Târgul de carte Gaudeamus 2014. Pentru bibliotecile liceale

Ion Bucur - Cartea represiunii. 1989

Constantin Gane - Trecute vieţi de doamne şi domniţe. Cele mai frumoase istorii

Seria de autor Petru Ursache, Ed. Eikon: „ Etnoestetica”; „Etnofrumosul sau cazul Mărie”; „Moartea formei”; „Antropologia – o știință neocolonială”; „Gastrosofia sau bucătăria vie”; „Omul din calidor”
video: Carturarul Petru Ursache in cautarea omului frumos Simpozion 05 06 2014  .


Maria, regina României - Jurnal de război. 1916 -1917 (precedat de însemnări din 1910 –1916)
Diana Mandache - Balcicul Reginei Maria
Sandra Gătejeanu Gheorghe - Eticheta regală
Mite Kremnitz - Regele Carol al României

C.G. Jung - Analiza viselor

Pleşu, Liiceanu, Patapievici - O idee care ne suceşte minţile

Milan Kundera - Sărbătoarea neînsemnătăţii
Mo Yan - Ţara Vinului

Konstantin Sergheevici Stanislavski - Munca actorului cu sine însuşi (volumul al II-lea)

Thomas Kuhn - Despre revoluţie şi paradigmă în dezvoltarea ştiinţei

Papa Francisc - Educaţia – în slujba vieţii

Mihai Cimpoi - Studii şi articole despre Mihai Eminescu

Un dar Bucureştiului. Tompa Gábor - "Noul locatar" la Teatrul Nottara

El însuşi mutându-se, Eugène Ionesco ne-a lăsat pentru mai târziu Le Nouveau locataire, anticipând că absurditatea va creşte industrial, pachetele comandate online maşinal blocând străzile, metroul şi Sena (că pe Dâmboviţa nu se circulă). Intrarea în spectacolul de la Teatrul Nottara, cu o cameră proaspăt spoită albastru-gri umed, de-i simţi şi mirosul de var dezinfectant, nu de vinarom, ceva umbre extrem orientale; se întâmplă un nu ştiu ce cu o maşină de fum şi de monoxid de carbon Renault-Dacia, zgomote de oraş, etajul şase şi un perete aplecat frapant a filosofie şi a mansardă Cioran. În final, la aplauze, jupuirea fardului actorului din starea de clovn-maşină se face de asemenea cu greu.

Iar ce urmează între pereţi, semitransparenţi când trebuie, pe scurt: condiţia umană vegheată cu o duioşie nemeritată (măcar jucăriile copilăriei au aici culori, strălucire, când nici cărturarii postmoderni, de fapt nu mai au memorie decât parodică), într-un spectacol insuportabil pentru hârciogul de mall contemporan. O funie de spânzurătoare, închiderea faraonică în paravanele lucrurilor, jocul de pendulă al becului mansardei, îmbătrânirea instantanee a celor doi vagabonzi încărcători, călăuzesc spaima cea veselă spre împachetarea finală a locatarului şi întrebarea ce naiba mai iei cu tine din mall-ul acumulat personal.
Reducerea la patru personaje fără culori, Locatarul, Portareasa şi doi Primitori-Distribuitori, te trimite cu gândul la Waiting for Godot, altminteri des regizat de Tompa Gábor, el însuşi trecând în final prin scena avanpremierei îmbrăcat în alb-negru. Ce mai avusese de declarat marele creator fiind aici:
Gábor TOMPA: „Mă consider un exponent al şcolii româneşti de regie“

Un dar Bucureştiului, de la Cluj, o piesă cert mai adânc filosofic şi mai atent vizual construită decât ce vedem aici, la Paris în Franţa dintr-un Montreal Canada: Le Nouveau locataire d'Eugène Ionesco 

În mod normal, spectacolul ar trebui să reziste 20-30 de ani cu casa închisă. Francisco Alfonsín, Ada Navrot, Ion Grosu şi Gabriel Răuţă au din prima seară interpretare perfect exersată, dealtfel toată maşinăria funcţionează fără cusur, de parcă ar fi reprezentaţia 1000.

Bicentenarul poetului naţional ucrainean Taras Şevcenko

Romanticul poet care a scris Fata vrăjită, devenit imnul ucrainenilor de pretutindeni, trebuie să ne fie cel autoportretizat în iarna 1840-1841, ras, cu trăsături fine, cu privire de visător şi cu bărbie de luptător pe baricade, frate bun cu Shelley, cu Eminescu şi chiar cu Esenin. Această imagine dă şi cel mai frumos pamiatnik, cel de la Baku, unde poetul în rubaşcă oferă neamului său cartea Cobzar, chip aproape la fel de frumos ca acel Eminescu realizat în anul 2000 de sculptorul Dumitru Gorşcovschi la Cernăuţi.

