Romanticul poet care a scris Fata vrăjită,
devenit imnul ucrainenilor de pretutindeni, trebuie să ne fie cel autoportretizat
în iarna 1840-1841, ras, cu trăsături fine, cu privire de visător şi cu bărbie
de luptător pe baricade, frate bun cu Shelley, cu Eminescu şi chiar cu Esenin. Această
imagine dă şi cel mai frumos pamiatnik,
cel de la Baku, unde poetul în rubaşcă oferă neamului său cartea Cobzar, chip aproape la fel de
frumos ca acel Eminescu realizat în anul 2000 de sculptorul Dumitru Gorşcovschi
la Cernăuţi.
Zek-ul mustăcios de sub căciula gerului exilului, a fost
impus percepţiei publice de celebrul Kramskoi abia la zece ani de la atacul de
cord care l-a răpus pe marele creator estic.
Taras Şevcenko s-a născut la 9 martie 1814 la Morînţi (lângă
Cerkasî, la sud de Kiev), în robie (iobag, şerb), şi moare la Sankt-Petersburg
sub supravegherea Ohranei, la 10 martie 1861. Orfan de ambii părinţi, s-ar fi
pierdut în mulţimea pitorească a mujicilor Sufletelor moarte dacă harul nu i-ar fi fost observat de un
diacon, în forma talentului pentru pictură şi al patimii cititului, desigur şi
al primelor stihuri. Boierul oligarh Pavel Engelhardt, socotind că Taras e bun
de pictor personal boieroaicei sale, după ce-l biciuieşte îl dă la şcoli de
artă, la Vilnius şi la Petersburg. Aici, marele profesor şi pictor romantic
Karl Briullov (truditor şi la Catedrala Sf. Isaac) îi obţine libertatea,
inclusiv scoţând bani de la o loterie cu tablouri.
Se afirmă ca poet (cele opt poeme romantice din Cobzarul fixează limba literară
ucraineană), ca folclorist şi ca pictor patriot: extraordinarul album de
gravuri cu locuri istorice naţionale Ucraina
pitorească.
Pentru aşa idealism, cade la 5 aprilie 1847 odată cu Frăţia Sfinţii
Kiril şi Metodiu a patrioţilor kieveni şi ajunge proscris simplu soldat la
Marea Caspică şi la Marea Aral, însuşi ţarul Nicolae I, care se zice c-ar
inspira pe Putin, îngrijindu-se să nu mai scrie şi să nu mai picteze. Vin vreo
zece ani de chin, cu manuscrise ascunse-n bocanci. Când scapă, e ţinut departe
de Ucraina, pe la Nijni Novgorod (oraş zis de sovietici Gorki, loc de exil şi
pentru disidentul Andrei Saharov) şi tot la Petersburg, sub cea mai infamă
supraveghere.
Moare în chiar zilele emancipării iobagilor din Imperiului
Ţarist, ceea ce le va permite patrioţilor ucraineni, în trena de libertate, să
organizeze funeralii naţionale, mai ales studenţimea implicându-se.
Mormântul este loc de pelerinaj pentru milioane de ucraineni,
la Cernecea Gora, pe malul Niprului,
lângă Kanev. Un spaţiu natal amenajat cam cum au îngrijit polonezii pentru
Chopin la Stalowa Wola. Cu trimiteri spre contemporaneitate: o splendida tabără
de sculptură, cum noi am ratat până şi la Hobiţa.
Lasă că s-au înmormântat şi hatmani ucraineni la mănăstirea
de aici, dar eroii celebraţi sunt mai mulţi! Printre ei, disidentul contributor
la samizdat Oleksa Hirnîk, care şi-a dat foc ca Pallach şi ca Babeş, chiar la
mormântul lui Taras Şevcenko, răspândind manifeste cu citate din marele poet
naţional, protestând contra rusificării, în 21 ianuarie 1978, la 60 de ani de
la declararea independenţei Ucrainei de sub ţarism (cam odată cu
Basarabia).
Îndârjirea cu care se bat azi pentru viitorul lor
ucrainenii, spre admiraţia tuturor esticilor care nu admit mankurtizarea, se
explică şi prin memoria că la centenarul lui Taras Hrihorovici Şevcenko, în
martie 1914, oligarhii ce stăpâneau Rusia se purtau ca şi-acuma: un ukaz a interzis manifestările, iar
jandarmul ţarist a păzit mormântul şi a făcut cordon cum e azi în Crimeea.
În acest martie sumbru, să fim, aşadar, cu inima şi cugetul,
lângă fraţii ucraineni, la Bicentenarul poetului lor naţional, Taras
Hrihorovici Şevcenko!
Pentru Liceanul Neascultător care mai citeşte, în loc să
memoreze comentarii:
Taras Şevcenko – Cobzarul,
Ed. Univers, 1990, trad. Victor Tulbure, prefaţă Dan Horia Mazilu.
Taras Şevcenko, Tinerele mele
gînduri, Ed Augusta, Timişoara, 2005, trad. Ion Cozmei.
Magdalena Laszlo-Kutiuk, Opera
lui Sevcenko pe fundalul epocii sale, Editura Mustang, Bucuresti, 2002.
Marius Chelaru – Taras Şevcenko sau suspinul în versuri al
nisipului, în Convorbiri literare,
sep. 2006.
Postări
