Revista presei
După alegerile câştigate de Dăncilă, în loc să admonesteze
PNL, ca partid dominant, pentru fofilarea PSD în turul II, un eşalon al presei
s-a pus, cu o insolenţă fără seamăn, pe decapitarea USR şi pe ruperea Alianţei
USR PLUS, mascând astfel vinovăţia cel puţin egală a liberalilor.
Nu s-a mai văzut asemenea amestec în treburile interne ale
vreunui partid. Şi mai sunt şi jocurile batalioanelor de postaci, urmând a se
vedea în final ce strategie au de fapt cârtiţele şi oportuniştii.
Imperturbabil, Barna a rezistat. Iar Cioloş nu a confirmat
că are timp să conducă Alianţa. Trompeţii au revenit, deocamdată, în poziţiunea
pe loc repaus. Pentru a difuza apoi zvonistică de mahala.
Cum moraliştii de profesie îi interzic acces egal cu PNL, la
toate tv-urile ştiriste, USR+ e constrâns să accepte că a venit timpul unui
proiect de pagină web – să zicem, Adevărul
despre userişti –, reflectând zilnic halul în care e prelucrată, adesea
terfelită, imaginea partidului.
Se poate realiza prin voluntariat şi prin rotaţia liderilor
deja propulsaţi (euro)parlamentari.
Pe loc, imediat ce apar şopârlele, să fie date Alegătorului
USR+, dezminţirile necesare.
Ba chiar este o urgenţă, din moment ce Andrei Caramitru,
pesemne scârbit de tirul „specialiştilor“ şi de atâta ingratitudine, s-a oprit
din usereală, pentru a analiza profesionist semi-eşecul electoral.
Forumul acestuia era singurul funcţional zi şi noapte. Acum,
Alegătorul USR+, n-are la ce da Like, comunicarea cu el oprindu-se Yersterday,
la politicoasele mulţumiri, pe mai toate numeroasele pagini al Alianţei.
*
Făcătura aterizează dimineaţa direct pe mobil sau tabletă.
Nu prea are nimeni timp să caute o dezminţire pe tot netul. Alegătorul USR+
trebuie să o găsească imediat în Lada cu
Dezminţiri a Alianţei.
"E un fake news simpatic, pentru ca alianta este
condusa in momentul acesta de mine si de Dacian Ciolos. Nu exista un sef sau
niste sefi care conduc ei alianta. Alianta exista deja, iar dupa fuziune,
evident daca ajungem acolo, si este un obiectiv dezirabil zic eu, va fi o
negociere foarte fireasca, adica nu vad o problema din perspectiva asta",
a conchis Barna.
Barna: Subiectul
fuziunii a existat inca de cand am pornit alianta politica USR-PLUS
Sferele de influenţare continuă să-l muşte pe Barna sub
genericul Dragnea ”Vreți să mai fiu președintele vostru?”
Distrugerea Alianţei USR PLUS premerge însă stagnării
României în cripto-uselism.
Dan Barna vrea o
consultare a membrilor USR pe tema rămânerii sale la șefia partidului /
Fuziunea cu PLUS va fi discutată vineri, la o ședință a conducerii Alianței
Cu Cioloş la guvern, ştim că PSD a progresat electoral fantastic. Acesta
este argumentul contra. USR nu poate accepta obedienţa faţă de PLUS, pe care o
cere o parte importantă a presei. De fapt, se creează doar un conflict care poate
rupe alianţa. Am ajuns la logicile puerile. Se forţează încălecarea USR de către PLUS. Cu ce argument? Cu al supunerii, primul, către
Iohannis! Aici:
"Daca insa Barna iese invins din cursa, Alianta 2020
PLUS USR are si un castigator. Un castigator simbolic - Dacian Ciolos. Anuntul
ca USR PLUS il va sustine in turul doi pe Klaus Iohannis a fost formulat ca
atare de Dacian Ciolos, intr-o conferinta comuna cu Dan Barna."
Castigatorii si
invinsii din randul doi: repozitionari in Alianta USR PLUS si singura
slabiciune a Gabrielei Firea
Ameţeală de pe urma succeselor. PNL o fi învins USR+, iar
acum se forţează separarea lui Cioloş de Barna, dar revigorarea PSD poate
scurta guvernarea Orban.
Ce judete a castigat Iohannis de la Barna, Dancila si Kelemen, in doar 5 luni (Harti comparative)
Ce judete a castigat Iohannis de la Barna, Dancila si Kelemen, in doar 5 luni (Harti comparative)
Ăsta e cenaclu literar! Iar gusturile nu se discută. Alţi
revoltaţi critică pe Barna tocmai pentru că n-a intrat în guvern cu liberalii!
Cosette Chichirău l-a
UMILIT pe Dan Barna, față în față, la Digi 24: 'A fost o eroare strategică, noi
trebuia să ne batem pentru electoratul lui Klaus Iohannis'
Nici Meleşcanu nu şi-a dat demisia de fraier. Cele 7
procente diferenţă Dăncilă-Barna vin de la interdicţia moral-civică, doar
pentru USR+, să apară la A3 şi RTV, unde au acces doar liberalii. Pentru un partid
fără niciun primar, bronzul e o performanţă fantastică.
Clasament alegeri
prezidenţiale (99,99% din voturi): Iohannis 37,22%, Dăncilă 21,92, Barna 14,78%
https://ziaristii.com/clasament-alegeri-prezidentiale-9999-din-voturi-iohannis-3722-dancila-2192-barna-1478/
https://ziaristii.com/clasament-alegeri-prezidentiale-9999-din-voturi-iohannis-3722-dancila-2192-barna-1478/
E un moment de suprapunere a atacurilor de presă, cam aceleaşi pe diferite platforme, şi de transformare a ditamai editorialiştii în răspândaci pe reţele, ba chiar în simpli postaci.
