sâmbătă, 31 iulie 2021

La fotbal e cotitura finală în materie de postromânism: îţi poţi bate joc de imaginea României nesancţionat nici măcar de presă

 Nu corupţia, nu incompetenţa, ci neseriozitatea ne termină!

Aici e un colţ de cotitură. Se rupe ceva. Pe la 1998, au început atacurile megaintelectualilor la Eminescu şi Ştefan cel Mare, să se rupă scriitorii români de cei basarabeni, să dispară unionismul. La 2011, când timpul României postcomuniste a devenit egal cu al României Regale Mari – 22 de ani – mai toată Autoelita nu mai cunoştea decât istoria demitizată a patriei. Iată că peste încă 10 ani, la nivelul cel mai popular cu putinţă, s-a testat în masă prezumţia că, prin difuziune a ideii că n-avem Trecut, deci nici Viitor, patriotismul a fost definitiv pulverizat! Toată lumea se pricepe la fotbal, toată lumea ştie ce selecţionată se putea trimite la Jocurile Olimpice şi ce s-a trimis. Nicio dezbatere serioasă. Nicio demitere. Nimic nu se va schimba!

 Mirel Rădoi trebuia să demisioneze când a înţeles de la Minister, Federaţie şi Ligă, că va fi trimis la Tokyo să apere imaginea României cu oaste de strânsură. Acum, de la direcţia ideologică CTP de învinovăţire doar a antrenorului, s-a trecut şi la manipularea microbiştilor contra lotului de înlocuitori care a făcut deplasarea.

 „30 de zile închişi, doar antrenamente şi o cameră de hotel. Cu multe sacrificii şi speranţe am luptat pentru România!!! Mulţumim celor 15% dintre români care au fost alături de noi până la ultimul fluier!!! Felicitări, băieţi. Sunt mândru de voi şi am avut onoarea să vă reprezint ca şi căpitan”, a scris Marius Marin, conform gsp.ro, pe contul personal de Instagram.

JO 2020 Tokyo, fotbal: Căpitanul naţionalei U23, ironii la adresa suporterilor după dezastrul din Japonia

https://adevarul.ro/news/sport/jo-2020-tokyo-fotbal-capitanul-nationalei-u23-ironii-adresa--suporterilor-dezastrul-japonia-1_6103f23e5163ec42719a050a/index.html

"Nu înţeleg cum de nu-i crapă obrazul domnului Mirel Rădoi să arate, nouă şi lumii întregi, această ciurdă speriată, vopsită în tricolor."
CTP îl spulberă pe Mirel Rădoi: Mă mir că nu-i crapă obrazul de rușine să ne arate această ciurdă speriată
https://www.stiripesurse.ro/ctp-il-spulbera-pe-mirel-radoi-ma-mir-ca-nu-i-crapa-obrazul-de-rusine-sa-ne-arate-aceasta-ciurda-speriata_1912479.html

Preum în cazurile jenante de mare corupţie, presa, cu influencerii de pe net cu tot, ori ascunde topicul jenant, ori fentează publicul de la marii vinovaţi, ori publică materiale piariste, pandemia îngăduind guvernului investiţii masive în buna sa imagine.

Ministrul Eduard Novak participă la o cursă înaintea Jocurilor Paralimpice. Are zeci de medalii în palmares

https://www.digisport.ro/jo-2020/ministrul-eduard-novak-participa-la-o-cursa-inaintea-jocurilor-paralimpice-are-zeci-de-medalii-in-palmares-1208373

Jocurile Olimpice. Ministrul Novak, către sportivii de la Tokyo: ”Știu prin ce treceți. Să nu renunțați niciodată la visul vostru”

https://www.g4media.ro/jocurile-olimpice-ministrul-novak-catre-sportivii-de-la-tokyo-stiu-prin-ce-treceti-sa-nu-renuntati-niciodata-la-visul-vostru.html

*

Merită citit și fluviu-romanul lui Gorki 'Viața lui Klim Samghin', 4 volume, neterminat ca 'Omul fără însușiri' și foarte apropiat în toate de 'Doctor Jivago': intelectualitatea rusă de sfârșit de Belle Époque.

