-os-preistoric-sculptat-putea-cea-mai-veche-lucrare-arta-lume-descoperita-vreodata-1_60e3ee2e5163ec4271cc4723/index.html

Precum sub ceauşism, vom regreta că se puteau citi mai multe liste de cărţi de bune în lunile carantinei.

Despre cărțile verii 2021 -  Humanitas Liiceanu Cartarescu

https://www.youtube.com/watch?v=tPn35Vp1wdE

Un dar regesc. A fi incult devine o opţiune fără scuze.
Zeci de cărţi excepţionale, multe lecturi obligatorii, oferite gratuit de Editura Humanitas

Editura Humanitas. Biblioteca virtuală

https://humanitas.ro/humanitas/colectii/biblioteca-virtuala

Adolescentul miop, Liceanul Neascultător care a citit o mie de cărţi bune, nu prea are vreun avantaj la noi, nici măcar la bac.  Consolare, listele clasice de cărţi bune:

https://propinatiu.wordpress.com/lista-lui-propinatiu

Carte străina clasică gratuită:

https://archive.org/details/fav-camelian_propinatiu?sort=creatorSorter

*** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.