Se afișează postările cu eticheta Tudor Gheorghe. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Tudor Gheorghe. Afișați toate postările

duminică, 19 aprilie 2020

Suplicii mediatice azi. Răstignirea lui Dan Puric de Sfintele Paşti


Revista presei
*

Vorba poliţienească derapaj e din ce în ce mai plăcută pubintelectualilor noştri, şi mai abitir postacilor, trolilor şi haterilor satelizaţi, pe când mulţi politicieni se întreabă cu jind dacă mai e mult până când vom importa practicile autoritare din Polonia, Ungaria, Turcia, Rusia sau Belarus.
De Crăciun, o păţi Tudor Gheorghe. De Paşti, Dan Puric. Fireşte, ambii de pe aceeaşi listă de nefrecventabili mediatic, de nemediatizabili altfel.
De la instituţii şi oengeuri, până la bloggeri şi lideri de opinie netoidă, la noi toată lumea practică voluntar cenzura, vânează derapaje, încât la Bucureşti, unde s-au ars gunoaie poluante şi de Înviere, pute a trend spre dictatură, una mai moale sau mai tare, după cum vor fi şi reacţiile scriitorilor, mai singurii care au profesional nevoie de Libertate.

Gândul e printre puţinele site-uri care precizează că Dan Puric se referă la proteste nu la victime. În 2015, toamna, chiar era campanie anti-BOR, dar nu mai dură ca cea actuală. Google: patriarh 2015 colectiv.
"a făcut trimitere și la protestele din perioada Colectiv."
Dan Puric, declarații șocante în seara de Înviere la un post de televiziune: „Oculta a dat ordin. Cum a fost la Colectiv, haimanalele alea abia se pregăteau cu Jos Biserica, Jos Patriarhul”
https://www.gandul.ro/coronavirus/video-dan-puric-declaratii-socante-in-seara-de-inviere-la-un-post-de-televiziune-oculta-a-dat-ordin-cum-a-fost-la-colectiv-haimanalele-alea-abia-se-pregateau-cu-jos-biserica-jos-patriar-19424674

Restul presei care se bagă în campanie îşi convinge cititorii că Dan Puric a atacat morţii de la Colectiv de Înviere, ştire care va fi tocată şi răspândită până-n pânzele albe de bulele şi de influencerii de pe grupuri.
Altminteri, condamnarea unui derapaj existent doar prin valorificarea incapacităţii postacului de a căuta pe net contextul, este deja obicei la unison.

Derapaj al lui Dan Puric: „Haimanalele alea de la Colectiv abia așteptau să dea jos Biserica!”

DERAPAJ Dan Puric, despre victimele de la Colectiv: Haimanalele alea abia se pregăteau să dea jos Biserica, să dea jos patriarhul/ Puric a vorbit despre organizarea slujbelor fără credincioși ca despre o conspirație mondială
https://www.g4media.ro/derapaj-dan-puric-despre-victimele-de-la-colectiv-haimanalele-alea-abia-se-pregateau-sa-dea-jos-biserica-sa-dea-jos-patriarhul-puric-a-vorbit-despre-organizarea-slujbelor-fara-credinciosi-ca-despr.html

Dan Puric, declaraţii şocante de Înviere: Oculta a dat ordin. Cum a fost la Colectiv. Haimanalele alea abia se pregăteau cu „Jos Biserica, Jos Patriarhul!“


Dan Puric, derapaj înaintea Învierii! „Oculta a dat ordin. Cum a fost la Colectiv. Haimanalele alea abia se pregăteau cu „Jos Biserica, Jos Patriarhul!”
https://www.fanatik.ro/dan-puric-derapaj-inaintea-invierii-oculta-a-dat-ordin-cum-a-fost-la-colectiv-haimanalele-alea-abia-se-pregateau-cu-jos-biserica-jos-patriarhul-19184861

Dan Puric, derapaj grav: ”La Colectiv, haimanalele alea abia se pregăteau cu ”Jos Biserica!”, ”Jos Patriarhul!””
https://www.9am.ro/stiri/Social/338172/dan-puric-derapaj-grav-colectiv-haimanale.html

Dan Puric: "La Colectiv, haimanalele alea se pregăteau cu 'Jos Biserica, Jos Patriarhul'" Să-i spună cineva că azi se mănâncă drob, nu kkt
https://kmkz.ro/de-ras/dan-puric-la-colectiv-haimanalele-alea-se-pregateau-cu-jos-biserica-jos-patriarhul-sa-i-spuna

Iata si inregistrarea. Momentul in care Dan Puric ii face "haimanale" pe tinerii de la Colectiv
https://www.aktual24.ro/iata-si-inregistrarea-momentul-in-care-dan-puric-ii-face-haimanale-pe-tinerii-de-la-colectiv-video/

Dan Puric, derapaj la TV în noaptea de Înviere
Marti, 03 Noiembrie 2015.  Apropo de suprainterpretarea, în mai toată presa, a unui enunţ al lui Dan Puric, acuzat că ar fi ponegrit victimele de la Colectiv prin derapaj.
Patriarhul Daniel: S-a ajuns la o ostilitate comandata impotriva Bisericii. Ne retragem ca in timpul prigoanelor vechi
http://www.ziare.com/stiri/incendiu-club-colectiv/patriarhul-daniel-s-a-ajuns-la-o-ostilitate-comandata-impotriva-bisericii-ne-retragem-ca-in-timpul-prigoanelor-vechi-1391370

Să linşezi mediatic artişti pentru derapaje închipuite şi fără drept la replică e semn de înapoiere, RO trebuind să bage, chiar pe eterna criză, 8% din pib la EduCultură, pentru occidentalizare, Schengen şi zona Euro.
*** *** *** ***

Propaganda românească e a unei țări care își râde de propria istorie, favorizând jocul separatist. Eroarea de a gândi prea autocritic momente istorice e comună. Se observă și la Armand Hrestic, în tetralogia Războiul Sfânt, abandonată în 1997-2003:

E exact invers. România a oprit la timp transporturile aeriene şi rutiere din Italia. Mare curaj, când ţările cu mulţi capitalişti agitau doctrina imunizării de turmă.
România, criticată din cauză că nu a închis granițele și aeroporturile / Semne de întrebare în legătură cu numărul foarte mic de teste din Ungaria / Cum stau restul țărilor din regiune
*** *** *** *** *** *** *** ***
Un dar regesc. A fi incult devine o opţiune fără scuze.
Zeci de cărţi excepţionale, multe lecturi obligatorii, oferite gratuit de Editura Humanitas, în vremuri de izolare coronavirus.
Editura Humanitas. Biblioteca virtuală

"Adolescentul miop, Liceanul Neascultător care a citit o mie de cărţi bune, nu prea are vreun avantaj la noi, nici măcar la bac", zise bibliotecarul Borges.
"Numai prostii debitaţi!", îl şterse inspectoarea, din Friends şi de pe grup.

*** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***