Herta Müller – Călătorie într-un picior

Îmi scrii că Herta Müller nu e un prea grozav scriitor profesionist, Călătorie într-un picior fiind o cărticică care nu-ţi solicită nicidecum capacitatea de a ghici în meandrele palimpsestului.
„E de nivel Françoise Sagan – Bonjour Tristesse.“
Or, acest text nu e unul postmodernist, iresponsabil, să ghiceşti în el şi enunţul A, şi enunţul non-A, de să se simtă bine citind, ca în Patul conjugal al lui Daneliuc, şi securistul, şi disidentul, din anticiparea comercială consumator tipic cu dare de mână din structurile cărora le-a mers bine după Revoluţie.
Dimpotrivă, acest roman este instructiv, pentru intelectualistul român, prin privirea pe care Autoarea catadicseşte să i-o arunce Muncitorului! Şi nu e nimic artificial aici. Herta Müller a observat mizeria clasei muncitoare chiar înainte de a emigra.
Singura mirare e legată de bizareria că Irene, draga de ea, venind din "cealaltă ţară", nu e deja imună la mizeriile birocratice!
Ea îşi pierde timpul ducând Acolo tot o viaţă de amărât, în loc să valorifice facilităţile infrastructurii intelectuale din Vest: de pildă, să stea mai mult în catedrală, să contemple statui şi vitralii ascultând totodată orga.
A emigrat degeaba.
De aceea, tot Der Fuchs war damals schon der Jäger ne e mai aproape, idealul încă nefiind compromis ca ideal printr-un contraexemplu.
Ceea ce nu înseamnă că nu trebuie citit totul.

Mai grav decât pupincurismul ceauşist, postromânismul

Sancţionarea de către CNA a emisiunii Profesioniştii, unde Ion Cristoiu a început să vorbească despre Corneliu Zelea Codreanu fără a termina, a atras şi reacţia a zece megaintelectuali în apărarea dnei Eugenia Vodă, pe motiv că nu s-au certat la fel necroloagele prilejuite de funeraliile poetului ceauşist Adrian Păunescu.
Dacă era un superprofesionist, dl Ion Cristoiu scotea cartea aia despre „romantismul” Căpitanului până-n Crăciun, în mai multe exemplare decât a lui Cartianu despre sfârşitul lacrimogen al Ceauşeştilor, valorificând astfel, ca mai bine vandut autor decat Cărtărescu, extraordinarul tsunami publicitar format dintr-o frază neterminată şi îngăduind analiza pe text, este sau nu o apologie a fascismului.
Iar dacă eram eu dna Eugenia Vodă îl intrerupeam dacă nu cumva ideea bestsellerului nu i-a venit când au vrut să-i execute silit casa pe procese de calomnie, întâi dna Adameşteanu de la GDS, apoi dl Mititelu din CNA + Alianţa Civică:
http://www.jurnalul.ro/special/special/ion-cristoiu-risca-sa-ramana-fara-casa-print-117045.html
Nobilă-mi pare apărarea unei doamne, aş semna şi eu, dar nu mi-s megaintelectual, ci numai cărturar, iar argumentul cu Adrian Păunescu e ca nuca-n termopan, deoarece după Revoluţie poetul a înţeles mai bine decât monarhiştii importanţa recuperării Basarabiei şi s-a împrietenit cu Grigore Vieru, pe când alţi intelectuali publici, scriind abject în contra simbolurilor unioniste Eminescu şi Ştefan cel Mare, au comis păcate de-ale postromânismului mai impardonabile istoric decât pupincurismul ceauşist.