Revista presei
Petrişor Peiu: Da, mai puțin de 10% din populație a încheiat un contract de furnizare a energiei electrice. Nouă din zece români nici n-au observat sau, dacă au observat, nu au crezut că vreodată prețurile utilităților vor fi rodul competiției libere. Ca atare, 90% din gospodăriile românești vor primi electricitate în condiții de serviciu universal, adică la cel mai mare preț de pe piață.
Statul român a
transformat piața liberă într-o caricatură, în care „șmecherii” îi fură pe
români cu voie și cu complicitate de la stăpânire
https://spotmedia.ro/stiri/opinii-si-analize/statul-roman-a-transformat-piata-libera-intr-o-caricatura-in-care-smecherii-ii-fura-pe-romani-cu-voie-si-cu-complicitate-de-la-stapanire
*
Beneficiarii acestor scumpiri pe de-a moaca ar trebui să doneze o mare parte din câştiguri îndeosebi uniunilor de creaţie ale pictorilor, actorilor şi scriitorilor, păgubite de proasta gestionare a pandemiei, sacrificându-se EduCultura pentru câştig de imagine politică.
"Potrivit calculelor Asociaţiei Energia Inteligentă, pe baza datelor din comparatorul de preţuri de pe site-ul ANRE, cel mai mult se va scumpi electricitatea pentru clienţii casnici ai Enel Distribuţie Banat, respectiv cu 26%. Urmează Enel Distribuţie Muntenia (inclusiv Capitala), unde electricitatea se va scumpi cu 23%, Enel Distribuţie Dobrogea, cu scumpiri de 18%, Electrica Transilvania Sud şi CEZ Distribuţie, cu 17% fiecare."
De ce se scumpește curentul de la 1 ianuarie. Explicația vicepreședintelui ANRE
https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/de-ce-se-scumpeste-curentul-de-la-1-ianuarie-explicatia-vicepresedintelui-anre.html
Mogulimea inteligentă finanţează şi puterea, şi opoziţia.
Cine e PSD-istul care a provocat scandalul facturilor crescute la energie: Dumitru Chiriță, fostul electrician pus arbitru al pieței energiei
https://www.g4media.ro/cine-e-psd-istul-care-a-provocat-scandalul-facturilor-crescute-la-energie-dumitru-chirita-fostul-electrician-pus-arbitru-al-pietei-energiei.html
Andrei Dimitriu, directorul Filarmonicii George Enescu: Refuz să-mi imaginez dezastrul perpetuării concertelor online
https://adevarul.ro/cultura/arte/andrei-dimitriu-directorul-filarmonicii-george-enescu-refuz-sa-mi-imaginez-dezastrul-perpetuarii-concertelor-online-1_5ff024f45163ec42717f47f3/index.html
E mai util băieţilor deştepţi să oferi ca articol al zilei
combaterea naţionalismului decât să faci investigaţii şi să afli cine sunt
beneficiarii scumpirii c-aşa vrea puterea a energiei electrice plătite de
români. Sunt şi multe denumiri de firme de import!
Ciprian Necula: "Prin educatia noastra ajungem sa credem ca suntem unici,
ca suntem viteji, ca avem o super-istorie in spate si foarte putini ne-au fost
aliati. Intotdeauna, aliatii nostri au fost tradatori. Din pacate, noi nu
invatam diversitatea si respectul pentru alteritate, pentru strain, in educatia
noastra. Dimpotriva, si este o abordare priomordialista a natiunii.
Nationalismul nostru este xenofob prin natura lui, este in comparatie cu
ceilalti, nu este prin ceea ce noi suntem, de fapt."
Ciprian Necula: "Nationalismul nostru este xenofob. Cultura, profund rasista. Multi oameni nu isi dau seama ca sunt rasisti"
https://ziare.com/social/stiri-sociale/ciprian-necula-despre-rasism-nationalismul-nostru-este-xenofob-1653673
Interesant că ideile sunt de nezdruncinat, deoarece sunt repetări la ce au tot spus în postromânism unii megaintelectuali de mare carieră, pe canale mediatice de debit maxim.
Pagini uitate
Ciprian Necula, de Înviere: "Am fost botezat creștin-ortodox, fără consimțământul meu, în buna tradiție autohtonă... Când venea preotul în vizită, pentru diverse ritualuri creștin-ortodoxe, pe lângă cei 5-10 lei pe care îi dădea pentru serviciile religioase, mamaia săruta cu umilință mâna acestuia. Inclusiv apelativul părinte l-am considerat deplasat..."
Spovedania Unui Urmaș
Al Sclavilor Deținuți De Biserica Ortodoxă: Când Veți Găsi Puterea Să Vă Cereți
Scuze?
https://www.libertatea.ro/opinii/spovedania-unui-urmas-al-sclavilor-detinuti-de-biserica-ortodoxa-cand-veti-gasi-puterea-sa-va-cereti-scuze-2960300
E mai uşor a implementa un sistem de monoliţi decât a face artă ca Miliţa Petraşcu, Ola Greceanu sau Cecilia Cuțescu-Storck.
Monolitul misterios
reapare în Canada după un ''turneu european'', cu apariții inclusiv în România
https://www.g4media.ro/video-monolitul-misterios-reapare-in-canada-dupa-un-turneu-european-cu-aparitii-inclusiv-in-romania.html
Un tânăr de 25 de ani
a fost decapitat de focurile de artificii într-un oraș din Franța
https://www.g4media.ro/un-tanar-de-25-de-ani-a-fost-decapitat-de-focurile-de-artificii-intr-un-oras-din-franta.html
Deocamdată, Procesul
Comunismului înseamnă 85% ce-a făcut Ceauşescu şi doar 16 % se vorbeşte despre Epoca
Gheorghiu-Dej.