Mircea Morariu: Teatrul și cărțile lui. Utile reveniri la literatura dramatică a lui Gorki

https://www.contributors.ro/teatrul-si-cartile-lui-2/

Precum sub ceauşism, vom regreta că se puteau citi mai multe liste de cărţi de bune în lunile carantinei.

Nikolai VasilieviciGogol – Suflete moarte

Ivan Alexandrovici Goncearov – Oblomov

Lev Nikolaevici Tolstoi – Război şi pace

Anna Karenina

Învierea

Feodor Mihailovici Dostoievski – Crimă şi pedeapsă

Demonii

Fraţii Karamazov

Omul din subterană

Eternul soţ

Adolescentul miop, Liceanul Neascultător care a citit o mie de cărţi bune, nu prea are vreun avantaj la noi, nici măcar la bac.  Consolare, listele clasice de cărţi bune:

https://propinatiu.wordpress.com/lista-lui-propinatiu

Carte străina clasică gratuită:

https://archive.org/details/fav-camelian_propinatiu?sort=creatorSorter

*** *** *** ***

Nu mi-e de imaginea lui Isărescu, mi-e de a BNR şi de cursul leului.

Isărescu l-a angajat și pe Tudy! L-a văzut cum strânge semnături anti-Clotilde și l-a făcut consultant la BNR, coleg cu Dăncilă

https://ziaristii.com/isarescu-l-angajat-si-pe-tudy-l-vazut-cum-strange-semnaturi-anti-clotilde-si-l-facut-consultant-la-bnr-coleg-cu-dancila/

Tudor „Tudy” Ionescu, coleg cu Viorica Dăncilă la BNR. Omul lui Tăriceanu a fost angajat consultant la biroul de economie verde

https://www.g4media.ro/exclusiv-tudor-tudy-ionescu-coleg-cu-viorica-dancila-la-bnr-fostul-viceprimar-al-capitalei-a-fost-angajat-consultant-la-biroul-de-economie-verde.html

 Pentru literatura română, ce contează e conceptul BNR Isărescu de personaj care deschide uşi.

29 martie 2021 Modul incredibil în care Pepe a prins-o pe Oana Zăvoranu cu Tudy: „A fost caterincă mare!”

https://antenastars.ro/star-news/modul-incredibil-in-care-pepe-a-prinso-pe-oana-zavoranu-cu-tudy-a-fost-caterinca-mare-video-id96372.html

"Lumea politică arată că Raluca Paraschiv Anton , o dansatoare din buric, cu atestat de make-up artist, a fost angajată la compania de stat care întreține sistemul energetic."

Mircea Marian: Ieri, sexy-polițistă și dansatoare din buric, azi, angajată în sistemul energetic național
https://newsweek.ro/actualitate/ieri-sexy-politista-si-dansatoare-din-buric-azi-angajata-in-sistemul-energetic-national

Noul CNA, în care USR l-a plasat pe Mircea Toma, atent cu Antena 3: trei somații, nici o amendă

https://newsweek.ro/politica/noul-cna-in-care-usr-l-a-plasat-pe-mircea-toma-atent-cu-antena-3-trei-somatii-nici-o-amenda

Premierul Cîţu se împrumută şi e eficient la PNL. Nu contează ce echipă creează la Externe.