Jocuri de mahala ale presei. O să se zică pe la tv şi prin batalioanele de postaci că
membrul ăla turnător era din statul perpendicular sau că s-a folosit o vorbă de-a
istoricului contemporan Hodor.
Încă un scandal în USR. Soția lui Dan Barna, acuzată că i-a
jignit pe liderii partidului
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/inca-un-scandal-in-usr-sotia-lui-dan-barna-acuzata-ca-i-a-jignit-pe-liderii-partidului-1215692
Soția lui Dan Barna, acuzată că i-a jignit pe cei din conducerea partidului care cereau demisia liderului USR
Soția lui Dan Barna, acuzată că i-a jignit pe cei din conducerea partidului care cereau demisia liderului USR
Discurs de „primă-doamnă“. Olguţa Barna i-ar fi jignit pe
membrii USR care au lucrat la campanie
https://newsweek.ro/actualitate/discurs-de-prima-doamna-olguta-barna-i-a-jignit-pe-membrii-usr-care-au-lucrat-la-campanie
https://newsweek.ro/actualitate/discurs-de-prima-doamna-olguta-barna-i-a-jignit-pe-membrii-usr-care-au-lucrat-la-campanie
Discurs de „primă-doamnă“. Ce au în comun Olguţa Vasilescu
şi Olguţa Barna? Limbajul vulgar. Cum i-a numit soţia lui Dan Barna pe membrii
USR
https://adevarul.ro/news/politica/discurs-prima-doamna-comun-olguta-vasilescu-olguta-barna-limbajul-vulgar-i-a-numit-sotia-dan-barna-membrii-usr-1_5dca9cff5163ec4271eead9a/index.html
https://adevarul.ro/news/politica/discurs-prima-doamna-comun-olguta-vasilescu-olguta-barna-limbajul-vulgar-i-a-numit-sotia-dan-barna-membrii-usr-1_5dca9cff5163ec4271eead9a/index.html
Bubuie circul în USR: soția lui Dan Barna i-ar fi făcut pe
membri c***ți!
Scandal URIAŞ în USR. Soţia lui Barna, intervenţie...
https://www.romaniatv.net/scandal-urias-in-usr-sotia-lui-barna-interventie-scabroasa-in-direct-la-sedinta_497606.html
Un nou scandal zguduie USR. Soția lui Dan Barna, acuzată că i-a jignit pe liderii partidului
https://www.antena3.ro/politica/un-nou-scandal-zguduie-usr-sotia-lui-dan-barna-acuzata-ca-i-a-jignit-pe-liderii-partidului-545589.html

Iarăşi e loc pentru conspiraţionism, pentru
"binoame" paralele.
"Daniel Dragomir susține că are informații că Barna va
fi rezolvat rapid:
Domnu’ Barna, atentie la cap. Nu de alta, dar Coldea i-a dat
deja semnalul lui Tapalaga la UM G4Media
si eu am informatii ca te vor rezolva rapid. Iti iau astia partidul si capul.
La DNA! Atentie, astia nu au mila! Ultimul sfat paralel pentru Barna si
caramitrii lui. Stiu, statul paralel nu exista. Dar ai o singura scapare:
voteaza inima in turul 2!"
Ordin de decapitare a lui Dan Barna! Un fost ofițer SRI are
informații că va fi rezolvat rapid
Un fost colonel SRI anunță că s-a dat semnalul împotriva lui
Dan Barna: ‘Te vor rezolva rapid. Îți iau ăștia partidul și capul’
Culmea bizareriilor e că Revista 22, în loc să-l consulte pe
Vlad Alexandrescu, membru USR şi GDS, citează Digi24, care invocă... surse!
Consultare online privind demiterea lui Barna, cerută de el
după eșecul la prezidențiale
https://revista22.ro/actualitate-interna/consultare-online-privind-demiterea-lui-barna-ceruta-de-el-dupa-esecul-la-prezidentiale
Surse: Mai mulți lideri USR au cerut demisia lui Dan Barna. Va fi vot online pentru demiterea acestuia
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/surse-mai-multi-lideri-usr-au-cerut-demisia-lui-dan-barna-va-fi-vot-online-pentru-demiterea-acestuia-1215592

*** *** *** ***
Veşti tot atât de rele din Basarabia.
Ultima oră! Guvernul a
fost DEMIS cu voturile PSRM și PD; Maia Sandu: „Toți vor răspunde pentru că își
bat joc de un popor”
Barna a izbucnit după
demiterea Guvernului Sandu: Așa se pune frână modernizării și europenizării
Moldovei
https://www.stiripesurse.ro/barna-a-izbucnit-dupa-demiterea-guvernului-sandu-asa-se-pune-frana-modernizarii-si-europenizarii-moldovei_1401579.html
https://www.stiripesurse.ro/barna-a-izbucnit-dupa-demiterea-guvernului-sandu-asa-se-pune-frana-modernizarii-si-europenizarii-moldovei_1401579.html
Propaganda românească e a unei țări care își râde de propria
istorie, favorizând jocul separatist. Eroarea de a gândi prea autocritic
momente istorice e comună. Se observă și la Armand Hrestic, în tetralogia
Războiul Sfânt, abandonată în 1997-2003:
*** *** *** *** *** *** *** ***
“Sublimarea formei” - interviu cu Doina Lemny despre expoziţia
Brâncuşi de la Bruxelles
https://www.rfi.ro/special-paris-115869-sublimarea-formei-interviu-cu-doina-lemny-despre-expozitia-brancusi-de-la
https://www.rfi.ro/special-paris-115869-sublimarea-formei-interviu-cu-doina-lemny-despre-expozitia-brancusi-de-la
*** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***
*** ***