Se afișează postările cu eticheta basci. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta basci. Afișați toate postările

luni, 2 octombrie 2017

Spania se îndreaptă spre o nouă tragedie

Viitorul e sumbru: Regatul nu poate acorda catalanilor ce a refuzat bascilor.
Amputarea Spaniei înseamnă a reduce UE la blocul franco-german, pe care separatiştii îl şi solicită, fireşte, ca mediator.
Chiar în postromânism, nu e bine pentru exilul care trimite atâta valută în RO, să invităm pe la televiziuni prea mulţi ecranaci ostili integrităţii unei monarhii prietene.
Diplomatic, poziţia românilor deja poate fi raportată la Madrid ca favorabilă demagogiei separatiste. Multă presă influentă din RO a preluat această speculaţie semnificativă, lansată tabloidic chiar de Referendumul ilegal: o româncă din Vaslui, este prima doamnă a Cataloniei!

Iată ce antispanioli suntem:

Ne permitem să riscăm asemenea entuziasm când emoţia din Spania e în căutare de ţapi ispăşitori, iar imigrantul român e văzut adesea ca infractor şi rău platnic.

Ca şi la ăia cu Brexitul, demagogilor catalanilor li se fâlfâie că investitorii serioşi nu-şi vor mai risca acolo capitalul vreo 20 de ani. Altminteri, propagandă privind secesiunea Banatului şi Ardealului se poartă şi pe la noi, cu simbrie sau vânând publicitate şocantă pentru diplomectualii refuzaţi la export.
Chiar în postromânism, bine ar fi ca PSD-ALDE să aibă luciditatea minimă necesară să se roage de UDMR să legifereze de să se aplice pentru separatism, în 2018-2020, nişte amenzi cum a luat Rareş Bogdan adineauri pentru contrariul.

De observat că presa puterilor europene critică Madridul, nu demagogia separatistă, savurând perspectiva diminuării serioase a unui rival. Catalonia nu poate primi independenţa fără a fi urmată imediat de Ţara Bascilor, tăindu-se comunicaţiile Spaniei cu Europa.

Petre Roman la Adevărul: Cele mai active site-uri pentru promovarea separării Cataloniei de Spania au fost gestionate din Rusia:
http://adevarul.ro/international/europa/adevarul-live-ora-1100-catalonia-independentasfarsitul-confirmarea-unui-vis--1_59d1c6ba5ab6550cb8ba26f1/index.html
Intru Luminarea Poporului privind justeţea condamnării violenţelor franchiste, cele mai bune videoclipuri Revista22 le găseşte la o televiziune atribuită Rusiei:
http://revista22online.ro/70266092/90--din-voturi-pentru-independena-cataloniei-si-secesiune-premierul-rajoy-neag-referendumul.html
https://www.rt.com/about-us/press-releases/ruptly-news-agency-launch/

Kosovo... the country, whose economic growth of 3.5 per cent is not benefitting its population of under 2 million, has an unemployment rate among the under 25s of 57.7 per cent:
https://www.equaltimes.org/less-than-ten-years-after?lang=en#.WdNTa4hx2Ul

Decisivă până la urmă e atitudinea spaniolilor nu a guvernului, deocamdată modelată a lehamite de zeci de ani de critică intelectualistă a franchismului, dusă paralizant până la identificarea patriotismului cu naţionalismul. 
Cum-necum, Spania se îndreaptă spre o nouă tragedie.