Cîțu l-a numit secretar de stat în Ministerul de Externe pe ginerele președintelui Consiliului Județean Constanța, care s-a remarcat prin atacuri la Ludovic Orban

https://www.g4media.ro/citu-l-a-numit-secretar-de-stat-in-ministerul-de-externe-pe-ginerele-presedintelui-consiliului-judetean-constanta-care-s-a-remarcat-prin-atacuri-la-ludovic-orban.html

Două bande de maimuţe s-au bătut într-o intersecţie din Thailanda. Animalele nu mai sunt hrănite din cauza restricţiilor

https://adevarul.ro/news/stiri-ciudate/doua-bande-maimute-s-au-batut-intr-o-intersectie-thailanda-animalele-nu-mai-hranite-cauza-restrictiilor-video-1_6103b80d5163ec427198263a/index.html

Numai cercetarea, educaţia şi cultura dau rezultate durabile. Viitorul patriei depinde de asemenea investiţii. Din start, nu există decât un singur candidat, ce va câştiga detaşat. Mai bine s-ar vota online şi banii pentru congres s-ar dona Bibliotecii Academiei, pentru digitalizare, să citim manuscrisele Eminescu online.

"Membrii echipei Cîţu discută intens împărţirea funcţiilor politice din Guvern şi Parlament, cu toate că până la rezultatul alegerilor din PNL mai sunt două luni. Din Executiv vor fi scoşi cel puţin doi miniştri, pentru a-i fi făcut loc lui Dan Vîlceanu, în timp ce Alina Gorghiu este vehiculată ca noua şefă a Senatului, dacă Ludovic Orban este îndepărtat de la preşedinţia Camerei Deputaţilor, au explicat surse din echipa Cîţu pentru „Adevărul”."

Negocieri post-Congres: echipa Cîţu împarte deja pielea ursului din pădure
https://adevarul.ro/news/politica/negocieripost-congres-echipa-citu-imparte-pielea-ursului-padure-1_6102c4055163ec427191c273/index.html

*** *** *** *** *** *** *** ***

Cum a cumpărat Viktor Orban presa maghiară din Transilvania. 20 de milioane de euro, pompaţi de Budapesta în ultimii patru ani

https://adevarul.ro/news/politica/cum-cumparat-viktororban-presa-maghiara-transilvania-20-milioane-euro-pompati-budapesta-ultimii-patru-ani-1_6102b0d35163ec4271911f81/index.html

 În Transilvania lui Dracula se petrec lucruri neobişnuite. Un articol de prezentare a tuturor ideilor unui fan Putin, fără nicio mirare că "dansatorul de origine ucraineană Sergei Polunin" este "invitat special al Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF)".

De ce și-a făcut celebrul dansator Sergei Polunin tatuaj cu Vladimir Putin pe piept. "Văd lumină când mă uit la el"

https://www.digi24.ro/magazin/timp-liber/arte/de-ce-si-a-facut-celebrul-dansator-sergei-polunin-tatuaj-cu-vladimir-putin-pe-piept-vad-lumina-cand-ma-uit-la-el-1616453

 Interviu cu starul mondial al dansului Sergei Polunin: „E alegerea noastră dacă vrem să ne îndreptăm spre întuneric ori spre lumină” 

https://www.libertatea.ro/lifestyle/interviu-cu-starul-mondial-al-dansului-sergei-polunin-3672105

 Polunin a susţinut, joi seară, spectacolul ” Up, Close and Personal”, la Castelul Banffy din Bonţida.

Celebrul dansator Sergei Polunin are un tatuaj cu Putin pe piept: "I-am simţit energia”

https://stirileprotv.ro/show-buzz/entertainment/celebrul-dansator-sergei-polunin-are-un-tatuaj-cu-putin-pe-piept-i-am-simtit-energia.html

 Propaganda românească e a unei țări care își râde de propria istorie, mulţi nechezoli (înlocuitori de intelectuali) cugetând cam prea sinucigaş autocritic în postromânism:

http://propinatiu.ro/carti

 *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***

Pro TV a dat lovitura în audiențe miercuri seară. Postul TV a nimicit pur și simplu concurența. Antena 1 și Kanal D, lăsate în spate de Las Fierbinți

https://www.capital.ro/pro-tv-a-dat-lovitura-in-audiente-miercuri-seara-postul-tv-a-nimicit-pur-si-simplu-concurenta-antena-1-si-kanal-d-lasate-in-spate-de-las-fierbinti.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.