joi, 27 ianuarie 2011

Ministerele de forţă

A tăia pensiile nesimţite e un act eroic, iar a fi bun român înseamnă a recunoaşte că ministerele de forţă sunt, sub globalism, cele care pot apăra identitatea naţională, tocmai primele batjocorite în oligopedagogia noastră, al Educaţiei şi al Culturii.
În postromânism, după subminarea valorilor româneşti (istorie, patrimoniu, Eminescu, Voievozi, Exil, ortodoxie), a da şi Armata pradă tonomatelor editorialişti sau postacilor tonomate e periculos, poate aduce aliaţi extremiştilor, la modă în UE, în vremuri de incapacitate a democraţiei de a lumina civic poporul cum să reprime corupţia şi incompetenţa. (Președintele Partidului "Totul Pentru Țară" fu un general Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul)

joi, 30 decembrie 2010

Herta Müller – Călătorie într-un picior

Îmi scrii că Herta Müller nu e un prea grozav scriitor profesionist, Călătorie într-un picior fiind o cărticică care nu-ţi solicită nicidecum capacitatea de a ghici în meandrele palimpsestului.
„E de nivel Françoise Sagan – Bonjour Tristesse.“
Or, acest text nu e unul postmodernist, iresponsabil, să ghiceşti în el şi enunţul A, şi enunţul non-A, de să se simtă bine citind, ca în Patul conjugal al lui Daneliuc, şi securistul, şi disidentul, din anticiparea comercială consumator tipic cu dare de mână din structurile cărora le-a mers bine după Revoluţie.
Dimpotrivă, acest roman este instructiv, pentru intelectualistul român, prin privirea pe care Autoarea catadicseşte să i-o arunce Muncitorului! Şi nu e nimic artificial aici. Herta Müller a observat mizeria clasei muncitoare chiar înainte de a emigra.
Singura mirare e legată de bizareria că Irene, draga de ea, venind din "cealaltă ţară", nu e deja imună la mizeriile birocratice!
Ea îşi pierde timpul ducând Acolo tot o viaţă de amărât, în loc să valorifice facilităţile infrastructurii intelectuale din Vest: de pildă, să stea mai mult în catedrală, să contemple statui şi vitralii ascultând totodată orga.
A emigrat degeaba.
De aceea, tot Der Fuchs war damals schon der Jäger ne e mai aproape, idealul încă nefiind compromis ca ideal printr-un contraexemplu.
Ceea ce nu înseamnă că nu trebuie citit totul.

sâmbătă, 18 decembrie 2010

Mai grav decât pupincurismul ceauşist, postromânismul

Sancţionarea de către CNA a emisiunii Profesioniştii, unde Ion Cristoiu a început să vorbească despre Corneliu Zelea Codreanu fără a termina, a atras şi reacţia a zece megaintelectuali în apărarea dnei Eugenia Vodă, pe motiv că nu s-au certat la fel necroloagele prilejuite de funeraliile poetului ceauşist Adrian Păunescu.
Dacă era un superprofesionist, dl Ion Cristoiu scotea cartea aia despre „romantismul” Căpitanului până-n Crăciun, în mai multe exemplare decât a lui Cartianu despre sfârşitul lacrimogen al Ceauşeştilor, valorificând astfel, ca mai bine vandut autor decat Cărtărescu, extraordinarul tsunami publicitar format dintr-o frază neterminată şi îngăduind analiza pe text, este sau nu o apologie a fascismului.
Iar dacă eram eu dna Eugenia Vodă îl intrerupeam dacă nu cumva ideea bestsellerului nu i-a venit când au vrut să-i execute silit casa pe procese de calomnie, întâi dna Adameşteanu de la GDS, apoi dl Mititelu din CNA + Alianţa Civică:
http://www.jurnalul.ro/special/special/ion-cristoiu-risca-sa-ramana-fara-casa-print-117045.html
Nobilă-mi pare apărarea unei doamne, aş semna şi eu, dar nu mi-s megaintelectual, ci numai cărturar, iar argumentul cu Adrian Păunescu e ca nuca-n termopan, deoarece după Revoluţie poetul a înţeles mai bine decât monarhiştii importanţa recuperării Basarabiei şi s-a împrietenit cu Grigore Vieru, pe când alţi intelectuali publici, scriind abject în contra simbolurilor unioniste Eminescu şi Ştefan cel Mare, au comis păcate de-ale postromânismului mai impardonabile istoric decât pupincurismul ceauşist.