Un dar Bucureştiului. Tompa Gábor - "Noul locatar" la Teatrul Nottara

El însuşi mutându-se, Eugène Ionesco ne-a lăsat pentru mai târziu Le Nouveau locataire, anticipând că absurditatea va creşte industrial, pachetele comandate online maşinal blocând străzile, metroul şi Sena (că pe Dâmboviţa nu se circulă). Intrarea în spectacolul de la Teatrul Nottara, cu o cameră proaspăt spoită albastru-gri umed, de-i simţi şi mirosul de var dezinfectant, nu de vinarom, ceva umbre extrem orientale; se întâmplă un nu ştiu ce cu o maşină de fum şi de monoxid de carbon Renault-Dacia, zgomote de oraş, etajul şase şi un perete aplecat frapant a filosofie şi a mansardă Cioran. În final, la aplauze, jupuirea fardului actorului din starea de clovn-maşină se face de asemenea cu greu.

Iar ce urmează între pereţi, semitransparenţi când trebuie, pe scurt: condiţia umană vegheată cu o duioşie nemeritată (măcar jucăriile copilăriei au aici culori, strălucire, când nici cărturarii postmoderni, de fapt nu mai au memorie decât parodică), într-un spectacol insuportabil pentru hârciogul de mall contemporan. O funie de spânzurătoare, închiderea faraonică în paravanele lucrurilor, jocul de pendulă al becului mansardei, îmbătrânirea instantanee a celor doi vagabonzi încărcători, călăuzesc spaima cea veselă spre împachetarea finală a locatarului şi întrebarea ce naiba mai iei cu tine din mall-ul acumulat personal.
Reducerea la patru personaje fără culori, Locatarul, Portareasa şi doi Primitori-Distribuitori, te trimite cu gândul la Waiting for Godot, altminteri des regizat de Tompa Gábor, el însuşi trecând în final prin scena avanpremierei îmbrăcat în alb-negru. Ce mai avusese de declarat marele creator fiind aici:
Gábor TOMPA: „Mă consider un exponent al şcolii româneşti de regie“

Un dar Bucureştiului, de la Cluj, o piesă cert mai adânc filosofic şi mai atent vizual construită decât ce vedem aici, la Paris în Franţa dintr-un Montreal Canada: Le Nouveau locataire d'Eugène Ionesco 

În mod normal, spectacolul ar trebui să reziste 20-30 de ani cu casa închisă. Francisco Alfonsín, Ada Navrot, Ion Grosu şi Gabriel Răuţă au din prima seară interpretare perfect exersată, dealtfel toată maşinăria funcţionează fără cusur, de parcă ar fi reprezentaţia 1000.