Cum necum, ce numesc euroatlanticii „lovitura de stat din RO” pare să fi fost o reacție panicardă anti-Lasconi, sondajele de joi 5 decembrie arătând că Georgescu, fără TikTok, nu mai câștigă! În schimb, acum este evident că poate câștiga și fără TikTok contra lui Crin.
Ce e decisiv e că inexistența presei continuă combinată cu dezinteresul electoratului pentru viața politică: șeruiești că vine trenulețul austerităților, dar deocamdată nu contează, iar Crin începe cu aceeași majusculă ca CCR.
Ce nici dracu n-a văzut e posibil în RO, sondaj retrospectiv, cu cine ați fi votat dacă alegerile din 8 decembrie se țineau, cică ieșea Călin Georgescu, nu Lasconi. Dar nu rezultă de nicăieri că actuala coaliție anti-USR nu s-ar fi înțeles cu acest președinte dacă e în stare să predea țara lui Antonescu, de care n-a mai auzit nimeni de la suspendarea lui Băsescu deoarece a luat în serios anticorupția în momentul ei Kovesi.
Se pare că precum România lui Militaru la Revoluție, România actualei coaliții feseniste useliste e mai aproape de Rusia decât își imaginează cetățeanul turmentat.
De ce-ar crede pasagerii trenulețului austerității că Crin al lui Ponta, zis pe rețelele tinere Căcărău, ar avea șanse mai mari decât Lasconi, care îl bătea sigur pe dom' Georgescu în 8 decembrie 2024, de s-a răsculat CCR?
Dacian Cioloș, vehiculat ministru, parcă era cu treburi pe la USR! Mai bine i s-ar da Justiția, lăsând Externele pentru Tudose sau Grindeanu.
Crin are potențial de creștere doar în tandem cu Ponta.
Probabil coaliția a socotit că Antonescu are calitățile liberale ale lui Iohannis, în special capacitatea de a dispare cu anii din viața publică.
Riscăm repetarea reiterată a alegerilor, pentru că bugetarii și pensionarii trebuia să ceară din proprie inițiativă înghețările trenulețului condus deja de Antonescu.
Normal e ca USR sau POT să-l propună la mișto președinte pe celălalt cofondator USL, domnul Victor Ponta! Coaliția fesenistă pare că riscă sau vrea președinte suveranist.
Se exploatează de la 10 august 2018 încoace justiția PSD-PNL ca slujnică a corupților – scapă toți! – și te mai aștepți ca tineretul și mai ales românul din Occident, să nu reacționeze!
Și în interbelic, spectacolul corupției a avantajat pescuitorii în apele tulburi ale extremismului. Aș zice că procentele sunt mai sumbre decât în decembrie 1937.
Puterea a arătat disponibilitate de a ceda ministerele care nu gestionează sume mari.
Cum necum, ce numesc euroatlanticii „lovitura de stat din RO” pare să fi fost o reacție panicardă anti-Lasconi, sondajele de joi 5 decembrie arătând că Georgescu fără TikTok nu mai câștigă! În schimb, acum este evident că poate câștiga și fără TikTok contra lui Crin.
Aproape că nu trebuie program de guvernare, deoarece se știe ce trebuie făcut.
Trebuie lege nouă, televiziunile știriste să dea 33% documentar didactic (geografie, turism, istorie, arte...). Nu doar vorbărie.
Normal ar fi ca după alegerea, în martie sau în iulie 2025, a unui nou Iohannis, PSD-PNL să alunge iar USR de la guvernare.
Calculul retragerii PSD de la continuarea guvernării poate fi să avem alegeri parlamentare anticipate, odată cu cele prezidențiale, fixate de CCR în aprilie 2025, de Paști, deoarece coincide cu cel catolic. Până atunci, rămânem cu Ciolacu și Iohannis în funcțiile lor.
Alegerile au fost viciate nu numai prin renumărări, ci mai ales prin mizeria că nu s-a discutat în campanie nimica despre trenulețul cu austerități.
În campania electorală, Ciolacu numai despre astfel de austerități a vorbit poporului, avertizând-o pe Lasconi să nu se opună!!!
Iohannis Vodă cel Leneș n-a fost nici măcar la Notre-Dame la Trump și Macron.
Dacă tot am avut alegeri de Ziua Națională, plăcut Domnului ar fi ca turul doi să pice pe 20 aprilie 2025, de Paștele ortodox simultan cu cel catolic.
Clotilde Armand nu va fi nici senatoare fiindcă pe la Sectorul unu, pe-acolo, apăruseră obiceiuri pariziene, ieșite din comună!
Deci SENS și REPER au ajutat din greu să ia AUR medalia de argint.
Adăpostindu-se la Câmpulung, și Noica și Al. Paleologu ar fi votat Lasconi.
S-ar părea că frica de suveraniști e a unor alegători singuratici, nu a partidelor pe care le votează ei, capabile de orice compromisuri.
Electoratul a arătat că nu se sperie de extremism, deoarece... pacea e mai bună decât războiul, antinevralgicul decât vaccinul și binele decât răul, iar PSD și PNL pot pune condiții extrem de grele doamnei Lasconi, dacă eventual CCR o va lăsa în competiție.
Dacă postul se ține cu apă fără ușoare urme de vaccin, atunci POT poate avea și mai mult ca și procent decât de Crăciun, în caz că după Sfintele Paști CCR și BEC organizează niște anticipate.
Sunt vreo 5 milioane de români plecați zice Wiki. În marea majoritate ei nu au votat, dezinteresându-se de soarta RO, iar emigrarea tinerilor performanți după aceste alegeri încă nu e studiată.
