Cui se adresează manualul pentru postaci profesionişti Luminarea Poporului
-
Sub forma unei culegeri de bune practici şi exemple concrete de postări
reuşite sau nereuşite tot atât de instructive, manualul pentru postaci
profesionişt...
Se afișează postările cu eticheta globalişti. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta globalişti. Afișați toate postările
duminică, 4 iunie 2017
Academia Oamenilor de Ştiinţă, Primăria şi viaţa intelectuală
Pentru ca RO să iasă din înapoierea, în descreştere, faţă de Europa Centrală ar fi suficient un consens naţional pentru 7% din pib la EduCultură.
Nu e aşa şi atunci între kilointelectuali e mare satisfacţie când alţi kiloeintelectuali au câte o pagubă cum a fost cu Uniunea Scriitorilor când s-au pierdut sediul ei şi apoi Muzeul Literaturii prin reprivatizare.
Da, s-a spus, merită USR să i se ia Sala Oglinzilor şi restaurantul, pentru că din ea fac parte cutare şi cutare nulităţi, unele chiar ceauşiste.
Acum e o situaţie că nişte savanţi ar primi în administrare o clădire, dar alţii din intelectualitate consideră că nu e cazul.
Proiectul privind trecerea unei clădiri în administrarea Academiei Oamenilor de Ştiinţă, pe ordinea de zi a şedinţei CGMB. Cine sunt membrii Academiei
http://adevarul.ro/news/politica/proiectul-privind-trecerea-cladiri-administrarea-academiei-oamenilor-Stiinta-ordinea-zi-sedintei-cgmb-membrii-academiei-1_59326b8c5ab6550cb8ba19f1/index.html
Academia Oamenilor de Știință din România este continuatorul și unicul legatar al Academiei de Știinte din România (1935 – 1948) și al Asociației Oamenilor de Știință din România înființată prin HCM nr. 1012/30 mai 1956, care în 1996 și-a schimbat titulatura în Academia Oamenilor de Știință din România şi are şi site, unde se vede că are mai mulţi membri de prin filiale decât cei citaţi de adversarii Primăriei de azi:
http://www.aosr.ro/
Cum în postromânism nu e bine văzută nici activitatea patriotică a Academiei Române mari, e de presupus că substratul e şi aici acelaşi, nu eşti kilointelectual de calitate dacă te ocupi de nimicuri cum ar fi, recent la Academia Oamenilor de Ştiinţă o dezbatere cu titlul „Identitate şi afirmare naţională în lumea globalizării”, ale cărei concluzii, greu de înghiţit de globaliştii noştri, se pot ceti în acest pdf:
http://www.aosr.ro/wp-content/uploads/2015/04/CONCLUZII-Dezbatere-AOSR.pdf
Abonați-vă la:
Postări (Atom)