Zek-ul mustăcios de sub căciula gerului exilului, a fost impus percepţiei publice de celebrul Kramskoi abia la zece ani de la atacul de cord care l-a răpus pe marele creator estic.

Taras Şevcenko s-a născut la 9 martie 1814 la Morînţi (lângă Cerkasî, la sud de Kiev), în robie (iobag, şerb), şi moare la Sankt-Petersburg sub supravegherea Ohranei, la 10 martie 1861. Orfan de ambii părinţi, s-ar fi pierdut în mulţimea pitorească a mujicilor Sufletelor moarte dacă harul nu i-ar fi fost observat de un diacon, în forma talentului pentru pictură şi al patimii cititului, desigur şi al primelor stihuri. Boierul oligarh Pavel Engelhardt, socotind că Taras e bun de pictor personal boieroaicei sale, după ce-l biciuieşte îl dă la şcoli de artă, la Vilnius şi la Petersburg. Aici, marele profesor şi pictor romantic Karl Briullov (truditor şi la Catedrala Sf. Isaac) îi obţine libertatea, inclusiv scoţând bani de la o loterie cu tablouri.

Se afirmă ca poet (cele opt poeme romantice din Cobzarul fixează limba literară ucraineană), ca folclorist şi ca pictor patriot: extraordinarul album de gravuri cu locuri istorice naţionale Ucraina pitorească.

Pentru aşa idealism, cade la 5 aprilie 1847 odată cu Frăţia Sfinţii Kiril şi Metodiu a patrioţilor kieveni şi ajunge proscris simplu soldat la Marea Caspică şi la Marea Aral, însuşi ţarul Nicolae I, care se zice c-ar inspira pe Putin, îngrijindu-se să nu mai scrie şi să nu mai picteze. Vin vreo zece ani de chin, cu manuscrise ascunse-n bocanci. Când scapă, e ţinut departe de Ucraina, pe la Nijni Novgorod (oraş zis de sovietici Gorki, loc de exil şi pentru disidentul Andrei Saharov) şi tot la Petersburg, sub cea mai infamă supraveghere.

Moare în chiar zilele emancipării iobagilor din Imperiului Ţarist, ceea ce le va permite patrioţilor ucraineni, în trena de libertate, să organizeze funeralii naţionale, mai ales studenţimea implicându-se.

Mormântul este loc de pelerinaj pentru milioane de ucraineni, la Cernecea Gora, pe malul  Niprului, lângă Kanev. Un spaţiu natal amenajat cam cum au îngrijit polonezii pentru Chopin la Stalowa Wola. Cu trimiteri spre contemporaneitate: o splendida tabără de sculptură, cum noi am ratat până şi la Hobiţa.   

Lasă că s-au înmormântat şi hatmani ucraineni la mănăstirea de aici, dar eroii celebraţi sunt mai mulţi! Printre ei, disidentul contributor la samizdat Oleksa Hirnîk, care şi-a dat foc ca Pallach şi ca Babeş, chiar la mormântul lui Taras Şevcenko, răspândind manifeste cu citate din marele poet naţional, protestând contra rusificării, în 21 ianuarie 1978, la 60 de ani de la declararea independenţei Ucrainei de sub ţarism (cam odată cu Basarabia).  

Îndârjirea cu care se bat azi pentru viitorul lor ucrainenii, spre admiraţia tuturor esticilor care nu admit mankurtizarea, se explică şi prin memoria că la centenarul lui Taras Hrihorovici Şevcenko, în martie 1914, oligarhii ce stăpâneau Rusia se purtau ca şi-acuma: un ukaz a interzis manifestările, iar jandarmul ţarist a păzit mormântul şi a făcut cordon cum e azi în Crimeea.

În acest martie sumbru, să fim, aşadar, cu inima şi cugetul, lângă fraţii ucraineni, la Bicentenarul poetului lor naţional, Taras Hrihorovici Şevcenko! 

Pentru Liceanul Neascultător care mai citeşte, în loc să memoreze comentarii:

Taras Şevcenko – Cobzarul, Ed. Univers, 1990, trad. Victor Tulbure, prefaţă Dan Horia Mazilu.

Taras Şevcenko, Tinerele mele gînduri, Ed Augusta, Timişoara, 2005, trad. Ion Cozmei.

Magdalena Laszlo-Kutiuk, Opera lui Sevcenko pe fundalul epocii sale, Editura Mustang, Bucuresti, 2002.    

Marius Chelaru – Taras Şevcenko sau suspinul în versuri al nisipului, în Convorbiri literare, sep. 2006.

Taras Sevcenko poetul

Taras Sevcenko pictorul