Dacă tot am avut alegeri de Ziua Națională, plăcut Domnului ar fi ca turul doi să pice pe 20 aprilie 2025, de Paștele ortodox simultan cu cel catolic, să ne bucurăm împreună.
*** ***
Jonas Kaufmann - Les plus belles musiques de film - Salle
Smetana, Prague
https://www.arte.tv/fr/videos/118186-000-A/jonas-kaufmann-les-plus-belles-musiques-de-film/
Precum sub ceaușism, vom regreta timpul pierdut la spectacolul corupției, incompetenței, nesimțirii și inculturii. Măcar acum știm că a fi incult după globalizarea webară e o opțiune a pământeanului.
Constantin Vișinescu - Viața între destin și istorie, Ed Floare albastră, 2005
Eugenia
Vodă - Profesioniștii - Constantin Vișinescu
https://www.eugeniavoda.ro/ro/emisiuni/diverse/constantin-visinescu
Constantin
Vișinescu: „Am inteles represiunea impotriva elitelor romanesti ca pe un mijloc
de distrugere a structurii morale a poporului nostru. In vederea acestui scop
mizerabil, erau tintite toate mediile romanesti - politic, social, economic,
cultural, militar -, pentru ca toate marile personalitati ale natiunii romane
sa fie anihilate. Obiectivul a fost atins, pentru ca, in opinia mea, prin
lagare au trecut circa o suta cincizeci, doua sute de mii de oameni, toti
declarati inamici ai regimului comunist, fara sa fi existat o baza reala pentru
asemenea etichetari... Printre cei pe care i-am intalnit in lagar s-au numarat
si persoane care si-au aparat propriile idei luptand in munti, ca partizani.
Stiati ca primul stat din lume care a reglementat terorismul prin lege a fost
Republica Populara Romana, in 1949?”
L-am aparat pe Vasile Voiculescu
https://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/l-am-aparat-pe-vasile-voiculescu-2978241
„...
Pamfil Șeicaru. In afara de articolul sau de fond pe care il citeam zilnic si
care, de fapt, era textul gratie caruia se vindea ziarul, il mai admiram si
pentru ca fusese, ca si Gafencu, erou pe front. Avea Ordinul "Mihai
Viteazul", ori, pentru un rezervist, asta era un lucru deosebit de rar.”
Constantin Visinescu II - Etajul si santajul
https://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/constantin-visinescu-ii-etajul-si-santajul-2977790
He-he! Azi e mai limpede decât ieri că „obiectivul a fost atins”.
Consolare
în toate, listele clasice de cărți bune:
https://propinatiu.wordpress.com/lista-lui-propinatiu
Carte
străina clasică gratuită:
https://archive.org/details/fav-camelian_propinatiu?sort=creatorSorter
De când asist la acest măcel sălbatic pornit în Est, apoi și în Levant, de netolerat în secolul XXI al super-tehnologiilor, citesc din Armand Hrestic - Războiul Sfânt (vol. I-IV), un fel de Lev Tolstoi - Război și Pace, cu naratologie încâlcită din proiect să te plictisești de la Joyce și Musil până la Pynchon și să abandonezi.
https://ro.scribd.com/document/665947520/Armand-Hrestic-R%C4%83zboiul-Sfant-Volumul-1-2-3-4
http://propinatiu.ro/carti
*** *** ***
***
13
07 2023 Ionuț Stănescu: Un secol în România. jaful și ruina de la Băile
Herculane
https://www.riseproject.ro/investigations/uncategorized/un-secol-in-romania-jaful-si-ruina-de-la-baile-herculane/
România
republicană n-are nici măcar muzeu al artei contemporane în afara magaziei de
la Palatul Parlamentarilor.
Museo Reina Sofía și-a îmbogățit colecția în 2024 cu 470 de
lucrări
https://curatorial.ro/arta/museo-reina-sofia-si-a-imbogatit-colectia-in-2024-cu-470-de-lucrari/
Mica Unire din Italia a României cu Basarabia, în biserica
de lângă Veneţia ridicată pe locul unui fost atelier auto
https://www.libertatea.ro/stiri/mica-unire-italia-romania-basarabia-biserica-venetia-fost-atelier-auto-5133764
Guvernul de la Kiev solicită ca limba „moldovenească” să fie
înlocuită cu limba română
https://hotnews.ro/guvernul-de-la-kiev-solicita-ca-limba-moldoveneasca-sa-fie-inlocuita-cu-limba-romana-1869401
„Cu
lansarea acestui volum, dar și cu întreagă creație până în present, scriitoarea
a fost așteptată împreună cu echipa de scriitori și artiști la baștina natală
Năpădeni, cu genericul „Năpădeni – vatră de dor”, acolo au fost întâmpinați cu
pâine și sare într-o atmosferă caldă și prietenoasă, cu elevii și profesorii
din gimnagiul local, creînd o punte între generații de oameni.”
07
02 2024 Marcela Șeptelici, Lansare de cărți la Clubul Impresii din viață și
cărți
https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2024/02/17/marcela-septelici-lansare-de-carti-la-clubul-impresii-din-viata-si-carti
*** *** *** *** *** ***
Art Nouveau at Pelisor Castle. Queen Marie embracing the
novelty style
https://www.youtube.com/watch?v=xY-IIvHBVKI
Alexander
Dubček
https://ro.wikipedia.org/wiki/Alexander_Dub%C4%8Dek
List of newspapers in Hungary
https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_newspapers_in_Hungary
Lwów
dialect
https://en.wikipedia.org/wiki/Lw%C3%B3w_dialect
Agitprop
https://en.wikipedia.org/wiki/Agitprop
Age
of Enlightenment
https://en.wikipedia.org/wiki/Age_of_Enlightenment
Jan
Paweł II
https://pl.wikipedia.org/wiki/Jan_Pawe%C5%82_II