Demascat, alde Ciocârlan nu
mai semăna deloc, din considerente de conspirativitate, cu optzecistul
Gujghilan ce se purta cu barbă de gherilard. El era în vie un tânăr bruneţel cu
păr creastă vopsit în toate culorile exotice, şi totuşi chiar şi un
nespecialist în clonări nu putea să nu fie puternic impresionat de asemănarea
lui izbitoare cu poetul cincizecist Gujghil. Lucrul nu trecu neobservat nici
pentru persoana cea mai jignită de această frăţie, şi anume însăşi Fiara, care
se repezi au unghiile netăiate înspre obrajii neraşi si soţului consort: “De ce, mă animalule, dezlega-mi-ai integrama
degeaba, ai făcut copii şi cu soru-mea?... De-aia el, se adresă ea parodic la
martori, una, două, la Bucureşti!... Nu, că într-o zi, cică începe, debutează,
de pe la vreo coadă, se iniţializează... Începe şi la noi. Ce să înceapă şi la
noi, mă Luco, aracan de sufletul tău, că adevăratul intelectual cu carte
rumegată după aia se cunoaşte, crăpa-i-ar ochii ca lui Oedip peste expresia de
fericire senină, că nu poate dialoga cu adevăratul criminal la masa rotundă a
democraţiei decât printr-o critică constructivă, deci distructivă de să se
întrerupă şi emisiunea, deoarece gloata nu poate înţelege altfel că e ceva în
neregulă, fiindcă în modelul ei economic cine învârte cu furca miliardele,
chiar necurate, e şi cult, după cum, care n-are la orificiul bucal muşchi
masticatori exersaţi a culturism numa-n grătar, nu se poate să nu fie vreun
fraier!”
“Adică, din punctul tău de vedere, se aşeză Gujghil
protector lângă acuzatul său tată vorbind însă cu mă-sa, un Mihai Beniuc nu
putea dialoga cu un Nae Ionescu, având pe tuşa Dovlecica moderatoare?”
“Barem dacă tot era să-l împuşte pe la ceceu, îşi văzu de
rechizitoriul moşului Fiara, măcar să-şi fi scos şi el cerfiticat de martir,
dar n-a adus nimic de la Bucureşti, dovadă că nici n-a dat pe-acolo. A stat la
televizor pe la melomanele lui!”
“Să fi venit la mine– deveni amabil şi exuberant după
captura de ciocârlan ministrul – şi-i dădeam eu oricâte adeverinţe voia, din
care să rezulte că fiind eu parcat cu o Dacie gri metalizată pe autostrada
Bucureşti-Piteşti, am dat telefon la cabinetul Unu din clădirea ceceului
asaltat de o populaţie venită în scop ca să prade sub faldurile tricolorului
maghiar, şi la solicitarea mea că dacă tovarăşul comandant suprem a luat cifrul
la el când a plecat, moş Luca n-a ştiut unde e şi m-a somat, săracul, să mă prezint
şi n-am putut închega nici un dialog, dar pot confirma că a fost acolo!”
“Gură aurită avuseşi – râse moş Luca spre Picior-de-Porc –
că tot sărac voi rămâne şi sărac rămăsei!
Zău ia!”
“A, nu – protestă ambasadorul ştiinţei cu mâna pe Prepeliţa
radioasă – sărăcia la om e prin ursită şi horoscop. Nu vă zice vouă lumea Ai lu’
Amărăşteanu?”
“Eu nu înţeleg de ce se consideră săraci! – ridică palmele a
neputinţă Gujghil către Dinţişor. Că pământ de muncit e destul, numai să existe
forţă de muncă tânără, cum au fetele alea de culeg strugurii mai la vale! În loc să exultaţi şi să tăiaţi viţelul cel
marfă că m-am întors la baştină, probozi el pe Fiară şi pe moşneag, vouă vă
arde să vă ciondăniţi!”(Camelian Propinaţiu - La un colţ de cotitură)
Postări