Cum au mutilat comuniştii familia românească. Divorţul, sexul şi copilăria
erau la mâna partidului
https://adevarul.ro/locale/botosani/cum-mutilat-comunistii-familia-romaneasca-divortul-sexul-copilaria-erau-mana-partidului-1_5fef1e1e5163ec42717a12a8/index.html
Debut de guvernare promiţător pentru băieţii deştepţi! Semnificativă şi complicitatea presei, vorbeşte doar de petarde! Iar influencerii o studiază pe Şoşoacă.
Ce spune avocata Diana
Șoșoacă despre o posibilă candidatură la prezidențiale: „Nu știu dacă poporul
român este pregătit să accepte o femei președinte”
https://www.b1.ro/stiri/politica/ce-spune-avocata-diana-sosoaca-despre-o-posibila-candidatura-la-prezidentaile-nu-stiu-daca-poporul-roman-este-pregatit-sa-accepte-o-femei-presedinte-355725.html
Răsturnare de situație! Diana Șoșoacă a
recunoscut! Cine a obligat-o să intre în Parlament
https://www.capital.ro/rasturnare-de-situatie-diana-sosoaca-a-recunoscut-cine-a-obligat-o-sa-intre-in-parlament.html
*** *** *** ***
România n-are, şi nu va avea, un TVR Cultural, cu atât mai puţin un TVR Didactic, care să se ocupe şi de educaţia adulţilor odată cu şcoala online. Şi nici o Cetate a Ştiinţei cum e în La Villette la Paris, în Valencia, în Winterthur (Elveţia, Technorama) sau Science City Kolkata. Televiziunile ştiriste, şi chiar cele tabloide, ar putea fi de asemenea obligate să transmită 15 % documentare şi emisiuni instructive civic, avizate de ministere, Academie sau CNA.
Propaganda românească e a unei țări care își râde de propria istorie, câţiva nechezol (înlocuitori de intelectual) şi ultraşi cugetând prea sinucigaş autocritic în postromânism:
http://propinatiu.ro/carti
Toată lumea e în consens naţional, când nimeni nu se mai aştepta, dar e vorba de cultura populară, mânca-ţi-aş!
Scandalul Revelionului de la TVR cu Mihăescu și Pietreanu, după ce Iohannis a fost interpretat spunând: „în 2021 tre’ să fii tare bou să mai stai închis în casă!”
https://www.libertatea.ro/stiri/cna-scandal-tvr-mugur-mihaescu-radu-pietreanu-iohannis-3359798
Membru CNA, despre spectacolul TVR din noaptea de Revelion: „Spectacol grotesc. Instigă la nerespectarea regulilor de protecţie anti-coronavirus”
https://adevarul.ro/entertainment/tv/un-membru-cna-despre-spectacolul-tvr-noaptea-revelion-televiziunea-publica-instiga-nerespectarea-regulilor-protectie-anti-coronavirus-1_5ff07b155163ec4271819dff/index.html
Bătaie de joc la adresa credincioșilor la TVR, chiar în noaptea de Revelion: „Anafura ca starter”, Aghiasma „dacă se îmbată cineva” și ironii despre Sf. Împărtășanie
https://r3media.ro/bataie-de-joc-la-adresa-credinciosilor-la-tvr-chiar-in-noaptea-de-revelion-anafura-ca-starter-aghiasma-daca-se-imbata-cineva-si-ironii-despre-sf-impartasanie/
Scandalul "Revelion la TVR cu Vacanta Mare" se amplifica. Deputatul Bulai cere revocarea sefei televiziunii nationale: "Firea, Olguta si Dancila au plecat"
https://ziare.com/alianta-2020-usr-plus/stiri-alianta-2020-usr-plus/deputatul-bulai-cere-revocarea-sefei-televiziunii-nationale-a-firea-olgu-a-i-dancila-au-plecat-1654073
Ciuma neo-marxistă s-a activat după programul de Revelion al TVR, în care Iohannis a fost luat peste picior. Bittman, din nou, inamicul numărul 1 al închinătorilor la covid. Vom avea ”Cântarea României” iohanniste?
https://www.activenews.ro/stiri/Ciuma-neo-marxista-s-a-activat-dupa-programul-de-Revelion-al-TVR-in-care-Iohannis-a-fost-luat-peste-picior.-Bittman-din-nou-inamicul-numarul-1-al-inchinatorilor-la-covid.-Vom-avea-Cantarea-Romaniei-iohanniste-164479
*** *** *** *** *** *** *** ***
Rodica Zafiu: „Pe praful
ăsta...”
https://www.dilemaveche.ro/sectiune/pe-ce-lume-traim/articol/pe-praful-asta
N-avem TVR Cultural cu emisiuni instructiv-educative Cinemateca şi cu dezbateri în jurul marilor noştri cineaşti. Consumăm din import ca şi ceapa.
Noutățile Netflix România în ianuarie 2021
https://www.g4media.ro/noutatile-netflix-romania-in-ianuarie-2021.html
"Adolescentul miop, Liceanul Neascultător care a citit o mie de cărţi bune, nu prea are vreun avantaj la noi, nici măcar la bac", zise bibliotecarul Borges. "Numai prostii debitaţi!", îl şterse inspectoarea din Friends şi de pe grupuri. Consolare, listele clasice de cărţi bune:
https://propinatiu.wordpress.com/lista-lui-propinatiu
Carte străina clasică gratuită:
https://archive.org/details/fav-camelian_propinatiu?sort=creatorSorter
*** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***